EXPRIMAREA ADEVĂRULUI

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI   O altă caracteristică prevalentă în exprimarea drept-credinciosului o reprezintă rostirea adevărului, indiferent de circumstanţe. Ni se spune în Coran că este inacceptabil ca unui credincios să-i fie teamă să spună adevărul, pentru că îi e frică de ceilalţi. Din acest motiv, când vorbeşte, credinciosul ascultă de vocea conştiinţei sale. Credincioşii întotdeauna vorbesc […]

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI

 

O altă caracteristică prevalentă în exprimarea drept-credinciosului o reprezintă rostirea adevărului, indiferent de circumstanţe. Ni se spune în Coran că este inacceptabil ca unui credincios să-i fie teamă să spună adevărul, pentru că îi e frică de ceilalţi. Din acest motiv, când vorbeşte, credinciosul ascultă de vocea conştiinţei sale. Credincioşii întotdeauna vorbesc cu cele mai bune şi mai potrivite cuvinte, dar, în acelaşi timp, spun adevărul fără a le fi teamă că ar dezamăgi sau supăra pe cineva, ori pentru a-i convinge pe oameni. Ei nu evită să spună adevărul de teamă că răspunsul ar putea avea repercusiuni negative pentru ei sau pentru prietenii lor. De altfel, nici nu mint pentru a obţine avantaje pentru ei sau pentru rudele sau prietenii lor, deoarece Allah îi învaţă în Coran să spună numai adevărul:

O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi spuneţi vorbe adevărate… (Al-Ahzab 33:70);

… şi feriţi-vă de vorbele mincinoase. (Al-Hajj 22:30).

Minciuna este des întâlnită acolo unde etica Coranului nu este urmată. Unii cred că minciunile nu fac rău. Unii spun că în timp ce unele minciuni sunt interzise, altele sunt permise. Ei consideră că minciunile mici spuse cu scopul de a evita suferinţa sau cu scopul de a oferi protecţie fie morală, fie materială, sunt o necesitate a vieţii. Ei încearcă să îşi liniştească conştiinţa afirmând: „Spun minciuni, dar nu fac nimănui niciun rău” sau „Prin faptul că mint, acţionez bine”. Invocând aceste scuze, ei spun zeci de minciuni de-a lungul unei zile, deşi susţin că nu sunt minciuni. De exemplu, ei pot spune cuiva care îi caută la telefon: „Sunt foarte ocupat. Nu pot vorbi cu tine în acest moment”, în timp ce în acea clipă, de fapt, nu este deloc ocupat. Sau dacă pierd un dosar la serviciu, atunci când sunt întrebaţi, ei afirmă că nu ştiu nimic despre el sau încearcă să arunce vina asupra altcuiva. Când se întâlnesc cu şefii lor, deşi au o părere complet diferită, ei afirmă lucruri precum: „Ai mare dreptate”, „Îţi conduci afacerea foarte bine”, fiind de fapt cu două feţe. Ei îi spun unui prieten care cere un împrumut: „Am probleme în momentul de faţă, nu am bani nici pentru mine”, deşi în realitate au bani suficienţi. Când una dintre rude le cere ajutorul, ei se scuză spunând: „Sunt foarte bolnav, nu pot în acest moment”, când de fapt este sănătos.

Este posibil să oferim un număr mare de astfel de exemple, deoarece unii oameni au făcut din minciună un stil de viaţă. Cât despre musulmani, ei vorbesc conştienţi fiind de faptul că Allah îi vede, în toate situaţiile şi în toate momentele, şi aude fiecare cuvânt pe care îl rostesc, şi că vor fi chemaţi în Ziua Judecăţii să dea socoteală. Deoarece se tem de Allah, ei evită să rostească minciuni sau să se folosească de cea mai mică scuză, să ascundă informaţii, să vorbească urât sau să bârfească. Ei caută refugiu la Allah pentru a nu rosti un cuvânt pe care El nu îl aprobă şi pentru a vorbi cinstit în toate circumstanţele. Ei sunt conştienţi că minciunile şi vorbele urâte pot cauza unei persoane pierderi în viaţa de după moarte, aşa cum ni se spune în acest verset:

Şi cine este mai nelegiuit decât acela care născoceşte minciuni pe seama lui Allah sau socoteşte mincinoase versetele Lui? Iar cei nelegiuiţi nu vor izbândi!(Al-An’am 6:21).

În cadrul acelor comunităţi în care îşi îndeplineau misiunea, profeţii erau cunoscuţi pentru respectul lor faţă de adevăr, aşa cum se înţelege din modul în care ei se adresau oamenilor din jurul lor. Coranul ne vorbeşte despre un om care a fost aruncat pe nedrept în închisoare, din cauza acuzaţiilor false, şi care a venit la profetul Yusuf (Pacea fie asupra sa!), spunând:

… O, Iosif, iubitorule de adevăr! (Yusuf 12:46).

Musulmanii credincioşi niciodată nu îşi încalcă jurământul. Allah îi avertizează pe credincioşi să evite acest fapt în următorul verset din Coran:

Ei şi-au luat jurămintele lor drept pavăză şi astfel împiedică de la calea lui Allah. Cât de rău este ceea ce fac ei! (Al-Munafiqun 63:2).

De fapt, jurămintele false sunt cele mai frecvent folosite metode de a înşela, metode folosite de cei care se află departe de preceptele Coranului. Chiar şi atunci când cunosc faptul că nimeni nu are frică de Allah, iar jurămintele sunt folosite pentru a înşela, oamenii încă iau în considerare vorbele mincinoşilor. Acest comportament este blestemat de Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care a spus: „Cei care au obţinut un câştig mic prin legământul lui Allah şi jurămintele lor nu vor avea nicio parte din el în Viaţa de Apoi.” (Bukhari şi Muslim).

În alt verset citat în susţinerea rostirii adevărului, Allah ne spune că, atunci când o persoană face o promisiune, trebuie să o îndeplinească:

O, voi cei care credeţi! De ce spuneţi voi ceea ce nu faceţi? Este [o pricină de] mare mânie pentru Allah să spuneţi ceea ce nu faceţi. (As-Saff 61:2-3).

Din acest motiv, credinciosul nu face promisiuni pe care nu le poate respecta. Credincioşii ştiu că vor răspunde pentru aceasta în faţa lui Allah. Totuşi, printre cei ce se află departe de principiile morale ale Coranului, aceste fapte sunt des întâlnite. Acest fel de oameni se pot folosi de asemenea căi pentru a obţine avantaje nedrepte care să îi conducă pe cei din jurul lor în direcţia în care ei doresc sau pentru a-şi acoperi defectele. Cât despre credincioşi, când îşi dau cuvântul nu îl încalcă, deoarece ştiu că vor comite o greşeală faţă de oameni, dar şi faţă de Allah. Deoarece se tem de Allah, ei evită să îşi încalce promisiunile. Allah îi descrie astfel pe credincioşi în Coran:

Aceia, care-şi împlinesc făgăduinţa faţă de Allah şi nu încalcă legământul făcut…(Ar-Ra’d 13:20).

Un drept-credincios nu depune mărturie mincinoasă niciodată. Coranul face referire la această caracteristică a drept-credinciosului:

Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie.(Al-Furqan 25:72);

Şi aceia care sunt drepţi în mărturiile lor… (Al-Ma’arij 70:33).

Încălcarea promisiunii poate provoca daune; credincioşii sunt martori la ceea ce văd sau aud şi ei ştiu că Allah le porunceşte să spună adevărul atunci când depun mărturie. Într-un verset se spune:

O, voi cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor şi rudelor voastre − fie avuţi sau săraci – căci Allah cunoaşte cel mai bine ce este spre binele lor! Nu urmaţi pofte, ca să nu vă abateţi [de la dreptate]! Iar dacă voi faceţi o mărturie mincinoasă sau vă sustrageţi, [să ştiţi că] Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi! (An-Nisaa’ 4:135).

Ştiind că Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a avertizat pe credincioşi asupra acestei chestiuni după cum urmează: „Vă avertizez în privinţa falselor declaraţii şi a rostirii mărturisirilor false.” (Bukhari şi Muslim), ei niciodată nu îi protejează pe cei vinovaţi şi caută întotdeauna să respecte adevărul. Ei spun adevărul chiar şi atunci când acest lucru nu este în favoarea lor. Allah spune în Coran:

O, voi cei care credeţi! Fiţi statornici [în îndatoririle voastre] faţă de Allah şi [fiţi] martori drepţi! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi! (Al-Ma’idah 5:8);

ei se tem de Allah şi caută refugiu la El. Aceste vorbe ale drept-credinciosului sunt de asemenea evidente în chemarea adresată celorlalţi la adevăr. Pe de altă parte, cei care nu respectă principiile morale ale Coranului încearcă, prin afirmaţii neîntemeiate, să sădească îndoieli în ce priveşte existenţa lui Allah şi Viaţa de Apoi. Coranul ne atrage atenţia asupra lipsei de validitate a afirmaţiilor lor:

Printre oameni sunt unii care se ceartă în privinţa lui Allah, fără de ştiinţă, şi care îl urmează pe orice şeitan răzvrătit. (Al-Hajj 22:3).

Aceşti oameni se încurajează unii pe alţii să nu creadă în Allah, să fie ataşaţi de această viaţă, să trăiască imoral şi să neglijeze Viaţa de Apoi. Una dintre cele mai frecvent întâlnite scuze este: „Voi căra eu povara păcatelor tale”, în timp ce se încurajează unul pe altul să se comporte într-o manieră greşită. Allah explică în acest verset:

Şi nu va purta niciun [suflet] păcătos povara altuia. Apoi la Domnul vostru este întoarcerea voastră şi El vă dă veşti despre ceea ce faceţi, căci El ştie ceea ce se află înlăuntrul piepturilor. (Az-Zumar 39:7)

că un asemenea lucru nu este posibil. Astfel, cei care vin cu asemenea sugestii mint. Credincioşii, cu toate acestea, întotdeauna îi cheamă pe cei din jurul lor la adevăr şi la ceea ce este drept. Ei preamăresc gloria lui Allah, amintindu-le şi altora că Viaţa de Apoi este o realitate sigură, iar Ziua Judecăţii este aproape; ei îi cheamă să trăiască conform legilor lui Allah. În Coran ni se spune că profeţii lui Allah erau cunoscuţi în comunităţile la care au fost trimişi, pentru că întotdeauna rosteau adevărul şi vorbeau sincer şi cinstit. Cât despre cei care încă nu cred în vorbele profeţilor, în pofida sincerităţii acestora, şi se întorc împotriva lor, atunci când se vor afla faţă în faţă cu adevărul în Viaţa de Apoi, vor mărturisi această realitate spunând: „Profeţii au rostit adevărul!”:

Şi se va sufla în trâmbiţă şi iată-i pe ei grăbindu-se din gropi către Domnul lor şi zicând: «Vai nouă! Cine ne-a sculat pe noi din culcuşul nostru?» Aceasta este ceea ce a făgăduit Cel Milostiv [Ar-Rahman], iar trimişii au spus adevărul. (Ya-Sin 36:51-52).

 

Soucre Link

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC   Modul de exprimare islamic reprezintă o caracteristică importantă a credinţei şi constituie cel mai influent mod de a ne adresa. El izvorăşte din sinceritatea şi credinţa celor care îl adoptă. Musulmanii îşi demonstrează unul altuia modul lor de viaţă şi prin stilul de adresare, dezvăluind ceea ce cred şi simt cu […]

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC

 

Modul de exprimare islamic reprezintă o caracteristică importantă a credinţei şi constituie cel mai influent mod de a ne adresa. El izvorăşte din sinceritatea şi credinţa celor care îl adoptă. Musulmanii îşi demonstrează unul altuia modul lor de viaţă şi prin stilul de adresare, dezvăluind ceea ce cred şi simt cu adevărat prin cuvinte bine alese. În general, cei care se adresează în acest mod îi impresionează pe interlocutori; datorită faptului că, în cea mai mare parte a timpului, suntem expuşi unor conversaţii ce nu reflectă moralitatea coranică, sinceritatea musulmanului oferă un contrast izbitor, impresionând profund audienţa. Se întâmplă însă ca musulmanii să întâlnească oameni pe care să încerce să îi convingă de necesitatea perfecţiunii morale şi a devoţiunii religioase sincere, însă ei înşişi nu reuşesc să pună în practică ceea ce predică; în consecinţă, nu au niciun efect pozitiv asupra celor care îi ascultă. Deoarece astfel de situaţii sunt atât de frecvente, atunci când întâlnim un om sincer, care aplică învăţăturile pe care le oferă altora, trebuie să ascultăm ceea ce are de spus, cu voia lui Allah, cu mult interes şi sinceritate.

Acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale modului corect de exprimare: capacitatea de a modela inimile oamenilor şi de a le aduce pe calea cea bună, cu voia lui Allah, făcându-le să iubească credinţa. Cel care se adresează celorlalţi în mod islamic este capabil să le explice moralitatea expusă în Coran în cel mai bun şi eficient mod. De exemplu, atunci când explică însemnătatea conştientizării existenţei lui Allah, aceasta se reflectă de asemenea în limbajul lor şi, cu voia lui Allah, le permite celor cărora li se adresează să înţeleagă subiectul respectiv mult mai uşor. Dacă vorbitorul încearcă să explice acest subiect fără a avea el însuşi această conştientizare în inima sa, chiar dacă repetă aceleaşi argumente, în acelaşi mod, cel mai probabil cei care îl ascultă nu vor fi impresionaţi de cuvintele sale, deoarece nu au fost dublate de sinceritate. Însă cel care vorbeşte islamic va reuşi să explice sinceritatea tocmai pentru că e sincer, supunerea – prin a arăta supunere, optimismul – prin a fi optimist şi compasiunea – prin a demonstra compasiune etc; cu voia lui Allah, credinciosul va influenţa inimile ascultătorilor.     Un alt efect pe care limbajul islamic îl are este acea stare de linişte, uşurare şi pace care este resimţită în inimă, deoarece, aşa cum Allah ne spune:

… numai prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile. (Ar-Ra’d 13:28).

Fiecare cuvânt, rostit cu gândul la Allah şi în conformitate cu dorinţa Sa, aduce pace şi bucurie în inimile oamenilor. Cei care se adresează în acest mod pot să nu facă referire directă la Allah amintind numele Sale sau vorbind pe o temă religioasă, însă prin maniera de a discuta, ce reflectă credinţa lor şi moralitatea coranică, toate acestea le vor aminti oamenilor de Allah. Musulmanii îi pot influenţa pe cei din jurul lor; datorită acestui instrument, limbajul, ceilalţi încep să se gândească la aspectul temporar al acestei lumi, la apropierea morţii, la adevărul Vieţii de Apoi şi la importanţa câştigării mulţumirii lui Allah. Astfel, unul dintre efectele ascultării discursului unui musulman este acela că oamenii ajung să îşi examineze propria conştiinţă şi să gândească sincer. Ei pot reuşi să-şi abandoneze modul greşit de a vorbi, chiar dacă acesta se transformase într-un obicei şi nu vedeau nimic greşit în discursul lor. Contrastul puternic dintre cele două modalităţi de adresare îi determină să se simtă ruşinaţi de modul greşit de exprimare pe care, astfel, îl abandonează. De fapt, acolo unde predomină limbajul urât, oamenii nu văd nimic greşit în a vorbi astfel, întrucât ei au uitat de moarte, de Viaţa de Apoi şi de lipsa lor de putere în faţa lui Allah. Mai mult, atunci când un musulman li se adresează, ei pot pune capăt vechii lor atitudini, schimbându-se. Sinceritatea credinciosului trezeşte conştiinţa lor înăbuşită şi, chiar dacă pentru scurt timp, reuşeşte să îi facă să gândească şi să acţioneze cu sinceritate.

De asemenea, limbajul islamic permite dezvoltarea unei prietenii profunde şi a încrederii în oameni. Cei care îşi demonstrează devotamentul şi iubirea faţă de Allah prin modul lor de exprimare inspiră afecţiune şi respect în sufletul celor cu care vorbesc. Astfel este asigurată şi o bună cooperare între musulmani. De fapt, Allah îi sfătuieşte pe musulmani:

Ci aliaţii voştri sunt numai Allah, Trimisul Lui şi cei care cred, cei care plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se înclină adânc [înaintea lui Allah]. Iar cei care-i iau drept aliaţi pe Allah, pe Trimisul Lui şi pe cei care cred [vor izbândi, căci aceasta este] tabăra lui Allah care va fi biruitoare! (Al-Ma’idah 5:55-56).

Aşa cum se înţelege din aceste versete, credinciosul trebuie să Îl considere pe Allah şi pe mesagerii Săi drept prietenii lui. Atunci când întâlneşte alţi credincioşi ce vorbesc în aceeaşi manieră islamică, cuvintele lor reflectându-le credinţa sinceră, între ei se va dezvolta o încredere deplină şi o legătură puternică. Astfel, Allah uneşte inimile lor în înţelegere. Baza acestei legături nu poate fi realizată decât în acest mod, aşa cum Allah ne spune în următorul verset:

Şi care a unit inimile lor. De ai fi cheltuit tu tot ceea ce se află pe pământ, tot nu ai fi unit inimile lor, însă Allah i-a unit, căci El este Puternic [şi] Înţelept [‘Aziz, Hakim]. (Al-Anfal 8:63).

Alte efecte al acestui mod de a vorbi sunt speranţa şi entuziasmul pe care credincioşii le capătă. În mod continuu, cei care ascultă sunt inspiraţi de binele şi de etica coranică. Deoarece îşi amintesc constant unul altuia că încrederea în Allah este o sursă de speranţă pentru cei credincioşi, chiar şi în momentele cele mai dificile, mai ales în astfel de momente aspectele morale vor fi revigorate.

Stilul de adresare al unui musulman, în orice moment şi în orice loc, cauzează disconfort ipocriţilor. Precum idolatrii şi necredincioşii, ipocriţii nu se simt în largul lor în prezenţa celor care discută în mod islamic. În acelaşi mod, Satana nu poate fi liniştit atunci când oamenii se adresează în mod islamic, corect, deoarece în astfel de situaţii ipocriţii nu pot genera un dezastru, iar Satana nu îşi poate duce la îndeplinire scopurile. Fiecare cuvânt al ipocriţilor şi fiecare şoaptă a Satanei îşi pierde efectul prin limbajul islamic. Din acest motiv, atunci când ne adresăm în mod islamic, un personaj cu un caracter îndoielnic fie îşi poate reforma atitudinea învăţând din discursul celui drept, sau ajunge într-un punct în care nu mai poate suporta şi se retrage din prezenţa celor credincioşi; în acest fel, musulmanii îi îndepărtează pe ipocriţii care altfel ar încerca să îşi găsească un loc printre ei, ascunzându-şi adevărata lor faţă.

Pe scurt, modul islamic de exprimare este o sursă continuă de binecuvântări pentru cei din jur; el reprezintă o formă de adorare importantă nu doar din punctul de vedere al Vieţii de Apoi, ci şi pentru că ne afectează pe noi toţi în această viaţă. De fapt, Allah ne explică în Coran faptul că cele mai frumoase cuvinte sunt o sursă permanentă de binecuvântări:

Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? El este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită şi cu ramuri [ce se înalţă] în cer! El dă fructe tot timpul – cu voia Domnului său. Şi Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-şi aducă aminte. Iar pilda unui cuvânt rău este ca un pom rău care a fost smuls de pe faţa pământului şi care nu mai are pic de statornicie. (Ibrahim 14:24-26).

 

sursa: Asociația Surori Musulmane

Soucre Link

MILOSTENIA

MILOSTENIA O GARANŢIE PENTRU SUCCESUL ÎN LUME ŞI SALVAREA ÎN VIAŢA DE APOI Muhammad Al-Ghazali Iubirea de bunăstare şi lăcomia în a dobândi ţine de firea omenească. Pentru aceasta, omul călătoreşte distanţe lungi şi îndură tot felul de necazuri. Egoismul şi tendinţa de a da întâietate propriilor avantaje în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, se nasc […]

MILOSTENIA

O GARANŢIE PENTRU SUCCESUL ÎN LUME ŞI SALVAREA ÎN VIAŢA DE APOI

Muhammad Al-Ghazali

Iubirea de bunăstare şi lăcomia în a dobândi ţine de firea omenească. Pentru aceasta, omul călătoreşte distanţe lungi şi îndură tot felul de necazuri. Egoismul şi tendinţa de a da întâietate propriilor avantaje în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, se nasc în om încă din prima zi. El gândeşte mai mult la el însuşi şi îi pasă puţin de ceilalţi.

Şi dacă i se oferă toată averea de pe pământ şi chiar dacă dobândeşte comorile de binecuvântări ale Domnului său, el nu va fi pregătit să cheltuiască din ele de bunăvoie şi manifestările diferite ale egoismului îi vor lega mâinile.

Spune: „Dacă voi aţi avea visteriile îndurării Domnului meu, voi le-aţi păstra de frică să nu le cheltuiţi, căci omul este zgârcit!” [Al-Israa’ 17:100]

Islamul a considerat această mentalitate ca fiind foarte ieftină şi meschină şi aceasta trebuie combătută vehement şi tratată cu atenţie. Islamul a afirmat foarte clar că doar acel om care îndepărtează motivaţiile obtuzităţii şi avariţiei şi nutreşte milostenie şi generozitate, poate avea succes în a dobândi răsplata atât în lumea aceasta, cât şi în cea ce va veni:

Deci, fiţi cu frică de Allah atâta cât puteţi, ascultaţi, fiţi supuşi şi dăruiţi spre binele sufletelor voastre! Iar aceia ale căror suflete vor fi ferite de zgârcenie, aceia sunt cei care vor izbândi. [At-Taghabun 64:16]

Grămezile de aur şi argint din care nu sunt satisfăcute drepturile celor săraci şi nevoiaşi, devin cauza pedepsei proprietarului lor şi a nenorocirilor acestuia în lumea aceasta şi în cea de apoi. Asemenea avere este precum un şarpe ce se ascunde în gaura lui, pândindu-i pe oameni ca să-i muşte. Islamul a explicat că această bogăţie se va transforma în şerpi vii în Ziua Judecăţii, care îi vor ataca şi muşca pe stăpânii lor.

„Bogătaşul ce nu a plătit drepturile celorlalţi din averea sa, îşi va vedea averile transformate în şerpi în Ziua Judecăţii, care îl vor vâna cu gurile deschise, apoi o voce se va auzi: „Stăpâniţi-vă averea pe care aţi ascuns-o, căci Mie nu-mi pasă de ea.” Când va vedea că nu are scăpare, îşi va băga mâna în gura lor şi aceştia îl vor muşca la fel ca şi taurul care mănâncă iarbă.” (consemnat de Bukhari)

Islamul explică omului că dragostea sa pentru avere îl conduce spre distrugere, iar dacă ar analiza realitatea impusă de bogăţie şi consecinţele acesteia, şi-ar da seama că milostenia este mai bună decât egoismul şi darul este mai nobil decât zgârcenia.

Este ciudat că ceea ce lasă omul pentru alţii exprimă duritatea în aceasta. Dacă nu-şi va folosi averea pentru a-şi îmbunătăţi propria condiţie economică şi pentru fericire în Viaţa de Apoi, atunci din ce altceva să încerce să tragă foloase?

Nobilul Profet Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a dezvăluit această realitate când a zis:

„Cine este acela dintre noi căruia îi place averea moştenitorului său mai mult decât averea sa proprie?”. Însoţitorii săi au răspuns: „O, Trimis al lui Allah! Ne iubim propria noastră bogăţie.” Profetul a zis atunci: „Averea fiecăruia dintre noi este ceea ce a trimis Allah, iar averea moştenitorului este ceea ce lasă în urma sa fiecare dintre voi.” (consemnat de Bukhari)

În ciuda acestui lucru, când Profetul a declarat că va strânge dania, el a tratat cu îngăduinţă şi blândeţe lăcomia oamenilor de a agonisi bani. El a spus: „În curând vor veni la voi cei care strâng dania. Când vor veni, să-i întâmpinaţi cum se cuvine. Daţi-le libertatea să adune orice doresc. Dacă procedează cinstit, îşi vor face un bine. Şi dacă sunt nedrepţi, păcatul va fi al lor. Să le daţi satisfacţie, fiindcă plata daniei va fi deplină prin mulţuirea lor şi ei se vor ruga pentru voi.” (consemnat de Abu Daud)

Dacă un om reuşeşte să îndepărteze piedicile pe care zgârcenia şi obtuzitatea le presară în calea sentimentelor oneste, el câştigă mai mult în ochii islamului. În mod obişnuit, omul are speranţe legate de viaţă şi legătura sa cu aceasta este puternică şi fermă, dacă el este sănătos şi plin de energie şi priveşte viitorul cu curaj. Într-un astfel de moment, omul işi cheltuieşte banii cu chibzuinţă şi se gândeşte tot timpul să-şi sporească averea, astfel încât să-şi asigure viitorul său şi al copiilor săi. Dacă în aceste condiţii, omul are toţi factorii sub control şi îşi ţine palmele întinse şi cheltuie banii cu bunăvoinţă şi generozitate, dacă nu se va îngrijora nici de sărăcie şi nevoie şi nici nu-i va fi teamă de distrugere, atunci un astfel de om face o faptă de mare bine.

Un om a mers la Profet şi l-a întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Care este milostenia ce dobândeşte cea mai bună răsplată?” Profetul a zis: „Să faceţi milostenii şi dacă sunteţi sănătoşi şi aveţi nevoie de bani, şi dacă v-aţi teme că veţi sărăci, pentru că aveţi speranţă de a vă îmbogăţi şi elibera de nevoi. Să nu se întâmple să amânaţi să faceţi milostenie atâta, acestui om, şi atâta, celuilalt.” (Bukhari)

Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă mai bune pentru voi şi vă vor ispăşi pentru o parte din păcatele voastre, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi. [Al-Baqarah 2:271]

Dacă Îi veţi face lui Allah un împrumut frumos, El vi-l va da înapoi înmulţit şi vă va ierta pe voi, căci Allah este Mulţumitor [şi] Blând. / El este Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute, Cel Puternic [şi] Înţelept. [At-Taghabun 64:17, 18]

Când omul comite un păcat şi îşi dă seama că s-a îndepărtat de Stăpânul său, atunci lucrul care-i aduce înapoi curăţenia, lumina şi îi oferă adăpost sub bunăvoinţa şi plăcerea Domnului său, este să-şi cheltuie mult preţuita sa avere şi proprietate în cauza lui Allah şi să bucure inimile săracilor şi nevoiaşilor cu ajutorul ei, încercând astfel să-şi câştige locul înaintea Celui Mult Milostiv.

Abu Zar a relatat că Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:

„Într-o mânăstire era un credincos din neamul lui Israel care-L slăvea pe Allah şi se închina Lui de şaizeci de ani. Într-o zi a plouat şi tot locul s-a înverzit. Când a văzut acest lucru din mănăstirea lui de pe deal, a simţit că trebuie să coboare să aducă laude lui Allah şi să dobândească mai multă credinţă. Avea cu el una sau două bucăţi de pâine. Între timp, a întâlnit o femeie, a vorbit cu ea, femeia s-a bucurat de asemenea, apoi, deodată, s-a împreunat cu femeia şi după aceea l-a copleşit somnul. Mai târziu s-a dus la un lac să se îmbăieze şi la el a venit un cerşetor să-i ceară pomană. Călugărul i-a dat cele două bucăţi de pâine şi apoi a murit subit. Cei şaizeci de ani de credinţă au cântărit în balanţă cu fapta impreunarii nepermise şi greutatea păcatului a fost mai mare. Apoi în balanţa credinţei sale au fost puse cele două bucăţi de pâine şi credinţa sa a cântărit mai greu, el dobândind astfel salvarea.” (Ibn Habban)

Rolul pe care milostenia şi generozitatea îl deţin în salvarea sufletului poate fi aflat din exemplul minunat pe care Allah l-a învăţat pe Profet, pentru ca acesta să-l încredinţeze adepţilor săi:

„Vă poruncesc să faceţi milostenie. Exemplul său este asemănător cu acela al unui om care a fost prins de duşmanii săi, care i-au legat mâinile la gât şi l-au târât cu intenţia de a-i tăia capul. Brusc, el întrevede posibilitatea de a-şi salva viaţa, oferind bani. Atunci a început să dea lucrurile de valoare – mai mici sau mai mari – pe care le avea, până când a fost eliberat.” (consemnat de Hakim)

Zakat (dania), milostenia şi alte fapte generoase au o mare importanţă în viaţa aceasta şi în Viaţa de Apoi. Pe această bază, relaţia unui musulman cu religia sa ori devine puternică, ori slăbeşte. Nu este nimic mai frustrant decât zgârcenia în a plăti drepturile altora. Şi nimic nu contribuie mai mult la dobândirea gloriei şi succesului, decât încrederea în harul lui Allah şi milostenia şi generozitatea omului.

Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Faptele de credinţă şi dreptatea salvează omul de consecinţe negative şi de fapte rele. Milostenia răcoreşte mânia lui Allah, iar bunătatea arătată rudelor prelungeşte viaţa omului.” (consemnat de At-Tabarani)

Într-o altă relatare se spune: „Curăţaţi-vă plătind dania (zakat) din averea voastră. Ajutaţi-i pe cei bolnavi cu milostenii şi luptaţi cu valurile de greutăţi, rugându-vă lui Allah cu blândeţe şi umilinţă.” (consemnat de Abu Daud)

Cea mai grea lovitură dată Satanei, metoda cea mai reuşită de a-i dejuca planurile şi cel mai puternic scut împotriva înşelăciunilor lui este ca omul să facă milostenii din averea sa şi să-şi cheltuiască banii în cauza lui Allah. Din acest motiv, Şeitan îl împinge pe om la slăbiciune şi obtuzitate şi încearcă să-l împiedice în problemele lumii materiale:

Şeitan vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allah vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor. [Al-Baqarah 2:268]

Într-un hadis se menţionează: „Când un om se hotărăşte să dea ceva de pomană, un grup de şaptezeci de diavoli se atârnă de el şi încearcă să-l facă să renunţe.” (consemnat de Imam Ahmad)

Când un om îşi împarte salariul său alocat pentru diferite cheltuieli, el alocă cea mai mare parte a banilor pentru acele lucruri care sunt consumabile. El le consideră datorii de la care nu are scăpare. Islamul a explicat că omul poate considera cheltuielile pentru hrană şi medicamente ca pe nişte investiţii în produse degradabile, însă averea pe care o cheltuieşte în cauza lui Allah, este o investiţie ce nu piere niciodată.

A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) relatează că ei au tăiat o capră şi Profetul a întrebat: „Câtă carne a rămas?” Ei au răspuns: „N-a mai rămas nimic în afară de o bucată de spată.” Profetul a spus: „A rămas tot în afară de bucata de spată.” (consemnat de Tirmizi)

Această relatare este în concordanţă cu aceste cuvinte ale lui Allah:

Ceea ce aveţi voi se termină, pe când ceea ce se află la Allah va rămâne mereu. [An-Nahl 16:96]

Într-un Hadis Qudsi se spune: „O, fiu al lui Adam! Cheltuieşte-ţi comorile pentru cauza lui Allah. Cu Mine averea voastră nu va fi arsă, scufundată sau furată. Şi în schimbul ei, Eu vă voi da orice aveţi nevoie.” (Beihaqi)

 

____

Sursa: Caracterul musulmanului, Muhammad Al-Ghazali, Editura Femeia Musulmană, 2010

 

Soucre Link

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!   Adevăratul deţinător al tuturor binecuvântărilor la care o persoană este martoră în viaţa din această lume este Allah. Cu toate acestea sunt unii care greşesc, considerând că sunt adevăraţii posesori ai binecuvântărilor pe care Allah le-a oferit. Binecuvântările fiind revărsate asupra lor, ei uită […]

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!

 

Adevăratul deţinător al tuturor binecuvântărilor la care o persoană este martoră în viaţa din această lume este Allah. Cu toate acestea sunt unii care greşesc, considerând că sunt adevăraţii posesori ai binecuvântărilor pe care Allah le-a oferit. Binecuvântările fiind revărsate asupra lor, ei uită de lipsa lor de putere în faţa lui Allah şi devin aroganţi, deşi Allah deţine puterea de a lua înapoi tot ceea ce El a oferit, dacă voieşte. Astfel este necesar să recunoaştem cu toţii că fiecare binecuvântare este un cadou de la Allah şi să Îi mulţumim Domnului nostru pentru cele cu care ne-a înzestrat. Pentru ca oamenii să înţeleagă această chestiune, Allah ne oferă următoarele exemple în Coran:

Spune-le lor pilda a doi bărbaţi. I-am dat Noi unuia dintre ei două grădini cu viţă de vie, pe care le-am împrejmuit cu palmieri de curmale, iar între ele am făcut ogoare verzi. Amândouă grădinile au dat roadele lor şi nu i-a lipsit lui nimic. Şi am făcut Noi să curgă prin mijlocul lor un pârâu. Şi a avut el şi alte roade şi i-a zis semenului său, când stătea de vorbă cu el: «Eu am mai multă avere decât tine şi sunt mai puternic, [căci am] mai mulţi sprijinitori!» A intrat în grădina lui, păcătuind faţă de sine însuşi [prin necredinţa sa] şi a zis: «Nu cred că aceasta va pieri vreodată şi nu cred că Ceasul va veni. Iar de voi fi adus la Domnul meu, voi găsi [loc] şi mai bun decât ea, în schimb!» (Al-Kahf 18:32-36).

Unul dintre cei doi bărbaţi la care se face referire în Coran, cel care deţinea putere mai mare şi bunăstare a uitat că Allah este Cel care i-a oferit bogăţiile şi proprietăţile; în mod neadevărat, a ajuns să creadă că erau ale lui şi a devenit îngâmfat. El credea că pământul din care creştea recolta sa a fost făcut fertil de către Allah şi niciodată nu va fi distrus, nici nu va suferi vreo stricăciune. Într-un fel, se poate considera că grădina lui bine păzită şi străbătută de un râu, devenind astfel din plin roditoare, era o frumuseţe şi oferea o încântare care niciodată nu ar fi putut fi distrusă. Dar trebuie amintit că toate lucrurile sunt supuse lui Allah. Precum orice altceva din univers, această grădină era sub controlul lui Allah; fiecare sămânţă creştea prin permisiunea lui Allah, fiecare ramură răsărea numai prin porunca lui Allah. Râul uda rădăcinile palmierilor prin voia lui Allah. Grădina a rămas roditoare prin porunca lui Allah; totul putea fi distrus doar dacă Allah spunea: „Fii!”. În Coran ni se spune că omului care a uitat că Allah este Cel care îi binecuvânta averea i s-a amintit să mărească şi preamărească gloria şi puterea lui Allah atunci când intra în grădină şi să spună:

Ce voieşte Allah se împlineşte. Nu este putere decât numai la Allah.;

Şi i-a zis semenul său, stând de vorbă cu el: «Oare nu crezi tu în Acela care te-a creat pe tine din ţărână, apoi dintr-o picătură şi la urmă ţi-a dat ţie chip de bărbat? În ce mă priveşte, Allah este Domnul meu şi nu-I fac Domnului meu pe nimeni asociat. Când ai intrat în grădina ta spunând: ‛Ce voieşte Allah [se împlineşte]! Nu este putere decât numai la Allah!’ Iar dacă mă vezi pe mine cu mai puţină avere şi cu mai puţini copii decât tine, s-ar putea întâmpla ca Domnul meu să-mi dea ceva mai bun decât grădina ta şi să trimită asupra ei nenorocire din cer, încât să devină un pământ lunecos, ori apa ei să se ducă aşa de adânc, încât n-o s-o mai poţi scoate.»

Şi roadele lui au fost înconjurate [de mânia lui Allah], iar el a rămas frângându-şi mâinile pentru ceea ce cheltuise pentru ea şi [via] era distrusă cu totul pe proptelele ei. Şi atunci a zis el: «Ce bine ar fi fost dacă eu nu-I făceam Domnului meu niciun asociat!» Şi n-a avut el nicio ceată care să-l ajute împotriva [pedepsei] lui Allah şi nici el însuşi nu şi-a putut fi de niciun ajutor. Acolo ocrotirea vine numai de la Allah, [Ocrotitorul] Adevărat. El dă cea mai bună răsplată şi urmarea cea mai bună. (Al-Kahf 18:37-44).

După cum se înţelege din aceste versete, Allah a distrus printr-un dezastru natural atât grădina, cât şi recoltele acestui om care era atât de mândru de ceea ce el deţinea pentru a-i aminti că nu există putere decât la El. Posesorul grădinii a văzut cum tot ceea ce a avut a fost distrus în final şi a înţeles că nu avea niciun prieten şi niciun ajutor decât la Allah; el a căutat refugiu la Allah, spunând:

Ce bine ar fi fost dacă eu nu-I făceam Domnului meu niciun asociat! (Al-Kahf 18:43).

Una dintre lecţiile care trebuie învăţate din această povestire din Coran este că oamenii nu trebuie niciodată să creadă că ceea ce posedă le aparţine şi că trebuie să vorbească într-o asemenea manieră încât să Îl preamărească pe Allah:

„Ce voieşte Allah se împlineşte. Nu este putere decât numai la Allah”.

 

Soucre Link

Vorbeşte cu încredere în Allah

Vorbeşte cu încredere în Allah Vorbeşte într-o manieră care să demonstreze că ai încredere în Allah   Atunci când se află în situaţii grele şi are nevoie de ajutor sau doreşte să obţină ceva, ignorantul caută soluţii acolo unde consideră că se află sursa puterii în această lume. Unii speră să primească ajutor de la […]

Vorbeşte cu încredere în Allah

Vorbeşte într-o manieră care să demonstreze că ai încredere în Allah

 

Atunci când se află în situaţii grele şi are nevoie de ajutor sau doreşte să obţină ceva, ignorantul caută soluţii acolo unde consideră că se află sursa puterii în această lume. Unii speră să primească ajutor de la prieteni influenţi, alţii de la cei cu avere, reputaţie sau autoritate, uitând că toţi aceştia sunt şi ei creaţi şi se află sub controlul lui Allah. În realitate există o singură putere − Allah − care poate cauza bine sau rău unei persoane. Musulmanii cunosc acest fapt. Din acest motiv, ei întotdeauna aşteaptă ajutor şi susţinere de la Allah, urmărind să Îi obţină mulţumirea. Chiar dacă se află în dificultate, dacă au nevoi sau probleme, ştiu că numai Allah este Cel care le poate alina suferinţele şi că numai Allah îi poate ajuta. De aceea credincioşii se încurajează reciproc să se întoarcă la Allah şi să îşi pună speranţa în El, atunci când sunt în dificultate. Coranul spune:

Dacă Allah vă face să izbândiţi, nimeni nu vă va putea birui, dar de vă va părăsi pe voi, cine este acela care ar putea să vă ajute după El? În Allah trebuie să se încreadă drept-credincioşii! (Aal ’Imran 3:160).

În plus, credincioşii se exprimă întotdeauna conştienţi fiind că Allah este permanent lângă ei şi că fără permisiunea Sa nimeni şi nimic nu le poate face vreun rău:

Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. (Al-Hajj 22:40).

Chiar şi în momentele în care viaţa le este pusă în pericol, ei cred că există binecuvântare în ceea ce trăiesc, arătând aceasta şi altora, aşa cum profetul Iacob (Pacea fie asupra sa!) a spus, conform Coranului:

Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred! (Yusuf 12:67).

Nu vor vorbi precum cei cuprinşi de teamă, panică şi deznădejde, ci vor rămâne calmi şi îşi vor alege cu măsură cuvintele. Pierderea speranţei este specifică celor care nu reuşesc să înţeleagă subtilităţile credinţei. Deoarece sunt conştienţi că totul se întâmplă cu voia lui Allah şi în concordanţă cu voia şi înţelepciunea Sa, credincioşii nu îşi vor face griji în astfel de momente dificile. Allah va face tot ce este mai bine pentru ei. Ni se spune în următorul verset din Coran că Allah cu siguranţă îi ajută pe cei care Îi oferă Lui ajutor:

O, voi cei care credeţi! Aduceţi-vă aminte de binefacerile lui Allah asupra voastră! În ziua când unii oameni au voit să întindă mâinile lor spre voi [pentru a vă ataca], El a oprit mâinile lor de la voi. Fiţi cu frică de Allah! În Allah trebuie să se încreadă drept-credincioşii! (Al-Ma’idah 5:11).

În Coran există mai multe exemple referitoare la discursul credincioşilor. De exemplu, atunci când neamul Israelului se afla între mare şi armata faraonului, în timp ce unii au căzut în disperare, teamă, pierzându-şi până şi credinţa, spunând „Suntem condamnaţi”, cuvintele profetului Moise (Pacea fie asupra sa!) au fost: „Niciodată. Allah este cu noi !”. În Coran ni se spune cum limbajul profetului Moise (Pacea fie asupra sa!) reflecta credinţa pe care o avea în Allah:

Şi la răsăritul soarelui au pornit în urma lor. Şi când cele două cete s-au văzut una pe alta, au zis însoţitorii lui Moise: «Suntem ajunşi!» Dar el a zis: «În niciun caz! Domnul meu este cu mine şi El mă va călăuzi!» (Ash-Shu’araa’ 26:60-62).

Confruntat cu această problemă, profetul Moise (Pacea fie asupra sa!) s-a bazat şi a depins numai de Allah, invitându-i şi pe cei din jur să facă la fel. Allah i-a spus profetului Moise (Pacea fie asupra sa!) să lovească marea cu toiagul său şi astfel marea s-a despărţit în două părţi, creând un pod sigur pentru neamul lui Israel. Însă faraonul şi armata sa au fost cu toţii înecaţi. Acest episod este un exemplu referitor la ajutorul pe care Allah îl oferă celor care Îi cer protecţia, bazându-se numai pe El. La fel ca în cazul profetului Moise (Pacea fie asupra sa!), din fiecare cuvânt al credincioşilor se poate observa că aceştia nu se tem decât de Allah, având încredere deplină în El. Într-un verset din Coran ni se spune că oamenii credincioşi, ameninţaţi fiind − „oamenii s-au adunat impotriva ta, aşa că teme-te!” –, şi-au exprimat credinţa în Allah spunând:

Allah ne este nouă suficient şi Cel mai bun ocrotitor;

Acelora cărora lumea le-a spus: «Oamenii s-au adunat împotriva voastră, deci temeţi-vă de ei!», credinţa le-a sporit şi au zis ei: «Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al nostru!» (Aal ’Imran 3:173).

 

__________

femeiamusulmana.blogspot.com

Soucre Link