Category: Sunnah – Tradiția profetică

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -1

partea intai

 

Perseverenţa Profetului  în privinţa adevărului, stăruinţa în privinţa mesajului şi răbdarea sa în perioada marilor nenorociri erau cu toate de dragul lui Allah şi nu pentru beneficiul său personal. Toate acestea erau conectate pentru a atrage minţi strălucite şi pentru a trezi oameni conştienţi care să urmeze lumina care îi chema şi să se grăbească către onestul şi adevăratul Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), care a venit pentru a purifica sufletele şi pentru a îndruma. Oamenii l-au văzut în momentul în care răul îl ataca din toate părţile. Refugiul pe care l-a căutat la unchiul său, Abu Taalib, şi la soţia sa, Khadiijah, i s-a refuzat, pentru că amândoi au murit la interval de numai câteva zile unul de celălalt.

 

Oricui doreşte să-şi imagineze proporţiile persecuţiei şi ale războiului lansat de către tribul Quraish împotriva Profetului neînarmat îi este de ajuns să ştie că însuşi Abu Lahab, care i-a fost cel mai înverşunat rival şi inamic, a fost atât de impresionat de ceea ce a văzut, încât a anunţat că îl va proteja pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), îl va ajuta şi va înfrunta orice agresiune împotriva lui. Însă Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a refuzat protecţia şi a rămas devotat mesajului său. Nimeni nu-l putea feri de rău, pentru că nimeni nu îndrăznea! Chiar şi distinsul Abu Bakr nu putea face altceva decât să lăcrimeze.

 

Într-o zi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a mers la Ka’bah şi, în vreme ce o înconjura, nobilii din Quraish, care îl aşteptau, l-au încercuit spunând: „Tu eşti cel care spune cutare şi cutare lucruri despre zeităţile noastre?” Iar el le-a răspuns cu calm: „Da, am spus asta.” Ei l-au luat de guler, dar Abu Bakr a cerut eliberarea lui, spunând cu lacrimi în ochi: „Aveţi de gând să ucideţi un om pentru faptul că spune: «Allah este Domnul meu?»”

 

Oricine l-a văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în ziua At-Taa’if a fost convins că vede un exemplu al adevărului şi al loialităţii. El şi-a întors faţa către tribul Thaqiif, chemându-i la Allah, Unicul şi Cel Biruitor.

 

Nu era suficient ceea ce primea de la clanul său şi de la rudele sale? Nu l-au prevenit ei în legătură cu un rău din ce în ce mai mare, atunci când acesta vine din partea unor oameni cu care nu are legături de sânge? Cu siguranţă nu, pentru că aceste consecinţe dăunătoare nu erau luate în calcul de către el. Allah Cel Milostiv îi poruncise să transmită mesajul şi aceasta era suficient. Şi-a amintit de ziua în care intransigenţa comunităţii sale a sporit şi a mers acasă, refugiindu-se cu amărăciune în patul său. A auzit vocea Raiului atingându-i inima şi a auzit imediat vocea revelaţiei poruncindu-i acelaşi lucru ca în ziua peşterii: „O, tu cel acoperit! Ridică-te şi îndeamnă!” (Coran 74: 1-2).

 

maxresdefault 1 Din viata Profetului - episodul din Taa’if -1Apoi a trebuit să transmită mesajul şi să avertizeze. Prin urmare, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a temut de rău şi nu a căutat confortul. S-a hotărât atunci să meargă la At-Taa’if să transmită cuvântul lui Allah oamenilor săi. Acolo, nobilii comunităţii sale l-au înconjurat, fiind mai vicleni decât tovarăşii lor din Mekka. I-au instigat pe copii şi pe huligani împotriva lui şi au încălcat cele mai sacre dintre obiceiurile arabilor, ospitalitatea şi protecţia aceluia care solicită ajutor.

 

Ei şi-au trimis huliganii şi tinerii pe urmele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), să arunce cu pietre în el. Acesta era cel pentru care Quraish s-a oferit să colecteze bani pentru a-l face cel mai bogat dintre ei şi pe care să-l desemneze conducătorul şi regele lor! Totuşi, a refuzat, spunând: „Eu nu sunt decât slujitorul lui Allah şi Profetul Său!”

 

Acum îl vedem în At-Taa’if, retras într-o livadă, pentru ca zidurile sale să-l protejeze de urmărirea huliganilor. Mâna sa dreaptă era întinsă înspre cer, rugându-se la Allah în vreme ce mâna sa stângă îl proteja de pietrele aruncate. Se adresa Creatorului şi Domnului său, spunând: „Dacă nu eşti furios pe mine, nu-mi pasă de alte lucruri; faptul că îmi oferi Îndurarea Ta este un lucru prea generos din partea Ta.”

 

Într-adevăr, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ştiut să se adreseze Domnului său cu politeţe! Când a afirmat că nu-i pasă de cele rele de dragul lui Allah, el a mărturisit însă că are o mare nevoie de îndurare din partea Sa. El nu s-a simţit mândru de rezistenţa şi de curajul său. De aceea cel mai bun mod de a exprima curajul şi rezistenţa într-o astfel de situaţie este rugăciunea şi invocarea.

 

Source Link

Views: 24

0Shares

A’isha alaturi de Profet in ultimele sale clipe

 

‛Aişah a trăit în calitate de soţie şi parteneră a Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) timp de 10 ani. În această perioadă el a învăţat-o ştiinţa Coranului şi a Sunnei (tradiţiei profetice). Deşi a rămas o sursă permanentă de bucurie şi pace pentru soţul ei, ea a dobândit si şi-a însuşit din abundenţă cunoştinţe, ocupând un statut de neatins în istoria Islamului. Acest lucru i-a permis să-şi îndeplinească rolul special de educator şi jurist. Contribuţia ‛Aişei în aceste domenii a rămas un permanent izvor de inspiraţie şi călăuzire.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a împlinit Hajj-ul (pelerinajul la Mekka) în ultimul an al vieţii sale; atunci a ţinut faimoasa predică de adio. În acest timp, la A`rafat, el a primit una dintre ultimele revelaţii de la ALLAH Preamăreţul şi Preaînaltul:

„În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (Surat Al-Ma’ida: 3).

La trei luni după ce s-a întors de la Hajj, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) s-a îmbolnăvit. Devastat de durere şi febră, el le-a întrebat pe soţiile sale: „Unde voi fi mâine?”[1] Înţelegându-i speranţa de a fi la ‛Aişah, ele au decis să-l lase să stea acolo unde dorea. Astfel, el s-a mutat în casa ‛Aişei unde şi-a petrecut ultimele zile din viaţă. Ea obişnuia să spună: „Într-adevăr, unul dintre favorurile lui ALLAH asupra mea a fost ca trimisul lui ALLAH să moară în casa mea, în ziua mea [în ziua în care ar fi trebuit să stea în mod normal cu ea].” El a fost îngropat în casa ei; Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) şi-a amintit că l-a auzit pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) spunând: „ALLAH Cel Mai Măreţ nu ia sufletul niciunui profet decât în locul în care El doreşte ca acesta să fie îngropat.” (Hadis sahih − At-Tirmidhi).

1 A'isha alaturi de Profet in ultimele sale clipeNu există nicio îndoială că ALLAH Preaînaltul i-a acordat într-adevăr ‛Aişei o onoare, lăsându-l pe trimisul Său (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) să moară în braţele ei. În afară de privilegiul de a relata o mare parte din tradiţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ‛Aişah a fost binecuvântată cu posibilitatea de a înregistra momentele finale ale vieţii sale nobile.

În timp ce ‛Aişah îl îngrijea pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), fratele său, Abdur-Rahman, a intrat în cameră ţinând un siwak (beţigaş folosit pentru curăţarea dinţilor) în mână. Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a aruncat o privire înspre siwak şi, cunoscându-i dorinţele, ‛Aişah l-a întrebat dacă doreşte unul. Manifestându-şi dorinţa de a avea un siwak, Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a încuviinţat din cap. Cu toate acestea era foarte greu [să-l folosească], aşa că ‛Aişah l-a mestecat pentru a i-l înmuia. Între timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) îşi înmuia mâinile într-un vas micuţ cu apă, aflat în apropierea lui, şi îşi umezea faţa, repetând în continuu: „Nu există altă divinitate în afară de ALLAH… Cu adevărat moartea este dureroasă.” (Bukhari şi Muslim). ‛Aişah îşi amintea că, în zilele în care era sănătos, Trimisul lui ALLAH (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) obişnuia să spună: „Nu a murit niciodată un profet fără să i se fi arătat locul său în Paradis şi apoi să fie lăsat să aleagă.”  Ea l-a auzit spunând, ca şi când ar fi părăsit această lume: „O, ALLAH, cu cei mai distinşi companioni [cu profeţii, companionii lor, martirii şi cu cei drept-credincioşi].”

„Cei care se supun lui ALLAH şi Trimisului, aceia vor fi împreună cu cei pe care i-a binecuvântat ALLAH cu harul Său, ca şi profeţii, adevăraţii evlavioşi, martirii şi cei pioşi. Şi ce buni tovarăşi vor fi aceştia!” (Surat An-Nisa’: 69).

Când ‛Aişah a auzit aceste cuvinte, şi-a spus: „El nu ne-a ales pe noi.” Într-adevăr, trimisul lui ALLAH (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a ales compania cea mai nobilă din Paradis.”

 

[1] În casa cărei soţii îi venea rândul să stea.Source Link

Views: 43

0Shares

Emigrarea Profetului – partea a 6-a

 

profetul5. În drum spre Medina, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – l-a întâlnit pe Abu Buraida, unul dintre cei conduşi de lăcomie pentru obţinerea răsplăţii quraişilor. De îndată ce l-a văzut pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi a vorbit cu el, Abu Buraida a îmbrăţişat islamul împreună cu alţi şaptezeci dintre oamenii săi. El şi-a scos turbanul şi l-a legat în jurul lancei sale ca pe o flamură, drept mărturie că îngerul păcii şi armoniei venise să umple întreaga lume de cinste şi dreptate.

6. Cei doi emigranţi şi-au reluat călătoria. În această perioadă, l-au întâlnit pe Az-Zubair, care se afla în fruntea unei caravane ce se întorcea din Siria. Ei s-au salutat călduros şi Az-Zubair le-a dăruit două veşminte albe, pe care ei le-au acceptat cu recunoştinţă. Într-o zi de luni, pe 8 Rabi’ Al-Auual, în cel de-al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 23 septembrie 622 e.n., Mesagerul lui Allah a sosit la Quba’.

De îndată ce s-a răspândit vestea sosirii lui Muhammad, mulţimea din Medina a început să se îngrămădească pe vârfurile munţilor şi în copaci. Veneau în fiecare dimineaţă şi aşteptau cu nerăbdare apariţia lui până când erau nevoiţi să plece datorită căldurii insuportabile a amiezii. Într-o zi, plecaseră ca de obicei şi după o lungă aşteptare şi pândă se întorceau în oraş, când un evreu, care a văzut călători îmbrăcaţi în alb care-şi croiau grăbiţi calea spre Medina, a strigat de pe vârful unei coline: “O, voi, familii de arabi! Străbunul vostru a sosit! Cel pe care l-aţi aşteptat cu nerăbdare a venit!” Musulmanii au alergat de îndată cu armele în mână pentru a-l apăra.[3] Fericita veste s-a răspândit cu repeziciune în oraş şi lumea a ieşit să-l întâmpine pe distinsul oaspete.

Ibn Al-Qaiiim a spus: “Strigătele de “Allahu Akbar” (Allah este Mai Mare) au răsunat în neamul ‘Amr bin ‘Auf. Auzindu-le, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a emoţionat foarte tare, dar, cu un rar simţ al coordonării şi bunei-cuviinţe, a cerut să se facă linişte. Seninătatea l-a învăluit şi revelaţia i-a fost trimisă.


“…atunci Allah este Ocrotitorul lui; iar Gavriil şi dreptcredincioşii evlavioşi şi îngerii îi vor fi peste aceasta ajutoare.” [66:4]

‘Urua bin Az-Zubair a spus: “Ei l-au primit pe Mesagerul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi el a mers cu ei în partea dreaptă. Acolo, cei din neamul ‘Amr bin ‘Auf l-au găzduit. Aceasta se întâmpla într-o zi de luni, în Rabi’ Al-Auual. El s-a aşezat în tăcere şi “ajutoarele” care nu avuseseră ocazia să-l vadă mai înainte au venit să-l salute. Se spune că soarele dogorea şi atunci Abu Bakr s-a ridicat în picioare să-l apere cu umbra lui de razele arzătoare. Abia atunci cei care nu-l mai văzuseră au înţeles care este Profetul. A fost într-adevăr o zi nemaiîntâlnită în Medina. Chiar şi evreii, din semnele pe care le-au văzut la Muhammad, şi-au dat seama de adevărul spuselor Profetului lor. În Quba’, Muhammad – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a locuit la Khultum bin Al-Hadm, o căpetenie primitoare a tribului ‘Amr bin ‘Auf. Aici el şi-a petrecut patru zile: de luni, până joi. În această perioadă, s-a turnat fundaţia Moscheei din Quba. La baza acestei iniţiative a stat credinţa adevărată. ‘Ali a mai rămas în Mekka timp de trei zile, pentru a înapoia proprietarilor de drept lucrurile ce-i fuseseră date de Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – spre păstrare. După aceea, şi-a început emigrarea, pentru a se întâlni cu Profetul la Quba’.

Source Link

Views: 10

0Shares