Muhammad – un revoluționar?

Muhammad – un revoluționar?

 

S. A. A. Mawdudi
Muhammad_PBUH_in_pencil_work_2_by_strongmindPersonalitatea acestui om este atât de marcantă că nu are seamăn în istoria multiseculară a umanităţii. El nu are vreun termen de comparaţie. Ca nimeni altul el a exercitat o înrâurire extraordinară asupra tuturor aspectelor vieţii umane, determinând prefaceri atât de fundamentale că pur şi simplu au schimbat mersul istoriei.

Dacă o personalitate a fost genială într-un domeniu sau altul al activităţii umane, el a fost genial absolut în toate domeniile. El este unic în sensul că tot ce se găseşte genial s-a concentrat în persoana unui singur om. Este filozof, profet şi în acelaşi timp o pildă vie propriei sale învăţături. Pe lângă faptul că este un om de stat, este în acelaşi timp şi un mare comandant de oşti. Este legiuitor şi în acelaşi timp o călăuză religioasă. Cunoştinţele lui vaste acoperă toate aspectele vieţii şi nu există o problemă care să nu o fi abordat sau un lucru pe care să nu-l fi clarificat. Începând cu orânduirea principiilor de relaţii internaţionale şi terminând cu rezolvarea unor probleme legate de trai cotidian privind hrana, băutura şi igiena corporală, poruncile lui vizează absolut toate domeniile activităţii umane. A clădit o civilizaţie şi o cultură având ca bază teoriile sale. A găsit un echilibru între aspectele contraditorii ale vieţii, fără cea mai mică fisură, defecţiune sau lagună. Cine, până la el, a mai avut o asemenea personalitate puternică şi multilaterală?
Se apreciază că majoritatea personalităţilor de excepţie au fost produsul mediului unde au trăit. Doar el face excepţie de la această regulă. Mediul de viaţă nu a influenţat cu nimic formarea personalităţii sale. Apariţia lui istorică nu se poate explica, demonstra prin cerinţele Arabiei din vremea aceea. Totuşi, nu se poate nega faptul că triburile războinice ale Arabiiei simţeau nevoia unui conducător, care să le unească şi mai apoi să supună alte popoare, contribuind astfel la prosperitatea socială şi economică a ţării lor unite. De aici şi concluzia că numai un om poate poseda moravurile cela mai josnice, specifice oricărui arab din vremea aceea, putea să ducă la îndeplinire aceste deziderate de acaparare. Acestea erau condiţiile concrete în Arabia.
Conform filozofiei lui Hegel şi în lumina materialismului istoric a lui Marx, pentru apariţia istorică a unei personalităţi întemeietoare de ţări şi de imperii este nevoie de moment prielnic şi de mediu. Dar filozofiile hegeliană şi marxistă nu pot explica cum de a putut crea mediul acela o asemenea personalitate a cărei scop unic era de a transmite oamenilor principiile unei vieţi morale, de a purifica omenirea de toate murdăriile, de a elimina ideile preconcepute şi superstiţia din miţile oamenilor, de a pune bazele unei suprastructuri morale, spirituale, culturale şi politice, nu numai pentru binele ţării sale, ci şi pentru binele întregii lumi, fără deosebire de rasă, popor sau ţară, de a pune nu numai bazele teoretice, ci şi bazele practice şi morale ale unor domenii ca relaţii de muncă, drepturile cetăţeneşti, relaţii politice şi internaţionale şi ,în sfârşit, de a realiza o sinteză echilibrată şi moderată între viaţa lumească şi progresele în domeniul spiritual, care constitue şi astăzi o capodoperă a gândirii şi inteligenţei umane. Şi atu nci ce om corect şi onest poate afirma că o asemenea personilitate este produsul unei Arabii învăluite complet în întuneric? Apariţia lui este complet independentă de mediul în care a trăit. Când aruncăm o privire asupra extraordinarelor sale realizări, ne dăm seama imediat că acestea nu au limite nici în timp şi nici în spaţiu. Învăţătura lui străpunge toate barierele de timp şi fizice, se întinde ca un arc peste secole şi milenii şi înglobează în ea toată activitatea şi istoria umană.
Aşa cum s-a mai întâmplat cu alţi profeţi, el nu poate fi condamnat la uitare. El este conducătorul fără seamăn al omenirii înaintând în pas cu timpul şi care rămâne pururea modern. Si tocmai de aceea învăţatura lui nu va pirede nimic din modernitatea sa niciodată.

Oamenii pe care noi câteodată îi denumim făuritor de istorie, sunt oamenii pe care i-a creat, într-adevăr istoria. Numai despre el se poate spune fără teama de a greşi că este autentic făuritor de istorie.
Atunci când se investighează viaţa şi condiţiile în care au evoluat geniile lumii, generator de mari transformări în lume, se constată că aceştia au ştiut să evolueze cel mai bine condiţiile favorabile create la un moment dat şi să le canalizeze în direcţia dorită de ei.
Spre deosebire de alte genii, el este singurul, care, pentru a avea la îndemână toate premizele necesare pentru înfăptuirea acestei revoluţii, a fost nevoit să găsească el singur, mijloacele necesare şi tot el singur să pregătească oameni de care avea nevoie pentru atingerea acestui scop al său. Pentru că spiritul revoluţiei şi înzestrarea cu cele necesare acestei revoluţii se aflau în mâinile acestor oameni de care îşi legase destinul.
Cu personalitatea sa puternică a lăsta urme de neşters în inimile miilor săi de adepţi, formându-i precum el a dorit. Cu o voinţă nestrămutată a pregătit premizele revoluţiei, i-a trasat conturile şi i-a stabilit caracteristicile. A canalizat în direcţia dorită evenimentele. Ce alt făuritor de istorie sau revoluţionar poate să-l egaleze?

 

 

sursa: islam.roSoucre Link

Views: 0

0Shares

Eliberarea de prejudecati – partea 2

Eliberarea de prejudecati – partea 2

 

Haideţi să mergem acum mai departe, păstrând în minte acest fundament ştiinţific. Există două viziuni general răspândite şi acceptate despre modul în care a apărut viaţa pe Pământ. Prima este aceea că Dumnezeu a creat toate vieţuitoarele, în întreaga complexitate a structurii lor actuale. Cea de-a doua este aceea că viaţa s-a format în urma unor coincidenţe inconştiente şi aleatorii. Cea din urmă este, de altfel şi viziunea susţinută de teoria evoluţionistă.
Atunci când studiem datele ştiinţifice, cum ar fi spre exemplu cele ale biologiei moleculare, putem să observăm că nu există nici cea mai mică şansă pentru ca o celulă individuală – sau chiar şi una dintre milioanele de proteine prezente în această celulă – să fi apărut la întâmplare, aşa cum susţine evoluţionismul. Aşa cum vom explica în capitolele următoare, calculele probabilistice confirmă şi mai mult acest lucru. Prin urmare, viziunea evoluţionistă asupra apariţiei formelor de viaţă are o rată zero de probabilitate a veridicităţii.

Aceasta înseamnă că prima viziune are „sută la sută“ probabilitatea de a fi adevărată. Aceasta înseamnă că viaţa a apărut dintr-o dată. Cu alte cuvinte, a fost „creată“. Toate formele de viaţă au apărut prin actul de creaţie al lui Dumnezeu, graţie puterii, înţelepciunii şi cunoaşterii Sale superioare. Acest lucru nu ţine doar de credinţă; este o concluzie firească pe care înţelepciunea, logica şi ştiinţa ne-o conferă.

Date fiind aceste circumstanţe, oamenii noştri de ştiinţă „evoluţionişti“ ar trebui să-şi retragă pretenţiile şi să adere la ceea ce este atât evident, cât şi dovedit. Cine face opusul demonstrează că este mai degrabă o persoană care exploatează ştiinţa pentru a-şi susţine filozofiile, ideologia şi dogma, decât un adevărat om de ştiinţă.

Mânia, încăpăţânarea şi prejudecăţile unui asemenea „om de ştiinţă“ cresc tot mai mult, de fiecare dată când el se confruntă cu realitatea. Atitudinea sa poate fi explicată printr-un singur cuvânt: „credinţă“. Cu toate acestea, aici este vorba despre o credinţă oarbă şi plină de superstiţii, întrucât nu găsim o altă explicaţie pentru lipsa de interes pe care un asemenea om o manifestă faţă de faptele obiective şi nici pentru faptul că este capabil să se dedice întreaga viaţă unui scenariu absurd pe care l-a construit în propria imaginaţie.Soucre Link

Views: 0

0Shares

Eliberarea de prejudecati – partea 1

Eliberarea de prejudecati – partea 1

 

Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti îşi impun propriile lor prejudecăţi şi viziuni filozofice asupra publicului, sub pretextul ştiinţei. Spre exemplu, deşi ei sunt perfect conştienţi de faptul că evenimentele întâmplătoare nu generează decât iregularitate şi confuzie, cu toate acestea, ei susţin că această extraordinară ordine, cât şi planificarea şi structura ce sunt vizibile în univers şi în organismele vii, au apărut ca rezultat al întâmplării.

Spre exemplu, un asemenea biolog observă cu uşurinţă că există o copleşitoare armonie în molecula unei proteine, cărămida vieţii, şi că nu există nicio probabilitate ca aceasta să fi apărut la întâmplare. Cu toate acestea, el pretinde că această proteină a apărut la întâmplare, în urmă cu milioane de ani, în condiţiile primitive ce ar fi existat atunci pe pământ. Şi el nu se opreşte aici; mai susţine de asemenea, fără nicio ezitare, că milioane de proteine s-au format la întâmplare şi că acestea, într-un mod uluitor, s-au adunat pentru a crea prima celulă vie. Mai mult decât atât, el îşi apără propria viziune cu o încăpăţânare oarbă. Iar această persoană este un om de ştiinţă „evoluţionist“.

Dacă acelaşi om de ştiinţă ar găsi, în timp ce s-ar plimba de-a lungul unui drum drept, trei cărămizi aşezate una deasupra celeilalte, cu siguranţă nu s-ar gândi niciodată că acele cărămizi au ajuns în acelaşi loc din pură întâmplare şi că apoi s-au urcat una deasupra celeilalte din nou, din pură întâmplare. Şi într-adevăr, orice om care ar face o asemenea presupunere ar fi considerat nebun.

Atunci, cum este oare posibil ca oameni care sunt capabili să evalueze raţional evenimente obişnuite, să adopte o asemenea atitudine iraţională atunci când este vorba de evaluarea propriei lor existenţe?

Nu este posibil să pretinzi că ai adoptat această atitudine în numele ştiinţei: o abordare ştiinţifică necesită ca oricând există două alternative cu şanse egale în ceea ce priveşte un anumit caz, să se ia în considerare ambele alternative. Iar dacă probabilitatea uneia dintre cele două alternative este mult inferioară, spre exemplu, de doar un procent, atunci, ceea ce trebuie făcut din punct de vedere ştiinţific şi raţional este să se ia în considerare cealaltă alternativă, a cărei probabilitate este de 99 de procente, ca fiind cea validă.Soucre Link

Views: 0

0Shares