MITUL RASPANDIRII ISLAMULUI PRIN SABIE

  Legenda despre răspândirea Islamului prin sabie a dispărut aproape total din scrierile serioase ale istoricilor occidentali , ca urmare a confruntării cu următoarele realităţi:     Dificultatea descoperirii unor cazuri confirmate documentar de convertire forţată la Islam în istoria musulmană.   Un mare procent al populaţiei musulmane actuale – de exemplu, din Indonezia şi […]

Legenda despre răspândirea Islamului prin sabie a dispărut aproape total din scrierile serioase ale istoricilor occidentali , ca urmare a confruntării cu următoarele realităţi:

  •   Dificultatea descoperirii unor cazuri confirmate documentar de convertire forţată la Islam în istoria musulmană.
  •   Un mare procent al populaţiei musulmane actuale – de exemplu, din Indonezia şi China – nu locuia în teritoriile ocupate de musulmani.
  •   Popoarele care au invadat lumea islamică, supunând militar şi politic zone întinse din ea, nu au ezitat să se convertească la Islam încă din vremea când erau la putere, pe parcursul unei perioade de timp relativ scurte, aşa cum a fost cazul turcilor şi tătarilor.
  •   Islamul, chiar şi în perioadele negre ale musulmanilor, de necunoaştere a acestei religii şi de deformare a ei sub diverse influenţe străine, de adâncire a breşei dintre viaţa multora dintre ei şi imaginea pură a acestei religii, a continuat să atragă noi adepţi ca urmare a opţiunii libere şi a convingerii raţionale, într-un număr care i-a făcut pe mulţi să recunoască în epoca actuală că este religia care cunoaşte răspândirea cea mai rapidă.
  •  Înainte de mijlocul secolului trecut, lumea musulmană se afla – cu excepţia unor mici zone – sub dominaţia militară şi politică a unor state nemusulmane, dar, cu toate acestea, forţa sa de răspândire şi de rezistenţă în faţa forţelor de ocupaţie nu a fost afectată.

Deşi a dispărut din multe lucrări ale istoricilor occidentali, legenda despre răspândirea Islamului prin sabie, imaginea musulmanilor în cultura occidentală (în general) continuă să fie asociată cu violenţa, agresivitatea şi fanatismul, neschimbându-se prea mult faţă de modul în care a fost percepută în Europa Evului Mediu.

Fireşte, nimeni nu afirmă că asocierea agresivităţii cu imaginea musulmanului s-ar datora structurii biologice a organismului acestuia, în care s-ar secreta o cantitate mai mare de adrenalină; unii pretind că Islamul, prin natura sa, este responsabil de temperamentul musulmanului agresiv, de comportamentul şi de percepţia lui dominată de acest prototip, și nu vor să privească la acei musulmani drepți, onești, clăditori de ai unei civilizații miraculoase și al unui caracter moral deosebit.

Soucre Link

Views: 1

0Shares