Ibn Sina (Avicenna)

Ibn Sina (Avicenna)

Abu Ali al-Husain ibn Abdullah ibn Sina (980-1037 E.N.) Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ابوعلى سينا/پورسينا Abu Ali Sina sau numele arab: أبو علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna) (n. 980, d. 1037) a fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan).

Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. Ibn Sina s-a nascut in 980 E.N., in satul Afshana langa Bukhara, care astazi este situat in Uzbekistan. Tatal sau, Abdullah, apartinand sectei Ismaelitilor, a fost din Balkh iar mama sa, dintr-un sat de langa Bukhara.

In orice timp ar fi trait Ibn Sina, cunoscut in Occident ca Avicenna, ar fi fost un urias printre giganti. El a dat dovada de o capacitate intelectuala extraorinara inca de mic copil, la varsta de numai zece ani fiind déjà expert in Coran si in lectiile de limba araba. In timpul urmatorilor 6 ani s-a dedicat jurisprudentei islamice, filosofiei si stiintelor naturii, a studiat logica, geometria euclidiana si cartea Almagest, (ce cuprindea tratate de matematica si astronomie).

Si-a indreptat atentia spre medicina la varsta de 17 ani, si a considerat-o ca fiind “usoara”, asa cum insusi a marturisit. Totusi era preocupat foarte mult de problemele metafizicii si in special de lucrarile lui Aristotel. Din intamplare, a facut rost de un manual pe aceasta tema, intocmit de ilustrul filosof al-Farabi, care avea sa-i raspunda la intrebari.

La varsta de 18 ani, déjà isi construise o reputatie de doctor si a fost chemat de catre conducatorul samanit, Nuh ibn Mansur (a domnit intre 976-997 E.N.), care, din recunostinta pentru serviciile lui Ibn Sina i-a permis acestuia sa foloseasca in mod liber biblioteca regala, care continea foarte multe carti rare sau chiar unice. Dotat cu o teribila capacitate de a absorbi si retine cunostintele, acest savant musulman a devorat continutul bibliotecii si la varsta de 21 de ani s-a aflat in pozitia de a scrie prima lui carte.

Cam tot atunci si-a pierdut si tatal si la putin timp dupa aceea a parasit Bukhara si a calarorit spre Vest. A intrat in serviciile lui Ali ibn Ma’mun, conducatorul Khivei, pentru un timp, dar in cele din urma a fugit pentru a evita sa fie rapit de sultanul Mahmud din Ghazna. Dupa multe pribegii a ajuns la Jurjan, langa Marea Caspica, atras de faima conducatorului de acolo, Qabus, de a fi protectorul invataturii. Din pacate, sosirea lui Ibn Sina aproape ca a coincis cu detronarea si uciderea acestui conducator. La Jurjan, Ibn Sina a predat cursuri de logica si astronomie si a scris prima parte din cartea sa Qanun, cea mai mare lucrare a sa.

S-a mutat apoi la Ray, langa Teheranul de astazi, stabilindu-si aici practica medicala foarte activa. Cand Ray-ul a fost asediat, Ibn Sina a fugit la Hamadan unde l-a vindecat pe Amir Shamsud-Dawala de colici si a fost facut prim ministru. O razvratire a soldatilor impotriva sa, a cauzat demiterea si incarcerarea sa, dar in cele din urma, emirul l-a rechemat, datorita atacurilor de colici suferite de acesta, si-a cerut scuze si l-a repus in functia sa. La acest moment viata sa era foarte intensa: in timpul zilei era ocupat cu serviciile pentru emir, in timp ce o mare parte din noapte era petrecuta predand sau dictand notite pentru cartile sale. Studentii se strangeau in casa lui si citeau parti din cele doua mari carti ale sale, Aş-Şifa si Qanun, care erau déjà gata.
Dupa moartea emirului, Ibn Sina a fugit la Isfahan dupa cateva incaierari cu legea, incluzand o perioada petrecuta in inchisoare. Si-a petrecut ultimii ani din viata in serviciile guvernatorului orasului, Ala al-Daula, pe care l-a sfatuit in probleme stiintifice si literare sip e care l-a insotit in campanile militare.

Prietenii l-au sfatuit sa se potoleasca si sa duca o viata mai moderata, dar acest lucru nu-i statea in fire. “Prefer o viata scurta si cuprinzatoare, decat una lunga, dar marginita, replica. Coplesit de munca asidua si de viata grea, Ibn Sina a murit in 1036/1, la o varsta relativ timpurie de 58 de ani. A fost inmormantat in Hamadan, unde mormantul inca i se mai vede.

Al-Qifti afirma ca Ibn Sina a terminat 21 de lucrari mari si 24 de lucrari mai mici in filosofie, medicina, teologie, geometrie, astronomie. O alta sursa, (Brockelmann), ii atribuie 99 de carti lui Ibn Sina, constand in 16 carti de medicina, 68 de teologie si metafizica, 11 de astronomie si 4 de poezie. Majoritatea erau in araba, dar in limba sa natala, persana, a scris un manual cuprinzator de stiinte filosofice intitulat Danish-naama-i-Alai si un mic tratat asupra pulsului.

Cel mai celebru poem in araba descrie coborarea sufletului in trup din inaltele sfere. Intre lucrarile sale stiintifice, cele mai importante sunt doua: Kitab al-Shifa (Cartea vindecarii), o enciclopedie filosofica bazata pe traditiile lui Aristotel si al-Qanun al-Tibb, care reprezinta o clasificare definitiva a cunostintelor medicale greco-arabe. Din cele 16 lucrari de medicina ale lui Ibn Sina, 8 sunt tratate in versuri despre probleme precum: cele 25 de semne care indica faza terminala a bolilor, preceptele referitoare la igiena, remediile testate, memoriile de anatomie. Intre lucrarile in proza, dupa marele Qanun, tratatul despre medicamentele pentru inima, din care British Museum are in posesia sa cateva manuscrise, este probabil cel mai important, dar ramane nepublicat.

Qanun este, desigur, de departe cea mai complexa, cea mai renumita si mai importanta lucrare a lui Ibn Sina. Lucrarea contine aproape un million de cuvinte si ca majoritatea cartilor in limba araba, este in mod elaborat divizata si subdivizata. Este impartita in principal in 5 carti, dintre care prima trateaza principiile generale, a doua trateaza medicamentele simple aranjate dupa alphabet, a treia cu bolile diferitelor organe si parti ale trupului de la cap pana la picioare, a patra, cu bolile care desi incep intr-un anume loc, se raspandesc in alte parti ale corpului, precum ar fi febrele, si a cincea despre combinatiile de medicamente.

Qanun face deosebirea intre mediastinita si pleurezie si recunoaste natura contagioasa a ftiziei (tuberculoza plamanilor) si faptul ca aceasta boala se poate transmite prin apa si pamant. Da un diagnostic stiintific cu privire la anchilostomiaza si atribuie aceasta conditie existentei unui vierme intestinal. Qanun arata importanta nutritionismului si a influentei climei si mediului inconjurator asupra sanatatii si utilitatea chirurgicala a anestezicelor orale. Ibn Sina a indemnat chirurgii sa trateze cancerul in fazele de inceput ale acestuia, asigurand indepartarea intregului tesut afectat. Capitolul intitulat materia medica are in vedere 760 de medicamente, cu comentarii asupra aplicarii si eficientei lor. El a recomandat ca testarea unui medicament nou sa fie efectuata pe animale si oameni inainte de a se da in folosinta generala.

Ibn Sina a observat relatia stransa dintre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are un rol fizic si psihologic précis asupra pacientilor. Dintre multele tulburari psihologice descrise in Qanun, una este de un interes deosebit: boala dragostei! Ibn Sina are reputatia de e fi diagnosticat aceasta conditie la un print din Jurjan, care a cazut bolnav si a carui boala a derutat medicii locali. Ibn Sina a observat o schimbare a pulsului printului atunci cand adresa si numele iubitei sale erau mentionate. Marele doctor a avut un singur remediu: unirea suferindului cu iubita sa.

Textul arab al Qanun-ului a fost publicat la Roma in 1593 si a fost din acest motiv una dintre primele carti arabe care a vazut tiparul. A fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea. Acest ‘Canon’, cu continutul sau enciclopedic, cu aranjarea lui sistematica si cu planul sau filosofic, a ajuns in curand la o pozitie superioara in literatura medicala a epocii, inlocuind lucrarile lui Galen, al-Razi si al-Majusi, devenind manualul scolilor medicale din Europa. In ultimii 30 de ani ai secolului al-XV-lea, a cunoscut 15 editii in latina si una in ebraica. In ultimii ani, a fost tradus partial si in engleza. Din secolul al-XII-lea, pana in secolul al XVII-lea, Qanun-ul a servit drept ghid principal in stiinta medicala in occident, si se spune ca l-ar fi influentat si pe Leonardo da Vinci. Dupa cum afirma Dr. William Osler, Qanun-ul a ramas “o biblie medicala pentru o perioada mai lunga de timp decat orice alta lucrare”.

In ciuda acestor omagii glorioase aduse lucrarii sale, Ibn Sina este rar amintit in occident astazi si contributiile sale fundamentale in domeniul medicinei si al redesteptarii europene, nu sunt in general recunoscute. Totusi in muzeul din Bukhara, exista expuneri care arata multe dintre scrierile sale, instrumentele chirurgicale din acea perioada si picturi in care sunt infatisati pacienti supusi tratamentului. Un monument impunator al vietii si operelor celui ce a fost cunoscut ca “doctorul doctorilor”, inca mai sta in curtea muzeului din Bukhara si portretul sau atarna in holul facultatii de medicina din cadrul universitatii din Paris. Operatie in stilul secolului al-X-lea – Ibn Sina este cunoscut pentru interventia chirurgicala asupra vezicii biliare a unui prieten.

Bibliografie selectiva:
1. Edward G. Browne (1921) Arabian Medicine, London, Cambridge University Press. 2. Ynez Viole O’Neill (1973) in Mcgraw-Hill Encyclopaedia of World Biography vol I: Aalto to Bizet.
3. Philip K. Hitti (1970) History of the Arabs, 10th ed, London, Macmillan, pp 367-368 4. M.A. Martin (1983) in The Genius of Arab Civilisation, 2nd ed, Edited by J.R. Hayes, London, Eurabia Puplishing, pp 196-7

 

 

 

Sursa: femeiamusulmana.blogspot.comSoucre Link

Hits: 0

0Shares

Sistemul moștenirii

Sistemul moștenirii

Dan Michi

 

old-money-treesSpunem ca avem de-a face cu situatia unei mosteniri atunci cand o persoana aflata inca in viata obtine dreptul legal asupra averii defunctului. Exista mai multe forme ale sale, acolo unde institutia averii private este recunoscuta ca baza a sistemului social si economic. In prezent, atat aceste forme, cat si legile care le guverneaza difera in functie de idealurile pe care le are una sau alta dintre societati. In ceea ce priveste Islamul, cadrul legislativ se fundamenteaza pe cinci consideratii principale :
1- Sa nu permita concentrarea bogatiei in mainile a doar catorva persoane, ci ea sa fie redistribuita societatii.
2- Sa respecte atat dreptul proprietatii individuale, cat si pe cel al averii obtinute prin mijloace cinstite.
3- Sa formeze constiinta ca oamenii, de fapt, nu sunt stapanii absoluti ai averii obtinute, ci doar cei care o administreaza; prin urmare, ei nu sunt autorizati sa o dea altora dupa bunul lor plac.
4- Sa consolideze sistemul familial, elementul de baza al societatii islamice.
5- Sa stimuleze munca si activitatile economice.
In perioada preislamica si chiar in unele dintre societatile moderne, sistemul mostenirii are foarte multe lipsuri, acestea putand sa fie concluzionate astfel :
  • Femeile erau complet omise din procesul mostenirii; ele sunt, mai degraba, o parte din averea defunctului, din acest moment, nemaipunandu-se problema drepturilor de mostenire.
  • In Peninsula Arabiei preislamica, existau societati tribale, in care nu doar femeile erau lipsite de dreptul la mostenire, ci si bolnavii ori copiii minori. In acele vremuri domnea principiul conform caruia „singurul care este indreptatit sa mosteneasca ceva este acela care stia sa manuiasca taisul sabiei.”
  • Apoi, in anumite societati, puteam zari acel aspect legislativ care tinea cont de prima nastere, sistem care inca se mai practica in anumite parti ale lumii, si conform caruia doar cel mai mare dintre copii mosteneau intreaga avere a tatalui sau, in cel mai rau caz, avea prima optiune.
Islamul a reformat aceste sisteme, sinteza noutatilor fiind urmatoarea :
  • a definit in termeni foarte clari cota-parte la care are dreptul fiecare mostenitor si a stabilit limitele in interiorul carora proprietarul poate sa dispuna de drepturile sale dupa bunul plac sau propriile capricii.
  • a ridicat conditia femeii, tratata anterior ca un sclav, si a facut-o coproprietara alaturi de barbat; prin aceasta masura, nu doar ca i-a redat demnitatea, ci chiar i-a instituit drepturile sale sociale si economice.
  • a impus regulile prin care concentrarea bogatiei sa fie sortita esecului, dispunand redistribuirea echitabila a ei in societate, unui numar mare de persoane.
  • a insemnat sfarsitul dreptului primului nascut si a pus la dispozitie o baza corecta de plecare in procesul redistribuirii averii defunctului.
Acestea sunt doar cateva trasaturi specifice sistemului islamic de mostenire. In momentul in care s-au stabilit regulile de distribuire a bunurilor defunctului, primul principiu de care s-a tinut cont a fost cel conform caruia atat bunurile imobile, cat si cele mobile, vor face obiectul redistribuirii, dupa ce in prealabil sunt indeplinite urmatoarele conditii :
– efectuarea cheltuielilor funerare;
– achitarea oricarei datorii pe care o avea persoana decedata;
– executarea testamentara cu pana la 1/3 din totalul activelor, daca este cazul. Este bine sa reamintim ca zestrea (mahr) sotiei, in caz ca nu a fost achitata, trebuie inclusa la datorii. Mai mult decat atat, nu este legal sa fie intocmit un testament in favoarea unei anumite persoane cu drept la mostenire.
In acest mod, drepturile tuturor partilor sunt garantate. In semn de omagiu si onoare pentru cel decedat, au prioritate cheltuielile ocazionate cu inmormantarea sa; pe langa acestea, drepturile celorlalti nu vor fi soldate odată cu disparitia defunctului, ci ele vor fi redistribuite fara nicio preferinta.
sursa: economia-islamica.blogspot.com
Soucre Link

Hits: 0

0Shares

Este timpul să reflectăm!

Este timpul să reflectăm!

 

Este timpul să reflectăm!Nu putem acuza religia din cauza erorilor acelora care îi folosesc numele sau simbolurile pentru a-şi justifica acţiunile haine. Aşa cum Harun Yahya ilustrează în întreaga sa carte, toate religiile au grupul lor de oameni care pretind că sunt aderenţi stricţi ai tradiţiei, dar care au interpretat greşit, în  mod flagrant, textele lor sacre pentru a da curs propriilor acţiuni într-o aparentă legitimitate.

Toate tradiţiile religioase adevărate condamnă categoric orice fel de act de agresiune şi, normal, orice act terorist.

Religia nu poate fi blamată, dar nebunia şi ura care îi animă pe oameni şi îi determină să comită asemenea atrocităţi pot exista.

Nu  este suficient să renunţăm la condamnare; depinde de noi să căutăm rădăcinile adânci ale acestei uri: care este cauza cererilor lor, a agitaţiei, a supărării, amărăciunii, frustrărilor, a lipsei de speranţă şi cum putem să-i ajutăm să le elimine?

În curând vom realiza că aceste cauze nu au la bază dispute referitoare la creaţia lui Allah sau alte idei religioase, ci reprezintă doar rezultatele regimurilor care asupresc şi a politicilor care ucid sau corup.

Acum, mai mult ca niciodată, există nevoia de a investiga legătura dintre terorism şi susţinerea care continuă să fie oferită regimurilor dictatoriale, în particular în lumea musulmană.

Nu este cazul să credem că lumea musulmană urăşte „Occidentul” sau America. Sunt foarte mulţi musulmani care trăiesc în Occident şi ar fi ipocrit să denunţăm într-o retorică a urii pe cea mai primitoare ţară care i-a găzduit. Majoritatea  musulmanilor realizează că există multe similarităţi în preceptele occidentale şi cele islamice, cum ar fi libertatea, toleranţa, dreptul la educaţie şi libertăţile civile. Graham E. Fuller, fostul vice-preşedinte al Consiliului Naţional de Informatii din CIA, a scris recent în L.A. Times: „Dacă vei călători prin lumea musulmană, imediat va deveni  evident că există un respect imens pentru o varietate largă de valori americane”. Mai degrabă, frustrarea este generată de ceea ce este receptat drept manifestare a unor standarde duble în politicile guvernamentale. Oamenii se bucură de asemenea valori în Vest, dar se pare că s-a făcut un efort mare pentru a restricţiona asemenea valori „potrivite pentru consumul  domestic şi nu pentru export.”

Musulmanii din Vest înfruntă un moment definitoriu.

Musulmanii trebuie să reînvie spiritul adevărat al Islamului şi să îl pretindă de la cei care i-au rănit intregritatea şi onoarea.

Aşa cum Tim Winter afirma:

„Islamul va fi capabil să facă declaraţii puternice în public referitoare la ceea ce simte deja în suflet: că teroriştii nu sunt musulmani. Atacarea civililor reprezintă negarea oricărei şcoli posibile din Islamul sunnit.”

Elucidarea făcută de Harun Yahya este oportună şi foarte necesară. Va oferi musulmanilor – cu voia lui Allah! – şi nu numai lor o înţelegere esenţială privind sufletul Islamului şi ceea ce a fost înţeles şi practicat de majoritatea vastă a musulmanilor de-a lungul istoriei. Acesta este ortodoxismul, doctrina sunnită, Islamul dominant. El ilustrează prin folosirea textelor-cheie a tuturor musulmanilor – Coranul cel Sfânt – că Islamul adevărat nu poate sub nicio formă să fie asociat cu  terorismul. Este în completă contradicţie cu el, fără nicio îndoială; Islamul, prin definiţie, denunţă terorismul.

 

 

 

 

______________________________

sursa: Asociatia Musulmanilor din RomaniaSoucre Link

Hits: 0

0Shares