FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH – 4

  Musulmanul devotat credinţei sale este serios în ceea ce împlineşte, doreşte ca tot ceea ce face să fie bine făcut, înţelege că nu există altă putere şi forţă în afara lui Allah şi cere ajutorul Lui şi acceptă hotărârea Lui. Dacă el are parte de succes, nu este trufaş, nu se lasă stăpânit de […]

Musulmanul devotat credinţei sale este serios în ceea ce împlineşte, doreşte ca tot ceea ce face să fie bine făcut, înţelege că nu există altă putere şi forţă în afara lui Allah şi cere ajutorul Lui şi acceptă hotărârea Lui. Dacă el are parte de succes, nu este trufaş, nu se lasă stăpânit de orgoliu şi nu spune: ,,Am reuşit prin ştiinţa mea“, ci îi aduce laudă lui Allah pentru ajutorul Său şi pentru că i-a rânduit succesul, zicând ,,aceasta este meritul Domnului meu”, iar dacă nu izbândeşte şi are parte de un eşec, nu se întristează şi nu se mâniază, ci rabdă şi acceptă voinţa lui Allah, zicând: „Hotărârea lui Allah şi ceea ce a voit El, aceasta a făcut“.

Există şi următorul hadis cu aceeaşi semnificaţie: „Tot lucrul credinciosului este bun, însă acest lucru nu se potriveşte pentru necredincios; dacă are parte de ceva bun, mulţumeşte şi este mai bine pentru el. Dar acest lucru nu se potriveşte pentru necredincioşi.”

Musulmanul conştient, care crede că Allah este cu putere peste el, îşi dă seama că are libertatea de a alege practic între mişcare şi nemişcare, că el nu este făcut uşor ca un fulg în bătaia vântului, lipsit de voinţă şi de opţiunea pentru acţiune, ci ştie că este chemat să îşi pună  încrederea în Allah şi, în acelaşi timp, este îndemnat să fie serios în efortul său de a obţine ceea ce îi este de folos şi a respinge ceea ce îi provoacă daune, iar musulmanul nu vede nicio contradicţie între cele două situaţii.

Din păcate, în perioadele de înapoiere şi decadenţă din istoria musulmanilor, au dispărut aceste înţelesuri din viaţa multora, iar concepţiile musulmanilor referitoare la aceste viziuni pozitive au deviat şi s-au răspândit tradiţiile dervişilor, de retragere din viaţa socială; societăţile au fost afectate de neputinţă şi lene şi s-a răspândit inacţiunea şi obiceiul de a neglija, de a abandona norma lucrurilor bine întocmite şi de a ignora măsurile de precauţie în funcţie de situaţie. Iar toate acestea au fost atribuite în mod eronat şi fals bizuirii exclusive pe Allah şi credinţei în predestinare. În schimb, în această epocă este justificată frica referitoare la influenţa negativă a culturii occidentale asupra musulmanului şi a viziunii acesteia despre univers şi viaţă, deoarece omul vede în această viziune cauza şi nu îl vede în spatele ei pe Allah, vede rezultatul şi nu îl vede în faţa lui pe Allah şi prin aceasta se pregăteşte calea scindării între morală şi faptele umane. Sau, aşa cum prezintă Muhammad Asad această situaţie atunci când afirmă: „Se constată că gândirea europeană modernă, deşi este tolerantă cu religia şi uneori afirmă că reprezintă o cultură socială, lasă în general morala absolută în afara cadrului consideraţiilor politice. Civilizaţia occidentală nu-L tăgăduieşte pe Dumnezeu în niciun caz, dar ea nu vede niciun loc şi niciun folos pentru Dumnezeu în cadrul gândirii actuale. Gândirea umană a fost viciată de incapacitatea de a gândi, de a cunoaşte ansamblul vieţii şi astfel europeanul modern este înclinat să atribuie doar o valoare practică acelor idei care se situează în cadrul ştiinţelor experimentale sau al acelora de la care se aşteaptă ca să aibă cel puţin o influenţă concretă asupra legăturilor sociale. Şi, cu toate că chestiunea existenţei lui Dumnezeu nu se situează, nici într-un tip, nici în celălalt, raţiunea europeană este înclinată din capul locului să-L elimine pe Dumnezeu din sfera consideraţiilor practice“.

________________

Sursa: Islamul și toleranța, autor Ahmad Al-Hasin, Editura Islamul Azi

Soucre Link

Hits: 1

0Shares