Biserica Înfrățirea Religiilor – foarte scurtă descriere

Biserica Înfrățirea Religiilor

Biserica Înfrățirea Religiilor va fi o comuniune de biserici, fiecare având rolul de a forma o comunitate.

Fiecare Biserică va purta o denumire.

BÎR va fi un curcubeu de religii prietene, pe care le va păstra intacte. Islamul, creștinismul protestant, shintoismul se vor număra printre aceste religii.

BÎR va încerca să construiască cât mai multe biserici și va încerca să atragă cât mai mulți enoriași.

Clădirile vor avea formă circulară, iar sfânta cruce va fi așezată pe acoperișul fiecărei biserici BÎR.

BÎR se va implica activ în viața comunităților deservite, inclusiv în relațiile economice.

Orice persoană va putea apela la oricare dintre bisercile BÎR și va putea achiziționa servicii sau produse.

Actele contabile ale fiecărei biserici vor fi publice.

Orice biserică BÎR va emite factură pentru serviciile sau produsele comercializate.

Bisericile BÎR vor și așadar și entități economice.

Copiii enoriașilor BÎR vor merge la școlile alese de familiile lor, după care vor urma programe after school în cadrul unei clădiri din curtea bisericii de care aparțin cu familia.

În cadrul programelor after school vor învăța despre toate religiile lumii.

Personalul educațional care va activa în cadrul programelor after school va fi plătit din fondurile BÎR.

La bisericiile din cadrul BÎR se va putea apela pentru prestării servicii în domeniul construcțiilor, amenajărilor interioare, transporturilor ș.a.

Fiecare firmă va activa independent, plătind către stat toate taxele și impozitele și donând BÎR procentul din profit prevăzut de lege.

BÎR va presta servicii de intermediere recrutare personal, printr-o entitate economică de tip SRL sau SA ce va plăti către stat taxele și impozitele datorate.

Views: 128

0Shares

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *