Chemarea Coranului – partea a doua

 

Coranul este independent de orice contribuție omenească în transcendența persepectivelor și a punctelor de vedere. În unele pasaje din anumite Scripturi, cititorii sau ascultătorii ar putea simți pe alocuri prezența Mesajului Divin adresat umanității. În Coran, fiecare silabă aduce cu sine această intensitate sublimă ce aparține Mesajului Divin ce provine de la Unicul, Atotștiutorul, Milostivul.

Despre Coran nu se poate discuta în mod abstract, deoarece este nevoie ca noi să îl putem înțelege și să ne îmbunătățim stilul de viață. Coranul are puterea de a-și pune amprenta în adâncul ființei noastre și ni se adresează nouă ființelor umane competente din punct de vedere fizic și spiritual ca creaturi ale Milostivului. Coranul nu se adresează numai uneia dintre subfacultățile noastre umane (rațiunii filozofice de exemplu), ci și sensibilității noastre poetice și artistice, abilității noastre de a ne descurca în afacerile politice sau legale, nevoii noastre de compasiune și putere de iertare mutuală, dorinței noastre puternice de cunoaștere și de consolare; se adresează tuturor, indiferent de vârstă, gen, rasă, locație sau moment.

 

Views: 0

0Shares

Religia inutilă? – 4

 

Calea Religiei Divine constă în anumite fundamente și ramuri. Fundamentele au fost întotdeauna aceleași pentru toate religiile divine ce au apărut pe acest Pământ, deși ramurile (modul de venerare) au fost diferite. Dumnezeu a oferit oamenilor diferite metode de venerare în concordanță cu condițiile lor sociale și cu capacitățile lor.

Dumnezeu creatorulDe exemplu, credința în Înviere a fost prezentă în toate religiile și a fost de asemenea și predicată de către Profeți. Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, religia ar fi fost redusă la a fi un sistem socio-economic sau psihologic de norme și reguli, incapabil de a inspira binele și de a preveni răul. Dacă această credință nu ar fi existat, nu s-ar fi produs nici venerarea lui Dumnezeu sau sacrificiile sincere. Acumulăm multe virtuți dacă credem în următoarele: Chiar cât un fir de praf, cine a făcut bine, îl voi vedea, Chiar cât un fir de praf, cine a făcut rău, îl voi vedea (99:7-8). Așteptăm cu nerăbdare momentul în care Îl vom vedea fără nici un văl pe Dumnezeu, dar asta doar dacă urmăm cu strictețe calea Lui.

O dată cu aceste fundamente, Dumnezeu a produs schimbări în Legea Sa abrogând ceea ce s-a întâmplat înainte, însă acest lucru nu înseamnă că El s-a răzgândit ci mai degrabă acest lucru arată Milostenia Lui ca răspuns la pășirea noastră de la un stagiu al copilăriei (era Profetului Adam) la unul al maturității (era Profetului Mahomed). Islamul, ultima și perfecta religie Divină, va dăinui până în Ziua Judecății. Chiar dacă Scripturile anterioare și Legile și-au menținut puritatea lor originală, acestea nu și-au putut menține și legitimitatea, din moment ce autoritatea lui Dumnezeu asupra lor a fost abrogată de islam.

În concluzie, adevărata religie reprezintă împreunarea Revelațiilor și Legilor Divine prin care noi oamenii am putea simți fericirea în această lume dar și în cea ce va urma. Pacea și fericirea noastră depind de puterea noastră de a duce o viață religioasă pură, pentru că numai prin religie poate fi observată Legea în toate sferele interioare și exterioare ale existenței noastre. Doar religia face posibil ca noi să merităm Paradisul și viziunea lui Dumnezeu, iar asemenea lucruri sunt peste puterea oricărei civilizații umane, oricât de avansată ar fi.Soucre Link

Views: 0

0Shares

Religia inutilă? – 3

 

O asemenea observare este un mod prin care putem ajunge la Prezența Divină, iar Mesagerul (s.a.a.w.s) ne-a îndemnat să aspirăm la acest sfârșit. O dată, el a relatat o poveste a trei bărbați care, fiind închiși într-o peșteră acoperită cu un mare bolovan, au promis fiecare că vor face câte o faptă bună dacă Dumnezeu le permite să scape cu viață de acolo. Noi nu ne putem asemăna fizic cu Mahomed (s.a.a.w.s), dar putem măcar încerca să ne asemănăm lui la comportament și fapte. Asta înseamnă a-I promite lui Dumnezeu că vom face fapte bune dacă ne protejează împotriva Iadului.
religia islamicaVirtutea Islamului constă de asemenea în evitarea păcatelor[3]. Elementele esențiale ce alcătuiesc unitatea Islamului sunt: căutarea virtuții, prin observare sau evitarea ei, rugăciune și aducere aminte, stabilirea justiției și a Legii. O astfel de unitate este integrală, pentru că nici o parte nu are sens fără cealaltă. Credința, venerarea, aducerea aminte de Dumnezeu, exemplul oferit de Profet (s.a.a.w.s) și Legea Divină- acestea sunt elementele vitale, integrale ce alcătuiesc din.
Dumnezeu a creat umanitatea pentru ca oamenii să fie delegații Lui pe Pământ. El este Absolut, Transcendent și Independent de orice lucru; de aceea nu este El cel care are nevoie de venerarea noastră, ci noi suntem cei care trebuie să Îl venerăm. Dumnezeu dorește, după cum este scris în Coran, ca noi să ducem o viață echilibrată. El ne-a oferit o cale bună pentru ca noi să nu pășim pe drumuri greșite, iar dacă reușim să pornim pe această cale (Coranul) ne putem dezvolta astfel potențialul individual și colectiv precum și a ști ce înseamnă umanitatea cu adevărat.
Avem nevoie de religie. Dacă am înțelege cu adevărat ceea ce avem nevoie, am realiza, conștientiza și cultina dispoziția noastră înnăscută pentru fericirea eternă. Astfel vom slăvi dorința și nevoile noastre: ” Doamne oferă-ne o cale de la care să nu ne abatem.”
Cei mai înțelepți filozofi nu au fost în stare să meargă pe o cale bună, însă musulmanii, oameni obișnuiți și-au trăit viețile plini de demnitate deoarece ei au urmat exemplul Profetului (s.a.a.w.s). Într-adevăr, musulmanii care caută bunăvoința lui Dumnezeu și urmează calea Profetului (s.a.a.w.s.) duc o viață fructuoasă, una care se află în armonie cu natura lor cea mai adâncă precum creaturi responsabile ale lui Dumnezeu.
Religia nu este formulată de unii oameni pentru a-i manipula pe ceilalți. Dumnezeu ne-a transmis religia pentru că așa a voit El, pentru că noi avem nevoie de ea și pentru că nu putem fi considerați oameni adevărați în lipsa ei. Acei care au trecut prin diferite stagii ale experienței religioase sunt demni de fericire eternă și se vor bucura în Viața de Apoi. Mesagerul (s.a.a.w.s) a afirmat: “Așa cum poți distinge calul tău dintr-o turmă datorită semnului de pe capul lui, așa și eu voi distinge oamenii mei în Viața de Apoi după luminarea diferitelor părți ale corpului spălate în wudu”[4]

 

– sfârșitul celei de-a treia părți –

Soucre Link

Views: 0

0Shares