Trezirea conștiinței – partea 1

 

Trezirea conștiinței – partea 1 

 

Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului Muhammed صلى الله عليه وسلم ,asupra companionilor săi și a tuturor celor care purced pe drumul acestora până în Ziua de Apoi!
Cea mai sinceră vorbă este Cuvântul lui Allah PreaÎnaltul și cel mai bun exemplu este cel al Profetului Muhammed, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!
Toate invențiile în credință sunt bid’ah și duc către pierzanie, iar pierzania se termină în focurile Iadului; ceea ce este mai puțin și autentic, este mai bun decât ceea ce este mult și nefolositor și tot ceea ce a promis Allah se va întâmpla și nimeni nu se va putea împotrivi.

Trimisul lui Allah, صلى الله عليه وسلم ,a spus: ”Cu adevărat în corp există o bucată de carne; dacă ea este sănătoasă (curată, pură), întreg corpul este sănătos, iar dacă este coruptă (stricată), întreg corpul este corupt, și aceasta este inima.” (Bukhari)

În umbra acestui hadis, ne punem întrebarea: de ce am rămas în urmă, de ce oare civilizația islamică este la sfârșitul “numărătoarei”, de ce nu am reușit să ținem pasul cu celelalte civilizații pe calea științei? Oare noi, musulmanii, gândim mai puțin decât ceilalți? Oare ne aflăm în plină criză a inexistenței minții sau adevarata criză, așa cum au spus savanții și gânditorii musulmani apropiați de Allah, este criza inimii și a conștiinței?

Omul este bun dacă are o inima bună, iar faptele rele arată o inimă rea. Faptele sunt legate de inimă, comunitatea este formată din indivizi; dacă faptele nu sunt bune, nici comunitatea nu va fi bună. Dacă membrii comunității se îndepărtează de viața trasată de Allah în Coran și de punerea în practică a Coranului, așa cum profetul  Muhammedصلى الله عليه وسلم ne-a învățat, și aleg din islam doar ceea ce le face plăcere, această civilizație islamică nu se va putea schimba, nu se va putea ridica și depăși nivelul la care a stagnat.
Pe vremea Profetului Muhammed صلى الله عليه وسلم ,civilizația islamică atinsese apogeul, conducea toate științele și devenise pionierul umanității.
Astăzi, civilizația islamică a decăzut din cauza individului, a conștiinței și inimii sale, iar acesta este un adevăr ce nu poate fi negat.

Cum putem găsi “medicamentul”? Cum putem ieși din această stare de amorțeală pentru a putea da din nou viață acestei civilizații?
Oare așa ne vrea pe noi Allah subhanahu wa ta’ala și profetul Muhammed صلى الله عليه وسلم ,needucați, necivilizați?
Musulmanii au pierdut conduita islamică atunci când s-au îndepărtat de Allah, de islam și de profetul Muhammed صلى الله عليه وسلم ,atunci când unii dintre ei au urmat comunismul sau alții au plecat în vest și au urmat conduita celor de acolo, crezând că civilizația islamică va progresa doar urmându-i pe aceștia, așa cum au spus unii gânditori musulmani.

De ce să ne delăsăm de principiile și onoarea noastră?

Ce înseamnă trezirea conștiinței?

Ce înseamnă învierea sufletului?

Inima care se îndepărtează de Allah este acea inimă care nu îl cunoaște pe Allah. Viața adevărată este Viața Eternă, viață pe care multe dintre țările din Vest sau Europa au pierdut-o, și o dată cu ea – cu tot progresul și bunăstarea de care se bucură, au pierdut și liniștea sufletească.

Așadar, cu ce ne înviem inimile, cu ce aducem liniște în suflet, cu ce trezim conștiința personală sau a comunității?
Din punct de vedere islamic, răspunsul este “credința”, o inimă plină de credință, iar această credință trebuie să se oglindească în fapte. Atât timp cât credința nu este cuibărită în sălașul inimii, aceasta nu va putea fi statornică și se va clătina mereu la încercările lumești la care este supus omul de-a lungul vieții.

Conștiința este vie atunci când omul îl cunoaște pe Allah. Atunci, ne întrebăm: noi nu-l cunoaștem pe Allah, nu cunoaștem islamul? Oare a ajuns credința și onoarea noastră la un nivel pe care să îl putem compara cu cel din vremea Profetului Muhammed صلى الله عليه وسلم și a companionilor săi?

Trebuie să conștientizăm că Allah ne vede și că nimeni nu ne va putea prezenta islamul mai bine decât Coranul și profetul Muhammed صلى الله عليه وسلم ,de aceea, orice musulman trebuie să citească și să învețe continuu, să studieze versetele coranice și să mediteze la semnele din univers. Există o carte de recitat și una pentru învățat, iar cine înțelege universul, îl va înțelege pe Allah.

În ziua în care inima musulmanului va fi plină de credință, va fi ultima zi a ignoranței și prima zi de început, și sperăm că acea zi să nu fie Ziua de Apoi.
Ibn Masud a vorbit despre companionii profetului Muhammed صلى الله عليه وسلم care au fost aproape de Allah și au învățat ce este Coranul și despre inima care nu cunoaște binele și nu îndepărtează răul.

Oare ce să facă un musulman cu o asemenea inimă?
“Cum să se îndrepte umbra, dacă creanga este strâmbă?” spunea un poet.

Cum să se îndrepte conducerea și să aibă conștiința vie, dacă comunitatea este strâmbă și nu mai are conștiință?
În ziua când conștiința musulmanului va învia, acesta își va da seama de credință, de semnificația expresiei “La ilaha illallah”, și va putea zbura cu două aripi pe treptele civilizației, va putea fi un exemplu pentru umanitate, iar acest lucru nu este imposibil deoarece s-a întâmplat în trecut.

Dacă civilizația islamică nu deține latura spirituală alături de cea materială, educațională și comportamentală, nu va putea realiza nimic și nu se va putea înfățișa la Allah cu faptele ei.

Când moare conștiința unui om viu, acesta nu îl mai cunoaște pe Allah, nu mai are sufletul viu și credința împlinită, se va îndepărta de comunitate și îi va urma pe alții, iar acest lucru va duce la nepăsare, lipsa onoarei și a demnității. Dacă privim în țările arabe, exact acest lucru vom vedea, și nu pentru că suntem musulmani și aparținem islamului, ci pentru că ne-am îndepărtat de acest islam, de credință, de Coran, de calea lui Allah subhanahu wa ta’ala și tradiția profetului  Muhammed صلى الله عليه وسلم.

 

 

Transcrierea de catre doamna Camelia H. a predicii de vineri, tinuta de domnul imam Adnan Oun.
Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director la Liga Islamică și Culturală din RomâniaSoucre Link

Hits: 1

0Shares

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI   O altă caracteristică prevalentă în exprimarea drept-credinciosului o reprezintă rostirea adevărului, indiferent de circumstanţe. Ni se spune în Coran că este inacceptabil ca unui credincios să-i fie teamă să spună adevărul, pentru că îi e frică de ceilalţi. Din acest motiv, când vorbeşte, credinciosul ascultă de vocea conştiinţei sale. Credincioşii întotdeauna vorbesc […]

0Shares

EXPRIMAREA ADEVĂRULUI

 

O altă caracteristică prevalentă în exprimarea drept-credinciosului o reprezintă rostirea adevărului, indiferent de circumstanţe. Ni se spune în Coran că este inacceptabil ca unui credincios să-i fie teamă să spună adevărul, pentru că îi e frică de ceilalţi. Din acest motiv, când vorbeşte, credinciosul ascultă de vocea conştiinţei sale. Credincioşii întotdeauna vorbesc cu cele mai bune şi mai potrivite cuvinte, dar, în acelaşi timp, spun adevărul fără a le fi teamă că ar dezamăgi sau supăra pe cineva, ori pentru a-i convinge pe oameni. Ei nu evită să spună adevărul de teamă că răspunsul ar putea avea repercusiuni negative pentru ei sau pentru prietenii lor. De altfel, nici nu mint pentru a obţine avantaje pentru ei sau pentru rudele sau prietenii lor, deoarece Allah îi învaţă în Coran să spună numai adevărul:

O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi spuneţi vorbe adevărate… (Al-Ahzab 33:70);

… şi feriţi-vă de vorbele mincinoase. (Al-Hajj 22:30).

Minciuna este des întâlnită acolo unde etica Coranului nu este urmată. Unii cred că minciunile nu fac rău. Unii spun că în timp ce unele minciuni sunt interzise, altele sunt permise. Ei consideră că minciunile mici spuse cu scopul de a evita suferinţa sau cu scopul de a oferi protecţie fie morală, fie materială, sunt o necesitate a vieţii. Ei încearcă să îşi liniştească conştiinţa afirmând: „Spun minciuni, dar nu fac nimănui niciun rău” sau „Prin faptul că mint, acţionez bine”. Invocând aceste scuze, ei spun zeci de minciuni de-a lungul unei zile, deşi susţin că nu sunt minciuni. De exemplu, ei pot spune cuiva care îi caută la telefon: „Sunt foarte ocupat. Nu pot vorbi cu tine în acest moment”, în timp ce în acea clipă, de fapt, nu este deloc ocupat. Sau dacă pierd un dosar la serviciu, atunci când sunt întrebaţi, ei afirmă că nu ştiu nimic despre el sau încearcă să arunce vina asupra altcuiva. Când se întâlnesc cu şefii lor, deşi au o părere complet diferită, ei afirmă lucruri precum: „Ai mare dreptate”, „Îţi conduci afacerea foarte bine”, fiind de fapt cu două feţe. Ei îi spun unui prieten care cere un împrumut: „Am probleme în momentul de faţă, nu am bani nici pentru mine”, deşi în realitate au bani suficienţi. Când una dintre rude le cere ajutorul, ei se scuză spunând: „Sunt foarte bolnav, nu pot în acest moment”, când de fapt este sănătos.

Este posibil să oferim un număr mare de astfel de exemple, deoarece unii oameni au făcut din minciună un stil de viaţă. Cât despre musulmani, ei vorbesc conştienţi fiind de faptul că Allah îi vede, în toate situaţiile şi în toate momentele, şi aude fiecare cuvânt pe care îl rostesc, şi că vor fi chemaţi în Ziua Judecăţii să dea socoteală. Deoarece se tem de Allah, ei evită să rostească minciuni sau să se folosească de cea mai mică scuză, să ascundă informaţii, să vorbească urât sau să bârfească. Ei caută refugiu la Allah pentru a nu rosti un cuvânt pe care El nu îl aprobă şi pentru a vorbi cinstit în toate circumstanţele. Ei sunt conştienţi că minciunile şi vorbele urâte pot cauza unei persoane pierderi în viaţa de după moarte, aşa cum ni se spune în acest verset:

Şi cine este mai nelegiuit decât acela care născoceşte minciuni pe seama lui Allah sau socoteşte mincinoase versetele Lui? Iar cei nelegiuiţi nu vor izbândi!(Al-An’am 6:21).

În cadrul acelor comunităţi în care îşi îndeplineau misiunea, profeţii erau cunoscuţi pentru respectul lor faţă de adevăr, aşa cum se înţelege din modul în care ei se adresau oamenilor din jurul lor. Coranul ne vorbeşte despre un om care a fost aruncat pe nedrept în închisoare, din cauza acuzaţiilor false, şi care a venit la profetul Yusuf (Pacea fie asupra sa!), spunând:

… O, Iosif, iubitorule de adevăr! (Yusuf 12:46).

Musulmanii credincioşi niciodată nu îşi încalcă jurământul. Allah îi avertizează pe credincioşi să evite acest fapt în următorul verset din Coran:

Ei şi-au luat jurămintele lor drept pavăză şi astfel împiedică de la calea lui Allah. Cât de rău este ceea ce fac ei! (Al-Munafiqun 63:2).

De fapt, jurămintele false sunt cele mai frecvent folosite metode de a înşela, metode folosite de cei care se află departe de preceptele Coranului. Chiar şi atunci când cunosc faptul că nimeni nu are frică de Allah, iar jurămintele sunt folosite pentru a înşela, oamenii încă iau în considerare vorbele mincinoşilor. Acest comportament este blestemat de Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care a spus: „Cei care au obţinut un câştig mic prin legământul lui Allah şi jurămintele lor nu vor avea nicio parte din el în Viaţa de Apoi.” (Bukhari şi Muslim).

În alt verset citat în susţinerea rostirii adevărului, Allah ne spune că, atunci când o persoană face o promisiune, trebuie să o îndeplinească:

O, voi cei care credeţi! De ce spuneţi voi ceea ce nu faceţi? Este [o pricină de] mare mânie pentru Allah să spuneţi ceea ce nu faceţi. (As-Saff 61:2-3).

Din acest motiv, credinciosul nu face promisiuni pe care nu le poate respecta. Credincioşii ştiu că vor răspunde pentru aceasta în faţa lui Allah. Totuşi, printre cei ce se află departe de principiile morale ale Coranului, aceste fapte sunt des întâlnite. Acest fel de oameni se pot folosi de asemenea căi pentru a obţine avantaje nedrepte care să îi conducă pe cei din jurul lor în direcţia în care ei doresc sau pentru a-şi acoperi defectele. Cât despre credincioşi, când îşi dau cuvântul nu îl încalcă, deoarece ştiu că vor comite o greşeală faţă de oameni, dar şi faţă de Allah. Deoarece se tem de Allah, ei evită să îşi încalce promisiunile. Allah îi descrie astfel pe credincioşi în Coran:

Aceia, care-şi împlinesc făgăduinţa faţă de Allah şi nu încalcă legământul făcut…(Ar-Ra’d 13:20).

Un drept-credincios nu depune mărturie mincinoasă niciodată. Coranul face referire la această caracteristică a drept-credinciosului:

Aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie.(Al-Furqan 25:72);

Şi aceia care sunt drepţi în mărturiile lor… (Al-Ma’arij 70:33).

Încălcarea promisiunii poate provoca daune; credincioşii sunt martori la ceea ce văd sau aud şi ei ştiu că Allah le porunceşte să spună adevărul atunci când depun mărturie. Într-un verset se spune:

O, voi cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor şi rudelor voastre − fie avuţi sau săraci – căci Allah cunoaşte cel mai bine ce este spre binele lor! Nu urmaţi pofte, ca să nu vă abateţi [de la dreptate]! Iar dacă voi faceţi o mărturie mincinoasă sau vă sustrageţi, [să ştiţi că] Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi! (An-Nisaa’ 4:135).

Ştiind că Profetul nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a avertizat pe credincioşi asupra acestei chestiuni după cum urmează: „Vă avertizez în privinţa falselor declaraţii şi a rostirii mărturisirilor false.” (Bukhari şi Muslim), ei niciodată nu îi protejează pe cei vinovaţi şi caută întotdeauna să respecte adevărul. Ei spun adevărul chiar şi atunci când acest lucru nu este în favoarea lor. Allah spune în Coran:

O, voi cei care credeţi! Fiţi statornici [în îndatoririle voastre] faţă de Allah şi [fiţi] martori drepţi! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi! (Al-Ma’idah 5:8);

ei se tem de Allah şi caută refugiu la El. Aceste vorbe ale drept-credinciosului sunt de asemenea evidente în chemarea adresată celorlalţi la adevăr. Pe de altă parte, cei care nu respectă principiile morale ale Coranului încearcă, prin afirmaţii neîntemeiate, să sădească îndoieli în ce priveşte existenţa lui Allah şi Viaţa de Apoi. Coranul ne atrage atenţia asupra lipsei de validitate a afirmaţiilor lor:

Printre oameni sunt unii care se ceartă în privinţa lui Allah, fără de ştiinţă, şi care îl urmează pe orice şeitan răzvrătit. (Al-Hajj 22:3).

Aceşti oameni se încurajează unii pe alţii să nu creadă în Allah, să fie ataşaţi de această viaţă, să trăiască imoral şi să neglijeze Viaţa de Apoi. Una dintre cele mai frecvent întâlnite scuze este: „Voi căra eu povara păcatelor tale”, în timp ce se încurajează unul pe altul să se comporte într-o manieră greşită. Allah explică în acest verset:

Şi nu va purta niciun [suflet] păcătos povara altuia. Apoi la Domnul vostru este întoarcerea voastră şi El vă dă veşti despre ceea ce faceţi, căci El ştie ceea ce se află înlăuntrul piepturilor. (Az-Zumar 39:7)

că un asemenea lucru nu este posibil. Astfel, cei care vin cu asemenea sugestii mint. Credincioşii, cu toate acestea, întotdeauna îi cheamă pe cei din jurul lor la adevăr şi la ceea ce este drept. Ei preamăresc gloria lui Allah, amintindu-le şi altora că Viaţa de Apoi este o realitate sigură, iar Ziua Judecăţii este aproape; ei îi cheamă să trăiască conform legilor lui Allah. În Coran ni se spune că profeţii lui Allah erau cunoscuţi în comunităţile la care au fost trimişi, pentru că întotdeauna rosteau adevărul şi vorbeau sincer şi cinstit. Cât despre cei care încă nu cred în vorbele profeţilor, în pofida sincerităţii acestora, şi se întorc împotriva lor, atunci când se vor afla faţă în faţă cu adevărul în Viaţa de Apoi, vor mărturisi această realitate spunând: „Profeţii au rostit adevărul!”:

Şi se va sufla în trâmbiţă şi iată-i pe ei grăbindu-se din gropi către Domnul lor şi zicând: «Vai nouă! Cine ne-a sculat pe noi din culcuşul nostru?» Aceasta este ceea ce a făgăduit Cel Milostiv [Ar-Rahman], iar trimişii au spus adevărul. (Ya-Sin 36:51-52).

 

Soucre Link

Hits: 2

0Shares

MILOSTENIA

MILOSTENIA O GARANŢIE PENTRU SUCCESUL ÎN LUME ŞI SALVAREA ÎN VIAŢA DE APOI Muhammad Al-Ghazali Iubirea de bunăstare şi lăcomia în a dobândi ţine de firea omenească. Pentru aceasta, omul călătoreşte distanţe lungi şi îndură tot felul de necazuri. Egoismul şi tendinţa de a da întâietate propriilor avantaje în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, se nasc […]

0Shares

MILOSTENIA

O GARANŢIE PENTRU SUCCESUL ÎN LUME ŞI SALVAREA ÎN VIAŢA DE APOI

Muhammad Al-Ghazali

Iubirea de bunăstare şi lăcomia în a dobândi ţine de firea omenească. Pentru aceasta, omul călătoreşte distanţe lungi şi îndură tot felul de necazuri. Egoismul şi tendinţa de a da întâietate propriilor avantaje în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, se nasc în om încă din prima zi. El gândeşte mai mult la el însuşi şi îi pasă puţin de ceilalţi.

Şi dacă i se oferă toată averea de pe pământ şi chiar dacă dobândeşte comorile de binecuvântări ale Domnului său, el nu va fi pregătit să cheltuiască din ele de bunăvoie şi manifestările diferite ale egoismului îi vor lega mâinile.

Spune: „Dacă voi aţi avea visteriile îndurării Domnului meu, voi le-aţi păstra de frică să nu le cheltuiţi, căci omul este zgârcit!” [Al-Israa’ 17:100]

Islamul a considerat această mentalitate ca fiind foarte ieftină şi meschină şi aceasta trebuie combătută vehement şi tratată cu atenţie. Islamul a afirmat foarte clar că doar acel om care îndepărtează motivaţiile obtuzităţii şi avariţiei şi nutreşte milostenie şi generozitate, poate avea succes în a dobândi răsplata atât în lumea aceasta, cât şi în cea ce va veni:

Deci, fiţi cu frică de Allah atâta cât puteţi, ascultaţi, fiţi supuşi şi dăruiţi spre binele sufletelor voastre! Iar aceia ale căror suflete vor fi ferite de zgârcenie, aceia sunt cei care vor izbândi. [At-Taghabun 64:16]

Grămezile de aur şi argint din care nu sunt satisfăcute drepturile celor săraci şi nevoiaşi, devin cauza pedepsei proprietarului lor şi a nenorocirilor acestuia în lumea aceasta şi în cea de apoi. Asemenea avere este precum un şarpe ce se ascunde în gaura lui, pândindu-i pe oameni ca să-i muşte. Islamul a explicat că această bogăţie se va transforma în şerpi vii în Ziua Judecăţii, care îi vor ataca şi muşca pe stăpânii lor.

„Bogătaşul ce nu a plătit drepturile celorlalţi din averea sa, îşi va vedea averile transformate în şerpi în Ziua Judecăţii, care îl vor vâna cu gurile deschise, apoi o voce se va auzi: „Stăpâniţi-vă averea pe care aţi ascuns-o, căci Mie nu-mi pasă de ea.” Când va vedea că nu are scăpare, îşi va băga mâna în gura lor şi aceştia îl vor muşca la fel ca şi taurul care mănâncă iarbă.” (consemnat de Bukhari)

Islamul explică omului că dragostea sa pentru avere îl conduce spre distrugere, iar dacă ar analiza realitatea impusă de bogăţie şi consecinţele acesteia, şi-ar da seama că milostenia este mai bună decât egoismul şi darul este mai nobil decât zgârcenia.

Este ciudat că ceea ce lasă omul pentru alţii exprimă duritatea în aceasta. Dacă nu-şi va folosi averea pentru a-şi îmbunătăţi propria condiţie economică şi pentru fericire în Viaţa de Apoi, atunci din ce altceva să încerce să tragă foloase?

Nobilul Profet Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a dezvăluit această realitate când a zis:

„Cine este acela dintre noi căruia îi place averea moştenitorului său mai mult decât averea sa proprie?”. Însoţitorii săi au răspuns: „O, Trimis al lui Allah! Ne iubim propria noastră bogăţie.” Profetul a zis atunci: „Averea fiecăruia dintre noi este ceea ce a trimis Allah, iar averea moştenitorului este ceea ce lasă în urma sa fiecare dintre voi.” (consemnat de Bukhari)

În ciuda acestui lucru, când Profetul a declarat că va strânge dania, el a tratat cu îngăduinţă şi blândeţe lăcomia oamenilor de a agonisi bani. El a spus: „În curând vor veni la voi cei care strâng dania. Când vor veni, să-i întâmpinaţi cum se cuvine. Daţi-le libertatea să adune orice doresc. Dacă procedează cinstit, îşi vor face un bine. Şi dacă sunt nedrepţi, păcatul va fi al lor. Să le daţi satisfacţie, fiindcă plata daniei va fi deplină prin mulţuirea lor şi ei se vor ruga pentru voi.” (consemnat de Abu Daud)

Dacă un om reuşeşte să îndepărteze piedicile pe care zgârcenia şi obtuzitatea le presară în calea sentimentelor oneste, el câştigă mai mult în ochii islamului. În mod obişnuit, omul are speranţe legate de viaţă şi legătura sa cu aceasta este puternică şi fermă, dacă el este sănătos şi plin de energie şi priveşte viitorul cu curaj. Într-un astfel de moment, omul işi cheltuieşte banii cu chibzuinţă şi se gândeşte tot timpul să-şi sporească averea, astfel încât să-şi asigure viitorul său şi al copiilor săi. Dacă în aceste condiţii, omul are toţi factorii sub control şi îşi ţine palmele întinse şi cheltuie banii cu bunăvoinţă şi generozitate, dacă nu se va îngrijora nici de sărăcie şi nevoie şi nici nu-i va fi teamă de distrugere, atunci un astfel de om face o faptă de mare bine.

Un om a mers la Profet şi l-a întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Care este milostenia ce dobândeşte cea mai bună răsplată?” Profetul a zis: „Să faceţi milostenii şi dacă sunteţi sănătoşi şi aveţi nevoie de bani, şi dacă v-aţi teme că veţi sărăci, pentru că aveţi speranţă de a vă îmbogăţi şi elibera de nevoi. Să nu se întâmple să amânaţi să faceţi milostenie atâta, acestui om, şi atâta, celuilalt.” (Bukhari)

Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă mai bune pentru voi şi vă vor ispăşi pentru o parte din păcatele voastre, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi. [Al-Baqarah 2:271]

Dacă Îi veţi face lui Allah un împrumut frumos, El vi-l va da înapoi înmulţit şi vă va ierta pe voi, căci Allah este Mulţumitor [şi] Blând. / El este Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute, Cel Puternic [şi] Înţelept. [At-Taghabun 64:17, 18]

Când omul comite un păcat şi îşi dă seama că s-a îndepărtat de Stăpânul său, atunci lucrul care-i aduce înapoi curăţenia, lumina şi îi oferă adăpost sub bunăvoinţa şi plăcerea Domnului său, este să-şi cheltuie mult preţuita sa avere şi proprietate în cauza lui Allah şi să bucure inimile săracilor şi nevoiaşilor cu ajutorul ei, încercând astfel să-şi câştige locul înaintea Celui Mult Milostiv.

Abu Zar a relatat că Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:

„Într-o mânăstire era un credincos din neamul lui Israel care-L slăvea pe Allah şi se închina Lui de şaizeci de ani. Într-o zi a plouat şi tot locul s-a înverzit. Când a văzut acest lucru din mănăstirea lui de pe deal, a simţit că trebuie să coboare să aducă laude lui Allah şi să dobândească mai multă credinţă. Avea cu el una sau două bucăţi de pâine. Între timp, a întâlnit o femeie, a vorbit cu ea, femeia s-a bucurat de asemenea, apoi, deodată, s-a împreunat cu femeia şi după aceea l-a copleşit somnul. Mai târziu s-a dus la un lac să se îmbăieze şi la el a venit un cerşetor să-i ceară pomană. Călugărul i-a dat cele două bucăţi de pâine şi apoi a murit subit. Cei şaizeci de ani de credinţă au cântărit în balanţă cu fapta impreunarii nepermise şi greutatea păcatului a fost mai mare. Apoi în balanţa credinţei sale au fost puse cele două bucăţi de pâine şi credinţa sa a cântărit mai greu, el dobândind astfel salvarea.” (Ibn Habban)

Rolul pe care milostenia şi generozitatea îl deţin în salvarea sufletului poate fi aflat din exemplul minunat pe care Allah l-a învăţat pe Profet, pentru ca acesta să-l încredinţeze adepţilor săi:

„Vă poruncesc să faceţi milostenie. Exemplul său este asemănător cu acela al unui om care a fost prins de duşmanii săi, care i-au legat mâinile la gât şi l-au târât cu intenţia de a-i tăia capul. Brusc, el întrevede posibilitatea de a-şi salva viaţa, oferind bani. Atunci a început să dea lucrurile de valoare – mai mici sau mai mari – pe care le avea, până când a fost eliberat.” (consemnat de Hakim)

Zakat (dania), milostenia şi alte fapte generoase au o mare importanţă în viaţa aceasta şi în Viaţa de Apoi. Pe această bază, relaţia unui musulman cu religia sa ori devine puternică, ori slăbeşte. Nu este nimic mai frustrant decât zgârcenia în a plăti drepturile altora. Şi nimic nu contribuie mai mult la dobândirea gloriei şi succesului, decât încrederea în harul lui Allah şi milostenia şi generozitatea omului.

Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Faptele de credinţă şi dreptatea salvează omul de consecinţe negative şi de fapte rele. Milostenia răcoreşte mânia lui Allah, iar bunătatea arătată rudelor prelungeşte viaţa omului.” (consemnat de At-Tabarani)

Într-o altă relatare se spune: „Curăţaţi-vă plătind dania (zakat) din averea voastră. Ajutaţi-i pe cei bolnavi cu milostenii şi luptaţi cu valurile de greutăţi, rugându-vă lui Allah cu blândeţe şi umilinţă.” (consemnat de Abu Daud)

Cea mai grea lovitură dată Satanei, metoda cea mai reuşită de a-i dejuca planurile şi cel mai puternic scut împotriva înşelăciunilor lui este ca omul să facă milostenii din averea sa şi să-şi cheltuiască banii în cauza lui Allah. Din acest motiv, Şeitan îl împinge pe om la slăbiciune şi obtuzitate şi încearcă să-l împiedice în problemele lumii materiale:

Şeitan vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allah vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor. [Al-Baqarah 2:268]

Într-un hadis se menţionează: „Când un om se hotărăşte să dea ceva de pomană, un grup de şaptezeci de diavoli se atârnă de el şi încearcă să-l facă să renunţe.” (consemnat de Imam Ahmad)

Când un om îşi împarte salariul său alocat pentru diferite cheltuieli, el alocă cea mai mare parte a banilor pentru acele lucruri care sunt consumabile. El le consideră datorii de la care nu are scăpare. Islamul a explicat că omul poate considera cheltuielile pentru hrană şi medicamente ca pe nişte investiţii în produse degradabile, însă averea pe care o cheltuieşte în cauza lui Allah, este o investiţie ce nu piere niciodată.

A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) relatează că ei au tăiat o capră şi Profetul a întrebat: „Câtă carne a rămas?” Ei au răspuns: „N-a mai rămas nimic în afară de o bucată de spată.” Profetul a spus: „A rămas tot în afară de bucata de spată.” (consemnat de Tirmizi)

Această relatare este în concordanţă cu aceste cuvinte ale lui Allah:

Ceea ce aveţi voi se termină, pe când ceea ce se află la Allah va rămâne mereu. [An-Nahl 16:96]

Într-un Hadis Qudsi se spune: „O, fiu al lui Adam! Cheltuieşte-ţi comorile pentru cauza lui Allah. Cu Mine averea voastră nu va fi arsă, scufundată sau furată. Şi în schimbul ei, Eu vă voi da orice aveţi nevoie.” (Beihaqi)

 

____

Sursa: Caracterul musulmanului, Muhammad Al-Ghazali, Editura Femeia Musulmană, 2010

 

Soucre Link

Hits: 1

0Shares