Lună: februarie 2024

Căința – partea 1

 

 

Ce înţelegem prin “căinţă” ?

A te căi înseamnă a te întoarce la Allah, a-I cere iertarea păcatelor.

Allah Preaînaltul spune în Sfântul Quran:

Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi dreptcredincioşi, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi. (An-Nur:31).

Rugaţi-vă de iertare la Domnul vostru, apoi întoarceţi-vă, căindu-vă, la El! (Hud:3 ).

Unii oameni se consideră fără păcate, pentru că, zic ei, nu fură, nu mint, nu preacurvesc, nu înşeală etc. Alţii afirmă că sunt tineri şi nu au păcate, că bătrânii sunt cei păcătoşi şi de aceea consideră că doar ei trebuie să facă rugăciune.

În cele ce urmează vom vedea ce înseamnă de fapt un păcat şi cine trebuie să se căiască.

pictures_tawba_allah_do3aaFără îndoială, că fiecare dintre noi, face păcate, fie mici, fie mari, mai mult sau mai puţin conştient. De exemplu, un păcat mare poate fi considerat comportamentul urât faţă de părinţi prin ridicarea vocii, nerespectarea cuvântului lor, abandonarea lor la bătrâneţe etc. Poate nu ştiai, dar lacrimile mamei aduc supărarea lui Allah. Oare câţi dintre noi se poartă cu părinţii aşa cum ne cere Allah? Oare câţi dintre noi le respectă dorinţele? Oare câţi dintre noi nu îi fac pe aceştia să plângă? Toate acestea nu le consideri păcate? Nu ştiai că supărarea mamei şi a tatălui poate să cântărească mai mult în balanţa din Ziua Judecăţii decât toate păcatele pe care le-ai comis în câţiva ani?

Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: “Toţi sunteţi păcătoşi, iar cel mai bun dintre păcătoşi este cel care se căieşte.”

Câţi dintre musulmani fac rugăciune? Nu ştiai că neîmplinirea rugăciunii face parte dintre păcatele cele mai mari?

În Gehennem (Iad) este o uşă care se numeşte SEKAR.

Allah Preaînaltul spune în Quran-ul cel Sfânt despre ea:

“Ce v-a adus pe voi în Sekar(o uşa a Iadului)?”

Iar ei vor răspunde:

Noi nu am fost dintre aceia care au împlinit Rugăciunea, Şi noi nu l-am hrănit pe sărman, Şi noi am ponegrit laolaltă cu bârfitorii, Şi noi am socotit drept minciună Ziua de Apoi, Până ce ne-a venit nouă ceea ce este sigur! (adică moartea)  (Al-Muddathir: 42-47).

Cei care sunt în Focul Iadului sunt întrebaţi de îngeri din milă pentru ei: “Ce-aţi făcut? Ce v-a adus aici?” La care aceştia răspund:

“Noi nu am fost dintre aceia care au împlinit Rugăciunea.”

Primul lucru pentru care o să dea socoteală omul, în Ziua de Apoi, precum a zis Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este Rugăciunea. Dacă va fi acceptată, i se va cere să dea socoteală pentru Zakat (Danie), apoi pentru Post şi pentru Pelerinaj, iar dacă Rugăciunea îi va fi refuzată, nu va mai fi întrebat nimic, despre toate faptele bune pe care le-a făcut, chiar dacă a dat Dania, a postit şi a împlinit Pelerinajul.

În cazul în care nu suntem, cu voia lui Allah, dintre cei care au înfăptuit păcate mari, gândeşte-te la cele mici, la miile de păcate pe care le facem în fiecare zi. Oare câte păcate ni se adună într-o săptămână? Nu vreau să crezi că suntem păcătoşi, ci să înţelegi frumuseţea căinţei, să simţi că vrei să te întorci la Allah, să te căieşti…

Spune Profetul, (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască): “Dreptcredinciosul îşi vede păcatul ca un munte de care îi este frică să nu cadă pe el, iar făţarnicul îşi vede păcatul ca o muscă pe care a gonit-o după ce i se aşezase pe nas.”

Unul dintre credincioşi a spus: “Nu te gândi că-i păcat mic, ci gândeşte-te în faţa cui păcătuieşti”.

Într-adevăr, nu trebuie să desconsideri păcatele mici, pentru că, în cazul în care continui comiterea lor vor ajunge păcate mari, aşa cum picăturile mici de apă formează o cantitate mare, după un timp. Credinciosul trebuie să se gândească că, indiferent dacă păcatul este mare sau mic, tot faţă de Allah Preaînaltul păcătuieşte.

Ce frumos ar fi dacă în fiecare noapte ţi-ai nota într-un caiet cuvintele frumoase pe care le-ai spus în timpul zilei, iar în altul pe cele urâte! Oare care va fi rezultatul? Te vei număra printre cei credincioşi sau cei păcătoşi?

Fără îndoială, o să aflăm că avem o mulţime de păcate.

De aceea, avem nevoie de căinţă.

Sufian Ath-Thawri, unul dintre urmaşii companionilor, spunea: “Într-una din zile, am început să-mi număr păcatele…am numărat 21000 de păcate. În acel moment mi-am spus: Cum o să mă prezint în faţa lui Allah cu 21000 de păcate?”

Priveşte la ceea ce îl durea pe acest om. Ceea ce-l frământa pe el, nu erau averile, plăcerile acestei vieţi…ci erau Raiul şi Focul Iadului. De câte ori te-ai gândit să-ţi numeri păcatele, asemenea acestui dreptcredincios?

Allah ne-a înzestrat cu multe daruri. Oare Îi mulţumim pentru acestea? Nu te gândesti că unora nu li s-a oferit ceea ce ai tu? Nu crezi că trebuie să te căieşti pentru nerecunostinţa ta faţă de Allah?

Haideţi să vedem cum îi numeşte Allah Preaînaltul în Sfântul Quran pe cei păcătoşi:

O, voi robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah! Allah iartă toate păcatele. El este Iertător şi Îndurător. Întoarceţi-vă cu căinţă spre Domnul vostru şi supuneţi-vă Lui, înainte de a veni pedeapsa la voi, căci, apoi nu veţi mai putea fi mântuiţi! (Az-Zumar:53-54)

Nu observi cum îi numeşte Allah pe cei care au întrecut măsura în defavoarea lor, împlinind multe păcate? Dacă Allah îi numeşte pe aceştia “robii Mei”, cum credeţi că-i numeşte pe cei credincioşi? În acest verset, Allah le cere celor păcătoşi care şi-au tăiat orice speranţa de la iertarea Lui, din pricina numărului mare de păcate comise, să nu deznădăjduiască în privinţa îndurării lui Allah, căci El iartă toate păcatele.

Meditează asupra spuselor Profetului, (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască): “Un rob a păcătuit şi a spus: <O, Allah, am păcătuit, iartă-mă> Atunci, Allah a spus: <Robul Meu a ştiut că are un Stăpân care iartă păcatele şi s-a rugat la El! I-am iertat păcatele>. Va sta (o perioadă de timp) cât va vrea Allah după care păcătuieşte din nou şi spune: <O,Allah, am păcătuit,iartă-mă!> Allah a spus: <Robul meu a ştiut că are un Stăpân care iartă păcatele şi s-a rugat la El! I-am iertat păcatele, i-am iertat păcatele, i-am iertat păcatele, aşa că, să facă ce vrea.”

Cât de generos eşti, Tu, Allah! Oare tu şti cât de iertător este Stăpânul Tău?

 

sursa: Islamul AziSoucre Link

Views: 0

0Shares

Evolutionismul – o știință? – p. 1

 

 

evolutionism-DarwinÎn accepțiunea unora dintre oamenii de știință, orice afirmaţie cu privire la existenţa lui Dumnezeu este lipsită de sens, pentru că lipseşte metoda ştiinţifică pentru determinarea adevărului acestei afirmaţii. Există multe ştiinţe, corespunzătoare numeroaselor domenii de investigare. Dar nu există nici o ştiinţă care să investigheze divinitatea. Pentru investigarea supranaturalului, mijloacele naturale sunt oarbe. E ca şi când ai vrea să măsori presiunea atmosferică cu termometrul… Consecutiv, din punct de vedere ştiinţific, afirmaţiile „Dumnezeu există” sau „Dumnezeu nu există” sunt cu totul lipsite de sens.

Immanuel Kant completa logica de mai sus: „Este absurd să întrebi dacă există Dumnezeu, deoarece noţiunea de Dumnezeu include şi existenţa în Sine. Existenţa lui Dumnezeu este o axiomă.”

„Dacă existenţa n-ar fi inclusă în esenţa divinităţii”, spunea Spinoza, „doar atunci ai putea spune că ‚El există’ sau ‚nu există’. Însă aceasta este o absurditate!”. E la fel de absurd ca şi când ai spune: „Un cerc rotund”… căci rotunjimea este inclusă în însăşi noţiunea de cerc. Un cerc „ne-rotund” este o contradicţie!

Temeliile acestea solide din punct de vedere raţional, au început să fie contestate odată cu epoca modernă. Savantul Charles Birch, profesor emerit al Universitaţii din Sydney consideră că: „Începând cu secolul 17, odată cu adolescenţa fizicii moderne, concepţia despre univers a fost îmbibată şi modificată de modelul materialist, mecanicist.” În timp ce fizica desluşea tainele pământului, ba chiar şi al astrelor, noua paradigmă nu prea mai lăsa loc pentru supranatural. Fizicianul – ucenicul vrăjitor – a pus repede pe picioare un sistem care să explice totul numai şi numai prin cauze naturale. Pentru scopuri ştiinţifice, fiecare fenomen era de aşteptat să aibă o cauză materială; a postula o cauză ne-materială, precum o Inteligenţă supranaturală, însemna a părăsi ştiinţa şi a intra în domeniul religiei. Ori aceasta, pentru materialişti, însemna „a părăsi realitatea şi a intra în domeniul fanteziei”.

 

1. Dovezile:  lipsa lor

 

Prin natura obiectului ei de studiu – originile pământului şi ale vieţii – este cu neputinţă ca experimentul să testeze direct teoria. În ce priveşte testarea consecinţelor care derivă din teorie, evoluţionismul se loveşte de un vid de dovezi.

 

a. Schema geologică:

 

Schema geologică evoluţionistă afirmă că straturile geologice se succed secvenţial, pornind de jos, de la „cel mai vechi” spre „cel mai tânăr”. Până la această dată, nicăieri pe pământ nu a fost găsită „coloana geologica” evoluţionistă. De regulă, toate siturile geologice consemnează lipsa a peste jumătate din „perioadele geologice”, astfel că straturile se succed cu goluri inexplicabile sau/şi de-a valma.  Chiar şi Marele Canion Colorado se prezintă cu lipsa a sute de milioane de ani din „coloana geologică”, pentru că doar 5 din cele 11 straturi geologice mai importante sunt prezente.

 

b. Transmutaţiile

Ca să înlocuiască creaţiunea supranaturală, Charles Darwin a propus transformarea unei specii din alta inferioară, prin mutaţii genetice (transmutaţii). Modelul era logic. Trebuia doar să fie confirmat de fapte.

Ca să producă dovezile, biologul T. H. Morgan, încă din 1910, a început o serie de experienţe asupra musculiţei de oţet. Experienţele s-au dovedit generoase, de atunci raportându-se cca. 3.000 mutaţii. În toate cazurile obţinute (fie că s-a obţinut musculiţă fără aripi, musculiţă neagră, musculiţă cu aripi curbate, musculiţă cu picioare sub formă de antenă), drosofila a rămas tot musculiţa de oţet. Ba mai mult: de regulă, mutaţiile s-au dovedit dăunătoare, în cel mai bun caz, fără efect. Nici una din ele însă nu a transformat-o într-o super-muscă.  Experimentul a dovedit că mutaţiile există doar pentru conservarea şi adaptarea mai bună a speciei respective, nicidecum pentru transformarea ei în altceva. Mutaţiile nu implică nici inovaţie, nici creşterea informaţiei genetice. Până acum, însă, nici o transmutaţie n-a fost dovedită.

 

c. Verigile lipsă

Schema evolutivă a procesului de devenire, de la materie moartă la om, parcurge 10 etape:  protozoare, metazoare, nevertebrate, peşti, amfibii, reptile, păsări, mamifere, maimuţa, omul. Pentru nici una din aceste 10 etape nu s-a găsit măcar o singură formă de tranziţie.

În schimb, viaţa apare brusc în stratul cambrian, fără nici un fel de precursori. În acest strat, fosilele sunt extrem de abundente, variate şi chiar complexe. Nici o specie de tranziţie nu se găseşte între aceste fosile cambriene, ca de altfel in nici unul din straturile „coloanei geologice”.

Aceste goluri de dovezi face pe savantul evoluţionist britanic, Gerald Kerkut, să afirme: „Orice evidenţă în favoarea ideii evoluţioniste este foarte limitată şi circumstanţială prin natura ei. Filosofia evoluţiei este bazată pe presupuneri şi în consecinţă nu poate fi verificată ştiinţific.”

Mark Ridley, zoologul universităţii Oxford, mărturisea direct: „Nici un evoluţionist nu foloseşte raportul fosilelor drept evidenţă în favoarea teoriei evoluţiei şi împotriva teoriei creaţiunii”.

Iar revista Newsweek comenta: „Dovezile furnizate de fosile ne îndepărtează de la darwinismul clasic care este predat în şcoli. Veriga lipsă dintre om şi maimuţă este cea mai incitantă din întreaga ierarhie de fiinţe-fantomă. În raportul fosilelor, verigile lipsă constituie regula. Cu cât savanţii caută forme de tranziţie mai mult, cu atât mai frustraţi devin ei.”

 

2. Incompatibilitatea cu legile naturale

 

Dacă primul criteriu este nesatisfăcut prin absenţa evidenţelor, cel de-al doilea criteriu este nesatisfăcut prin contradicţii flagrante cu legile ştiinţifice cunoscute.

 

a. Legile termodinamicii

Legea întâia a termodinamicii statuează că „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă, ci totul doar se transformă”. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al cauzelor naturale şi materiale, energia sau masa nu se creează. Ea doar se transformă. Evoluţionismul, în schimb, pledează în numele ştiinţei pentru „o apariţie subită a universului, la întâmplare…”

Legea a doua a termodinamicii statuează „răcirea termică a universului”. În alte cuvinte: că universul organizat tinde să se dezorganizeze, căutând echilibrul, inerţia, un zero absolut; că niciodată, din întâmplare, materia nu se organizează spre planuri superioare, ci că doar se dezorganizează… Evoluţionismul însă se fundamentează pe creşterea de informaţie şi auto-organizarea materiei, în salturi către superior – fapt ce contrazice legea a doua a termodinamicii. Crezul că haosul, printr-un „Big-bang”, s-a transformat pe sine într-un creier cu 120 trilioane de conexiuni – este o violare a acestei legi. Doctrina că totul poate să crească în organizare, din pură întâmplare, într-un interval de milioane de ani, este acceptabilă doar ca un crez religios, nu ca teorie ştiinţifică.

 

b. Legea biogenezei

Evoluţionismul presupune că viaţa a apărut spontan, din materie moartă, printr-o întâmplare absolut fericită; că substanţele chimice lipsite de viaţă au avutputerea, cel puţin o dată, să se combine în mod spontan şi să producă organisme vii. Încă din 1890, Louis Pasteur a combătut decisiv crezul „generaţiei spontanee”, formulând legea că „viaţa provine doar din viaţă”. A susţine contrariul este neştiinţific.

 

c. Genetica

La data când evoluţionismul era acceptat ca teorie, ştiinţa naviga pe ape tulburi, ipotetice. Genetica nu exista. Ceea ce i-a frapat pe Darwin, Huxley şi Haeckel erau similitudinile morfologice. Argumentele anatomiei comparate la ora actuală sunt răsturnate de genetică. Speciile cu similitudini provin din arii diferite ale plajei ADN-ului [9]. Cca. 80 000 de gene compun cele 23 perechi de cromozomi umani. Comparativ, căpşuna conţine doar 8% faţă de om, în timp ce ceapa conţine de 12 ori mai mult (adică 960.000 de gene). Iar amoeba – de 200 de ori mai mult! Genetica consolidează noţiunea de specie distinctă, stabilă, unică, şi contestă transformismul.

Michael Denton, cercetător australian în genetică moleculară, scrie în cartea sa „Evoluţionismul – o teorie în criză”: „Ca rezultat al descoperirilor din ultimii 30 ani, la ora actuală ştim că există nu numai o despărţire clară între speciile vii, ci şi că această dramatică despărţire este absolut neunificată de nici o formă tranziţională („verigi lipsă”). Ba mai mult, aceste forme tranziţionale nu numai că sunt empiric absente, dar conceptual sunt chiar imposibile.”

 

– finalul părții întâi –

Soucre Link

Views: 0

0Shares

Domnul lumilor – partea 9

 

 

 

fatiha0Robul are nevoie de Allah Preainaltul in fiecare clipa a vietii sale pentru a-l ajuta sa ramana ferm pe calea cea dreapta si pentru a-l face mai puternic si perseverent pe aceasta cale si robul nu are nici o putere de a-si face siesi rau sau bine, decat cu permisiunea lui Allah. De aceea, Allah l-a indrumat pe supusul Sau sa Il invoce in mod constant, pentru a-i asigura ajutorul Sau cu fermitate si success, pentru ca un om fericit este cu adevarat numai acela pe care Allah l-a ghidat sa Ii ceara indrumarea Sa, si acesta pentru ca fiecare este neincetat intr-o nevoie stringenta de a fi ajutat de Allah. Si a spus Allah:

“O voi, cei credinciosi! Credeti in Allah, si in Trimisul Sau, si in Carte (Coran) care a fost coborata Trimisului Sau, si in Scripturile pe care Le-a coborat celor de dinaintea (lui)”, poruncindu-le dreptcredinciosilor sa creada, si aceasta porunca nu este de prisos atata vreme cat dezirabila este fermitatea si continuitatea actelor de adorare care sa il ajute pe credincios sa ramana pe calea cea deapta, corecta.

De asemenea, Allah a poruncit robilor Sai credinciosi sa se roage spunand:
Doamne! Nu duce în rãtãcire inimile noastre, dupã ce Tu ne-ai cãlãuzit
si dã-ne nouã îndurarea Ta, cãci Tu esti Cel Darnic [Al-Wahhab]! (3:8)
Si aceasta este inca un indiciu pentru faptul ca ”pe drumul drept Tu fi-ne calauzitor” inseamna de fapt – “fa-ne pe noi fermi pe calea cea dreapta si nu ne lasa sa deviem de la ea.”

“Drumul celor cu care fost-ai Tu dãruitor” defineste calea, ia cei cu care Allah a fost daruitor sunt tocmai cei pe care Preainaltul i-a mentionat in Surat An-Nisa’, cand spune:

Cei care se supun lui Allah si Trimisului, aceia vor fi împreunã cu cei pe care i-a binecuvântat Allah cu harul Sãu, ca si profetii, adevãratii evlaviosi, martirii si cei piosi.Si ce buni tovarãsi vor fi acestia)! . Acest har este de la Allah si Allah este de ajuns ca Atoatestiutor [‘Alim]!
“Nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici al rãtãcitilor” inseamna calauzeste-ne pe noi pe calea corecta, calea celor asupra carora ai pogorat mila Ta, pentru ca acestia sunt oamenii indrumati, sinceri si supusi lui Allah si trimisilor Sai. Ei sunt oamenii care respecta poruncile lui Allah si se feresc sa comita ceea ce El a interzis si care in acelasi timp se roaga sa fie ajutati sa nu ajunga pe calea celor pe care Allah s-a maniat, adica al celor care desi stiu adevarul au deviat de la acesta, si de asemenea, se roga sa fie indepartati de calea celor care au fost deviati, care au pierdut adevarata stiinta si au devenit astfel rataciti, incapabili intru a gasi adevarata cale. Si Allah ne-a instiintat cum ca aceste doua cai  sunt amandoua gresite, iar calea credinciosilor unica este cea dreapta si ea este cunoasterea adevarului si practicarea lui.

Concluzionand, asadar, Surat Al-Fatiha contine sapte versete ce cuprind lauda si multumirea aduse lui Allah, glorificarea si elogierea  Lui prin mentionarea celor mai frumoase nume ale Sale si a celor mai inalte atribute. Este amintita, de asemenea cealalta lume – Ziua de Apoi si il indeamna pe supus sa se roage numai lui Allah, sa-L invoce si sa il elogieze declarand ca toata puterea si forta vin numai de la El.

De asemenea, aceasta nobila sura cheama la sinceritatea in adorare numai a lui Allah, acceptandu-L numai pe el ca Unica Divinitatea crezand in absolutul, perfectiunea si unicitatea Sa, Cel lipsit de nevoia de avea orice asociat, Cel fara de rival si fara de egal.

Surat Al-Fatihah indeamna  dreptcredinciosii spre a-L invoca pe Allah cerandu-i indreptarea si indrumarea catre calea cea dreapta, care nu este alta decat religia cea adevarata si pentru a-i ajuta sa ramana pe aceasta cale toata viata, cat si in a-i ajuta sa treaca cu succes peste Sirat (podul peste iad pe care toti cei ce vor ajunge in rai trebuie sa-l treaca) in Ziua Judecatii, ziua in care dreptcredinciosii vor fi indreptati inspre gradinile confortabile ale Paradisului  in compania profetilor,  a celor plini de adevar, a martirilor pe calea lui Allah si a celor drepti, fie ca Allah Preainaltul sa ne faca dintre acestia, amin!

Aceasta sura indeamna, de asemenea, la facerea cat mai multor fapte bune si avertizeaza asupra urmarii cailor catre devieri, astfel incat omul sa se poata insoti cu cei dreptcredinciosii in ziua judecatii si sa nu sfarseasca in compania celor pacatosi printre care si cei asupra carora a coborat mania lui Allah si cei rataciti.
Asadar, sa ne pastram consecventi in cererea calauzirii pe calea cea dreapta pentru ca aceasta calauzire nu vine decat si numai de la Allah Preaslavitul si Preainaltul, asa cum gasim expus si in Cuvantul lui Allah:

Cel pe care îl cãlãuzeste Allah este bine cãlãuzit, iar aceluia pe care El îl duce în rãtãcire tu nu-i vei gãsi nici un ocrotitor cãlãuzitor. (18:17)
Si, de asemenea:
Aceia pe care Allah îi duce în rãtãcire nu au ocârmuitor, iar El îi lasã sã rãtãceascã în nelegiuirea lor. (7:186)

Vom incheia, cu voia lui Allah, calatoria noastra prin lumea minunatelor sensuri si semnificatiei ale uneia dintre cele mai marete sure ale Nobilului Coran  cu cele care au fost spuse de catre invatatii in islam cu privire la rostirea “Amin!” la sfarsitul recitarii Surat Al-Fatihah.

A fost consemnat astfel cum ca este recomandat sa spunem “amin” dupa ce am recitat Surat Al-Fatiha, ceea ce inseamna “ O, Allah, accepta ruga noastra.” Evidenta care sustine ca a spune “amin” este recomandat este continuta in aceea ca a fost consemnat cum ca trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a fost auzit recitand “Drumul celor cu care fost-ai Tu dãruitor, nu al celor pe care Tu Te-ai mâniat, nici al rãtãcitilor” si a spus apoi “Amin” alungind litera “ya” in pronuntia cuvantului si radicand putin vocea, astfel incat cei care se aflau in prima linie a celor ce faceau rugaciunea in spatele sau (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) sa il poata auzi.
De asemenea, trebuie ca cei care fac rugaciunea in grup sa rosteasca “amin” dupa imam, conform hadisului in care profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: “Cand Imamul spune “amin”, spuneti “amin” deoarece cine spune “amin” spune impreuna cu ingerii si (astfel) toate pacatele sale de mai inainte ii vor fi iertate.”
De asemenea, a fost consemnat de Muslim cum ca trimisul lui Allah(Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus : “Cand Imamul (conducatorul rugaciunii) spune “ua la-d-daallin” spune “amin” si Allah iti va raspunde rugii.”

De asemenea, Imam Ahmad a notat ca sotia profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) – A’isha (Allah sa fie multumit de ea!) a spus ca atunci cand cineva aducea vorba despre evreii in prezenta profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) acesta spunea: “ Nu ne vor invidia (ei) pentru nimic mai mult decat (invidia lor) pentru ziua de vineri catre care am fost calauziti, in acelasi timp in care si ei au fost calauziti catre ea, si pentru Qibla spre care am fost indreptati, in timp ce si ei au fost indepartati catre ea, si pentru “Amin” in spatele imamului.”
Intr-o alta relatare, profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) ar fi spus: “ Evreii nu v-au invidiat niciodata mai mult decat pentru “salam” si “amin”.”

Acestea sunt cateva dintre semnificatiile prezentate in interpretarea Surat al-Fatihah. Fie ca, cu voia lui Allah, cunoasterea semnificatiilor acestei minunate si marete sure sa ne ajute intru a fi mult mai piosi si mai apropiati in rugaciunile noastre de Unicul nostru Domn si Stapanitor – Allah, obtinand astfel o rasplata cat mai are pentru actele noastre de adorare, amin.

Il rugam pe Allah Preaslavitul si Preainaltul sa ne sporeasca pe noi in stiinta si in credinta si sa ne faca noua pasii stabili pe calea ce dreapta si sa ne departeze de tot ce e rau, si sa ne dea numai binele, atat in aceasta viata, cat si in viata de apoi.

De asemenea, Il rugam pe Domnul nostru, Unic Stapanitorul, sa ne binecuvanteze pre noi, cat si pe cei dragi noua, cu o viata lunga ca un prilej de a face cat mai multe fapte bune si sa ne binecuvanteze, dupa o viata lunga, in momentul mortii noastre cu marturisirea de credinta, si sa faca mormintele noastre o gradina dintre gradinile Paradisului, si sa ne rasplateasca cu Raiul fara a fi socotiti si cu compania profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!)) in cea mai inalta treapta a Paradisului si cu bucuria de a privi la minunata fata a lui Allah preaslavitul si Preainaltul in paradis, amin.

 

 

sursa: cineesteallah.blogspot.comSoucre Link

Views: 0

0Shares