Lună: martie 2024

Evoluționism – partea a 5-a

 

 

ORIGINEA EUCARIOTELOR 

Încercând să explice originea eucariotelor, evoluţioniştii susţin că acestea ar fi apărut prin contopirea mai multor celule procariote. În acest fel s-ar explica, spun ei, existenţa mai multor cromozomi în aceeaşi celulă. În ceea ce priveşte mitocondriile, acestea ar fi nişte celule procariote care au ajuns să trăiască în simbioză cu celula gazdă. Numai că, nucleul celulelor eucariote prezintă anumite particularităţi care îl deosebesc net de procariote:

300px-Celltypes– nucleul eucariotelor are membrană nucleară, iar al procariotelor nu
– cromozomii la eucariote sunt mai mari decât la procariote şi au o structură diferită, mult mai complexă decât cea a cromozomului unic de la procariote
– existenţa intronilor în genele eucariote şi lipsa lor la procariote
– diferenţele care există între diviziunea simplă a procariotelor pe de o parte şi între mitoza şi meioza de la eucariote pe de altă parte
– modul diferit în care se realizează reglajul genetic etc.

Vedem că eucariotele diferă calitativ de procariote, deci sunt altceva decât o simplă contopire de celule procariote.
În ceea ce priveşte mitocondriile, diferenţele care există între codul genetic universal şi cel mitocondrial demonstrează că acestea nu sunt nişte celule procariote, iar interdependenţa profundă dintre metabolismul celulei eucariote şi cel mitocondrial arată că aici nu e vorba de o simplă simbioză, ci de organite celulare care fac parte integrantă din celula eucariotă. Vedem aşadar că nici din acest punct de vedere teoria evoluţionistă nu este credibilă.

Un alt aspect legat de eucariote îl constituie existenţa organismelor pluricelulare cu organizare superioară. Acestea au un număr foarte mare de celule (de ordinul sutelor de miliarde) care posedă toate acelaşi genom dar, în fiecare celulă sunt active numai o parte din gene, în funcţie de rolul pe care trebuie să îl îndeplinească acea celulă. Deşi fiecare celulă în parte are propriul său metabolism, între ele există o coordonare perfectă, astfel încât fiecare dintre ele îndeplineşte un rol precis şi toate aceste celule împreună formează un singur organism. În plus, în timpul vieţii unui astfel de organism, multe din celulele componente mor şi sunt înlocuite de alte celule tinere fără ca acest fenomen să afecteze integritatea şi funcţionalitatea organismului.

Este inimaginabil ca toate aceste sisteme, atât de complexe şi în acelaşi timp atât de armonioase, să fi luat naştere “întâmplător” prin intervenţia unor forţe oarbe ale naturii. Mai menţionăm un amănunt: dacă speciile de eucariote ar fi evoluat unele din altele, de la simplu la complex, ar fi trebuit ca numărul cromozomilor la fiecare specie să fie mai mare sau mai mic, în funcţie de gradul de complexitate al organismului dar, în realitate s-a observat că nu există nici o corelaţie între numărul de cromozomi şi nivelul de complexitate al organismelor dintr-o anumită specie.

Soucre Link

Views: 0

0Shares

Evlavia – partea 1

 

 

4314627819_572e437136-e1305905432938-TAKWA este un concept central care traversează toate surele din Coran, în special acele versete care tratează comportamentul individului şi relaţiile sociale. Nişte echivalente ale cuvântului TAKWA ar fi prietenie, grija pentru păstrarea codului moral, atitudinea de a se teme de Allah. Dar toate aceste traduceri redau doar parţial adevăratul înţeles al conceptului TAKWA. Aş vrea să definesc Takwa ca o atitudine care combină elementele de frică faţă de Allah, cu grija sau teama de a-L mînia şi, mai ales (deasupra tuturor acestora), conştiinţa permanentă a existenţei lui Allah.

– Aţi putea să ne explicaţi care sunt elementele acestui concept?

De exemplu, ce înseamnă “teama de Allah”? Oare Allah ne sperie?

– În concepţia islamică, atunci cînd folosim cuvîntul “teama” în legătură cu TAKWA, nu înseamnă că suntem speriaţi, pentru că nu am putea fi speriaţi, având totodată un sentiment de dragoste şi respect. Oamenii pot să se sperie de un monstru, dar nu pot să-l iubească sau nu pot să aibă nici un fel de afinitate faţă de acest monstru. Acesta nu este felul de frică despre care vorbim noi. Teama de Allah include frica de a fi pedepsit în Ziua Judecăţii de Apoi. Cu siguranţă aceasta face parte din frica de Allah şi nu este nimic rău în aceasta. Este o parte a responsabilităţii umane şi fară această responsabilitate orice persoană ar putea face orice ar dori. Această frică de Allah, include, de asemenea, frica de a pierde acele binecuvântări, acele daruri pe care ni le-a dat Allah. Faptul de a fi privat de binecuvântările lui Allah, atunci când acţionezi contra voinţei Lui, îl face pe individ să urmeze calea stabilită. Dar, pe lângă aceasta, mai există şi un alt înţeles al fricii de Allah, care este complet diferit de aceste prime două înţelesuri. Este o frică superioară, mult mai nobilă decât primele două tipuri. Să dăm un exemplu.

Dacă doi oameni se iubesc cu adevărat şi cu sinceritate, fiecare din cei doi va încerca să facă tot ce-i stă în puteri pentru a-l mulţumi pe celălalt, să evite orice acţiune care ar putea periclita dragostea lor, sau care nu i-ar plăcea celuilalt. În acest caz, oamenii devin foarte grijuli şi le este frică să nu facă ceva neplăcut personei iubite. Dacă aplicăm aceste criterii relaţiilor umane, atunci este mult mai potrivit pentru noi, care suntem credincioşi cu adevărat, să ne fie cu adevărat teamă să facem ceva care nu-I place lui Allah. Pentru că aceasta ar însemna un act de nerecunoştinţă, un act care ar demonstra că am uitat ceea ce Allah ne-a dăruit. Lui Allah îi datorăm viaţa noastră, tot ce avem sub stăpânirea noastră şi mai presus de orice, îndrumarea pe care ne-a acordat-o, posibilitatea de a-L cunoaşte, de a-L adora şi de a avea acest sentiment de pace interioară în relaţia cu El. Astfel, acest gen de teamă nu se bazează pe frica de răzbunare a lui Allah sau pe conceptul că Allah este cel care ne aplică pedepse, ci pe teama de a nu face ceva ce nu-I place lui Allah.

– Mulţumesc. Când ne dădeaţi această definiţie, aţi folosit expresia: “A păzi mereu conştiinţa existenţei lui Allah”. Puteţi să ne explicaţi ce sugerează aceasta?

– Încerc să explic aceasta referindu-mă la o declaraţie a lui Omar ben al-Khattab, cel de-al doilea calif al lui Muhammed (Binecuvântarea lui Allah fie asupra lui). Este vorba de o comparaţie pe care acesta a făcut-o între TAKWA şi grija pe care o persoană care merge pe o cale îngustă, cu tot felul de capcane, bestii, care încearcă să-l apuce. În arabă, îmbrăcămintea este aici asemănată cu caracterul individului care încearcă să-şi apere caracterul moral dăruit de Allah, de orice abateri, tentaţii care-l înconjoară zi de zi. Este o cale delicată cea pe care omul trebuie să meargă, o cale împresurată cu diferite ispite ca: lăcomia, dorinţa de a face bani prin orice mijloc, implicarea intr-o relaţie ilicită, mândria, vanitatea. Persoana care practică TAKWA este acea persoană care trebuie să evite orice lucru care ar putea să-l nemulţumească pe Allah. Deci există condiţii pe care omul le îndeplineşte atunci când are conştiinţa existenţei lui Allah. După propria mea opinie, consider că conştiinţa existenţei lui Allah şi conştienţa măreţiei Lui sunt nucleul conceptului de TAKWA. Acest nucleu conţine conştiinţa individului de existenţa lui Allah, sentimentul că Allah este cu tine, că Te urmăreşte cu privirea Sa, Te aude ce spui, că este prezent mereu la ceea ce faci. Acest sentiment dă naştere dorinţei de a urma calea lui Allah, trezeşte o senzaţie de stânjeneală, ruşine, când face ceva greşit, nepermis în prezenţa lui Allah şi această prezenţă există mereu! Această idee poate fi exemplificată prin următoarea istorioară, care i s-a întâmplat lui Omar, cel de-al doilea calif al profetului nostru Muhammed, Binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Pentru a umple un vas cu lapte, mama unei fetiţe amesteca laptele cu apă.

Fetiţa ei a vazut-o o dată făcând acest lucru şi i-a spus: “Mamă, nu face acest lucru, nu înşela oamenii!”. Maică-sa i-a răspuns atunci: “Suntem la noi acasă.. Omar, conducătorul, nu este aici”.

Tuturor le era frică de Omar, fiindcă era foarte drept. Deci mama ei îi răspunse: “Omar nu ne vede”. Şi atunci fetiţa i-a răspuns: “Da, mamă, Omar nu este aici, dar Allah este aici. Allah este mereu cu noi”. Cu cât este mai înalt gândul conştiinţei existenţei lui Allah, cu atât mergem mai des la locul de adorare al Său, nu doar o dată sau de două ori pe săptămână, ci încercăm să fim conştienţi de prezenţa lui Allah în toate demersurile şi acţiunile noastre, ştiind că Allah este tot timpul cu noi. De aceea, Islamul nu separă activităţile laice de cele religioase. În orice fel de activitate trebuie să ne conducem în conformitate cu sentimentul existenţei lui Allah.

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSoucre Link

Views: 0

0Shares

Dacă… – partea a 2-a

 

 

1- Dacă scoarţa Pământului ar fi mai groasă cu câţiva metri, bioxidul de carbon şi oxigenul ar fi absorbite şi nu ar fi posibilă existenţa vieţii.

2- Dacă atmosfera ar fi mai puţin extinsă, meteoriţii care străbat spaţiul extraterestru, milioane în fiecare zi, s-ar ciocni cu pământul şi ar arde tot ceea ce este inflamabil.

3- Dacă Soarele nostru ar fi dat doar jumătate din radiaţia sa actuală, am fi îngheţat de mult timp, iar dacă aceasta ar fi fost mai mare cu jumătate din puterea sa actuală, ne-am fi transformat de multă vreme în cenuşă.

4- Dacă Luna noastră ar fi mai departe de noi cu 20 000 de mile, fluxul ar avea atâta putere, încât ar inunda uscatul de două ori pe zi, cu o putere care ar mătura până şi munţii.

5- Dacă noaptea noastră ar fi de zece ori mai lungă, soarele fierbinte al verii ar arde plantele noastre în fiecare zi, iar în timpul nopţii ar îngheţa toată vegetaţia de pe Pământ.

6- Dacă oxigenul ar reprezenta 60% sau mai mult din atmosferă, comparativ cu 21% cât este în prezent, toate materialele inflamabile din lume ar arde; la prima scânteie a fulgerului care ar lovi un copac, întreaga pădure ar fi mistuită de flăcări. Iar dacă oxigenul ar fi reprezentat 10 % din atmosferă, nu ar fi fost posibilă civilizaţia umană actuală.

7- Dacă nu ar exista ploaia, pământul ar fi un deşert fără viaţă; dacă nu ar exista vânturile, mările şi oceanele, n-ar exista viaţă; dacă nu s-ar evapora într-o formă diferită de evaporarea sării, nu ar exista viaţă; dacă vaporii nu ar fi mai uşori decât aerul, nu ar exista viaţă.

8- Dacă apele oceanelor ar fi dulci, ele s-ar altera şi după aceea viaţa nu ar mai fi cu putinţă pe Pământ, întrucât sarea este cea care împiedică putrefacţia şi alterarea, iar dacă sodiul nu s-ar uni cu clorul, nu ar exista sare şi, în consecinţă, nici viaţă.

9- Dacă axa Pământului ar fi dreaptă, în loc să aibă înclinarea actuală de 0 23, picăturile de apă evaporate din oceane şi mări s-ar aduna şi ar cădea în două spaţii limitate din Nord şi Sud şi ar forma continente de gheaţă; astfel ar exista veşnic vară şi iarnă şi oamenii, precum şi celelalte vietăţi, ar dispărea de pe Pământ.

10- Dacă Pământul ar fi asemănător cu Mercur şi nu s-ar roti decât cu o faţă a sa către Soare şi nu s-ar roti în jurul axei sale decât o singură dată în timpul rotaţiei complete a Soarelui sau, cu alte cuvinte, dacă o parte a Pământului s-ar afla în permanenţă în noapte şi în cealaltă parte ar fi în permanenţă zi, nu ar putea trăi nimeni nici acolo unde este în permanenţă noapte, nici acolo unde este în permanenţă zi, deci nu ar exista viaţă.

gravitatie11- Dacă n-ar exista legile gravitaţiei, cum s-ar întâlni atomii şi particulele de atomi, cum ar putea să fie Soarele Soare şi Pământul Pământ? Şi dacă ar fi, cum ar putea rămâne pe locul lor actual, iar dacă ar rămâne, cum ar fi viaţa şi cum ar putea merge omul?

12-In condiţiile existenţei legii gravitaţiei, dacă Pământul ar fi avut dimensiunile Lunii sau dacă diametrul ar fi reprezentat numai un sfert din diametrul său actual, el nu şi-ar fi putut păstra straturile de aer şi apa care îl înconjoară, iar temperatura ar fi fost mortală.

13- Dacă electronii ar fi lipsiţi de protoni în interiorul atomului şi atomii ar fi lipsiţi unul de altul, neexistând spaţiile libere dintre ei, globul pământesc ar avea dimensiunile unui ou: atunci unde ar putea trăi omul şi celelalte vieţuitoare? S-ar schimba tot ceea ce vedem în momentul de faţă în ipoteza existenţei unui corp de dimensiunile Pământului privat însă de vidul actualmente existent între particulele atomilor săi.

14- Dacă elementele nu s-ar uni unele cu altele, nu ar putea să existe nici sol, nici apă, nici pomi, nici animale, nici plante. Poziţiile electronilor în învelişul atomului sunt organizate într-un sistem octagonal. Dacă electronii de pe orbita exterioară a atomului sunt în număr de opt, sarcina acestei suprafeţe se sfârşeşte prin umplerea familiei octogonale şi nu mai este loc pentru un alt electron. Dacă elementul ar avea nouă electroni, cel de al nouălea ar ocupa o poziţie pe o altă orbită în învelişul atomului şi tot aşa până ce se umple familia octogonală de pe cea de a doua orbită, apoi de pe cea de a treia orbită, apoi de pe cea de a patra şi tot aşa până la sfârşit – opt câte opt. Unirea elementelor unele cu altele urmează această ordine de la suprafaţă, pentru că unirea elementelor se produce prin unirea electronilor lor. Dacă numărul electronilor elementului este mai mic de opt la suprafaţa învelişului, acesta poate să găzduiască un alt element, în vreme ce acela care are în stratul exterior opt electroni nu mai poate găzdui altul, iar acela care are în stratul exterior şapte electroni poate să se unească cu un alt element care are în stratul său un singur electron, iar cel care are în stratul său exterior şase electroni se poate uni cu cel care are în stratul exterior doi electroni şi aşa mai departe.

15- Dacă nu ar fi existat legile căldurii, Pământul nu s-ar fi răcit şi nu ar fi fost posibil să apară viaţa.

16- Dacă nu ar fi existat munţii, Pământul s-ar fi risipit şi nu ar fi avut această scoarţă terestră adecvată menţinerii vieţii.

17- Dacă Pământul nu ar fi avut resursele naturale cu care a fost înzestrat, nu ar fi putut să existe viaţă pe el.

 

 

sursa: rasarit.comSoucre Link

Views: 0

0Shares