Femeia musulmană – membră a societății

 

Yusuf Al-Qardawi

Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Oare acel verdict are vreo bază adevărată în Coran sau în Sunnah (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei generaţii de după Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care sunt dintre cele mai bune femei? Cu siguranţă nu.
Coranul îi face pe bărbat şi pe femeie parteneri pentru a suporta cele mai grele responsabilităţi ale vieţii islamice şi anume responsabilitatea de a participa la ceea ce este corect şi de a interzice răul. Allah Atotputernicul spune:

Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).

Un exemplu al aplicării acestui principiu: s-a întâmplat odată să fie o femeie în moschee care nu era de acord într-o anumită privinţă cu califul ‘Omar Al-Faruq (Faruq – Cel care distinge adevărul de minciună, adică ‘Omar Ibn Al-Khattab), în timp ce acesta se adresa enoriaşilor. El i-a acceptat părerea şi a renunţat la a lui, spunând deschis: „O femeie are dreptate şi ‘Omar a greşit.” (Menţionat de Ibn Kathir în Tafsir-ul său).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Căutarea cunoaşterii este obligatorie pentru fiecare musulman.” Hadisul este relatat de Anas şi consemnat de Ibn Majah, partea întâi, (224), corectat de Al-Seyuti în vremurile vechi şi de Al-Albany în vremurile moderne.
Înţelepţii musulmani au fost de acord că şi femeia musulmană este inclusă în hadis; ea este obligată să ştie ceea ce îi corectează principiile, îi sporeşte credinţa şi îi controlează manierele conform moralităţii Islamului etc. Ea este obligată să cunoască învăţăturile lui Allah despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea, iar ea este obligată să se angajeze în acest proces, dacă el nu poate să o înveţe sau nu face aceasta cum trebuie. Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îl întrebe despre problemele care le intrigau. Ele nu erau împiedicate de timiditate sau ruşine atunci când era vorba de a-şi cunoaşte bine religia.
Rugăciunea în grup nu este obligatorie pentru femeie, aşa cum este obligatorie pentru bărbat. Rugăciunea ei de acasă poate fi mai bună pentru mediul şi chemarea sa. Totuşi, soţul ei nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Allah să meargă la moscheile Lui!”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de imam Muslim 1/327, (442).
O femeie poate ieşi din casă în interesul ei, al soţului sau al copiilor ei, aşa cum făcea Asma’a bint Abu Bakr That Al-Nitaqain / Cea cu două centuri. Ea a spus: „Obişnuiam să car sâmburi de curmale pe cap de pe pământul lui Al-Zubeir (pământul soţului meu), când trăiam în Medina, şi se afla la două treimi de leghe de Medina.”
O femeie putea să însoţească armata pentru a le oferi soldaţilor primul ajutor şi a face treburi potrivite naturii şi abilităţilor ei. Imamii Ahmad şi Bukhari au consemnat un hadis relatat de Al-Rubayyi’ bint Muaa, o femeie dintre ansari, care suna în felul următor: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), le-am oferit apă bărbaţilor, i-am îngrijit şi i-am dus pe cei ucişi şi răniţi la Medina”. (Hadis consemnat de Ahmed, 6/358).
Similar, imamii Ahmed şi Muslim au consemnat un hadis relatat de Umm ‘Atiyya: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de şapte ori, i-am urmat în expediţii, le-am pregătit mâncarea, i-am tratat pe cei răniţi şi i-am ajutat pe cei bolnavi.” (Hadis consemnat de Ahmed, 6/407 şi Muslim, 1812).
Aceasta este munca femeii, conformă abilităţilor ei naturale, dar să mânuiască o armă şi să lupte sau să conducă o armată nu face parte din treaba sa, decât dacă este o nevoie specială; atunci ea ar putea să participe alături de bărbaţi în războiul împotriva duşmanilor, cât de mult îi stă în putere. În ziua Hunain-ului, Umm Salim a luat un pumnal şi, când soţul ei a întrebat-o ce motiv a avut, ea a spus: „L-am luat ca, în cazul în care oricare dintre politeişti ar veni la mine să mă atace, să îl înjunghii.” (Hadis consemnat de Muslim, 1809).
Umm ‘Imarah, o femeie dintre ansari, a luptat atât de bine în bătălia de la Uhud, încât Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a lăudat-o; astfel, ea a asistat la războaiele care au urmat până când Musaylimah Al-Khadhab / Mincinosul a fost ucis. Ea s-a întors cu zece răni.
Dacă în anumite timpuri femeile erau private de cunoaştere, condamnate la o viaţă desfăşurată doar în casă, ca şi cum ar fi fost piese de mobilă, dacă nu erau învăţate de către soţi şi nu le era dată şansa de a învăţa (le era interzis chiar să meargă la moschee), dacă o asemenea viziune era răspândită, atunci ea este consecinţa ignoranţei, a exagerării şi devierii de la călăuzirea Islamului. Ea reprezintă o exagerare a stricteţii, interzisă de Allah. Islamul nu este responsabil pentru aceste obiceiuri absurde din trecut; de asemenea, nu este responsabil pentru alte convenţii exagerate create în prezent. Natura Islamului reprezintă echilibrul în orice aspect legiferat şi sugerat cu privire la reguli şi conduite morale. Islamul nu admite un lucru pentru a interzice altul, nici nu exagerează în privinţa unui lucru pe seama altuia. Nu exagerează în dăruirea drepturilor şi nici în atribuirea îndatoririlor.
Referindu-ne tot la acest aspect, nu a fost intenţia Islamului de a răsfăţa femeia pe cheltuiala bărbatului, nici de a satisface capriciile femeii sau de a-i diminua chemarea şi leza demnitatea. Vedem că punctul de vedere al Islamului în legătură cu femeia este ilustrat astfel:
Îi protejează, cum am menţionat deja, natura şi feminitatea, aşa cum a fost creată de Allah, o ţine departe de „lupii” care vor să o devoreze şi o ţine departe de lăcomia celor ce vor să îi exploateze feminitatea ca pe un obiect comercial şi pentru un profit clandestin;
Îi respectă rolul superior pentru care a fost înzestrată cu intuiţie, fiind aleasă de Creatorul ei care i-a oferit mai multă compasiune, afecţiune, sensibilitate şi receptivitate decât bărbatului, toate acestea pentru a-şi îndeplini vocaţia plină de compasiune de a fi mamă, ce reprezintă cea mai importantă „industrie” în lume, „industria generaţiilor viitoare”.
Islamul consideră căminul un mare regat pentru femeie. Ea este stăpâna, capul şi coloana lui. Este soţia bărbatului, partenera, o sursă de alinare a singurătăţii şi mama copiilor lor. Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Allah (jihad). De aceea Islamul se împotriveşte oricărei metode sau oricărui sistem care nu îi permite să îşi îndeplinească sarcinile în cel mai bun mod, ori care îi distruge căminul.

Islamul vrea să formeze familii fericite pentru a constitui apoi baza unei societăţi fericite. Familiile fericite se întemeiază pe încredere şi nu pe îndoieli şi suspiciuni. Familia a cărei continuitate se bazează pe un cuplu în care există suspiciuni şi temeri este o familie aflată la marginea unei prăpăstii şi pentru care viaţa este un iad insuportabil.
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.

 

_______

femeiamusulmana.blogspot.comSoucre Link

Views: 0

0Shares

În cautarea identității islamice – partea 2

În cautarea identității islamice – partea 2

 

Noi suntem cei care au rămas în urmă în credința și evlavia noastră, în apropierea de Creatorul nostru. Oare nu ne-a învățat Trimisul lui Allah ﷺ , să iubim credința,  pe Allah subhanahu wa ta’ala și pe Trimisul Său ﷺ ?

Ar trebui să depunem efort pentru a ne îndepărta de această boală ce și-a făcut loc în inimile noastre prin slăbiciunea noastră.

Întreg globul pământesc a devenit precum un sat mic în care mass-media pătrunde rapid și împrăștie doar lucruri denigratoare la adresa islamului, făcând  aceste nedreptăți să pară lucruri de onoare, pe când islamul nu lasă loc de compromisuri în credință.

Să privim puțin în trecut și să observăm marea civilizație ale cărei baze s-au stabilit  în Andaluzia și de unde, mai apoi, a început Renașterea urmată de liniștea sufletească a unei civilizații care a scos la iveală știința,  dezvoltarea științei și valențele islamului.

Profetul Muhammed ﷺ era devotat islamului și din punct de vedere al credinței, dar și al comportamentului, și aceasta va rămâne singura modalitate prin care noi putem lua aminte.

Nu există cineva pe acest pământ, dintre oameni, care să nu aibă greșeli sau care să nu fi făcut lucruri urâte.

Urmările acestor filosofii eronate asupra islamului au dus la un dezechilibru în mintea și sufletul nostru, determinîndu-ne să ne îndoim, într-un fel sau altul, sau să fim confuzi în ceea ce privește propria noastră religie.

Cine sunt musulmanii zilelor noastre? Musulmanul european, musulmanul cel bun, musulmanul credincios pe care îl cunoaștem deja, acel musulman care spune “elhamdullillah” că a descoperit islamul din cărțile savanților, și nu din comportamentul musulmanilor.

Ce înseamnă apartenența mea la islam?

Primul lucru, și cel mai important, este acela că trebuie să luăm aminte și să fim mândri de această credință.

Fiecare dintre noi trebuie să arătăm cu mândrie, dar nu ostentativ, această religie.

Allah subhanahu wa ta’ala îi laudă pe cei care trăiesc islamul și pun în practică în viața cotidiană această credință, și spune despre aceștia că, atunci când erau chemați la Allah, sau Cuvântul lui Allah era pus ca judecată, ei spuneau “Ne supunem!”.

Aceste cuvinte trebuie să oglindească credința noastră și comportamentul nostru; o dată ce ai devenit musulman, lucrurile de care te apropii și pe care vrei să  le faci, să fie dintre cele poruncite și permise de Allah subhanahu wa ta’ala,  iar lucrurile de care trebuie să te îndepărtezi și pe care nu ar trebui să le faci, să fie dintre cele interzise de Allah PreaÎnaltul.

Apartenența noastră la islam înseamnă căutarea și aflarea adevărului, înseamnă să luăm aminte la acest univers și la faptul cum acesta a fost creat, să luăm aminte și să conștientizăm că această viață nu este decât una trecătoare, să conștientizăm ce înseamnă credința și ce înseamnă islamul.

Atât timp cât nu ne vom îndepărta de “Jahiliah” actuală,  nu vom putea trăi islamul cu adevărat. Așa s-a întâmplat și în era preislamică, de exemplu în vremea lui Omar, care a spus că primul lucru pe care ar trebui să îl facă musulmanii pentru a își putea apăra și păstra identitatea și apartenența la islam, este îndepărtarea de era preislamică. Jahiliah nu a existat doar în trecut, Jahiliah a existat în orice timp și perioadă din istorie  și există și în zilele noastre.

Ce înseamnă să fi musulman?

  • A fi musulman înseamnă să fiu dintre cei stabili – să nu mă influențeze absolut nicio formă sau curent modernist care m-ar putea determina să renunț la principiile mele.

Conștiința și identitatea islamică înseamnă să rămâi neînduplecat în fața acestor provocări și drept în fața principiilor, civilizației, educației, modernității.

  • A fi musulman înseamnă să fiu treaz, viu, convins că musulmanul trebuie să împlinească această credință.

Allah subhanahu wa ta’ala a trimis această religie ca un ultim mesaj universal pentru întreaga omenire.

  • A fi musulman înseamnă a fi un exemplu viu al Tradiției Profetului Muhammed ﷺ care a spus că viitorul va fi al nostru și al celor care vor urma după acest adevăr, după această credință.

Această lumină a adevărului se va împrăștia și va cuprinde inimile tuturor oamenilor, în ciuda faptului că astăzi mulți dintre aceștia urăsc islamul și musulmanii, motivul fiind chiar noi, așa cum am spus anterior. Însă,  dacă noi vom prezenta acest islam așa cum trebuie prin comportamentul nostru, prin faptele și vorbele noastre, toată lumea se va minuna și va vedea că islamul nu poate să aducă și nici să provoace vreun rău nimănui pe acest pământ.

Islamul nu este un ucigaș care vrea să curgă sângele pe acest pământ, dimpotrivă,  islamul interzice vărsarea de sânge nevinovat și poruncește protejarea sufletului, care este cel mai neprețuit și demn lucru în fața lui Allah subhanahu wa ta’ala.

Islamul este adevăr întru totul,  islamul este dreptate întru totul.

Trebuie să fim convinși din adâncul inimii și al rațiunii noastre, că trebuie să împlinim această credință pentru astăzi, pentru mâine, pentru viitor, fiindcă ne vom întoarce la Allah pentru a da socoteală,  iar aceasta va fi cea mai grea întrebare.

Allah ne interzice să fim nedrepți cu oamenii  pe pământ,  indiferent de naționalitate sau religie.

Nu se cuvine ca un dreptcredincios și nici o dreptcredincioasă să mai aleagă, dacă Allah și Trimisul Său au hotărât în privința lor un lucru. Iar acela care se răzvrătește împotriva lui Allah și  a Trimisului Său se află  în rătăcire învederată.”

Păstrarea identității islamice ne va ajuta să rămânem drepți, în picioare, indiferent în ce loc de pe pământ vom trăi, iar reușita constă în apropierea de Allah subhanahu wa ta’ala.

Niciodată nu-i vom putea mulțumi pe oameni, indiferent ce haină vom îmbrăca sau ce haină vom da jos în fața lor.

Ați auzit probabil de Nixon, fostul președinte al Statelor Unite. La un moment dat, acesta a spus: “Noi îi vedem pe musulmani ca fiind o singură bucată din două (uniți).  Ei sunt foarte credincioși și se țin strâns de credința și valorile lor.”

Allah subhanahu wa ta’ala a spus în Sfântul Coran: “Dacă ei vin în fața voastră (cei care vor răul islamului doar pentru foloase lumești) să vă întoarcă de la credința voastră, să nu îi urmați!”

Onoarea,  cinstea, adevărul nostru este alături de islam,  alături de Allah PreaÎnaltul și de Trimisul Său ﷺ, și oricât de mult ne-am dori alte lucruri care să ne ofere această cinste și onoare,  nu le vom găsi nicăieri în afară islamului.

 

 

Transcrierea predicii de vineri (11.oct.2019) de către doamna Camelia Hejou 

Predicator – imam Adnan Oun

Traducere din limba arabă – profesor Demirel Gemaledin – Director Liga Islamică și Culturală din România

Soucre Link

Views: 0

0Shares

Femeia musulmană – membră a societății

  Yusuf Al-Qardawi Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Oare acel verdict are vreo bază adevărată în Coran sau în Sunnah (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele […]

0Shares

 

Yusuf Al-Qardawi

Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat ideea că Islamul a forţat femeia să fie închisă în casă şi să nu iasă decât când e deja moartă. Oare acel verdict are vreo bază adevărată în Coran sau în Sunnah (tradiţiile profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei generaţii de după Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care sunt dintre cele mai bune femei? Cu siguranţă nu.
Coranul îi face pe bărbat şi pe femeie parteneri pentru a suporta cele mai grele responsabilităţi ale vieţii islamice şi anume responsabilitatea de a participa la ceea ce este corect şi de a interzice răul. Allah Atotputernicul spune:

Drept-credincioşii şi drept-credincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic [şi] Înţelept (‘Aziz, Hakim). (At-Tawbah 9:71).

Un exemplu al aplicării acestui principiu: s-a întâmplat odată să fie o femeie în moschee care nu era de acord într-o anumită privinţă cu califul ‘Omar Al-Faruq (Faruq – Cel care distinge adevărul de minciună, adică ‘Omar Ibn Al-Khattab), în timp ce acesta se adresa enoriaşilor. El i-a acceptat părerea şi a renunţat la a lui, spunând deschis: „O femeie are dreptate şi ‘Omar a greşit.” (Menţionat de Ibn Kathir în Tafsir-ul său).
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Căutarea cunoaşterii este obligatorie pentru fiecare musulman.” Hadisul este relatat de Anas şi consemnat de Ibn Majah, partea întâi, (224), corectat de Al-Seyuti în vremurile vechi şi de Al-Albany în vremurile moderne.
Înţelepţii musulmani au fost de acord că şi femeia musulmană este inclusă în hadis; ea este obligată să ştie ceea ce îi corectează principiile, îi sporeşte credinţa şi îi controlează manierele conform moralităţii Islamului etc. Ea este obligată să cunoască învăţăturile lui Allah despre ceea ce este permis, interzis, despre drepturile şi îndatoririle sale. Ea poate ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independentă asupra chestiunilor religioase).
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea, iar ea este obligată să se angajeze în acest proces, dacă el nu poate să o înveţe sau nu face aceasta cum trebuie. Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să îl întrebe despre problemele care le intrigau. Ele nu erau împiedicate de timiditate sau ruşine atunci când era vorba de a-şi cunoaşte bine religia.
Rugăciunea în grup nu este obligatorie pentru femeie, aşa cum este obligatorie pentru bărbat. Rugăciunea ei de acasă poate fi mai bună pentru mediul şi chemarea sa. Totuşi, soţul ei nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu interziceţi femeilor lui Allah să meargă la moscheile Lui!”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de imam Muslim 1/327, (442).
O femeie poate ieşi din casă în interesul ei, al soţului sau al copiilor ei, aşa cum făcea Asma’a bint Abu Bakr That Al-Nitaqain / Cea cu două centuri. Ea a spus: „Obişnuiam să car sâmburi de curmale pe cap de pe pământul lui Al-Zubeir (pământul soţului meu), când trăiam în Medina, şi se afla la două treimi de leghe de Medina.”
O femeie putea să însoţească armata pentru a le oferi soldaţilor primul ajutor şi a face treburi potrivite naturii şi abilităţilor ei. Imamii Ahmad şi Bukhari au consemnat un hadis relatat de Al-Rubayyi’ bint Muaa, o femeie dintre ansari, care suna în felul următor: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), le-am oferit apă bărbaţilor, i-am îngrijit şi i-am dus pe cei ucişi şi răniţi la Medina”. (Hadis consemnat de Ahmed, 6/358).
Similar, imamii Ahmed şi Muslim au consemnat un hadis relatat de Umm ‘Atiyya: „Am mers la luptă cu Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de şapte ori, i-am urmat în expediţii, le-am pregătit mâncarea, i-am tratat pe cei răniţi şi i-am ajutat pe cei bolnavi.” (Hadis consemnat de Ahmed, 6/407 şi Muslim, 1812).
Aceasta este munca femeii, conformă abilităţilor ei naturale, dar să mânuiască o armă şi să lupte sau să conducă o armată nu face parte din treaba sa, decât dacă este o nevoie specială; atunci ea ar putea să participe alături de bărbaţi în războiul împotriva duşmanilor, cât de mult îi stă în putere. În ziua Hunain-ului, Umm Salim a luat un pumnal şi, când soţul ei a întrebat-o ce motiv a avut, ea a spus: „L-am luat ca, în cazul în care oricare dintre politeişti ar veni la mine să mă atace, să îl înjunghii.” (Hadis consemnat de Muslim, 1809).
Umm ‘Imarah, o femeie dintre ansari, a luptat atât de bine în bătălia de la Uhud, încât Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a lăudat-o; astfel, ea a asistat la războaiele care au urmat până când Musaylimah Al-Khadhab / Mincinosul a fost ucis. Ea s-a întors cu zece răni.
Dacă în anumite timpuri femeile erau private de cunoaştere, condamnate la o viaţă desfăşurată doar în casă, ca şi cum ar fi fost piese de mobilă, dacă nu erau învăţate de către soţi şi nu le era dată şansa de a învăţa (le era interzis chiar să meargă la moschee), dacă o asemenea viziune era răspândită, atunci ea este consecinţa ignoranţei, a exagerării şi devierii de la călăuzirea Islamului. Ea reprezintă o exagerare a stricteţii, interzisă de Allah. Islamul nu este responsabil pentru aceste obiceiuri absurde din trecut; de asemenea, nu este responsabil pentru alte convenţii exagerate create în prezent. Natura Islamului reprezintă echilibrul în orice aspect legiferat şi sugerat cu privire la reguli şi conduite morale. Islamul nu admite un lucru pentru a interzice altul, nici nu exagerează în privinţa unui lucru pe seama altuia. Nu exagerează în dăruirea drepturilor şi nici în atribuirea îndatoririlor.
Referindu-ne tot la acest aspect, nu a fost intenţia Islamului de a răsfăţa femeia pe cheltuiala bărbatului, nici de a satisface capriciile femeii sau de a-i diminua chemarea şi leza demnitatea. Vedem că punctul de vedere al Islamului în legătură cu femeia este ilustrat astfel:
Îi protejează, cum am menţionat deja, natura şi feminitatea, aşa cum a fost creată de Allah, o ţine departe de „lupii” care vor să o devoreze şi o ţine departe de lăcomia celor ce vor să îi exploateze feminitatea ca pe un obiect comercial şi pentru un profit clandestin;
Îi respectă rolul superior pentru care a fost înzestrată cu intuiţie, fiind aleasă de Creatorul ei care i-a oferit mai multă compasiune, afecţiune, sensibilitate şi receptivitate decât bărbatului, toate acestea pentru a-şi îndeplini vocaţia plină de compasiune de a fi mamă, ce reprezintă cea mai importantă „industrie” în lume, „industria generaţiilor viitoare”.
Islamul consideră căminul un mare regat pentru femeie. Ea este stăpâna, capul şi coloana lui. Este soţia bărbatului, partenera, o sursă de alinare a singurătăţii şi mama copiilor lor. Islamul consideră munca femeii de a se îngriji de casă, de a avea grijă de nevoile bărbatului şi de a-şi creşte copiii bine un act de adorare (‘ibaadah) şi un efort depus de dragul lui Allah (jihad). De aceea Islamul se împotriveşte oricărei metode sau oricărui sistem care nu îi permite să îşi îndeplinească sarcinile în cel mai bun mod, ori care îi distruge căminul.

Islamul vrea să formeze familii fericite pentru a constitui apoi baza unei societăţi fericite. Familiile fericite se întemeiază pe încredere şi nu pe îndoieli şi suspiciuni. Familia a cărei continuitate se bazează pe un cuplu în care există suspiciuni şi temeri este o familie aflată la marginea unei prăpăstii şi pentru care viaţa este un iad insuportabil.
Islamul îi permite femeii să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii sale şi care nu îi afectează feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în mod special. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică, precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau a unei femei măritate care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să fie utilă comunităţii sale.

 

_______

femeiamusulmana.blogspot.com

Soucre Link

Views: 2

0Shares