Pentru mine Coranul este…

O, oameni! V-a venit vouă îndemn de la Domnul vostru şi tămăduire pentru ceea ce este în piepturi, călăuzire şi îndurare pentru dreptcredincioşi!  (Yunus 10:57).  

O, oameni! V-a venit vouă îndemn de la Domnul vostru şi tămăduire pentru ceea ce este în piepturi, călăuzire şi îndurare pentru dreptcredincioşi!  (Yunus 10:57).

Soucre Link

Am învățat să mă rog…

  Saira   Assalamou alaykoum wa rahmatullahi wa barakatouhu Ca sa pot vorbi de rugaciune,eu trebuie sa vorbesc,intr-o oarecare masura,si de convertirea mea (alhamdulillah). Citeam de mult timp despre islam,prima data pronuntasem shahada in fata pc-ului…suna foarte frumos,imi placea de-a dreptul tare mult…simteam ca ceva ma atrage spre „acolo”,insa nu eram -inca- muslim.Pe zi ce […]

Saira

Assalamou alaykoum wa rahmatullahi wa barakatouhu

Ca sa pot vorbi de rugaciune,eu trebuie sa vorbesc,intr-o oarecare masura,si de convertirea mea (alhamdulillah).

Citeam de mult timp despre islam,prima data pronuntasem shahada in fata pc-ului…suna foarte frumos,imi placea de-a dreptul tare mult…simteam ca ceva ma atrage spre „acolo”,insa nu eram -inca- muslim.Pe zi ce trece eram insa tot mai convinsa ca asta imi doresc…

…asa ca,pe 2 septembrie,spuneam shahada…era 2 noaptea…nu cred ca am sa uit acea noapte cate zile voi avea…

…si imediat mi-am dat seama ca eu NU stiam sa fac rugaciune…adica nu stiam pas cu pas…si repede am trimis mesaj „cuiva” si am spus sa-mi explice cum se face…

…dimineata,un mail n-a intarziat sa apara…mi se spunea clar,pas cu pas,ce trebuie sa fac…era o pagina intreaga!!! citind randurile acelea,mi s-a parut greu,tare greu!nu credeam ca am sa reusesc vreodata…dar alhamdulillah…

…am inceput sa „exersez”…sa incerc sa fac rugaciune…nu intelesesem,insa,prea bine…retinusem ca,dupa ce fac soujoud prima oara,ma ridic si spun din nou al fatiha si sura din Coran…apoi stau putin si repet acestea ca sa trec la a doua rak’a…

…greseam si eu…ca orice om…alhamdulillah,am cunoscut apoi musulmane la mine in oras…si a fost muuuult mai usor…

…sa spun in araba…nu mi s-a parut f greu…insa a cerut,si acolo,un pic de efort…de obicei (chiar si acum),atunci cand invat cateva versete…le memorez si apoi caut sa le ascult recitate…astfel imi corectez si eu pronuntia…

…in mare,cam asa am invatat sa ma rog…

Assalamou alaykoum wa rahmatullahi wa barakatouhu

sursa: rasarit.com

Soucre Link

Cum am învățat eu să mă rog

Abdur Rahman   In numele lui Allah Cel Milostiv, Indurator ! Asa este, Islamul inseamna si Rugaciune. Cele cinci rugaciuni zilnice reprezinta unul din pilonii religiei noastre, ea fiind foarte importanta in viata fiecarui musulman. Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui !) a spus : „Cele cinci rugaciuni de vineri pana […]

Abdur Rahman

In numele lui Allah Cel Milostiv, Indurator !

Asa este, Islamul inseamna si Rugaciune.

Cele cinci rugaciuni zilnice reprezinta unul din pilonii religiei noastre, ea fiind foarte importanta in viata fiecarui musulman.

Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui !) a spus :

„Cele cinci rugaciuni de vineri pana vineri sterg pacatele din trecut, atat timp cat nu comite pacate mari”

Eu am invatat sa ma rog la moschee si cel care m-a indrumat este un frate din Cairo, apropiat de varsta mea.

La inceput mi s-a parut cam greu, recunosc, insa am exersat si acasa si din nou la moschee si in scurt timp am invatat. Alhamdulillah.

Referitor la rugaciuni, nici aici nu mi s-a parut prea usor. Daca in primele zile fratele meu imi spunea sa ma rog cu cuvintele mele, in limba romana, treptat-treptat ne vedeam la moschee si a inceput sa ma invete in limba araba.

Aveam mereu o agenda la mine pe care imi notam cum se pronunta si tot in ea imi notam si fiecare cuvant ce inseamna, asta sa nu ramana o invatare doar mecanica.

El a inceput sa ma invete pentru inceput surele de la sfarsitul Nobilului Coran pentru ca sunt mai scurte si mai usor de invatat.

Niciodata nu treceam la alta sura pana nu pronuntam fara greseala pe cea de dinainte, principiul pe care mi l-a spus fiind :

‘Mai bine putine sure, dar recitate corect, decat multe si cu greseli in pronuntie’

Ar mai fi de spus ca mereu luam la intalnirile noastre ‘Traducerea sensurilor Coranului cel Sfant in limba romana’ pentru ca el avea greutati in a-mi traduce foarte bine din araba in romana, desi stie romana destul de bine.

Insa, ne uitam in carte si asta ne ajuta mult la intelegerea cuvintelor.

Si, nu in cele din urma, doresc sa inchei prin a va spune ca-i port un respect foarte mare. M-a invatat multe alte lucruri. Spre exemplu mi-a spus de la inceput ca nu tot ce vad in moschee (se referea la cum se inchina sau vorbesc sau alte lucruri de acest gen) este corect si ca multi musulmani nu mai fac ceea ce trebuie, pentru ei Islamul fiind traditie.

El mereu cand nu stia raspunsul la o intrebare, decat sa-mi spuna ceva gresit, mai bine nu o facea si intreba Imamul. Este un musulman cum ar trebui sa fim noi toti, ghidandu-se dupa Sunnah si Nobilul Coran si mai putin dupa experienta lui dobandita prin traditie.

Dar a meritat alhamdulillah ?

Soucre Link

CARACTERUL RAŢIONAL AL ISLAMULUI

Muhammad ibn Abdullah Caraballo   Islamul reînvie mesajul etern pe care Allah l-a revelat profeţilor Săi. Mesajul revelat lor este acelaşi, dar, odată cu trecerea timpului, el a fost interpretat greşit şi amestecat cu superstiţii şi ritualuri care nu au niciun sens din moment ce nu au fost revelate de Allah. Islamul este o reînviere […]

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

Islamul reînvie mesajul etern pe care Allah l-a revelat profeţilor Săi. Mesajul revelat lor este acelaşi, dar, odată cu trecerea timpului, el a fost interpretat greşit şi amestecat cu superstiţii şi ritualuri care nu au niciun sens din moment ce nu au fost revelate de Allah.

Islamul este o reînviere şi o reafirmare a mesajului transmis de Iisus (Pacea fie asupra sa!) şi de toţi profeţii lui Allah. Esenţa unei religii şi concepţia despre natura Divinităţii este zdruncinată din temelii din cauza:

1. tendinţei de a-L reprezenta pe Dumnezeu drept o fiinţă cu formă şi pasiuni umane;

2. asocierii Singurului Dumnezeu cu alte fiinţe (precum în Creştinism şi Hinduism);

3. creaturilor care au fost deificate şi sunt venerate aşa cum numai Unicul Dumnezeu ar trebui adorat (de exemplu: Devas în Hinduism, Yazatas la zoroaştri şi Sfântul Duh în Creştinism);

4. prezentării unor profeţi drept încarnări ale lui Dumnezeu, cum ar fi Iisus în Creştinism, Ezra în Iudaism şi Khrişna şi Rama în Hinduism;

5. personificării atributelor lui Dumnezeu, Acesta ajungând să se transforme în persoane divine diferite: Trinitatea creştină − formată din Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; Trimuri hindusă − formată din Brahma, Vişnu şi Şiva şi Ameşa Spentas zoroastră.

Profetul Islamului, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a criticat toate aceste tendinţe teologice iraţionale şi a reafirmat conceptul originar al lui Allah ca Unic Creator care le ştie pe toate, le vede pe toate, pe toţi ne iubeşte şi pe toate le iartă − Cel Atotputernic şi Milostiv. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a purificat religia de greşeli, superstiţii şi practici inutile şi i-a lărgit scopul, transformând Islamul într-o sursă de inspiraţie pentru omenire. El a unit oamenii de diferite rase, culori, naţiuni într-o frăţie universală. Islamul este o religie fără mitologie, o învăţătură simplă şi raţională.

Islamul face apel la raţiunea şi conştiinţa omului. Adevărul principiului islamic urmează logic credinţa în unicitatea lui Allah şi bunătate. Dacă Allah este Unul singur, toţi oamenii sunt creaţi de acelaşi Dumnezeu şi sunt egali în faţa Lui. De aceea Islamul consideră bărbatul şi femeia egali. Dacă doar Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul tuturor oamenilor, El nu doar garantează şi uşurează nevoile fizice ale omului, ci şi pe cele morale şi spirituale, arătând omenirii calea spre adevăr şi dreptate.

Allah a revelat mesajul Său unor oameni aleşi care erau complet dedicaţi adevărului şi aveau o viaţă pioasă. Ei erau capabili să îi inspire şi pe ceilalţi să urmeze calea cea dreaptă. Din acest motiv, Islamul îi îndeamnă pe musulmani să creadă în toţi profeţii din toate timpurile şi aparţinând tuturor naţiunilor.

Ca argument final, din moment ce Allah l-a creat pe om cu responsabilitate morală absolută, cu libertatea de a alege şi complet responsabil pentru faptele sale, trebuie neapărat să existe o viaţă după moarte astfel încât rodul acestei vieţi, bun sau rău, să fie cules în Viaţa de Apoi.

Faimoasa orientalistă dr. Laura Veccia Vaglieri (Apologia dell Islamismo − tradusă în engleză ca o interpretare a Islamului de către dr. Caselli, pp. 33-34) scrie: „Datorită Islamului, păgânismul, în diversele sale forme, a fost învins. Conceptul universului, practicile religioase şi obiceiurile vieţii sociale au fost toate eliberate de monstruozităţile ce le degradau, iar mintea umană a fost eliberată de prejudecăţi. Omul a devenit în cele din urmă conştient de demnitatea sa. Şi-a plecat capul în faţa Creatorului, Stăpânul omenirii”.

Ea continuă: „Spiritul a fost eliberat de prejudecăţi; voinţa omului s-a descătuşat de lanţurile ce îl legau de alţi oameni sau de aşa-numitele puteri ascunse. Preoţii, falşi protectori ai misterelor, cei care distrugeau mântuirea, toţi aceia care pretindeau că sunt mediatori între Dumnezeu şi om şi credeau, în consecinţă, că au autoritate asupra voinţei celorlalţi, au căzut de pe piedestalurile lor. Omul a devenit supus doar lui Allah şi faţă de ceilalţi avea doar obligaţiile unui om liber către un alt om liber. Dacă înainte oamenii au suferit nedreptăţi şi diferenţieri sociale, Islamul a proclamat egalitatea între oameni. Un musulman era diferit de un altul nu datorită naşterii sale sau a vreunui alt factor ce nu avea legătură cu caracterul său, ci doar prin prisma fricii de Dumnezeu, a faptelor sale bune şi a calităţilor intelectuale”.

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Soucre Link

DINCOLO DE VĂLUL PREJUDECĂȚILOR

 Alina Isac Alak   A purta hijab a fost iniţial un simplu experiment; am intenţionat doar să îmi reconfirm „practic” convingerea că religia şi implicit islamul îşi află valoarea şi semnificaţia în primul rând prin trăirea şi transformarea interioară pe care o generează/incumbă. Rugăciunea, postul, cunoaşterea erau priorităţile mele; hijabul îl acceptam doar la nivel […]

 Alina Isac Alak

A purta hijab a fost iniţial un simplu experiment; am intenţionat doar să îmi reconfirm „practic” convingerea că religia şi implicit islamul îşi află valoarea şi semnificaţia în primul rând prin trăirea şi transformarea interioară pe care o generează/incumbă. Rugăciunea, postul, cunoaşterea erau priorităţile mele; hijabul îl acceptam doar la nivel ideatic, dar practica sa mi se părea superfluă şi formala, inutil restrictivă (cât timp exista modestie, moralitate şi credinţă în suflet).

 Totuşi, un an mai târziu, fiind într-o dispoziţie ludică, am hotărât să văd cum m-aş simţi purtând hijab în public – convinsă fiind însă de suficienţa realizărilor spirituale – şi am rămas uimită de „dezgolirea” sufletească produsă. Prima impresie – aproape fizică – care m-a izbit a fost că, deşi eram în mijlocul agitaţiei stradale obişnuite, în mine se lăsase pace şi linişte şi parcă o mie de mâini s-au retras de pe mine, lăsându-mă să mă reîntorc la mine şi să văd cu claritate ce este al meu, ce îmi aparţine şi ce este al altora. Strict psihologic, am realizat că, deşi intelectual mă credeam eliberată de dependenţa faţă de tiparele feminine modelate conform normelor masculine tributare concepţiilor patriarhal-misogine, de tendinţa de a încerca să impresionezi şi să fii acceptată social mai întâi prin înfăţişarea/apariţia/aparenţa ta, în intimitate condiţionările încă mă dominau. În mine încă mai era înrădăcinată o vulnerabilitate feminină construită prin care sentimentul identităţii şi respectului de sine se intersectau puternic cu percepţia celorlalţi asupra imaginii mele corporale, prin care eu, mai mult sau mai puţin conştient, mă modelam şi expuneam conform expectaţiilor şi normelor contingente validate de cultură şi societatea noastră doar pentru că trupul reprezintă intrarea /poarta în sfera valorii pentru o femeie. Sună banal aplicat unui studiu social, dar dezvăluit în propria fiinţă „emancipată” e destul de cutremurător şi înjositor.

Purtând hijab, am simţit că trupul meu a fost pus între paranteze şi scos din dialogul public, că am redobândit controlul asupra lui şi a redevenit strict „proprietatea” mea; trupul şi-a recăpătat caracterul privat şi implicit valoarea. Trupul meu, trupul femeii în islam, nu mai este pentru toţi şi cum vor toţi, nu mai este de „uz” comunitar prin accesibilitatea privirii şi permisivitatea comentariilor, ci redevine un element individual lipsit de orice semnificaţie în interacţiunea şi evaluarea socială. Pur şi simplu trupul nu contează pentru ceilalţi – acei ceilalţi nesemnificativi, „stradali”, din viaţa mea; în spaţiul public, trupul se retrage din prim-plan şi rămâne personalitatea mea. E o modalitate de a le „impune” celorlalţi să te trateze în primul rând ca pe o persoană şi nu ca femeie mai mult sau mai puţin atractivă. A purta hijab nu înseamnă că trebuie sa devii urâtă, ci doar ca trupul îşi pierde relevanţa şi devine indiferent celor oricum indiferenţi ţie cărora le-a fost interzis accesul la el. În spaţiul public mă interesează să fiu acceptată, apreciată, evaluată conform inteligenţei, cunoaşterii şi caracterului meu; aceasta nu înseamnă că mă identific cu un „eu” destrupat, ci doar că sunt o persoană cu un trup care nu vrea să spună nimic în acest context.

Unde are rost sa mă dezvălui şi sa las trupul sa se exprime? În familia mea, în fata soţului meu, în faţa celor pe care eu îi aleg, care înseamnă ceva pentru mine. În islam trupul este valorizat spiritual; şi prin trup îmi fac rugăciunea, iar rugăciunea coboară şi în trup; trupul este „amana”, dar inviolabil, sacru de la Dumnezeu de care trebuie să ai grijă şi pe care trebuie să îl respecţi, preţuieşti. Trupul în căsătorie nu este simplu instrument sexual, ci dar pentru soţul tău, dar care, în pofida corporalităţii sale, este investit cu valoare şi semnificaţie spirituală şi (dar nu doar) prin acest „management” selectiv operat asupra expunerii sale. Oamenii pe care îi iubesc şi care mă iubesc au acces la mine în integralitate; ceea ce e trăit şi asumat drept valoros şi personal nu e exhibat tuturor – altfel devine ignobil. Iar toată intensitatea erotică specifică dezvăluirii trupului nu se disipează nediscriminativ în privirile trecătorilor, ci se acumulează pentru singura persoană care cu adevărat contează. E dreptul meu de a avea control asupra trupului meu şi e un drept indubitabil necesar manifestării respectului de sine, valorizării pozitive autentice a propriei persoane şi a dezvoltării în condiţii de „libertate” a identităţii personale.

 Revenind la experimentul meu: purtând hijab prima oară, dincolo de sentimentul general, limpede, de „uşurare”, eliberare şi restaurare a demnităţii şi curajului de a fi ceea ce eşti, m-am simţit „atemporală”, deprivată de multe din determinările socio-culturale – şi de altă natură – care s-au alipit de mine în decursul devenirii personale, înceţoşându-mi percepţia propriului sine; m-am simţit liberă să văd ce este în mine fără interferenţa proiecţiilor celorlalţi, liberă să fiu eu şi să mă descopăr, liberă de a rămâne centrată în mine, nedusă de curentul în care toţi ceilalţi se agită. De aceea am continuat să port hijab atunci.

De ce port hijab astăzi? Pentru că atunci când mă acopăr cu hijabul pentru a ieşi afară îmi readuc aminte de Dumnezeu şi mă bucur că pot să îmi reafirm angajamentul supunerii (aslama); un simplu gest şi eşti conştientă din nou de ceea ce este esenţial în viaţă; lucrurile sunt repuse la locul lor şi îşi recapătă semnificaţia adecvată valorii proprii; îţi reaminteşti că puritatea, moralitatea, virtutea nu sunt concepte demodate şi perimate, ci realităţi şi cerinţe spirituale adânc înrădăcinate în natura ta originară în absenţa cărora nu poţi accede la plenitudinea fiinţei tale.

Hijabul şi alte „formalităţi” cărora le minimalizam relevanţa şi utilitatea anterior s-au dovedit a fi catalizatori esenţiali în disciplina spirituală islamică întrucât asigură continuitatea trăirilor religioase din timpul rugăciunii şi în afara încetării formale a acesteia, rezolvă clivajul – adesea prezent în religii – dintre sfera spirituală şi cea practică şi menţine constanta evoluţiei spirituale evitând scindarea interioară şi dihotomia cunoaştere – faptă. Cunoaşterea ajută trupul, se manifestă prin trup, iar trupul reaminteşte, reactivează şi reiterează cunoaşterea spirituală. Individul redevine unitar, iar pacea (islamul) infuzează sufletul, făcându-l capabil să transceandă frivolităţile, conflictele şi contradicţiile aparente mundane.


P.S: NU am fost forţată să port hijab de către soţul meu; dimpotrivă, el m-a făcut conştientă că a purta hijab de dragul lui sau fără a internaliza şi aprofunda spiritual semnificaţia acestui gest de acoperire (care nu se limitează la vestimentaţie, ci implică o anume atitudine şi viziune asupra femeii) este o ipocrizie – în consecinţă, e mai onest să nu port. Se pare că în anumite religii vălul a devenit un simbol al autorităţii bărbatului asupra femeii şi de aici ostilitatea şi aprehensiunea faţă de vălul islamic. Cu toate acestea – iar aici deschidem o discuţie mult mai lungă – în islam, vălul/hijabul este o exprimare a obedienţei faţă de divinitate; mai mult, autoritatea bărbatului nu are validitate decât în măsura în care coincide cu ceea ce presupun dictatele coranice, iar criteriul superiorităţii unei persoane, fie ea femeie sau bărbat, îl constituie doar evlavia.

_________

femeiamusulmana.blogspot.com

Soucre Link