Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?   Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici […]

Ce sunt Coranul, Hadisul sacru și hadisul profetic?

 

Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.

Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.

Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar  Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.

Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.

 

 

Dintre conceptele coranice putem aminti aici unul central. Dumnezeu care este prezentat prin „cele mai frumoase nume” (al-‘asma’ al-husna) ale sale sau „cele nouăzeci și nouă de nume”, ce reprezintă chintesența credinței islamice. Aceste calificative repetate la sfârșitul versetului, puse în valoare astfel prin rimă și prin ritm, ajung să se încrusteze în memorie. Se poate deduce că un spirit impregnat de Coran va fi, în mod firesc, dispus să și-l reprezinte pe Dumnezeu pornind de la calificativele sale; pentru un musulman lista numelor divine este ca un rezumat al Coranului, ca un memento. Islamul, ca religie teocentrică, are drept crez afirmarea Dumnezeului unic – așa cum aratămărturia de credință „nu există [dumne]zeu în afara lui Dumnezeu!” -, revelat profetului Muhammad. Problema esențială, pornind de aici, este de a ști cine este acest Dumnezeu, iar răspunsul cel mai la îndemână se află în atributele coranice prin care se dezvăluie oamenilor, cum ar fi: Unul, Supremul(Coranul: XXXIX, 5), Viul (Coranul: II, 256), Stăpânul întregii făpturi (Coranul: I,2), Milostivul (Coranul: I,3), Atotputernicul (Coranul: XXIX, 43), Cel care aude și cunoaște totul (Coranul: V,77), Înțeleptul (Coranul: XXXIV, 2), Iertătorul (Coranul: XXXIV, 3), Binefăcătorul (Coranul: XXVII, 41), Iubitorul (Coranul: XI, 91), Creatorul (Coranul: LIX, 25), Înaltul, Marele (Coranul: II ,256), Sfântul (Coranul: X, 69), Gloriosul (Coranul: XXXI, 13) etc. Pe lângă aceste epitete, în Coran există dese definiri ale divinății:
Spune: “Unul este Dumnezeu. Dumnezeu!.. Absolutul! El nu naște și nu se naște, și nimeni nu-I este asemenea” (Coranul, CXII).  
Dumnezeu este lumina cerurilor și a pământului! Lumina Sa este asemnea unei firide unde se află o lampă. Lampa se află într-o sticlă, iar sticla este asemenea unei stele strălucitoare. Ea este aprinsă de la un copac binecuvântat: măslinul care nu este nici de la Răsărit și nici de la Asfințit și al cărui ulei aproape că luminează fără ca focul să-l atingă. Lumină asupra luminii! Dumnezeucălăuzește către lumina Sa pe cine voiește. Dumnezeu dă oamenilor pilde. Dumnezeu este Atotcunoscător (Coranul, XXIV, 35).
Dumnezeu! Nu este [dumne]zeu afară de El, Viul, Veșnicul! Nici picoteala, nici somnul nu-L prind vreodată! Ale Lui sunt cele dinceruri și de pe pământ. Cine-ar putea mijloci la El, fără îngăduința Sa? El cunoaște cele dinaintea lor și cele de după ei, iar ei nu cuprind din știința Sa decât ceea ce El voiește. Tronul Său este mai întins decât cerurile și pământul a căror păzire nu-I este Lui povară, căci El este Înaltul, Marele (Coranul, II, 255).
Soucre Link

Coranul – Cartea musulmanilor

Enghin Cherim  Coranul este ultimul cuvant revelat al lui Dumnezeu si sursa de baza a legilor si invataturilor islamice. Coranul ne vorbeste despre principii de baza, despre etica, istoria omenirii, adorare, stiinta, intelepciune, legatura dintre om si Dumnezeu si despre relatia umana, sub toate aspectele.  In timpul vietii profetului Muhammed, Sfantul Coran a fost incredintat […]

Enghin Cherim

 Coranul este ultimul cuvant revelat al lui Dumnezeu si sursa de baza a legilor si invataturilor islamice. Coranul ne vorbeste despre principii de baza, despre etica, istoria omenirii, adorare, stiinta, intelepciune, legatura dintre om si Dumnezeu si despre relatia umana, sub toate aspectele.

 In timpul vietii profetului Muhammed, Sfantul Coran a fost incredintat spre memorare si scriere adeptilor sai. Textul original si complet al Coranului este disponibil oricui in limba araba, limba in care a fost revlat. Insusi Dumnezeu a fagaduit pastrarea lui si acesta este motivul pentru care tot Coranul a fost scris in timpul vietii profetului, chiar daca a fost scris pe frunze de palmieri, pergament, oase etc. Mai mult decat atat, mii de companioni au memorat tot Coranul, iar Profetul ii recita ingerului Gavril intreg Coranul o data in fiecare an si de doua ori in ultimul an din viata. Apoi primul Calif, Abu Bakr, l-a insarcinat pe scribul Profetului, Zaid bin Thabit, sa stranga intregul Coran intr-un singur volum. Acest volum s-a aflat la Abu Bakr pana la moartea sa. Apoi a fost preluat de cel de-al doilea calif, Umar, si apoi a ajuns la Hafsa, sotia Profetului. Din acest manuscris original, cel de-al treilea calif, Uthman, a facut mai multe exemplare si le-a trimis la diferite teritorii musulmane. Coranul a fost pastrat atat de meticulous, pentru ca avea sa fie Cartea de calauzire a oamenirii pentru toate vremurile ce vor urma. Acesta este motivul pentru care Coranul nu se adreseaza numai arabilor, in a caror limba a fost revelat, ci se adreseaza omului, ca fiinta umana.

O, tu, omule! Ce te-a abatut de la calea Domnului tau?

Traducerea sensurilor in mai multe limbi straine este larg raspandita. Hadis-urile, adica relatarile profetului Muhammed, au interpretat si au detaliat principiile generale ale Coranului.

De-a lungul secolelor, aplicabilitatea invataturilor coranice este dovedita prin exemplul lui Muhammed si a musulmanilor. Modul de abordare caracteristic Coranului consta in faptul ca indrumarile lui au ca scop bunastarea generala a omului si se bazeaza pe posibilitatile care-i sunt la indemana. In toate dimensiunile ei, intelepciunea continuta in Coran este definitiva. Nu condamna, nu chinuieste trupul si nici nu nesocoteste sufletul. NuIl umanizeaza pe Dumnezeu si nici nu il divinizeaza pe om. In schema finala a creatiei, fiecare lucru este plasat cu atentie acolo unde trebuie.

coranulCu toate acestea, cei care pretimd ca Muhammed a fost autorul Coranului spun un lucru care este omeneste imposibil. In primul rand, cum ar fi putut o persoana din secolul al VI-lea al erei noastre sa graiasca asemenea adevaruri stiintifice continute in Coran? Cum ar fi putut o asemenea persoana sa descrie atat de precis evolutia embrionului in interiorul uterului, asa cum vedem in stiinta moderna? In al doilea rand, cum am putea sa credem ca Muhammed care pana la varsta de 40 de ani era insemnat numai pentru cinstea si integritatea sa, a inceput dintr-o data sa scrie o carte neintrecuta in mediul literar, incat intreaga legiune de poeti nu au putut sa o intreaca sau sa o egaleze? In cele din urma, cum am putea sa spunem ca Muhammed, care era cunoscut in societatea lui ca „Al-Amin” (Cel demn de incredere) si care era in acelasi timp admirat pentru cinstea si integritatea sa de invatatii ne-musulmani, ar fi putut veni cu o pretindere mincinoasa? Cum am putea sa spunem ca, pe baza acelei minciuni, ar fi putut ademeni mii de oameni de caracter, plini de integritate si cinste? In mod sigur, orice cautator sincer si drept al adevarului va crede ca, fara indoiala, Coranul este cartea revelata de Allah.

Oferim aici parerile unor personalitati ne-musulmani referitoare la Coran. Cititorii pot cu usurinta sa vada cum, referitor la Coran, lumea moderna se apropie tot mai mult de realitate.

„Cu toate acestea ne intoarcem adesea la Coran, la inceput displacandu-ne de fiecare data, dar curand atragandu-ne, surprinzandu-ne si in cele din urma impunandu-ne respectul…Stilul sau, potrivit continutului si telului sau, este riguros, grandios, colosal – uneori este cu adevarat sublim… De aceea aceasta carte va continua sa exercite de-a lungul vremii o foarte puternica influenta.” (Ghote, citat in T.P. Hughes, „Dictionar al Islamului”)

„Coranul ocupa in mod evident o importanta pozitie intre cele mai mari carti religioase ale lumii. Desi cea mai tanara opera apartinand acesti gen de literature, este mai minunata decat oricare alta in ceea ce priveste efectul pe care il are asupra unor mase mari de oameni. A dat nastere unei faze cu totul noi in gandirea umana si unui tip proaspat de caracter. Pentru inceput a transformat multe triburi desertice heterogene din Peninsula Arabica intr-o natiune de eroi si apoi a inceput sa creeze vastele organizatii politico-religioase ale lumii mahomedane, care se numara printre cele mai mari forte pe care Europa si Orientul trebuie sa le ia in socoteala in ziua de azi.” (G. Margoliouth, Introducere la J.M. Rodwell „Coran”, New York; 1977.)

„O lucrare care starneste emotii atat de puternice si aparent diferite chiar si cititorului rezervat, o lucrare care nu numai ca invinge aversiunea cu care cititorul si-a inceput lectura, dar transforma acest sentiment ostil in uimire si admiratie, o asemenea lucrare nu are cum sa fie o opera a mintii omenesti si este intr-adevar o problema de mare interes pentru orice spectator care cugeta la destinele omenirii.” (Dr. Steingass, citatde T.P. Huges, ” Dictionar  al islamului”)

„Constatarea de mai inainte vorbeste despre ipoteza acelora care considera ca Muhammed este autorul Coranului ca fiind de neconceput. Cum a putut un om, in afara de faptul ca era analfabet, sa devina cel mai important autor, in ceea ce priveste meritele literare, din cadrul intregii literature arabe? Cum a putut sa exprime adevaruri de natura stiintifica pe care nicio alta fiinta umana nu le-a putut spune la acea vreme, si toate acestea fara sa faca nici cea mai mica greseala pe un anume subiect?” (Maurice Bucaille „Biblia, Coranul si Stiinta”, 1978, p. 125.)

„Meritele de opera literara (ale Coranului) nu ar trebui poate sa fie masurate prin unele percepte preconcepute cu gust subiectiv si estetic, ci prin efectele pe care le-a avut asupra contemporanilor lui Muhammed si a concetatenilor lui. Daca a vorbit atat de puternic si de convingator catre inimile ascultatorilor incat sa sudeze pana in zilele noastre elemente centrifuge si antogoniste intr-un trup compact bine organizat, insufletit de idei cu mult mai marete decat cele care staruisera mai inainte in mintea arabilor, atunci elocventa lui a fost desavarsita, chiar si numai pentru ca a intemeiat o natiune civilizata din niste triburi salbatice si a adus un suflu nou in cadrul istoriei.” (Dr. Streingass, citat de Hughes „Dictionar al islamului”, p.528.)

„In prezenta incercare de a imbunatati performanta predecesorilor mei si de a da nastere unui lucru care ar putea fi acceptat ca exprimand, intr-un mod mult mai slab, ce-I drept, retorica sublima a Coranului, m-am straduit sa studies ritmurile complexe si variate care – in afara de mesajul transmis – constituie pretinderea de necontestat a Coranului de a se numara printre cele mai mari capodopere literare ale omenirii…Aceasta trasatura caracteristica – aceasta simfonie inimitabila, dupa cum a descris credinciosul Pickhall Cartea sa Sfanta, ale carei sunete misca omul pana la lacrimi si extaz – a fost aproape in totalitate ignorat de traducatorii precedenti; nu este surprinzator asadar ca ceea ce au tradus ei suna intradevar neinteresant si plictisitor, in comparatie cu originalul splendid impodobit.” (Arthur J. Arberry, „Interpretarea Coranului” Londra, Oxford University Press, 1964.)

„Un studio total obiectiv al lui (al Coranului), in lumina stiintei moderne, ne face sa recunoastem intelegerea dintre cele doua, asa cum s-a afirmat deja cu repetate ocazii. Ne face sa socotim ca este de neconceput ca un om de pe vremea lui Muhammed sa fie autorul unor asemenea afirmati si asta din pricina stiintei care exista in acea vreme. Aceste considerente sunt numai o parte din ceea ce ii confera revelatiei coranice locul ei unic si il forteaza pe invatatul impartial sa admita incapacitatea lui de a oferi o explicatie care sa se bazeze numai pe argumnete concrete.” (Coranul si Stiintele Moderne, 1981, p.18.)

 

Soucre Link

MINUNILE PROFETULUI MUHAMMAD

  Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către un profet sau trimis al lui Dumnezeu atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale.   Credința în minune. Allah Preaslăvitul i-a înzestrat pe profeții și trimișii Săi pe care i-a trimis la oameni cu minuni care demonstrează adevărul […]

 

Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către un profet sau trimis al lui Dumnezeu atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale.

 

Credința în minune.

Allah Preaslăvitul i-a înzestrat pe profeții și trimișii Săi pe care i-a trimis la oameni cu minuni care demonstrează adevărul propovăduirii lor și fac pentru oameni limpezi legătura dintre ei și Allah Preaslăvitul și faptul că sunt sprijiniți de către El. Nu există nici un profet pe care Allah Preaputernicul și Preamăritul să nu-l fi dăruit cu însușirea de a face cel puțin o minune care să le atragă oamenilor atenția asupra necesității de a crede în El și de a urma calea Lui cea dreaptă. Profetul Muhammad a spus în legătură cu aceasta: “Nu este nici un profet care să nu fi fost dăruit cu semne care să-I facă pe oameni să aibă încredere în el. Iar eu am fost dăruit cu revelația ce mi-a fost trimisă și eu nădăjduiesc să fiu în Ziua de Apoi cu mai mulți supuși decât oricare dintre ei”. Iar versetele coranice care demonstrează sprijinirea de către Allah a profeților Săi prin minunile pe care i-a ajutat să le împlinească sunt numeroase și sunt prea bine cunoscute pentru a le mai enumera în această expunere sumară.

 

Minunile profetului Muhammad sunt numeroase, fiind cunoscute peste o mie dintre ele. Printre ele se numără călătoria sa nocturnă și înălțarea sa în cele șapte ceruri, în noaptea când s-a deplasat de la Moscheea cea Sfântă (Masjid Al Haram) de la Mekka la Moscheea cea mai îndepărtată (Masjid Al-Aqsa) din orașul Al-Quds (Ierusalim), iar de acolo Dumnezeu l-a înalțat în cerul al șaptelea, unde a vorbit cu El; minunea despicării lunii în două părți, despre care vorbește Qur’anul prin graiul lui Allah Preaînaltul: “Ceasul sa apropiat și Luna s-a despicat, / Însă când văd un semn, ei se îndepărtează și zic: “[Aceasta este] o vrăjitorie neîntreruptă” (Surat Al-Qamar 54:1-2); minunea izvorului dătător de apă dintre degetele mâinilor sale; minunea despre oaia cea friptă și otrăvită pentru el, adică oaia pe care a otrăvit-o o evreică și i-a oferit-o lui, dar când a mestecat o înghițitură din ea, a aruncat-o din gură zicând: “Acest os îmi spune că el a fost otrăvit”, conform hadith-ului relatat de Al-Bukhari.

Minunea Qur’an-ului reprezintă cea mai elocventă și mai măreață dintre toate minunile cu care Allah i-a ajutat pe toți profeții și trimișii Săi. Aceasta întrucât minunea Qur’anului dăinuiește veșnic, grăind despre profeția lui Muhammad în toate timpurile și pretutindeni, în vreme ce celelalte minuni cu care Allah i-a sprijinit pe profeții Săi au luat sfârșit și au dispărut, rămânând istorie, adică istorisiri relatate. Înțelepciunea ce se degajă din această minune a mesajului profetului Muhammad, în comparație cu ceilalți profeți și trimiși de dinaintea lui, constă în faptul că mesajul celorlalți profeți a luat sfârșit o dată cu misiunea profetului următor, pe când minunea profetului Muhammad va dăinui până în Ziua de Apoi, astfel că ea a necesitat o minune care să facă mărturie pentru ea în decursul tuturor epocilor.

 

Caracterul inimitabil al Qur’anului. Qur’an-ul cel Sfânt este inimitabil în toate sensurile exprimate de acest cuvânt:

El este imposibil de imitat în privința cuvintelor și a stilului său.

El este imposibil de imitat în privința clarității și întocmirii lui.

El este imposibil de imitat în privința sensurilor sale care dezvăluie adevărul despre om și menirea lui în această lume.

El este imposibil de imitat în privința ideilor științifice și informațiilor transmise, pe care știința modernă le-a confirmat.

El este imposibil de imitat în privința legislației sale și a apărării drepturilor omului, în scopul edificării unei societăți ideale în care toată lumea să fie fericită.

Aspectele imposibilității de a imita Qur’an-ul pot fi împărțite în două categorii: o parte dintre ele care se referă la toți oamenii și o altă parte care se referă numai la cunoscătorii limbii arabe.

Categoria celor care se referă la toți oamenii constă din istorisirile sale despre lucrurile neștiute care nu se întâmplaseră încă și care s-au întâmplat așa cum a anunțat el, precum și istorisirile despre comunitățile anterioare. După cum constă din legislația sa cuprinzătoare, exactă și potrivită pentru orice timp și pentru orice loc, cu toate că – așa după cum se cunoaște – profetul Muhammad a fost analfabet; nu a citit nici o carte și nici nu a scris nici o carte cu mâna lui. De asemenea, el nu a studiat niciun cod de legi și nicio legislație, nu știa nimic despre sistemele sociale cunoscute în vremea aceea de către persani și de către bizantini. Ea mai constă din normele și cunoștințele științifice, dintre care unele sunt descoperite de om de-abia astăzi. Aceste aspecte ale imposibilității de a imita Qur’an-ul pot fi înțelese toți oamenii înzestrați cu aptitudini intelectuale sănătoase.

Partea care se referă doar la cunoscătorii limbii arabe constă în alcătuirea unică a Qur’an-ului, care nu este nici proză, nici poezie, cu elocvența sa minunată, cu stilul său fără egal, pe care maeștrii în retorică din epoca Profetului și până în prezent nu l-au putut imita, în ciuda provocării și a incitării repetate formulate prin diverse modalități la o astfel de încercare.

O dovadă limpede în acest sens este și faptul că arabii i-au cerut profetului Muhammad să le aducă o minune care să demonstreze adevărul propovăduirii sale și misiunii sale, iar Allah le-a vestit lor că acest Qur’an este cea mai mare minune care dovedește ceea ce voiesc ei, atunci când a grăit:

și zic ei: “De ce nu i se trimit lui minuni de la Domnul său?” Spune: “Ci minunile sunt numai la Allah, iară eu sunt doar un Prevenitor limpede!” Oare nu le este lor de ajuns că Noi ți-am trimis ție Cartea care le este recitată? Întru aceasta este îndurare și pomenire pentru un neam [de oameni] care vor să creadă” (Surat Al-`Ankabut 29:50-51).

Allah Preaînaltul i-a provocat să aducă o singură sură asemenea celor din Qur’an, adresând acest îndemn în diverse modalități. S-a dovedit că profetul Muhammad i-a provocat pe arabi cu Qur’anul în trei etape:

1. I-a provocat prin întregul Qur’an, în general, adresându-se lor și adresându-se altor oameni și djinnilor, atunci când Allah Preaînaltul a grăit:

Spune: “De s-ar aduna oamenii și djinii ca să facă [ceva] ca acest Qur’an, ei nu vor fi în stare să facă [ceva] asemenea lui, chiar dacă își vor fi unul altuia ajutor!” (Surat Al-Israa’ 17 : 88).

2. Apoi i-a provocat pe ei să creeze zece sure asemenea cu cele din el, atunci când Allah Preaînaltul a grăit:

Sau vor zice ei: «El l-a născocit!» Spune: «Așadar, aduceți voi zece sure, asemeni lui, născocite [de voi] și chemați pe cine puteți, afară de Allah, dacă sunteți voi întru dreptate!» / și dacă nu vă răspund ei, atunci aflați că a fost trimis prin știința lui Allah!” (Surat Hud 11:13-14).

3. Apoi i-a provocat să facă o singură sură asemănătoare cu cele din el, atunci când Allah Preaînaltul a grăit:

Sau spun ei: “L-a născocit [Muhammad]!” Spune: “Aduceți voi o sură asemănătoare lui!” (Yunus 10:38).

Această provocare a fost exprimată și atunci când Allah a grăit:

Iar dacă vă îndoiți de cele pe care le-am trimis Robului Nostru [Muhammad], aduceți o Sură asemenea lui!” (Surat Al-Baqarah 2:23).

 

Semnele acestei provocări au rămas înregistrate în Cartea lui Allah Preaînaltul și ele au continuat să impresioneze auzul scriitorilor, poeților și oratorilor, aparținând diverselor secte și doctrine din toate timpurile și nici unul dintre ei nu a reușit să răspundă acestei provocări prin crearea unei lucrări despre care să se poată spune că s-ar compara cu Qur’anul sau că ar fi adus ceva la fel de frumos și bun. Acest fapt este una din cele mai limpezi dovezi care confirmă caracterul inimitabil al Qur’anului în decursul secolelor. Adevăr a grăit Allah atunci când a spus:

și dacă nu vă răspund ei, atunci aflați că a fost trimis prin știința lui Allah și că nu există altă divinitate în afară de El! Oare voi sunteți supuși [lui Allah, musulmani]?” (Surat Hud 11:14).

 

_______________________

Sursa: Prefața Traducerea Sensurilor Versetelor din Nobilul Coran, Editura Islam

Soucre Link

TRIMITEREA CORANULUI ÎN PĂRŢI SUCCESIVE

 TRIMITEREA CORANULUI ÎN PĂRŢI SUCCESIVE   Coranul cel Sfânt a fost pogorât tot, o dată, în întregime, de către Allah Preaînaltul în cerul cel mai de jos, iar după aceea i-a fost revelat în părţi profetului Muhammad pe parcursul a douăzeci şi trei de ani. Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă: Luna Ramadan, în […]

 TRIMITEREA CORANULUI ÎN PĂRŢI SUCCESIVE

 

Coranul cel Sfânt a fost pogorât tot, o dată, în întregime, de către Allah Preaînaltul în cerul cel mai de jos, iar după aceea i-a fost revelat în părţi profetului Muhammad pe parcursul a douăzeci şi trei de ani. Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă:

Luna Ramadan, în care a fost trimis Coranul.(Al-Baqarah 2:185).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

Noi am trimis-o într-o noapte binecuvântată.(Ad-Dukhan 44:3).

Și tot Allah Preaînaltul a mai grăit:

Noi am pogorât [Coranul] în noaptea al-Qadr. (Al-Qadr 97:1).

Iar Ibn Abbas a afirmat – şi această opinie a fost acceptată de cei mai mulţi teologi – că prin trimiterea lui, la care se face referire în cele trei versete, se are în vedere pogorârea lui în întregime în casa puterii din cerul cel mai de jos, iar după aceea a fost revelat profetului Muhammad sub formă de fragmente, în decursul a douăzeci şi trei de ani, prin intermediul arhanghelului Gavriil.

În schimb, celelalte scripturi, precum Tora, Evanghelia şi Psalmii, au fost trimise mesagerilor lor o singură dată în întregimea lor şi nu fragmentate.

Allah Binecuvântatul şi Preaînaltul a grăit:

[Noi l-am făcut] un Coran pe care l-a m împărţit [în sure şi în versete] pentru ca tu să-l citeşti oamenilor în răstimpuri. şi lam pogorât Noi rând pe rând.(Al-Israa’ 17:106).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

«Si zic aceia care nu cred: “De ce nu i-a fost trimis Coranul dintr-o singură dată?” Aşa a fost pentru ca Noi să întărim cu el inima ta şi Noi l-am recitat treptat şi cu grijă» ( Al-Furqan 25:32)

Este un lucru confirmat indubitabil atât de Coran, cât şi de Tradiţia despre Profet şi de istorie, prin documente autentice, că trimiterea Coranului lui Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – nu s-a făcut o singură dată, adică nu a fost trimis integral o singură dată, aşa cum i-a fost trimisă Tora lui Moise – pacea asupra lui! -, ci a fost trimis treptat: odată a fost revelat un verset sau au fost revelate două versete sau trei, altă dată a fost revelată o sură în întregime – aşa cum s-a întâmplat cu Surat Al-Fatihah sau cu Surat Al-Muddathir. Aceasta înseamnă că el a fost revelat pe părţi, treptat, că versetele acestei Cărţi limpezi s-au succedat la intervale diferite de timp, ultimul verset fiind revelat cu nouă zile înainte de săvârşirea din viaţă a profetului Muhammad. Acesta este versetul:

Și fiţi cu frică de Ziua în care vă veţi întoarce la Allah, când fiecare suflet va fi răsplătit după ceea ce a agonisit, iar ei [oamenii] nu vor fi nedreptăţiţi!(Al-Baqarah 2:281).

 

 

Înţelepciunea trimiterii Coranului în părţi succesive

 

Există mai multe elemente avantajoase în revelarea Coranului în părţi succesive:

1. Rânduiala lui Allah Preaînaltul a impus ca profetul Muhammad să se confrunte cu numeroase împotriviri şi nedreptăţi din partea neamului său, din pricina faptului că s-a ridicat dintre ei pentru a le transmite mesajul Stăpânului său. Dificultăţile şi împotrivirea cu care a fost întâmpinat l-au făcut să fie multă vreme străin şi fără sprijinitori printre fiii neamului său, iar legătura lui cu revelaţia şi trimiterea versetelor în mod succesiv lui au avut o înrâurire, încurajându-l şi ajutându-l, îndemnându-l să rabde şi să persevereze, promiţându-i sprijin şi izbândă în cele din urmă.

2. Coranul conţine întregul corp al dreptului legislativ musulman, adică prescripţiile sale în ansamblul lor, atât cele referitoare la rânduielile cultului, cât şi cele referitoare la relaţiile civile, la starea personală, la sancţiuni, sisteme constituţionale şi financiare.

Înainte de apariţia Islamului, arabii nu erau constrânşi de nici un fel de restricţii, nu se supuneau nici unei legi şi nu erau legaţi prin nici o rânduială. De aceea, ar fi fost greu pentru ei să treacă de la această stare, printr-un salt, la respectarea tuturor prescripţiilor, reglementărilor şi legilor impuse de Islam. De aceea, Coranul a recurs la metoda educaţiei şi pregătirii lor treptate pentru o astfel de trecere, iar acest lucru s-a realizat prin trecerea graduală de la viaţa neorânduită la viaţa bazată pe un sistem cu restricţii, pe criteria necesare unei societăţi organizate. De aceea, au fost revelate mai întâi versetele referitoare la credinţă, iar după ce oamenii au crezut şi au venit la doctrina monoteismului, au fost revelate versetele referitoare la ceea ce este permis (halal) şi ceea ce este oprit, interzis (haram) şi la toate celelalte prescripţii, în mod gradual. În acest sens, Al-Bukhari relatează, preluând de la ‘A’işa – soţia Profetului: “Primul lucru revelat de Coran a fost o sură din cele scurte, în care s-a pomenit Raiul şi Iadul, iar după ce oamenii au trecut la Islam, s-au revelat prescripţiile referitoare la ceea ce este permis (halal) şi la ceea ce este oprit (haram). Dacă s-ar fi poruncit la început: “Nu beţi din vin!”, atunci s-ar fi spus: “Nu vom lăsa vinul niciodată!” şi dacă li s-ar fi poruncit lor: “Nu mai preacurviţi!”, ar fi răspuns ei: “Noi nu vom părăsi preacurvia!”.

3. Înţelepciunea lui Allah Preaînaltul a impus ca cele mai multe prescripţii şi prevederi pe care le conţine Coranul să fie răspunsuri la întrebări sau soluţii pentru problemele existente, astfel încât să aibă o înrâurire mai puternică asupra sufletelor şi să fie mai strâns legate de viaţă. Aceasta a fost o modalitate educativă vizibilă care nu are nevoie de alte clarificări, în afară de faptul că aceste prescripţii şi prevederi împreună cu versetele care le conţin au fost revelate treptat, aşteptându-se împrejurările şi condiţiile potrivite pentru trimiterea lor.

Constatăm că numeroase versete coranice au fost trimise ca răspuns la întrebări sau ca soluţii pentru anumite probleme. Astfel, Allah Preaînaltul a glăsuit:

«şi ei te întreabă despre orfani. Spune: “A le face bine este cel mai potrivit lucru!”» (Al-Baqarah 2:220).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

«”Te întreabă despre [împreunarea] cu femeile în timpul menstruaţiei. Spune: “Acesta este un rău. Aşadar, staţi departe de femei în timpul menstruaţiei!”» (Al-Baqarah 2:222).

Și a mai grăit Allah Preaînaltul:

Noi ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, ca să judeci între oameni aşa cum ţi-a arătat Allah. şi nu fi apărător al celor haini!(An-Nisaa’4:105).

Toate acestea au fost trimise ca soluţii pentru nişte probleme şi am putea vorbi îndelung despre povestea fiecăreia dintre ele.

4. Gradarea în pogorârea prescripţiilor cu caracter legislativ a avut ca rezultat şi apariţia unor situaţii în care unele dintre ele să le abroge pe altele anterioare lor, căci, în cazul unor prescripţii, interesul şi îndurarea faţă de oameni au impus tratarea chestiunilor respective treptat. Aşa s-a întâmplat în legătură cu prohibirea vinului, de pildă. La început, Coranul s-a limitat la atragerea atenţiei asupra faptului că daunele, decurgând din consumarea lui, sunt mai numeroase decât foloasele. Acest lucru se vede cu claritate în versetul următor:

«Ei te întreabă despre vin [khamr] şi despre maysir. Spune: “În amândouă este mare păcat şi sunt şi unele foloase pentru oameni, dar în amândouă păcatul este mai mare decât folosul”» (Al-Baqarah 2:219).

Când oamenii s-au convins de acest adevăr, a fost revelat un verset care îi oprea pe ei de la Rugăciune, dacă erau ameţiţi de băutură:

O, voi cei care credeţi! Nu vă apropiaţi de Rugăciune [As-Salat] atunci când sunteţi beţi, ca să ştiţi ce spuneţi [lui Allah]!(An-Nisaa’4:43).

Aşa după cum se poate observa, oprirea de la băutură s-a făcut treptat şi la intervale de timp. Când oamenii au înţeles acest lucru şi s-au obişnuit să se abţină de la consumarea ei, atunci a fost revelat versetul care a interzis-o definitiv:

Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] şi săgeţile [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui şeitan. Deci feriţivă de ele ca să izbândiţi!(Al-Ma’idah 5:90).

Fiecare din aceste etape a abrogat ceea ce a fost înainte de ea şi i-a purtat pe oameni către o fază nouă, către întregirea legislaţiei şi definitivarea ei. Acest lucru s-a împlinit, aşadar, prin revelarea Coranului în părţi succesive, la anumite intervale de timp.

_______________

Traducerea sensurilor versetelor Coranului cel Sfant, Liga Islamica si Culturala din Romania

Soucre Link

SURAT MARYAM (MARIA)

Această sură a luat numele de la versetul 16 al ei. Perioada revelării sale Ea a fost revelată înainte de emigrarea în Abisinia. Află dintr-o relatare autentică că Ja’far a recitat versetele 1-40 ale acestei sure la curtea lui Negus, atunci când acesta i-a chemat pe emigranţi la curte. Contextul istoric Când conducătorii tribului Quraiş […]

Această sură a luat numele de la versetul 16 al ei.

Perioada revelării sale

Ea a fost revelată înainte de emigrarea în Abisinia. Află dintr-o relatare autentică că Ja’far a recitat versetele 1-40 ale acestei sure la curtea lui Negus, atunci când acesta i-a chemat pe emigranţi la curte.

Contextul istoric

Când conducătorii tribului Quraiş au văzut că metodele pe care le-au folosit pentru a înnăbuşi mişcarea islamică: ridiculizarea, sarcasmul, ţinându-şi promisiunile şi ameninţările, acuzaţiile false, nu au dat roade, au trecut la persecuţii, bătăi şi presiuni economice. Ei îi prindeau pe noii musulmani din familiile lor şi îi persecutau, îi infometau şi chiar foloseau torturi fizice pentru a-i forţa să renunţe la islam. Cele mai rau persecutate persoane erau cele sărace, sclavii şi cei pe care cei care se aflau sub protecţia lor. Ei erau bătuţi sever, închişi, insetaţi şi înfometaţi şi târâţi pe pietrişul fierbinte al Mekkăi. Aceştia îi angajau pentru diverse munci calificate, dar apoi nu îi mai plăteau. De exemplu, Bukhari şi Muslim relatează povestea lui Khabbab bin Arat: „Munceam ca fierar în Mekkah. O dată, am lucrat pentru As bin Wa’il. Când m-am dus la el să îmi cer plata, el a spus: «Nu îţi voi da salariu până nu te dezici de Muhammad»”

Tot legat de acest lucru, Khabbab spune: „Într-o zi Profetul stătea la umbra Ka’bei. M-am dus la el şi l-am întrebat: «Trimis al lui Allah, persecuţa a ajuns acum la extreme. De ce nu te rogi la Allah (pentru uşurare)?» Profetul a fost impresionat de vorbele lui. El a spus: «Credincioşii dinaintea ta au fost persecutaţi mai mult decât tine. Oasele lor au fost scrijelite cu piepteni de fier şi capetele le-au fost tăiate cu fierăstraie, dar ei nu şi-a abandonat credinţa. Te asigur că Allah Îşi va împlini Misiunea şi va veni o vreme de pace când o persoană va putea călători din Sanaa în Hadramaut fără să se teamă de nimeni, în afară de Allah. Dar voi deja aţi devenit nerăbdători.»” (Bukhari)

Când condiţiile au devenit de nesuportat, Profetul, în luna Rajab al celui de-al cincelea an al Profeţiei, a sfătuit companionii în legătură cu acest lucru: „Puteţi să migraţi la Habash, căci este un rege care nu permite să se facă nedreptate nimănui, şi este bine pe pământul lui. Veţi rămâne acolo până ce Allah vă va oferi o uşurare chinului vostru.”

În consecinţă, la început 11 bărbaţi şi 4 femei au plecat la Habash. Quraişii i-au urmărit până pe coastă, dar din fericire au luat o barcă la timp spre Abisinia, din portul Shuaibah şi au reuşit să scape. Apoi, după câteva luni, alţi oameni au migrat spre Abisinia, numărul lor ajungând la 83 de bărbaţi şi 11 femei din tribul Quraiş şi alţi şapte care nu erau quraişiţi. După aceea, doar 40 de persoane au mai rămas în Mekkah împreună cu Profetul.

După aceasta, o mare jale a fost în Mekkah, căci fiecare familie fusese afectată de acest eveniment. Aproape toate familiile pierduseră un fiu, un ginere, o fiică, un frate sau o soră. De exemplu, printre emigranţi existau rude apropiate ale lui Abu Jahl, Abu Sufyan şi alţi conducători ai tribului, care erau bine cunoscuţi pentru torturile care le aplicau musulmanilor. Ca urmare, unii dintre ei au devenit şi mai înverşunaţi împotriva islamului, în timp ce alţii au fost atât de impresionaţi de acest lucru încât au îmbrăţişat islamul. De exemplu, migrarea lor l-a impresionat pe ’Umar. Una din rudele sale, Laila, fiica lui Hathmah, spune: „Îmi făceam bagajele pentru a emigra, în timp ce soţul meu, Amr bin Rabiyah ieşise. Între timp ’Umar a venit şi se uita la mine în timp ce mă pregăteam de călătorie. Apoi a spus: «Şi tu vei emigra?» I-am răspuns: «Da. Pe Allah, voi ne-aţi persecutat mult. Dar pământul cel întins al lui Allah ne este deschis. Acum ne vom duce către un loc în care Allah ne va oferi pace.» La aceste cuvinte am văzut pe faţa lui ’Umar semnele unor emoţii atât de puternice, cum niicodată nu mai văzusem. El a răspuns simplu: «Allah să fie cu tine» şi a plecat.”

După emigrare, quraişiţii s-au consultat şi au decis să il trimită pe Abdullah bin Abi Rabiyah, frate pe jumătate cu Abu Jahl şi pe Amr bin As la Habash cu daruri preţioase pentru Negus, pentru a-l convinge să îi trimită pe emigranţi înapoi la Mekkah. Um Salmah (una din soţiile Profetului) a relatat acest eveniment în detaliu: „Când aceşti doi inteligenţi purtători de cuvânt ai quraişiţilor au ajuns în Habash, au împărţit cadourile curtenilor lui Negus, pentru a-l convinge pe acesta să trimită emigranţii înapoi în Mekkah. Apoi s-au întâlnit cu Negus şi aducându-i cadouri scumpe, i-au spus: «Nişte eretici din oraşul nostru au venit pe pământurile tale şi conducătorii noştri ne-au trimis la tine cu rugămintea de a-i trimite înapoi pe emigranţi. Aceştiau au trădat credinţa noastră şi nici nu au îmbrăţişat credinţa ta, ci au inventat una nouă.» După ce şi-a încheiat discursul, toţi curtenii au dat recomandări în cazul lor, spunând: «Noi am trimite astfel de oameni înapoi, căci ai lor îi cunosc mai bine. Nu se cuvine să-i păstrăm aici.» La acestea, regele s-a înfuriat şi a spus: «Nu îi voi trimite înapoi fără o cercetare temeinică. Aceşti oameni şi-au pus ăncrederea în regatul meu, mai presus de orice altă ţară şi au venit să se adăpostească, nu-i voi trăda. Mai intâi îi voi chema aici şi apoi voi cerceta acuzaţiile pe care aceşti oameni le-au adus împotriva lor. Apoi voi lua o hotărâre.» În consecinţă, regele a trimis după companionii Profetului şi i-a chemat la curte.

Când emigranţii au primit mesajul regelui s-au consultat în legătură cu ce aveau să îi răspundă acestuia. La sfârşit au ajuns la o înţelegere unanimă: «Îi vom prezenta regelui învăţăturile Profetului, fără să adăugăm sau să omitem ceva şi rămâne hotărârea lui dacă vrea să rămânem aici sau să plecăm din tara lui.»

Când au ajuns la curte, regele le-a prezentat direct problema: «Am înţeles că aţi renunţat la credinţa neamului vostru şi nu aţi îmbrăţişat nici credinţa mea, nicio altă credinţă care există. Vreau să ştiu care este noua vostră credinţă.” La aceasta, Jafar ibn Abu Talib, în numele emigranţilor a ţinut o cuvântare despre acest lucru: «O, rege! Noi eram cufundaţi în ignoranţă şi deveniserăm corupţi; apoi Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit la noi ca Trimis al lui Allah şi a făcut tot ce a putut pentru a ne schimba. Dar apoi quraişiţii au început să îi persecute pe cei care îl urmau şi astfel noi am venit în ţara ta cu spranţa că vom scăpa de persecuţii.» După această cuvântare, regele a spus: «Te rog recită o parte din Revelaţia care a fost trimisă de Dumnezeu Profetului.» Jafar a recitat acea parte din Surat Maryam referitoare la povestea profetilor Ioan şi Isus (Pacea lui Allah fie asupra lor!). Regele a ascultat şi a plâns, încât barba i s-a umezit de la lacrimi. Cand Jafar a terminat de recitat, regele a spus: «Cu siguranţă această revelaţie şi Mesajul lui Isus au aceeaşi sursă. Pe Dumnezeu, nu vă voi preda în mâinile acestor oameni.»

A doua zi Amr bin As a mers la Negus şi i-a spus: «Te rog trimite dupa ei din nou şi întreabă-i despre Isus, fiul Mariei, căci spun lucruri îngrozitoare despre el.» Regele a trimis din nou după ei, care aflaseră deja despre planul lui Amr. Ei din nou s-au consultat cu privire la răspunsul ce aveau să i-l dea regelui, dacă întreba ce cred ei despre Profetul Isus. Deşi era o situaţie gravă şi erau cu toţii neliniştiţi, ei au hotărât că vor spune ceea ce Allah şi Profetul Său i-au învăţat. Când au ajuns la curte, regele i-a întrebat ceea ce îi sugerase Amr. Jafar s-a ridicat şi a răspuns fără ezitare: «El a fost un supus al lui Allah şi Trimisul Său. El a fost Spiritul şi Cuvântul lui Allah, pe care l-a trimis Fecioarei Maria.» Auzind acestea, regele a ridicat un pai de pe jos şi a spus: «Pe Dumnezeu, Isus nu merită în plus nici măcar atât pe lângă ce aţi spus voi despre el.» După aceea regele a returnat cadourile trimise de quraişiţi spunând: «Eu nu iau nicio mită.» Apoi le-a spus emigranţilor: «Vi se permite să rămâneţi aici în pace.»”

Subiectul surei

Având în vedere contextul istoric, devine destul de evident că această sură a fost revelată pentru a le servi emigranţilor drept „provizie” pentru călătoria lor în Abisinia, ca şi cum ar spune: „Deşi plecaţi ca emigranţi persecutaţi într-o ţară creştină, nu trebuie în nici un caz să ascundeţi ceva din învăţăturile pe care le-aţi primit. Aşadar, ar trebui să le spuneţi clar creştinilor că Profetul Isus nu a fost fiul lui Dumnezeu.”

După ce relatează povestea Profeţilor Ioan şi Isus în versetele 1-40, se relatează povestea Profetului Ibrahim (versetele 41-50) tot în sprijinul emigranţilor, căci şi el fusese obligat, precum ei, să îşi părăsească ţara din cauza persecuţiei tatălui său, a familiei sale şi a celor din ţara lui. Pe de o parte oferea consolare emigranţilor, căci urmau paşii profetului Ibrahim şi vor ajunge la acelaşi sfârşit fericit ca şi el. Pe de altă parte avertiza necredincioşii că erau în aceeaşi situaţie ca şi oamenii aceia cruzi care l-au persecutat pe strămoşul şi conducătorul lor Ibrahim, în timp ce emigranţii musulmani erau în situaţia profetului însuşi.

Apoi se face menţiunea altor profeţi în versetele 51-65, subliniind ideea că profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a adus acelaşi mod de viaţă adus şi de profeţii dinaintea lui, dar cei ce i-au urmat au deviat şi au adoptat căi greşite.

În pasajul de incheiere (versetele 66-98) se aduce o critică severă manierelor malefice ale necredincioşilor din Mekkah, în timp ce credincioşilor li se dă vestea cea bună ca vor fi învingători în cele din urmă şi vor fi iubiţi de oameni, în ciuda eforturilor duşmanilor adevărului.

Sursa: www.islamulazi.ro – Traducere din Abul Alaa Maududi – Ințelesurile Qur’anului

Soucre Link