Hadisul cel nobil, cel sacru și Coranul

  Demirel Gemaledin   Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele. […]

 

Demirel Gemaledin

 

Coranul, reprezintă cuvântul lui Allah – ca rostire, ca formă, ca sens şi ca structură – pe care l-a coborât Gavriil în inima profetului Muhammad, care la rândul său l-a transmis oamenilor în chip de Coran, adică vorbele lui Allah Preaslăvitul, fără ca nici Gavriil, nici Muhammad să intervină în ele.

Hadisul sacru reprezintă cuvântul lui Allah numai ca sens. Allah Preaslăvitul îi dă lui Gavriil ideea hadis-ului sacru, iar Gavriil alege cuvintele cu care exprimă acest sens trimis de Allah Preaslăvitul, iar profetul Muhammad îl ia de la Gavriil şi-l transmite oamenilor.

Hadisul profetic reprezintă tot cuvântul lui Allah, al cărui sens îl trimite lui Gavriil, iar  Gavriil, la rândul său, îl transmite profetului Muhammad, pentru ca el să-l îmbrace în veşmânt sonor. Cu alte cuvinte, profetul alege vorbele prin care exprimă sensul respectiv, în stilul său propriu.

Deci este vorba de trei metode diferite de a da veşmânt sonor cuvântului lui Allah.

Ceea ce vă dăruieşte Trimisul primiţi, iar cele de la care vă opreşte, de la acelea opriţi-vă şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă! (Al-Haşr 59:7)

„Întreaga mea comunitate va intra în Paradis, cu excepţia celui care „refuză”. [Oamenii] au întrebat: „Cine este acela care „refuză”, Trimis al lui Allah?” El a răspuns: „Cel care mă ascultă intră în Paradis. Iar acela care nu mă ascultă – el este acela care refuză [Paradisul].” (Al-Bukhari, relatat de Abu Hurairah)

„V-am lăsat printre voi două lucruri. Nu veţi rătăci urmându-le: Cartea lui Allah şi Sunnah mea” (Al-Hakim, relatat de Abu Hurairah)

Tradiţia Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sau Sunnah este cea de-a doua revelaţie nerecitată, explicarea Coranului de către Profet (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Pentru musulmani ea reprezintă a doua sursă pentru verdicte juridice şi precepte morale. Este aşadar o datorie a musulmanilor de a înţelege pe deplin şi de a se ţine strâns şi pe deplin convinşi de ea, în orice fac şi în modul în care se comportă, precum şi în felul în care cheamă oamenii la islam sau predau această religie. Este deosebit de important acest lucru, având în vedere faptul că respectul musulmanilor faţă de tradiţia Profetului (Pacea si binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a deteriorat de-a lungul secolelor de declin, la fel cum s-a deteriorat şi respectul faţă de Coran.

Soucre Link

Femeia și tradiția profetică

  Muhammad Ali Al-Hashimi   Femeile musulmane nu se limitează numai la cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii; ele împlinesc de asemenea şi acele rugăciunii sunna pe care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să le facă în mod obişnuit şi fac cât mai multe rugăciuni opţionale (nafl), atâtea cât le permite […]

 

Muhammad Ali Al-Hashimi

 

sunrise-morning-mistFemeile musulmane nu se limitează numai la cele cinci rugăciuni zilnice obligatorii; ele împlinesc de asemenea şi acele rugăciunii sunna pe care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să le facă în mod obişnuit şi fac cât mai multe rugăciuni opţionale (nafl), atâtea cât le permite timpul şi puterea. Aceste rugăciuni includ şi rugăciunea opţională de dimineaţă (salat ad-duha), rugăciunile sunna care urmează după rugăciunea de seara (magreb) şi rugăciunile împlinite în timpul nopţii.

Rugăciunile opţionale îl aduc pe om mai aproape de Allah, prin ele acesta câştigă iubirea şi mulţumirea Sa şi îl fac unul  dintre robii Săi biruitori, supuşi şi drepţi. Nu există indiciu mai clar referitor la starea măreaţă obţinută de credinciosul care se apropie de Allah prin faptele împlinite în plus decât acest hadis qudsi (relatare sfântă): „Robul meu continuă să se apropie de Mine cu fapte împlinite în plus pentru ca Eu să îl iubesc. Când Eu îl iubesc, Eu sunt auzul lui cu care aude, vederea lui cu care vede, mâna lui cu care loveşte şi piciorul lui cu care merge. Şi  de Mi-ar cere (ceva), cu siguranţă I-l voi da şi de mi-ar cere adăpost, cu siguranţă I-l voi oferi.”

Datorită iubirii lui Allah pentru robul Său, acea persoană  va fi iubită de locuitorii cerului şi ai pământului, aşa cum se  spune într-o relatare făcută de Abu Huraira – Pacea fie asupra sa! –, în care Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l  miluiască! – a zis: „Când Allah îl iubeşte pe unul dintre robii Săi, îl cheamă pe Gavriil (Jibril) şi spune: «Îl iubesc pe cutare;  iubeşte-l şi tu.» Atunci Gavriil îl va iubi şi va spune locuitorilor cerurilor: «Allah îl iubeşte pe cutare; iubiţi-l şi voi.» Şi astfel îl vor iubi şi locuitorii cerurilor (îngerii) şi el va fi cinstit pe pământ.

Dacă Allah nu-l iubeşte pe unul dintre robii Săi, îl cheamă pe Gavriil şi spune: «Nu-l iubesc pe cutare; nu-l iubi nici tu.» Atunci  Gavriil nu-l va iubi şi va spune locuitorilor cerurilor: «Allah nu-l  iubeşte pe cutare; nu-l iubiţi nici voi.» Atunci locuitorii cerurilor  nu-l vor iubi şi de asemenea el nu va fi iubit nici de locuitorii  pământului.”

Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – obişnuia să se roage atât de mult pe timpul nopţii, încât picioarele i se umflau. A’işa – Pacea fie asupra sa! – l-a întrebat:  „De ce faci asta, Trimis al lui Allah, de vreme ce Allah ţi-a iertat toate păcatele din trecut şi pe cele ce vor să vină?” El a răspuns: „N-ar trebui oare să fiu un rob recunoscător?”

Zainab, soţia Profetului, obişnuia să împlinească rugăciuni opţionale (nafl) şi le prelungea foarte mult. Ea a legat o funie între două coloane (în moschee), pentru ca ori de câte ori se simţea obosită şi extenuată să se poată sprijini de ea şi să-şi  recapete energia. Trimisul lui Allah a intrat în moschee, a văzut  funia şi a întrebat: „Ce este aceasta?” Oamenii i-au spus:  „Aparţine lui Zainab; ea se roagă şi când se simte obosită se  sprijină de ea.” El a zis: „Dezlegaţi-o! Fiecare dintre voi să se roage atât cât are putere, iar dacă oboseşte, poate să se aşeze  (sau lăsaţi-l să se aşeze).”

O femeie din neamul Asad, al cărei nume era Al-Haula  bint Tuwait, obişnuia să se roage întreaga noapte şi să nu  doarmă deloc. Într-o zi a trecut pe la A’işa, când era şi Profetul  – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – acolo. A’işa i-a spus: „Ea este Al-Haula bint Tuwait. Se spune că nu doarme  niciodată în timpul nopţii.” Trimisul lui Allah – Allah să-l  binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Nu doarme niciodată  noaptea! Pe Allah, faceţi doar atât cât puteţi, căci Allah nu  oboseşte niciodată, în schimb voi, da.”

Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a  încurajat pe bărbaţii şi femeile musulmane să înfăptuiască mai  multe fapte în plus (nafl), dar în acelaşi timp să păstreze un  echilibru în actele lor de slăvire şi să nu iubească exagerarea. El  a dorit ca musulmanul să aibă o personalitate echilibrată, pentru  ca slăvirea pe care o aduce să fie entuziastă, dar consecventă, şi să nu fie atât de împovărătoare încât oamenii să nu fie  capabili să o înfăptuiască. Ne-a învăţat de asemenea că fapta  cea mai iubită de Allah este aceea care este împlinită neîncetat,  chiar dacă este nesemnificativă, aşa cum se spune în hadis-ul  în care A’işa – Pacea fie asupra sa! – a spus: „Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: «Cea mai  iubită faptă de Allah este aceea care este împlinită neîncetat,  chiar dacă este nesemnificativă.» Dacă A’işa începea să facă  un lucru, ea rămânea credincioasă acestui lucru.”

Această atitudine de a păstra obiceiul de-a împlini fapte  bune nu se limita doar la A’işa; aceasta era atitudinea tuturor  membrilor familiei Profetului şi a celor care îi erau cei mai apropiaţi şi mai dragi lui. Vedem acest lucru în hadis-ul relatat  de Muslim de la A’işa: „Trimisul lui Allah avea un şervet pe care  îl folosea pentru a face un compartiment în care să se roage pe  timpul nopţii şi oamenii începeau să se roage cu el; obişnuia să  împartă şervetul pe timpul zilei. Oamenii s-au adunat în jurul lui într-o noapte. Atunci el a zis: «O, neam al meu, împliniţi numai fapte pe care le puteţi face, pentru că Allah nu oboseşte, pe  când voi veţi obosi. Cele mai iubite fapte de Allah sunt cele ce sunt împlinite neîncetat, chiar dacă sunt nesemnificative.» Şi în  familia lui Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l  miluiască! – exista obiceiul ca atunci când se împlinea o faptă,  să se împlinească neîncetat.”

 

sursa: islam.ro

 

Soucre Link

IMPORTANTA TIMPULUI IN QURAN SI SUNNAH

IMPORTANTA TIMPULUI IN QURAN SI SUNNAH Yusuf Al-Qaradawi   Quran-ul si Sunnah evalueaza timpul in perspectivele sale variate. In primul rand, Onorabilul Quran reliefeaza importanta timpului si accentueaza faptul ca timpul este o mare binecuvantare de la Allah. Aceasta este clar in versetul care spune: Si a supus pentru voi Soarele si Luna, amandoua urmandu-si […]

IMPORTANTA TIMPULUI IN QURAN SI SUNNAH

Yusuf Al-Qaradawi

 

Quran-ul si Sunnah evalueaza timpul in perspectivele sale variate.
In primul rand, Onorabilul Quran reliefeaza importanta timpului si accentueaza faptul ca timpul este o mare binecuvantare de la Allah. Aceasta este clar in versetul care spune:

Si a supus pentru voi Soarele si Luna, amandoua urmandu-si cursul fara oprire, si a supus pentru voi noaptea si ziua. Si v-a dat El din toate cate le-ati cerut. Si de ati socoti binefacerile lui Allah, nu le-ati putea numara. Dar omul este cu adevarat nelegiuit si necredincios. (Ibrahim 14:33,34)

Cel Preainalt mai spune:

Si El este Cel care a facut ca noaptea si ziua sa urmeze una dupa alta, pentru acela care voieste sa ia aminte sau voieste sa-si arate multumirea. (Al-Furqan 25:62)

Aceasta inseamna ca Allah cauzeaza succesiunea zilei si a noptii, pentru a da omului o sansa sa recupereze ce a ratat. Pentru a arata cat de important este timpul, Allah, Atotputernicul, jura pe timp la inceputul multor sure, cum a fi ziua, noaptea, zorii zilei si dupaamiaza. Citim de exemplu:

Pe noapte, cand acopera Si pe zi, cand luminează. (Al-Layl 92:1,2)

Si pe zori Si pe cele zece nopti! (Al-Fajr 89:1,2)

Pe ziua luminoasa Si pe noapte, cand se intuneca! (Ad-Duha 93:1,2)

Jur pe timp ca omul va fi in pierdere. (Al-‘Asr 103:1,2)

A jura pe ceva ce El a creat, inseamna ca El doreste sa ne atraga atentia asupra importantei si beneficiului acelui lucru.

Cand citim Sunnah Profetului, constatam ca si aceasta recunoaste valoarea timpului si confirma responsabilitatea omului cu privire la timp in fata lui Allah in Ziua Judecatii. Este relatat de Al-Biraz si At –Tabarani ca Mu’adh Ibn Jabal a relatat ca Profetul (Pacea fie asupra sa) a spus: “Un slujitor al lui Allah va ramane stand in picioare in Ziua Invierii pana ce va fi intrebat despre patru lucruri: despre viata lui si cum si-a risipit-o, despre tineretea lui si cum si-a folosit-o, despre proprietatea lui, cum si-a obtinut-o si cum si-a cheltuit-o, si despre cunoasterea lui si cum si-a utilizat-o.”

Deci, cand va veni Ceasul, fiecare va fi intrebat despre viata sa in general si despre tineretea lui in particular. Asadar tineretea, desi este o parte a vietii, are o valoare speciala, pentru ca este perioada vitalitatii, a deciziilor, si este etapa vigorii intre doua perioade de slabiciune, cea a copilariei si cea a batranetii. Allah, Atotputernicul, spune:

Allah este Cel care va creeaza pe voi in slabiciune, apoi dupa slabiciune va da putere, iar dupa putere da slabiciune si caruntete, caci Allah creeaza ceea ce voieste si El este Atoatestiutor si Atotputernic [Al-‘Alim, Al-Qadir]. (Ar-Rum 30:54)

 

Ritualurile si etica islamica recunosc si confirma valoarea timpului. Ele incearca sa-l faca pe om sa inteleaga rolul important pe care il joaca timpul in intregul univers. Timpul este esential pentru miscarea soarelui, a planetelor si in succesiunea noptii si a zilei. Este, am putea spune, un element indispensabil in ciclul vietii Universului.

Timpul joaca un rol esential si in viata musulmanilor. Prin el musulmanii pot identifica timpul corect pentru efectuarea rugaciunilor. Cand noaptea se retrage si primele semne ale zorilor apar la orizont, vestitorul lui Allah umple intreaga lume cu vocea sa pentru a trezi musulmanii pentru rugaciunea Fajr (de diminea’[): “Veniti la rugaciune, veniti la succes (prosperitate), “Rugaciunea este mai buna decat somnul”. Iar cei care raspund la o asemenea chemare vor desface toate legaturile diavolului. (Aceasta este o referire la hadisul autentic relatat de Muslim, care spune: “ Cand cineva dintre voi doarme, diavolul leaga trei legaturi pe spatele capului sau…”

Dupa-amiaza, cand Soarele nu mai este in zenit, si oamenii sunt cufundati in problemele lumesti si in greutatile zilnice, vestitorul lui Allah se intoarce inca o data sa cheme oamenii la rugaciunea Dhuhr (prânz). Si iata ca oamenii se ridica inca o data, lasand in urma indatoririle lor stresante, rutina lor zilnica si lupta lor pentru bani.
Pentru a treia oara, vestitorul lui Allah se intoarce sa cheme la rugaciunea ‘Asr atunci cand umbra lucrurilor este egala cu masa lor si cand soarele incepe sa apuna.

Cand soarele dispare de la orizont, este timpul pentru rugaciunea Maghrib (de apus), urmata apoi de rugaciunea ‘Isha’ (de seară), cu care musulmanul isi incheie ziua.

Astfel, musulmanul isi incepe si isi incheie ziua cu rugaciune. Acest lucru inseamna ca este un contact regulat intre musulman si Dumnezeul sau, in intervalul dintre Al-Fajr si Al-‘Isha’, in timpul succesiunii dintre zi si noapte.
Exista si un contact special intre musulman si Allah, care are loc o data pe saptamana, in fiecare vineri. In acest caz, vestitorul lui Allah cheama la o rugaciune noua, o rugaciune colectiva, care se desfasoara inr-un anume loc si in conditii speciale. Aceasta este rugaciunea de vineri (Al-Jumu’ah).

In afara de aceste rugaciuni obligatorii, este rugaciunea voluntara din timpul noptii, facuta inainte de zorii zilei de catre slujitorii celui Atotmilostiv, care sunt dornici sa dobandeasca iertarea si acceptarea lui Allah. De asemeni, exista si rugaciunea voluntara Duha si rugaciunile voluntare care sunt distribuite in timpul celor douazeci si patru de ore ale zilei.
La inceputul fiecarei luni, musulmanii intampina luna noua cu bucurie. Ei se roaga lui Allah si apeleaza la El pentru ca sa-i binecuvanteze si sa faca din luna noua o ocazie fericita. Ei cer ca aceasta sa fie un motiv de a-Si revarsa mila, protectia si credinta peste ei si pentru a-i ajuta sa indeplineasca poruncile Sale.

In fiecare an, in luna Ramadan, portile Raiului sunt deschise, portile Iadului sunt inchise, iar diavolii sunt inlantuiti. In acest timp, un alt vestitor al lui Allah (de data aceasta din Rai) cheama pe cei care cauta facerea de bine sa continue aceasta, iar pe cei care cauta rautatea sa revina asupra intentiilor lor.

De aceea, cine este neascultator se caieste, cine este neglijent devine vigilent si cine s-a ratacit se intoarce la Allah; toti cersind multumirea Sa. Ei cauta multumirea lui Allah. Ei cauta sa-L multumeasca pe Allah prin post si rugaciunile din timpul noptii, asa cum a spus Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), “Oricine posteste in timpul lunii Ramadan din credinta si din dorinta de a primi rasplata de la Allah, pacatele lui anterioare vor fi iertate. Si oricine sta in picioare pe, ntru ca sa se roage noaptea in luna Ramadan, din credinta si cautand rasplata lui Allah, pacatele lui anterioare vor fi iertate” (hadis consemnat de Ahmad).

La cateva luni dupa calatoria spirituala din timpul Ramadanului, vine o alta calatorie, care este atat spirituala, cat si materiala: aceasta este pelerinajul (Hajj).

Pelerinajul are loc in lunile cunoscute Aceluia care s-a decis sa faca Pelerinajul in aceste luni ii sunt oprite in timpul Pelerinajului impreunarea cu muierea, nesupunerea si cearta. Si binele pe care il faceti, Allah il stie. Luati cu voi provizie, dar cea mai buna provizie este evlavia! Si sa fiti cu frica de Mine, voi cei care aveti minte! (Al-Baqarah 2:197)

Toate aceste ritualuri au fost rezumate de unii dintre salafi. Ei considerau cele cinci rugaciuni obligaorii ca fiind dimensiunea zilei, vinerea ca fiind dimensiunea saptamanii, Ramadanul ca dimensiune a anului si Pelerinajul ca dimensiune a vietii. Prin urmare, ei au avut in vedere sa-i faca pe musulmani atenti, mai intai prin a-si desfasura ziua in pace si apoi prin a se gandi cum sa garanteze aelasi sfarsit linistit pentru saptamana lor, anul si viata ca integ.
In plus la ritualurile amintite mai sus, este Zakatul (dania), care este unul dintre cei cinci stalpi ai Islamului. Acesta este obligatoriu in fiecare an si la fiecare cules, asa cum spune Allah:

Si pentru ca Allah sa-i deosebeasca pe cei care cred si sa-i pedepseasca pe cei necredinciosi. (Aal ‘Imran 3:141)

In acest fel, musulmanul va trebui sa se mentina mereu constient de cursul timpului, pentru a oferi toate aceste ritualuri in deplinatatea lor.

_________

sursa: islamulazi.ro

Soucre Link

Toate lucrurile sunt permise prin natura lor

Yusuf Al-Qardawi   Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic şi clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că […]

iyyake neabuduYusuf Al-Qardawi

 

Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic şi clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că un anumit lucru este oprit, acesta rămâne în continuare permis prin natura lui.

Teologii musulmani au luat drept dovadă că natura lucrurilor şi a binefacerilor este de a fi îngăduite prin nişte versete clare din Coran, aşa cum sunt următoarele vorbe ale lui Allah Preaînaltul:

El este Acela care a creat pentru voi toate câte sunt pe pământ, apoi S-a înălţat în cer şi a tocmit cele şapte ceruri şi El este Atoateştiutor. (Al-Baqarah 2:29).

Şi El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri şi care se află pre pământ. (Al-Jathiyah 45:13).

Oare nu vedeţi voi că Allah v-a supus vouă câte sunt în ceruri şi câte sunt pe pământ şi v-a copleşit pe voi cu binefacerile Sale – atât cele văzute cât şi cele ascunse? (Luqman 31:20).

Allah Preaslăvitul nu ar fi creat aceste lucruri şi nu le-ar fi supus omului, dăruindu-i-le, pentru ca apoi să-l lipsească de ele, oprindu-i-le. Cum să fi făcut acest lucru, de vreme ce le-a creat pentru om, i le-a supus lui şi l-a binecuvântat cu ele? El nu a interzis decât o mică parte dintre acestea, din motive la care ne vom referi în cele ce urmează.

Pornind de la aceasta, sfera lucrurilor oprite conform legislaţiei islamice este foarte restrânsă, în vreme ce sfera celor permise este foarte largă, deoarece textele autentice[1] şi clare care interzic anumite lucruri sunt foarte puţine la număr, în vreme ce lucrurile la care nu se face nici o referire precum că ar fi îngăduite sau oprite, înseamnă că se încadrează în categoria lucrurilor permise şi în sfera graţiei divine.

În legătură cu aceasta există un hadis[2] în care se spune: „Ceea ce Allah a îngăduit în Cartea Sa este îngăduit, ceea ce a oprit este oprit, iar pentru lucrurile despre care nu a spus nimic există favoare, graţie şi aşa primiţi de la Allah binecuvântarea Lui, căci Allah nu a uitat nimic!”[3] Şi a citit (Profetul):

Şi Domnul tău nu uită niciodată! (Maryam 19:64).

Salman al-Farisi a şi relatat că Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a fost întrebat despre unt, brânză şi clei. Profetul a răspuns: „Este îngăduit (halal) ceea ce Allah a îngăduit prin Cartea Sa şi este oprit (haram) ceea ce Allah a oprit prin Cartea Sa, iar ceea ce nu a pomenit înseamnă că vă este îngăduit”[4].

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – nu a voit să răspundă acelora care au cerut amănunte, ci a trimis la un criteriu de referinţă pentru cunoaşterea a ceea ce este permis şi a ceea ce este interzis, fiind suficient ca oamenii să cunoască lucrurile pe care le-a interzis Allah, căci aceasta înseamnă că, în afară de cele interzise, sunt permise toate celelalte lucruri şi bune.

Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Allah a hotărât îndatoriri pe care nu trebuie să le neglijaţi, a stabilit limite pe care nu trebuie să le depăşiţi, a oprit de la lucruri pe care nu trebuie să le săvârşiţi şi nu a pomenit nimic despre alte lucruri, din îndurare pentru voi şi nu pentru că ar fi uitat de ele, aşa că nu le căutaţi!”

Se cuvine să facem aici precizarea că norma în legătură cu ceea ce este permis nu se limitează doar la lucrurile concrete, materiale, ci ea cuprinde şi faptele şi atitudinile, pe care le putem include în categoria „obiceiuri şi relaţii”. Aceasta înseamnă că nu este interzis dintre fapte şi atitudini decât ceea ce Legiuitorul Suprem a socotit a fi oprit, următoarele cuvinte ale lui Allah referindu-se, atât la lucrurile materiale, cât şi la fapte:

El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit. (Al-An’am 6:119).

Acest principiu de îngăduire a lucrurilor şi faptelor prin natura lor nu se aplică la faptele ce fac parte din actele de devoţiune [Ibadat], acestea fiind transmise numai prin revelaţie. în legătură cu aceasta, într-un hadis autentic (sahih) se relatează: „Acela care a născocit în privinţa rânduielii Noastre ceea ce nu face parte din ea (să ştie că acest lucru) este respins”. Adevărata religie conţine două principii esenţiale: să nu fie adorat decât Allah şi să nu fie venerat decât aşa cum El a hotărât. Acela care născoceşte un act de cult din proprie voinţă – oricine ar fi el – trebuie să ştie că acest lucru înseamnă rătăcire şi este respins, fiindcă numai Legiuitorul Suprem este deţinătorul dreptului în privinţa elaborării actelor de devoţiune prin care omul se apropie de El.

Obiceiurile şi relaţiile nu au fost hotărâte de Legiuitorul Suprem, ci au fost instituite de oamenii care au intrat în diverse tipuri de legături prin intermediul lor, iar Legiuitorul Suprem a venit pentru a le îndrepta şi a le perfecţiona, pentru a le confirma în unele cazuri unde nu există stricăciune sau prejudiciu.

Ibn Taymiyya a spus în această privinţă: „Vorbele şi faptele robilor lui Allah sunt de două feluri: actele de devoţiune, pe care se bazează religia lor, şi obiceiurile, de care au nevoie în viaţă. Din studierea atentă a normelor Legii divine (aş-Şari’ah) vom afla că actele de devoţiune (‘ibadat) pe care le-a impus Allah sau pe care El le-a socotit a fi îngăduite nu pot fi confirmate decât de Legea divină (aş-Şari’ah).

Cât despre obiceiuri, acestea sunt obiceiurile cu care oamenii s-au obişnuit şi de care au avut nevoie în această viaţă. Norma în privinţa acestora este că ele nu sunt interzise, în afară de acelea pe care Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul le-a oprit. Şi aceasta pentru că cele poruncite şi cele oprite au fost orânduite de Allah. Actul de devoţiune (ibadah) trebuie să fie poruncit.

De aceea, Imamul Ahmad [5] şi alţi mari jurisprudenți tradiţionalişti au spus că norma în privinţa actelor de devoţiune este ca ele să fie hotărâte de Allah şi că nu sunt socotite acceptate decât acelea pe care le-a hotărât Allah, căci altfel intrăm sub incidenţa vorbelor lui Allah Preaînaltul care spun:

Sau au ei asociaţi [ai lui Allah] care le-au orânduit lor religia pe care Allah nu a îngăduit-o? (Ash-Shura 42:21).

Norma în ceea ce priveşte obiceiurile este că ele sunt îngăduite şi nu sunt interzise decât acelea pe care Allah le-a oprit, căci altfel intrăm sub incidenţa vorbelor lui Allah Preaînaltul:

Spune: Vedeţi ce v-a pogorât[6] Allah drept mijloace de vieţuire?! Iar voi aţi oprit o parte dintre ele şi aţi îngăduit [o altă parte]. (Yunus 10:59).

Aceasta este o normă minunată, folositoare. Şi dacă aşa stau lucrurile, atunci putem afirma că vânzarea, darul, chiria şi alte obiceiuri, reguli şi acţiuni de care oamenii au nevoie pentru a trăi – aşa cum sunt mâncarea, băutura şi îmbrăcămintea – sunt reglementate de religie prin bunele moravuri; au fost interzise acelea dintre ele care aduc stricăciune, au fost acceptate cele necesare dintre ele, au fost considerate nerecomandabile acelea dintre ele care nu sunt necesare şi au fost considerate recomandabile acelea dintre ele în care există un folos foarte probabil, în funcţie de felurile acestor obiceiuri şi calităţile lor.

Dacă lucrurile stau astăzi astfel, înseamnă că oamenii pot să încheie tranzacţii şi să închirieze după cum voiesc, cu excepţia situaţiilor interzise de Legea divină (aş-şari’a), pot să mănânce şi să bea după cum poftesc, cu excepţia celor interzise de Legea divină – chiar dacă unele dintre aceste lucruri sunt recomandabile sau sunt nerecomandabile – şi câtă vreme Legea divină nu stabileşte anumite limite pentru acestea, ele sunt îngăduite după norma principală [7].

Această normă menţionată este confirmată şi de Jabir, fiul lui Abdullah, despre care se relatează într-un hadis autentic că a zis: „Există practica ejaculării extravaginale în vremea revelării Coranului. Dacă acesta ar fi fost un lucru care se cuvenea să fie oprit, ar fi fost oprit de Coran”.

Citatul acesta confirmă că oamenii sunt liberi să săvârşească ceea ce nu a fost pomenit în revelaţie că ar fi interzis. Prin aceasta s-a statuat norma respectabilă conform căreia un act de devoţiune nu este socotit legitim decât dacă Allah a orânduit astfel şi un obicei nu este interzis decât dacă Allah l-a oprit.


[1] Expresia „un text autentic” înseamnă un verset coranic sau un hadis autentic

[2] Vom folosi expresia de „un hadis autentic” ca traducere pentru Hadis Sahih, care este un hadis transmis într-un mod succesiv şi sigur de la Profetul Muhammed până la noi.

[3] Relatat de Al-Hakim care l-a socotit autentic (sahih), preluat de la Abu Ad-Darda, iarAI-Bazzar I-a extras, spunând că lanţul transmiţătorilor săi (sanad) este bun (N.A.)

[4] Relatat de At-Tirmizi, de Ibn Maja şi de Al-Hakim (N.A.)

[5] Este Ahmad, fiul lui Hanbal, unul dintre cei patru mari imami.

[6] A creat (N.T.)

[7] Ibn Taymiyya, Al-Qawa’id an-nuraniyya al-fiqhiyya, p. 112-113. Pe baza acestei norme, IbnTaymiyya şi discipolul său Ibn al-Qayyim, precum şi toţi juriştii hanbaliţi au stabilit că norma în privinţa contractelor şi condiţiilor este că ele sunt permise şi orice contact în legătură cu care nu există nici o prescripţie de interzicere şi nu conţine nimic oprit este socotit legal (halal) (N.A.)

 

 

____

Permis si Interzis in Islam, Editura Islam, Bucuresti 1996

Soucre Link

Profetul Muhammad – s.a.s.

Profetul Muhammad – s.a.s. de S. A. A. Mawdudi Oricine poate să reflecte  asupra acestor chestiuni şi să se minuneze cum de un negustor arab rând, un cioban, într-un ţinut ca Arabia învăluită în întuneric, dintr-o perioadă sumbră precum era acea perioadă acum 1400 de ani, a putut fi învrednicit de această rază de lumină […]

Profetul Muhammad – s.a.s.

de S. A. A. Mawdudi

prophet-muhammad-name-calligraphy-butterfliesOricine poate să reflecte  asupra acestor chestiuni şi să se minuneze cum de un negustor arab rând, un cioban, într-un ţinut ca Arabia învăluită în întuneric, dintr-o perioadă sumbră precum era acea perioadă acum 1400 de ani, a putut fi învrednicit de această rază de lumină miraculoasă, de ştiinţă, de putere, de capacitate si de puterea aceea morală nemaipomenită. El întotdeauna a susţinut că mesajul pe care l-a adus oamenilor este creaţia propriei sale minţi. În caz contrar el ar fi ales calea declarării că este fiul lui Allah sau chiar Allah însuşi. N-ar fi fost deloc greu de convins nişte oameni care nu ezitaseră să recunoască, cu sau fără voia lor drept Allah al lor pe Krishna şi Buda, iar pe Isus îl credeau ca fiu al lui Allah. Mai mult, erau şi dintre aceia care se închinau , fără şovăire, la foc, apă şi aer. Cu atât mai uşor l-ar fi acceptat drept Allah-ul lor pe un asemenea om extraordinar ca Muhammed. Dar el nu a avut niciodată această intenţie. Din contră, el afirma: „Şi eu sunt un om ca voi. Nimic nu v-am adus de la mine. Toate acestea mi-au fost relevate de către Allah. Acest mesaj, care nu poate avea egal în lumea noastră, este mesajul lui Allah. Mesajul acesta nu este produsul minţii mele. Fiecare cuvânt al acestui mesaj este relevat de către Allah şi meritul şi onoarea pentru aceasta aparţine în întregime lui Allah. Nici una din realizările mele extraordinare, legile pe care vi l-am adus şi toate principiile cu cre v-am învredericitit nu-mi aparţin. Mă simt complet incapabil să creez asemenea lucruri care depăşesc capacitatea şi puterea mea. În toate depind numai de Allah. Eu sunt doar un executant fidel al voinţei Lui.”
Observati, ce exemplu superb si exemplar de cinste, de corectitudine şi de onoare este acesta! Dacă un mincinos sau ipocrit ar fi făcut tot ce îi stă în putinţă ca să revendice meritele altora, chiar şi în situaţia când minciuna lui ar fi fost descoperită. Deşi acest mare om ştia că nimeni nu ar fi putut să-l desmintă, pentru că rămâneau învăluite în mister metodele de investigare a surselor sale de inspiraţie, totuşi el nu a încercat vreodată să-şi atribuie aceste merite şi realizări. Oare poate exista o altă dovadă mai concludentă decât aceasta în ceea ce priveşte corectitudinea, cinstea şi măreţia spiritului său? Toţi aceşti factori ne conduc, fără îndoială, la convingerea că acest om este adevăratul trimis al lui Allah.
Iubitul nostru profet Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a fost un astfel de om. El este purtătorul unor valori extraordinare, este un exemplu de virtute şi bunătate, este simbolul dreptăţii şi corectitudinii, este marele profet al lui Allah şi trimisul Lui pe pământ. Viaţa pe care a dus-o, ideile lui, credinţa în Allah şi bunătatea de care dădea dovadă în orice împrejurare, caracterul lui sublim, conduita sa morală ireproşabilă, de fapt toate realizările lui în slujba oamenilor stau mărturie în ceea ce priveşte profeției lui. Cineva care investighează imparţial viaţa şi învăţătura lui, se va convinge de faptul că el este adevăratul profet al lui Allah, iar Coranul pe care l-a adus oamenilor este cartea adevărată a lui Allah. Niciun cercetător imparţial, onest şi serios nu poate să nu ajungă la această convingere.
În plus, trebuie să ştim bine că numai prin Muhammed putem găsi drumul adevărat al islamului. Coranul şi viaţa lui Muhammed constitue singurele surse demne de crezare pentru a putea cunoaşte voinţa lui Allah. Muhammed este un profet trimis de Allah tuturor oamenilor şi şirul lung de profeţi s-a încheiat cu el. Este ultimul dintre profeţi. Toate poruncile sale adresate oamenilor, Allah le-a trimis prin intermediul lui Muhammed şi sunt consemnate în Coran şi în Sunna (tradiţia sacră a islamului). Şi de aceea orice adevărat şi bun musulman acceptă învăţătura lui şi merge pe calea arătată de el. Aceasta este adevărata cale a reuşitei şi a izbăvirii.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Soucre Link