Plăcile tectonice ale Pământului

Adnan Ash-Sharif   În anul 1912, savantul german Alfred Wegener a lansat în lucrarea sa intitulată “Originea continentelor şi a oceanelor”, teoria pământului crăpat, iar în anul 1969, geofizicianul american Morgan a lansat teoria plăcilor sau bucăţilor de pământ, conform căreia pământul nu este fix şi solid, aşa cum socotesc numeroşi geologi, ci este un […]

Adnan Ash-Sharif

 

În anul 1912, savantul german Alfred Wegener a lansat în lucrarea sa intitulată “Originea continentelor şi a oceanelor”, teoria pământului crăpat, iar în anul 1969, geofizicianul american Morgan a lansat teoria plăcilor sau bucăţilor de pământ, conform căreia pământul nu este fix şi solid, aşa cum socotesc numeroşi geologi, ci este un ansamblu de bucăţi şi plăci uriaşe, fiecare dintre ele cu grosimea de circa 100 kilometri. Aceste bucăţi sau plăci sunt alcătuite din scoarţa terestră subţire şi dintr-o parte solidă situată dedesubtul scoarţei terestre – litosfera şi se sprijină pe un strat elastic de roci – astenosfera.

O dată cu descoperirea dovezilor ştiinţifice ale existenţei unor crăpături sau fisuri în toate straturile pământului şi nu doar în scoarţa sa exterioară, teoria crăpăturilor sau fisurilor pământului a devenit o constantă ştiinţifică de bază acceptată astăzi de majoritatea geologilor. Uscatul  globului terestru a reprezentat, cu aproximativ 250 de milioane de ani în urmă, un singur bloc, numit continentul gigantic, înconjurat de un singur ocean, dar datorită presiunii uriaşe din interiorul său şi a altor factori geologici s-a scindat cu circa 200 de milioane de ani în urmă, în trei bucăţi: una alcătuită din America de Nord, Europa şi Asia, numită Eurasia, o a doua alcătuită din America de Sud, Africa şi India, numită zona de mijloc, şi o a treia alcătuită din Australia şi continentul îngheţat din sud, numită Gondwana. În urmă cu aproximativ şaizeci şi cinci milioane de ani, America de Sud s-a separat de Africa, America de Nord s-a separat de Europa, India s-a îndreptat către Asia şi s-a lipit de ea, iar Australia s-a separat de continentul îngheţat din sud şi astfel continentele au căpătat forma cu care le cunoaştem astăzi. Studiile geologilor au demonstrat că scoarţa pământului şi o parte din învelişul său sunt străbătute de falii, care au fost împărţite în şase secţiuni principale numite plăci tectonice: placa americană, placa africană, placa asiatică, placa europeană, placa australiano-indiană şi placa arabă. Pe ele se sprijină continentele, oceanele şi mările. placi-tectonice

Pământul prezintă, astfel, crăpături în toate straturile sale. La adâncimea de 60-65 kilometri, se află discontinuitatea Moho, descoperită în anul 1909 de savantul iugoslav Mohorovici; la adâncimea de 700 de kilometri, se află discontinuitatea Repiti; la adâncimea de 2900 de kilometri se află discontinuitatea Gutenberg, numită astfel după savantul care a descoperit-o în anul 1913; iar la adâncimea de 5100 kilometri, se află discontinuitatea Lehman. În apropierea faliilor principale, se produc, în fiecare zi, noi falii parţiale, iar în jurul acestora se conturează si se distribuie cutremurele şi vulcanii. Este suficient să menţionăm că seismologia şi vulcanologia se bazează pe studiul geografiei faliilor tectonice şi al distribuţiei lor pe straturile pământului.

Teoria lui Vipner a dat răspuns următoarelor întrebări pe care savanţii şi leau pus de mai multe secole:

– De ce liniile litoralului continentelor au crestături asemănătoare, încât dacă s-ar apropia unele de altele, malurile lor s-ar îmbina şi-ar forma un singur ansamblu?

Răspunsul lor este că ele sunt părţi ale unui singur continent uriaş.

– De ce aceleaşi specii de plante şi animale se află în diferite zone ale continentelor?

Răspunsul este că ele s-au dispersat o dată cu îndepărtarea continentelor unul de altul.

– De ce găsim fosile specifice zonelor ecuatoriale în regiuni cu climat foarte rece?

Răspunsul este că ele au fost transportate o dată cu continentele, atunci când acestea s-au deplasat dintr-o zonă climatică în alta. Astfel, continentul America s-a deplasat din sudul ecuatorului la Nord de el.

În plus, teoria a dat răspuns şi la întrebările referitoare la procesul de formare al uriaşelor lanţuri muntoase, precum Himalaya şi Anzii.

Pământul se află într-o stare de crăpare permanentă. Savanţii apreciază că peste 50 de milioane de ani el ar putea avea următoarea formă: Oceanul Atlantic se va extinde pe seama Oceanului Indian, iar continentul Australia se va deplasa spre Nord , însă, va evita o ciocnire violentă cu Asia. De-a lungul litoralului estic al Africii, o mare zonă se va desprinde de Africa. Cele două Americi se vor separa complet una de cealaltă şi nu va mai fi nevoie de canalul Panama. În mod asemănător, Asia se va separa de Africa şi nu va mai fi nevoie de canalul Suez, iar Marea Roşie va deveni un nou ocean.

Dar unde se vor sfârşi toate acestea ? Nimeni nu ştie acest lucru, în afară de Allah Preaînaltul, căci El este cu putere peste toate – Slavă Lui !

Comentariu:

Geologii nu au constatat că pământul prezintă falii decât în a doua jumătate a secolului XX, în vreme ce Coranul cel Sfânt a afirmat această constantă ştiinţifică principală din domeniul geologiei cu cincisprezece secole în urmă.

Oare este suficient, la sfârşitul secolului XX ca vorbele lui Allah PreaÎnaltul

“[Jur] pe pământul cu crăpături ”(At-Tariq:12),

să fie explicate prin crăpărea  pământului pentru a lăsa plantele să răsară, aşa cum continuăm să citim în cele mai multe comentarii? Şi oare această explicaţie se mai potriveşte cu  măreţia acestui verset de jurământ, după ce ştiinţa şi-a plecat capul în semn de supunere în faţa conţinuturilor sale?

Cuvintele lui Allah PreaÎnaltul “[Jur] pe pământul cu crăpături ” (AtTariq:12)” reprezintă un miracol ştiinţific coranic pe care avem datoria să-l facem cunoscut, să-l publicăm, să-l introducem în lucrările de istorie a ştiinţelor după care predăm copiilor noştri, astfel încât să înţeleagă măreţia Coranului cel Sfânt şi faptul că el este din punct de vedere strict ştiinţific Cuvântul lui Allah. Oare nu este păcat să le predăm studenţilor noştri istoria descoperirii din domeniul ştiinţelor naturale şi ei să se întreacă în memorarea numelor lui Copernic, Galilei, Keppler, Mendel, Wegener, Freud, Einstein, Hubbel, Gamow şi ale multor altora, uitând să le arătăm lor şi să arătăm lumii cum Coranul cel Sfânt şi Tradiţia nobilă i-au precedat, prin referirile lor la aceste constante ştiinţifice care sunt astăzi reguli şi legi în numeroase domenii ale ştiinţelor materiale? Această lucrare reprezintă o încercare modestă de a îndrepta o eroare intenţionată sau neintenţionată dar, Allah Preaînaltul ştie ce se află ascuns în suflete.

 

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Soucre Link

Views: 3

0Shares