RAȚIUNE ȘI SIMȚURI ÎN CUNOAȘTEREA LUI ALLAH

Said Hawwa   Cunoaşterea lui Allah este fundamentul pe care se bazează întregul Islam. Fără această cunoaştere, orice act din Islam sau pentru Islam este lipsit de o valoare reală, deoarece în acest caz actul îşi pierde încărcătura spirituală; care este valoarea unui act lipsit de spirit? Dar cum Îl putem cunoaşte pe Allah? Care […]

Said Hawwa

 

Cunoaşterea lui Allah este fundamentul pe care se bazează întregul Islam. Fără această cunoaştere, orice act din Islam sau pentru Islam este lipsit de o valoare reală, deoarece în acest caz actul îşi pierde încărcătura spirituală; care este valoarea unui act lipsit de spirit?
Dar cum Îl putem cunoaşte pe Allah? Care este calea spre această cunoaştere? Este nevoie de un răspuns la această întrebare, deoarece, dacă nu cunoaştem calea, nu vom ajunge la ţelul dorit.

1 – Cum văd unii nemusulmani această cale

O serie de oameni au tăgăduit existenţa lui Allah atât în antichitate, cât şi în vremurile moderne, întrucât nu L-au putut percepe cu ajutorul simţurilor proprii, închipuindu-şi că aceasta este calea către El. Ei i-au acuzat pe cei care au crezut în El că ar avea iluzii, că ar fi rătăciți, că ar fi superstiţioşi, că ar fi tulburaţi mintal, că ar gândi neştiinţific şi au continuat şirul lung al injuriilor, batjocurii şi dispreţului manifestat faţă de credincioşi, din cauza faptului că aceştia au crezut în Allah fără să fi recurs la calea simţurilor.
Aceia care pretind că nu cred decât în ceea ce percep simţurile lor sunt contrazişi de realitatea materială pe care o trăiesc, căci ei cred, de exemplu, în existenţa gravitaţiei şi în legile ei fără să o fi văzut, ci prin prisma efectelor ei, cred în validitatea raţiunii fără să o fi văzut, ci doar pentru că i-au constatat efectele, cred în magnetism pentru că fierul este atras de fier, fără să fi văzut cauza acestei atracţii, cred în existenţa electronului şi a neutronului, fără să fi văzut vreun electron sau vreun neutron. Aceste fapte dovedesc că ei cred în nişte lucruri pe care nu le-au perceput cu ajutorul simţurilor proprii, dar ale căror efecte i-au făcut să ia cunoştinţă de ele şi să creadă în existenţa lor cu certitudine, ceea ce înseamnă că aceştia cred în multe dintre faptele existenţei doar pentru că le-au perceput efectele, fără să le fi perceput substanţa sau esenţa.
Aşadar raţiunea – şi nu simţurile – l-a ajutat pe om să le cunoască. Simţurile au constituit instrumentul care i-a furnizat raţiunii datele necesare emiterii unei judecăţi, dar nu ar fi fost emisă nicio judecată şi nu ar fi existat nicio cunoaştere dacă nu ar fi existat raţiunea. Realitatea este că simţurile ne oferă uneori imagini deformate, iluzii şi noi cunoaştem adevărul numai cu ajutorul raţiunii: băţul introdus în apă pare frânt, liniile paralele despărţite de alte linii nu mai par paralele, cifrele albe par mai mari decât cifrele negre, impresia că mergem întotdeauna cu capul în sus, indiferent dacă ne aflăm la Polul Nord, la Polul Sud sau la Ecuator. Toate aceste exemple ne arată limpede că, dacă nu ar fi existat raţiunea, simţurile ne-ar fi oferit erori în loc de adevăruri; dacă nu ar exista raţiunea, nu am dispune de nicio cunoştinţă.
Oare au avut dreptate aceia care au limitat întreaga cunoaştere la simţuri? Oare au fost logici atunci când au respins credinţa în Allah pentru că nu L-au perceput cu simţurile proprii, cu toate că ei au crezut numai datorită consecinţelor şi efectelor în toate realităţile nevăzute şi care constituie cele mai multe fapte cunoscute de om?
Această viziune greşită referitoare la calea cunoaşterii lui Allah, atât în vechime, cât şi în prezent, este unul dintre cele mai importante elemente care i-a îndepărtat pe mulţi oameni de calea adevăratei credinţe în Allah, deşi această perspectivă nu este corectă, întrucât raţiunea prin intuiţia ei judecă şi constată că Allah este creatorul materiei şi nu este o materie, fiindcă materia nu creează materie, iar dacă numai materia concretă este lucrul pe care îl pot percepe simţurile, atunci ele nu-L vor putea percepe pe Allah. Se pare că nu există nicio naţiune şi niciun necredincios care să nu aibă această suspiciune în legătură cu dimensiunea senzorială a căii de cunoaştere a esenţei divine. Am auzit, în vremurile noastre, de existenţa unor indivizi care consideră imposibilitatea vederii esenţei divine drept o justificare a ateismului, după cum am auzit şi state declarând acest lucru, aşa cum a declarat postul de radio al fostei Uniuni Sovietice cu ocazia lansării primului satelit artificial sovietic în cosmos.
Printre răspunsurile ciudate care apar în urma raportării la ciudăţeniile acestei orientări se numără şi următoarea anecdotă: „Învăţătorul îi întreabă pe elevii din clasa a şasea dintr-o şcoală primară: «Mă vedeţi?» Elevii i-au răspuns: «Da!» El a conchis: «Aşadar eu exist…» Apoi a continuat: «Vedeţi tabla?» I-au răspuns: «Da!» El a conchis: «Aşadar tabla există.» A continuat: «Vedeţi această masă?» I-au răspuns: «Da!» El a conchis: «Aşadar masa există.» Apoi i-a întrebat: «Îl vedeţi pe Allah?» I-au răspuns: «Nu…» El a conchis: «Aşadar Allah nu există.» Dar un elev mai inteligent s-a ridicat în picioare şi a întrebat şi el: «Vedeţi mintea învăţătorului nostru?» Colegii i-au răspuns: «Nu…» Elevul a tras și el concluzia: «Aşadar învăţătorul nostru nu are minte…»”.
Se pare că această iluzie de care se agaţă mulţi necredincioşi este la fel de veche ca şi necredinţa; ea este rezultatul unor maladii ale sufletului şi ale inimii şi nu al unei gândiri normale, al unei raţiuni drepte şi al unei judecăţi nepărtinitoare.
Coranul cel nobil afirmă că necredincioşii din toate timpurile au condiţionat credinţa de perceperea lui Allah cu ajutorul auzului sau al văzului. Acesta este unul dintre aspectele la care s-a referit Coranul, menţionând şi motivele acestei condiţionări, motive care sunt identice cu maladiile din care rezultă această viziune alterată şi aceste cuvinte greşite. Coranul stabileşte că principalele cauze ale acestei cerințe sunt: ignoranţa, aroganţa, devierea şi nedreptatea.

1. Ignoranţa

Au zis cei care nu ştiu: «De-ar vorbi Allah cu noi sau de ne-ar aduce vreun semn!» Aşa au spus şi cei de dinaintea lor, cuvinte semănând cu ale lor. Inimile lor seamănă. Însă Noi am adus semne limpezi pentru cei care vor să creadă neclintit. (Surat Al-Baqarah 2:118).

Se observă că versetul face aluzie la faptul că aceste cuvinte nu au fost spuse de oameni ştiutori, ci de ignoranţi, că aceste cuvinte nu sunt noi, ci ele reprezintă logica necredincioşilor dintotdeauna, atât din timpurile străvechi, cât şi din vremurile moderne, că acesta este rezultatul asemănării dintre inimi. În cele din urmă el stabileşte că drumul către Allah este reprezentat de semnele Lui, adică de urmele care Îi confirmă existenţa.

2. Aroganţa

Aceia care nădăjduiesc în întâlnirea cu Noi zic: «Dacă ni s-ar trimite nouă îngeri sau dacă L-am putea vedea pe Domnul nostru!…» Însă ei sunt prea trufaşi şi se poartă cu semeţie mare, iar în Ziua când îi vor vedea pe îngeri nu va fi veste bună atunci pentru nelegiuiţi… (Surat Al-Furqan 25:21-22)

Dacă în primul verset citat îi vedem cerând să audă, în cel de al doilea verset îi vedem cerând să vadă. Dar cine sunt aceia care vor să vadă? Aceştia sunt cei care îşi închipuie că această viaţă este totul şi că după ea nu mai urmează nimic. Aşa cum primul verset le dă un răspuns indirect, tot la fel cel de al doilea verset ne arată că, într-o altă lume decât aceasta şi în condiţiile altor legi decât cele care guvernează această lume, necredincioşii îi vor vedea pe îngeri. În condiţiile acestei lumi obişnuite simţurile nu vor putea sesiza lumea nevăzută şi, dacă în condiţiile obişnuite ale acestei lumi îngerii nu pot fi văzuţi, este firesc ca la fel să se întâmple şi cu esenţa divină. Versetul mai arată, de asemenea, că numai trufia îi împinge pe necredincioşi la o astfel de logică şi nu situaţia normală a omului care doreşte Adevărul şi care merge pe calea corectă către el.

3. Devierea
Un alt verset ne vorbeşte despre unul dintre faraonii Egiptului prin următoarele cuvinte:

Şi Faraon a zis: «O, Hamam, durează-mi mie un turn, poate că eu voi ajunge la cărări, la cărările cerurilor, astfel încât să-L văd pe Dumnezeul lui Moise, căci eu îl socotesc pe el mincinos!…» Astfel i s-a împlinit lui Faraon fapta sa cea rea şi a fost el abătut de la drum. (Surat Ghafir 40:36-37).

Versetul conţine răspunsul, după cum se vede, în cuvintele „şi a fost el abătut de la drum”, căci calea pe care şi-a imaginat-o Faraon pentru a-L cunoaşte pe Allah nu a fost calea corectă, ci una greşită.

4. Nedreptatea
Un alt verset se referă la faptul că iudeii au adresat o astfel de cerere pe nedrept:

Şi (aduceţi-vă aminte) când aţi zis voi: «O, Moise! Nu te vom crede până nu-L vom vedea pe Dumnezeu [cu ochii noştri] desluşit.» Şi trăsnetul s-a abătut asupra voastră [şi v-a ucis], în vreme ce voi priveaţi. (Surat Al-Baqarah 2:55).

Într-un alt verset:

Au cerut doară şi de la Moise: «Arată-ni-L nouă pe Dumnezeu, pe faţă!» Atunci i-a pălit trăsnetul pentru nedreptatea lor. (Surat An-Nisaa’ 4:153).

Aşa cum primul verset le-a răspuns implicit celor care întrebau, la fel şi aici răspunsul a fost sugerat de cuvintele „pentru nedreptatea lor”, fiindcă nu dreptatea i-a împins să adreseze o astfel de cerere, ci nedreptatea – nedreptatea sufletelor care cunosc Adevărul, dar refuză să-l recunoască şi să-l accepte. Aşa cum cuvintele necredincioşilor de astăzi sunt identice cu ale celor din vechime, la fel şi atacul lor de astăzi este identic cu atacul lor din trecut. Coranul ne relatează şi povestea atacului lor din trecut:

El zice: «Domnul meu ştie ceea ce se spune şi în cer şi pe pământ. El doară este Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor!» Dar ei spun: «Sunt vise încurcate! Ba le-a plăsmuit! Ba el este mai degrabă un poet!» (Surat Al-Anbiyaa’ 21:4-5).

Aşa cum i-au acuzat pe cei care au crezut în Allah că au iluzii, că sunt mincinoşi şi sentimentali, tot la fel şi semenii lor de astăzi îi acuză pe credincioşi că nu urmează o cale ştiinţifică sau că sunt rătăciţi, intoxicaţi şi înşelaţi. Chiar dacă mulţi oameni ar merge pe astfel de căi, musulmanul care are inima tare nu trebuie să urmeze exemplul celor rătăciţi şi să cadă în situaţia despre care Allah ne-a prevenit:

Sau voiţi [voi, musulmanii,] să-i cereţi Trimisului vostru, aşa cum i s-a cerut lui Moise mai înainte? Dar cel care schimbă prin necredinţă credinţa, acela se abate de la Drumul cel drept. (Surat Al-Baqarah 2:108).

_______________________
sursa: islamulazi.ro

Soucre Link

CONCEPŢII GREŞITE INFIRMATE – 2

    Moştenirea Diferenţa dintre bărbat şi femeie în ce priveşte părţile lor de moştenire este stabilită de către Allah astfel: „Allah vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri: un fiu are [o parte] cu partea a două fiice.” (An-Nisaa’ 4: 11) şi se datorează în mod clar diferenţelor dintre datoriile şi cheltuielile la care […]

 

 

Moştenirea

femeie musulmanaDiferenţa dintre bărbat şi femeie în ce priveşte părţile lor de moştenire este stabilită de către Allah astfel:
„Allah vă porunceşte în privinţa [moştenirii] copiilor voştri: un fiu are [o parte] cu partea a două fiice.” (An-Nisaa’ 4: 11)
şi se datorează în mod clar diferenţelor dintre datoriile şi cheltuielile la care fiecare trebuie să facă faţă conform învăţăturilor islamice.
De exemplu, dacă un bărbat care are un fiu şi o fiică moare, fiul se căsătoreşte şi plăteşte dota (zestrea) miresei şi imediat ce se mută împreună trebuie să asigure şi să plătească integral cheltuielile lor. Pe de altă parte, când sora lui se mărită, ea primeşte dota de la mire şi, atunci când locuiesc împreună, soţul ei are grijă de ea fără ca ea să plătească vreun ban, chiar dacă este una dintre cele mai bogate persoane. Săracă sau bogată, cheltuielile ei de trai sunt estimate în funcţie de înzestrarea financiară a soţului său. Qur’anul spune astfel:
„Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa.” (At-Talaq 65: 7).
Pentru a simplifica problema, dacă tatăl lasă o avere de 150.000 de dolari, fiul va lua 100.000, iar fiica va lua 50.000 de dolari. Apoi fiul plăteşte dota soţiei (zestrea), îi dăruieşte cadouri miresei şi mobilează un apartament care poate costa cel puţin 25.000 de dolari. Dacă fiica se căsătoreşte, are banii de nuntă şi cadourile; atunci va lua încă 25.000 de dolari. Astfel vor avea în mod egal.
Dar aceasta nu este tot; îndatoririle şi cheltuielile bărbatului cresc atunci când trebuie să aibă grijă din punct de vedere financiar de copii, în anumite cazuri, de părinţii lui care îmbătrânesc, de fraţii şi surorile lui, dacă nu au niciun venit sau pe cineva care să aibă grijă de ei, şi de alte rude care se află în circumstanţe asemănătoare – toate conform învăţăturilor islamice şi în anumite condiţii. Însă femeia nu este obligată din perspectiva legislaţiei islamice să ofere ajutor; ea poate face aceasta doar din proprie iniţiativă, la liberă alegere.
Aşadar nu există absolut nicio diferenţă. Uneori, partea femeii din moştenire este aceeaşi cu a bărbatului. De exemplu, când cei doi părinţi îi moştenesc pe copiii lor; Qur’anul ne spune că:
„… Cât despre părinţii lui, primeşte fiecare dintre ei a şasea parte din ceea ce a lăsat [defunctul], dacă el are un copil.” (An-Nisaa’ 4: 11).
Motivul în acest caz este că nevoile părinţilor sunt deseori similare. Pentru fraţi sau surori vitrege ce moştenesc de la un frate care nu are părinţi sau copii, Qur’anul stabileşte că:
„Dacă un bărbat sau o femeie moare fără a avea niciun moştenitor direct, dar are un frate sau o soră, fiecăruia dintre cei doi le revine a şasea parte. Dacă ei însă sunt mai mulţi de-atât, atunci ei toţi sunt părtaşi la o treime…” (An-Nisaa’ 4: 12).
Astfel, sora din partea mamei primeşte o şesime, parte ce este egală cu a fratelui din partea mamei. Dacă sunt mai mult de doi fraţi vitregi, ei moştenesc o treime pe care o vor împărţi în mod egal. Toate acestea confirmă că egalitatea în moştenire există în multe cazuri, cunoscute foarte bine de juriştii şi experţii din acest domeniu.
Mai mult, sunt cazuri în care femeia ia o parte mai mare decât a bărbatului. De exemplu: dacă o femeie moare lăsând în urma ei un soţ, o mamă, doi fraţi şi o soră din partea mamei ei, sora va primi o şesime şi doar o şesime va fi dată celor doi fraţi. De asemenea, dacă o femeie moare, lăsând în urmă un soţ, o soră din aceiaşi părinţi şi doi fraţi din partea tatălui, soţul primeşte o jumătate din moştenire, iar sora cealaltă jumătate, pe când fraţii vitregi nu primesc nimic, întrucât sunt doar rude. Dar dacă este vorba de o soră vitregă, aceasta va primi o şesime pentru întreţinere.
Încă un caz în care femeia primeşte mai mult decât bărbatul, conform interpretării lui Ibn ‘Abbas a versetului:
„Dacă însă nu are copil şi-l moştenesc părinţii lui, atunci mama sa are dreptul la o treime…” (An-Nisaa’ 4: 11).
Pentru Ibn ‘Abbas, aceasta înseamnă că dacă o femeie moare, lăsând un soţ şi pe cei doi părinţi ai ei, soţului i se cuvine o jumătate, mamei o treime, iar tatălui o şesime. Ibn Hazim le relatează această specificare lui Ibn ‘Abbas prin Abdul-Taziq, lui ‘Ali Ibn Abi Talib prin Abi Uwana şi lui Mu’az Ibn Gebel care erau companioni ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cunoscuţi ca experţi în chestiuni de acest gen. Ibn Hazim îi relatează, de asemenea, lui Şuraih şi lui Dawud Al-Zahiry, în mijlocul juriştilor, şi citează axioma companionului Ibn Mas’ud pe această chestiune: „Lui Allah nu îi va plăcea să vadă că îl prefer pe tată în faţa mamei.” Alte persoane importante care au fost de acord sunt companioni precum ‘Omar, ‘Osman şi Zeid Ibn Sabit. Dintre adepţii lor sunt Al-Hasan, Ibn Sirin şi Al-Nakh’i. Printre jurişti se numără Abu Hanifah, Malik şi Aş-Şafi’yi – fie ca Allah să fie mulţumit de ei!

 

Soucre Link

Incercari ale noului musulman

Incercari ale noului musulman Persoana care gaseste Islamul si se indragosteste de aceasta religie incearca din rasputeri sa ii convinga pe cei din jurul sau de cele descoperite de el. Desigur, in tot acest proces, el este bine intentionat si, din iubire pentru cei apropiati lui, vrea sa ii vada apropiati mesajului islamic. De multe […]

Incercari ale noului musulman

Persoana care gaseste Islamul si se indragosteste de aceasta religie incearca din rasputeri sa ii convinga pe cei din jurul sau de cele descoperite de el. Desigur, in tot acest proces, el este bine intentionat si, din iubire pentru cei apropiati lui, vrea sa ii vada apropiati mesajului islamic.

Incercari ale noului musulmanDe multe ori, noul musulman este o persoana care a studiat indeaproape Islamul, care a trecut prin diverse etape, care, pas cu pas, a gasit raspunsurile care l-au satisfacut si care i-au parut a fi logice si adevarate. Asadar, el vine cu un background de cunostinte, un filtru personal al acceptarii argumentelor si o anume intelegere asupra vietii. Avand acestea in vedere, este evident ca fiecare persoana are o cu totul alta perspectiva si abordare.

Profetul Muhammad a subliniat in nenumarate randuri importanta bunelor intentii si faptul ca fiecare actiune trebuie judecata in functie de intentia cu care ea a fost inceputa. Insa, tot el a fost cel care a atras atentia musulmanilor asupra urmaririi finalitatii actiunilor, indemnandu-i sa nu faca acte care duc spre focul iadului.

Atunci cand se converteste la Islam si alege sa isi manifeste credinta prin filtrul acestuia, noul musulman incepe sa se roage intr-un mod specific, sa posteasca in Ramadan, sa isi reorganizeze viata dupa alte principii, sa manance dupa alte reguli si, uneori, chiar sa se imbrace intr-un alt stil. Toate acestea le face voluntar, fara sa existe vreo persoana care sa il controleze sau sa il constranga la un astfel de comportament. De multe ori, noii musulmani intampina chiar probleme cu cei care ii constrang sa nu aleaga Islamul.

 

In tot acest rastimp musulmanul trebuie sa ramana echilibrat, cumpatat si mereu in gand cu comportamentul exemplar al Profetului. Viata lui (Pacea fie asupra lui!) ar trebui sa fie o sursa nesecata de inspiratie pentru bunatate, intelegere si moderatie.

Soucre Link

LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH

LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH Mărturisirea de credință cuprinde două concepte: negarea și afirmarea. 1. Mărturisirea credinței neagă atributele divinității ale oricărui altcuiva în afară de Allah Preaînaltul. Oricine altcineva în afara de Allah, cum ar fi îngerii, profeții, restul omenirii, idolii, regimurile politice, nu sunt divinități și nu merită să fie adorați. […]

LA ILAHA ILA ALLAH MUHAMMAD RASUL ALLAH

Mărturisirea de credință cuprinde două concepte: negarea și afirmarea.
1. Mărturisirea credinței neagă atributele divinității ale oricărui altcuiva în afară de Allah Preaînaltul. Oricine altcineva în afara de Allah, cum ar fi îngerii, profeții, restul omenirii, idolii, regimurile politice, nu sunt divinități și nu merită să fie adorați. Așadar, negarea în acest caz nu este o negare a presupuselor divinități, ci negarea divinității atribuite lor.
2. Mărturisirea de credință afirmă și restrictionează divinitatea numai la Allah. Acest lucru înseamnă ca supusul lui Allah trebuie să creada că El este singura Divinitate adevărata și în consecință să nu dedice niciun act de adorare nimanui în afară de Allah

Întelesul afirmatiei: Muhammah Rasul Allah (Muhammad este Trimisul lui Allah)

Acest lucru înseamnă că nimeni nu are dreptul de a fi urmat, după Allah, decat Profetul Muhammad, căci el este ultimul dintre Trimiși. Asa cum Allah a spus: „Muhammad nu este tatăl niciunuia dintre voi, ci este Trimisul lui Allah și ultimul dintre Profeți și Allah este mereu constient de toate.” (Al-Ahzab 33:40)
„Și orice Profetul Muhammad vă ofera, să luati, și orice vă interzice, să vă abtineti de la el.” (Al-Hashr 59:7)
Și Allah a spus: „Spune (o, Muhammad)(oamenilor) „dacă îl iubiți pe Allah cu adevărat, atunci urmați-mă!” (Aal `Imran 3:31)

Cat despre ceilalți trimiși, afirmatiile lor trebuie acceptate sau respinse, în funcție de caracterul lor conform Islamului sau, respectiv, dacă nu conformă principiilor islamice.


Conditiile marturisirii de credință

1. Stiinta, ceea ce consta în recunosterea lui Allah ca fiind singurul Dumnezeu adevărat, care trebuie adorat și respingerea oricarei alte divinități în afara de Allah; convingerea că nicio altă divinitate nu ne poate nici ajuta și nici nu ne poate face rău.
2. Certitudinea credinței în Allah, fara ca ea să fie întinata de îndoiala.
3. Acceptarea conditiilor marturisirii de credință.
4. Supunere: să ne supunem acestor conditii pe deplin și de bunavoie, fiind de acord ca Allah este Stapanul nostru și Muhammad este Trimisul Său
5. Sinceritatea: Să fim sinceri cand il adoram pe Allah și să dedicam toate actele de adorare numai Lui.
6. Dragostea pentru Allah, dragostea pentru Trimisul Său, dragostea pentru toti cei supuși lui Allah, ceea ce înseamnă dragoste pentru toti musulmanii.

În cele din urmă trebuie să fim constienti ca Allah trebuie ascultat, urmandu-i poruncile și abtinandu-ne de la cee ce ni s-a interzis. Supunerea fata de Allah trebuie să fie asociata cu iubirea Lui, teama de pedeapsa Sa, speranta la rasplata Sa, cautarea iertarii Lui și adoptarea învătaturilor Profetului Său.

Soucre Link

ÎNSUȘIRI ALE LUI ALLAH

ÎNSUȘIRI ALE LUI ALLAH Sa’id Hawwa   Toate fenomenele pe care le vedem în acest Univers ne demonstrează patru calităţi existenţiale: ştiinţa, voinţa, puterea şi viaţa. Dacă nu ar fi existat puterea, nu ar fi existat acest Univers; dacă voinţa nu ar fi determinat ca lucrurile să fie aşa cum sunt ele, nu ar fi […]

ÎNSUȘIRI ALE LUI ALLAH

Sa’id Hawwa

 

Toate fenomenele pe care le vedem în acest Univers ne demonstrează patru calităţi existenţiale: ştiinţa, voinţa, puterea şi viaţa. Dacă nu ar fi existat puterea, nu ar fi existat acest Univers; dacă voinţa nu ar fi determinat ca lucrurile să fie aşa cum sunt ele, nu ar fi existat acest Univers; dacă nu ar fi existat ştiinţa, nu ar fi existat niciun lucru. Fiecare dintre părţile acestei lumi demonstrează o ştiinţă anterioară, o voinţă care a specificat şi o putere care a făcut să se vadă, iar una dintre condiţiile caracterizării unei esenţe prin ştiinţă, voinţă şi putere este ca ea să aibă viaţă.

Toate fenomenele demonstrează că această esenţă care se caracterizează prin ştiinţă, voinţă, putere şi viaţă şi care a creat acest Univers se caracterizează de asemenea prin eternitate – ea neavând început, prin veşnicie ‒ ea neavând sfârşit, prin unicitate – ea neavând egal şi deosebindu-se de făpturi; nimic din creaţia sa nu seamănă cu ea, ea există prin sine însăşi şi nu are nevoie de un creator sau de cineva care să o individualizeze.

Allah-by-GondolieraToate fenomenele dovedesc că această esenţă (dhat) este perfectă (kamila), mai presus de orice defect (munazzah ‘an naqs), de defectul orbirii – fiindcă ea vede, de defectul surzeniei – fiindcă ea aude şi de defectul muţeniei – fiindcă ea vorbeşte.
Toate fenomenele dovedesc ceva care există (Wujud), care este caracterizat de ansamblul acestor însuşiri; o Existenţă fără început –fiindcă ea este Cel Dintâi (Al-Awwal) şi fără sfârşit – fiindcă ea este Cel Din Urmă (Al-Aakhar), care nu are egal – fiindcă ea este Unicul (Al-Wahid), care nu are seamăn – fiindcă ea este Cel Mai Sfânt (Al-Quddus), care nu are nevoie de nimeni – fiindcă ea este Eternul (Al-Qayyum); o Existenţă care se caracterizează prin putere – fiindcă ea este Atotputernicul (Al-Qadir), prin viaţă – fiindcă ea este Cel Viu (Al-Hayy), prin auz – fiindcă ea este Atoateauzitorul (As-Sami’), prin văz – fiindcă ea este Atoatevăzătorul (Al-Basir), prin vorbire – fiindcă ea este vorbitoare (Mutakallim), prin ştiinţă – fiindcă ea este Atoateştiutorul (Al-‘Alim), prin voinţă – fiindcă ea voieşte (Murid).

Multitudinea faptelor lui Allah, rezultate din ştiinţă, voinţă şi putere, impune ca Allah să aibă numeroase nume, dar buna cuviinţă faţă de El ne obligă să nu-L numim decât prin semnele cu care El Însuşi S-a numit prin intermediul revelaţiei (wahy), nume dovedite în mod categoric, fiindcă numai El Preaînaltul Îşi cunoaşte măreţia și pentru ca să nu Îi atribuim lui Allah decât ceea ce se potriveşte cu Esenţa Sa. („Tot binele se află în Mâinile Tale, dar răul nu Ți se atribuie Ție”). Nu-L vom numi decât cu acele nume cu care S-a numit El Însuşi; toate numele şi epitetele prin care El Însuşi Și-a desemnat Esenţa se numesc „nume sublime” (al-asma’ al-husna):

Allah! Nu este altă divinitate afară de El! Ale Lui sunt numele cele mai frumoase! [adică cele nouăzeci şi nouă de epitete] (Surat Ta-Ha 20:8);

Spune: «Chemaţi-L pe Allah sau chemaţi-L Milostivul [Ar- Rahman], oricum L-aţi chema, ale Lui sunt numele cele mai frumoase!» (Surat Al-ʽIsra’ 17:10);

Ale lui Allah sunt numele cele mai frumoase! Chemaţi-L cu ele și depărtaţi-vă de aceia care schimonosesc numele Lui! (Surat Al-ʽA’raf 7:180).

Pentru toate aceste nume sublime menţionate în Qur’an şi în tradiţie (sunnah) există în Univers fenomene care le dovedesc. Aceste nume, aşa cum apar în Qur’an şi în tradiţie (sunnah), exprimă uneori calităţi prin negare, alteori calităţi existenţiale, alteori calităţi ale perfecţiunii, alteori calităţi ale faptei şi ele toate întrunesc aceste calităţi.

Numele lui Allah Preaînaltul menţionate în Qur’an şi în tradiţie (as-sunnah) sunt numeroase, dar acestea nu sunt toate numele Sale. Într-o tradiţie (hadith) se spune: „Doamne, mă rog Ţie cu fiecare nume al Tău cu care Tu Te-ai chemat sau pe care l-ai pogorât în Cartea Ta sau pe care Tu l-ai luat în ştiinţa nevăzută!”.

Aşadar cele amintite mai sus nu sunt toate numele sublime ale lui Allah, căci măreţia lui Allah este infinită, dar toate numele menţionate sunt întărite de fenomenele Universului în mod explicit sau implicit, iar dacă dovada raţiunii se întâlneşte cu dovada textului şi cele două se potrivesc, aceasta este dovada corectitudinii atât a raţiunii, cât şi a textului.

 

 

_________________

sursa: islamulazi.ro

Soucre Link