Categorie: Unicitatea divină

Sensuri ale expresiei „La ilaha illallah” – partea 1

 

A. A. Mawdudi

 

la ilaha 1În limba arabă cuvântul ilah inseamnă divinitate, adică acea făptură în faţa căreia, datorită măreţiei şi puterii sale, ne simţim datori să ne închinăm şi să ne supunem cu evlavie. Cuvântul ilah pe lângă multe alte sensuri, mai semnifică şi ceva tainic, misterios, adică o făptură nevăzută, necomprehensibilă. Cam acelaşi lucru semnifică Huda în persană. Deva în hindi, God în engleză şi Dumnezeu în română. Şi în celelalte limbi ale lumii există, de asemenea, cuvinte semnificând acelaşi lucru.
Pe de altă parte, cuvântul lui Allah semnifică numele original şi personal al lui Allah. La ilaha illallah semnifică: nu există altă divinitate în afară de Allah.
Din vremurile cele mai vechi oamenii au avut obiceiul să-şi aleagă zeii şi să se roage lor. Chiar şi în epoca contemporană, comunităţile existente în lume, atât cele primitive cât şi cele civilizate au zeii lor şi se închină lor. Acest lucru demonstrează că omul, prin factura sa, este înclinat să creadă şi să roage la divinitate. În sufletul lui există ceva care-l determină să se comporte ăn acest fel.
Aici se pune o întrebare: ce este acel ceva şi de ce omul se simte obligat să se comporte astfel? Răspunsul la această întrebare îl aflăm cercetând poziţia omului în această lume. Studiul omului şi al naturii din această perspectivă, arată că omul este neputincios, dezarmat în faţa unei situaţii. Puterea omului nu este nelimitată. Din contră, în multe situaţii este slab şi neajutorat. Este dependent de nenumărate alte forţe şi fără sprijinul acestora nu poate să se descurce de unul singur. Pentru a-şi perpetua existenţa sunt necesare foarte multe lucruri. În foarte multe cazuri el nu poate să le dobândească de sine stătător. Câteodată el le dobândeşte destul de uşor, dar în multe cazuri nu poate ajunge la ele. Are la îndemână mai multe căi şi mijloace pentru a dobândi, dar uneori reuşeşte, iar alteori nu. Se întâmplă aşa pentru că nu întotdeauna el este capabil de reuşită, întrucât tot timpul este întâmpinat de obstacole de tot felul. Astfel, diferitele calamităţi spulberă, într-o clipă, tot ce a agonisit el o viaţă întreagă, diferitele întâmplări şi situaţii nefaste îl descurajează, în permanenţă este ameninţat de boli, nelinişti şi nenorociri care-l împiedică să fie fericit. Luptă să scape de strânsoarea acestor situaţii, dar nu întotdeauna el are sorţi de izbândă. Există o sumedenie de lucruri cere îl sperie prin măreţia lor, ca munţii, râurilr, animalele sălbatice. El este martor neputincios în faţa cutremurelor, uraganelor şi în faţa altor asemenea dezlănţuiri ale naturii. Urmăreşte norii negrii de pe cer şi vede cum aceşti nori însoţiţi de tunete şi fulgere se transformă într-un adevărat potop. Observă mişcarea permanentă a soarelui, lunii şi a altor aştrii. Înţelege cât de neînsemnat şi mic este el în contrast cu acestea. El se simte slab, mic şi neajutorat, gândindu-se, pe de o parte la aceste minuni, iar pe de altă parte având conştiinţa slăbiciunii sale.
Fără îndoială că primele sentimente religioase la om au apărut ăn aceste condiţii. Omul este predispus să mediteze asupre puterii care dirijează aceste forţe. Gândul la măreţia acestei puteri îl face să se supună ei şi să-i implore ajutorul. Mai mult, el caută, prin diferite mijloace, să-i intre în voie, pentru a se bucura de ajutorul ei. Se teme de această putere şi face tot ce-i stă în putinţă ca să-i câştige bunăvoinţa, pentru a se feri de mânia ei.
Omul primitiv s-a închinat la lucruri de care se teme datorită imensităţii lor, la lucruri vitale pentru existenţa sa, sau, din contră, la lucruri care îi amărau viaţa. De aceea obiectele închinăciunii lui erau copacii, animalele, râurile, munţii, focul, ploaia, aerul şi alte multe asemenea lucruri. Acesta este stadiul cel mai obscur al ignoranţei.
Odată cu începerea risipirii ignoranţei şi lărgirii orizontului lor de cunoaştere, oamenii încep să-şi dea seama că aceste lucruri la care s-au încheiat şi au crezut, nu au o poziţie mai privilegiată decât a lor, din care cauză nu se pot aştepta la vreo protecţie din partea lor. Astfel, ei au considerat că nivelul apelor unui râu şi creşte, şi descreşte, iar uneori râul se şi usucă, munţii semeţi pot fi mutaţi din loc, de către om, productivitatea solului, de multe ori, nu depinde de el însuşi, ce de ploaie. Dar şi existenţa ploii are în vedere anumite condiţionări. Ea, la rândul ei, depinde de nori şi de curenţii care transportă aceşti nori. Curenţii de aer, de asemenea, depind de alte fenomene. Evoluţia tuturor aştrilor este în strictă dependenţă de unele legi imuabile.
În faţa acestor realităţi gândirea umană încearcă să descopere care este totuşi legea aceea supremă care orânduieşte întregul univers. Câtă organizare şi armonie există în acest univers! Desigur că acest echilibru perfect existent între aceste puteri şi fenomene se datorează unei legi, unei voinţe supreme. În faţa acestei unităţi şi subordonări ale tuturor acestor puteri şi fenomene unei singure voinţe supreme, omul a renunţat să se mai roage unor aşa zişi zei, concentrându-şi atenţia asupra unei singure divinităţi, care era deasupra tuturor acestor zei. El a înţeles că dacă ar fi existat mai mulţi zei independenţi unul de celălalt, acest echilibru al unuversului ar fi fost afectat grav.
Observând cu atenţie tot ce se întâmplă în jurul său şi în natură, în general, omul a ajuns la concluzia că şi lucrurile ca şi focul, apa, anumite animale etc., la care se închina înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute. El începe să privească lucrurile şi mai în profunzime, punându-şi diferite întrebări.
Câtă perfecţiune există în faptul că soarele răsare şi apune cu o precizie greu de imaginat şi câtă armonie şi concordanţă există în manifestarea ciclică a unor fenomene ca zi şi noapte, anotimpuri, ploaie şi vânt etc..
Omul a denumit această putere supremă Allah, Permeşvar, God, Huda-i Hudagan, Dumnezeu. Dar, din cauză că bezna ignoranţei încă persistă, oamenii nu renunţă uşor la zeii care se închinau închinau înainte de a-l descoperi pe Allah. Oamenii se gândesc că pentru a câştiga bunăvoinţa lui Allah, înainte de toate trebuie să câştige bunăvoinţa zeilor mai mărunţi. Aici se pot imagina treptele ierarhice ale unui mister, unde, pentru a ajunge la ministrul plin, trebuie să treci pe la mai multe trepte ierarhice în structura ministerului respectiv. Astfel după această concepţie, zeii mai mici sunt folosiţi ca mijloc care asigură apropierea de zeul cel mare.
Odată cu lărgirea orizontului de cunoaştere al omului, creşte şi nemulşumirea lui din cauza numărului mare de zei. Oamenii mai instruiţi studiază mai în profunzime aceste lucruri şi din ce în ce mai mulţi dintre aceştia ajung la concluzia că aşa-zişi zei, cu înfăţişare de om, nu posedă însuşiri divine, mai mult, ei îşi dau seama că aceştia sunt nişte creaturi mai neajutorate decât omul. Dar ideea de monoteism mai poartă în ea unele rămăşiţe ale ignoranţei. Tocmai de aceea unii oameni cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi că are o reşedinţă determinată. Unii cred că Allah coboară pe pământ, sub înfăţişare de om, iar alţii nutresc convingerea că Allah, după ce pus la punct toate treburile universului, acuma se odihneşte undeva retras. Oamenii mai cred că pot intra în voia lui Allah doar prin intermediul unor sfinţi şi spirite şi că până nu se câştigă bunăvoinţa acestora nu se poate face nimic. Mai sunt o serie de oameni care cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi găsesc de cuviinţă să şină undeva la verdere figura lui, pentru a se închina. Aceste idei denaturate au continuat să existe multă vreme şi nu au dispărut aşa uşor. Aceste obiceiuri mai persistă şi astăzi în rândul unor categorii de oameni.
Tawhid’ul este o chintesenţă a tuturor ideilor transmise oamenilor de Allah, prin intermeiul profeţilor, privind noţiunea de Allah. La început acest mesaj a fost transmis, pe pământ, prin intermediul lui Adam. Acelaşi mesaj l-au transmis oamenilor Noe, Avraam, Moise şi Isus. Mesajul transmis oamenilor de Muhammed a fost acelaşi ca al precedesorilor săi. Acest mesaj este cea mai mare valoare. Ştiinţa cuprinsă în acest mesaj este simplă, categorică şi cu desăvârşire ferită de ignoranţă. Omul a greşit şi a păcătuit devenind idolatru, numai atunci când nu a vrut să ştie de acest mesaj al profeţilor. Însă Teuhid-ul risipeşte toţi norii ignoranţei şi luminează orizontul cu raza adevărului.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din RomâniaSoucre Link

Hits: 0

0Shares

Ce înseamnă Al-Halim? – partea întâi

 

In privinta evidentierii semnificatiei de “Al-Halim”

Am vazut ca, asa cum au spus unii dintre invatatii in islam “al-Halim” , este Cel care manifesta absolvirea de pedeapsa si iertarea, desi El este capabil de a-i pedepsi pentru pacatele lor, iar blandetea Sa se asociaza cu puterea de a actiona.
Sa ne oprim acum asupra a ceea ce are in vedere marimea/vastitatea/intinderea rabdarii / indulgentei / blandetei lui Allah
Si daca n-ar exista blandetea si iertarea si ingaduinta lui Allah asupra tuturor vietatilor de pe fata pamantului, spune Allah:

Allah Cel BlandIar dacã Allah i-ar pedepsi pe oameni pentru ceea ce au dobândit, n-ar mai lãsa pe fata lui [a pãmântului] nici o vietate. Însã El îi pãsuieste pânã la un termen hotãrât si când va sosi termenul lor, atunci Allah va fi cu robii Sãi Binevãzãtor [Basir]. (Fatir 35:45)

Si, de asemenea, a spus:

Domnul tãu este Iertãtor [Al-Ghafur] si Dãtãtor de Îndurare. De ar voi El sã-i piardã pentru ceea ce ei au agonisit, le-ar grãbi lor osânda, însã ei au un soroc si nu vor afla adãpost de el. (Al-Kahf 18:58)

Si ajung nedreptatile si pacatele celor care ii fac asociati lui Allah si ale necredinciosilor pana acolo incat cu adevarat se impune pentru ei pedeapsa, insa Allah Cel Bland Preaslavitul arata fata de ei indulgenta si blandete si absolvire pana la un timp stabilit, si spune Allah:

Ei îti cer sã grãbesti osânda. si de n-ar fi un termen hotãrât, le-ar veni pedeapsa! si fãrã îndoialã cã ea va veni peste ei, pe neasteptate, fãrã ca ei sã simtã. (Al-Ankabut 29:53)

Si a spus, de asemenea:

Ei zic: “Doamne, grãbeste-ne nouã pedeapsa noastrã, înainte de Ziua Judecãtii!” (Sad 38:16)

Si, asa cum aminteam deja, se face vizibila blandetea lui Allah prin rabdarea Sa in ceea ce ii priveste pe cei care ii fac asociati, si pe necredinciosi, si pe cei care pacatuiesc – si ii vezi pe cei rataciti lund alti dumnezei in afara lui Allah si il nedreptatesc pe Allah si pe profetul Sau (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) si fac armate pentru a razboi mesagerul islamului si pe cei care il urmeaza, si, in pofida capacitatii Sale de a-i nimici si a-i distruge, Il gasesti pe Allah, Preaslavitul si Preainaltul, avand grija de ei, si iertandu-i si, mai mult, ii indestuleaza cu cele necesare traiului si le da lor hrana lor si le da lor sa bea si pogoara asupra lor Cartile sale cele sfinte pentru a-i calauzi, si le da lor cele de trebuinta si asteapta ca ei sa se intoarca la El, Preaslavitul si Preainaltul cu cainta si sa vina la credinta si islam, subhan Allah (slava lui Allah)!

Si a spus Ibn al-Qaiym: Si El este Cel Bland si nu se grabeste in privinta supusului Sau cu pedeapsa, (tocmai) pentru (a-i da ocazia) de a se intoarce la El cu cainta.
Si a spus Ibn Kathir: „Al-Halim Al-Ghafuur” – Cel Bland si Atoateiertator, adica: (El) ii vede pe supusii Sai in timp ce ei sunt necredinciosi in privinta Sa si pacatuiesc, si El oranduieste si intarzie si asteapta si amana si nu se grabeste si iarta si ii acopera pe ei.” Subhan Allah – slava lui Allah!
Si a relatat Abu Musaa Al-Ash’ariy cum ca profetul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: “Nu exista vreunul / sau / nu exista ceva mai rabdator la insultele care i se aduc decat Allah; ii atribuie ei Lui un copil (adica pacatuind prin aceasta intr-o forma extrem de grava fata de Allah, Unicul, care nu naste si nu este nascut si nu are
pe nimeni egal), iar El, cu adevarat ii insanatoseste si ii indestuleaza.” (consemnat de Bukhari)

Si oamenii, insa, n-ar trebui sa se complaca in blandetea si indulgent lui Allah si sa aiba teama de furia Celui Rabdator si Bland Pentru ca daca Cel Bland Preaslavitul si Preainaltul fie El s-a maniat, nu ii sta nimic in cale, iar mania Celui Bland si Rabdator (Al-Halim) este crunta, si, cu adevarat, ne-a instiintat Domnul nostru asupra a ceea ce a facut cu necredinciosii si cu cei nedrepti din popoarele de demult.

Si când Ne-au maniat pe Noi, Ne-am rãzbunat Noi pe ei si i-am înecat pe toti. (Az-Zukhruf 43:55)

Asemenea neamului lui Faraon si celor de dinaintea lui, care au tãgãduit semnele Noastre. Dar Allah i-a nimicit pentru pãcatele lor si Allah este aspru în pedeapsã. (Aal-‘Imran 3:11)

Si Neamurile ’Ad si Thamud si pe oamenii din Ar-Rass si multe alte neamuri între acestea!…

La toti le-am dat noi pilde si pe toti i-am nimicit cu desãvârsire!…  Au trecut ei pe lângã cetatea peste care a cãzut ploaia nenorocirii. Oare nu au vãzut-o ei? Însã ei nu nãdãjduiesc în Înviere. (Al-Furqan 25:38-40)

 

sursa: islamromania.roSoucre Link

Hits: 0

0Shares

Allah este Al-Halim – partea întâi

 

In limba romana numele Lui Allah Preaslavitul si Preainaltul de AL-HALIM s-ar traduce in mod aproximativ ca Cel Bland, Cel Indulgent, Cel Blajin, Cel Ingaduitor.

Consemnarea acestui nume in Nobilul Coran :
Acest nume a fost consemnat in Nobilul Coran de 11 de ori , dintre acestea cuvantul lui Allah Preaslavitul:

Allah este Al-Halim… Sã stiti cã Allah cunoaste ce se aflã în sufletele voastre si fiti prevãzãtori fatã de El, dar sã stiti cã Allah este Iertãtor [si] Blând [Ghafur, Halim] (Al-Baqarah 2:235)

O vorbã cuviincioasã si de iertare este mai bunã decât o milostenie dupã care urmeazã necãjirea. Iar Allah este Înstãrit Îndeajuns [si] Blând [Ghaniyy, Halim]. (Al-Baqarah 2:263)

Allah stie ceea ce este în inimile voastre cãci Allah este Atoatestiutor [si] Blând [‘Alim, Halim]. (Al-Ahzaab, 51)

Allah tine cerurile si pãmântul ca sã nu se prãbuseascã. Iar dacã s-ar prãbusi, nimeni, dupã El, nu le-ar mai putea tine! El este Rãbdãtor [si] Iertãtor [Halim, Ghafur]. (Faatir, 41)

Sa vedem, insa, ce inseamna numele de „Al-Halim” in ceea ce il priveste pe Allah, Preaslavitul si Preainaltul.
Si cu privire la acest nume, invatatii in islam au spus cum ca:
* “Al-Halim” este Cel care detine rabdarea si ingaduinta, si El nu grabeste pedeapsa supusilor Sai pentru pacatele lor.
*Indulgent si Rabdator si Bland in raport cu cei necredinciosi si cei care ii fac semeni dintre creatiile Sale prin amanarea aplicarii pedepsei pe care acestia o merita pentru faptele lor.
*Si El este Cel ce detine absolvirea de pacate si iertarea si ingaduinta Cel care nupoate fi provocat la manie si nici nu il desconsidera nestiinta celui ignorant si nici pacatuirea celui pacatos.

Si nu se considera a fi “Halim” (Bland, Indulgent, Rabdator) cel care nu pedepseste datorita incapacitatii sale de a face aceasta, ci El, Preaslavitul si Preainaltul este Cel care nu se grabeste cu pedeapsa, desi El este capabil de a face aceasta.
Si blandetea si indulgenta nu poate fi asociata decat cu ingaduinta si rabdare; si, de asemenea, nu poate fi Al-Halim (Cel Bland, Indulgent , Rabdator) decat Hakim (Intelept), precum si Atoatestiutor si Puternic, pentru ca cel care nu este puternic si capabil, blandetea si indulgenta sa nu sunt decat consecinta neputintei si o forma a slabiciunii. Si daca nu ar Stiutor, atunci, ar fi lasarea de catre El deoparte a razbunarii datorata nestiintei si ignorantei, si daca nu ar fi intelept, atunci probabil ca ar fi blandetea si indulgent si rabdarea sa nu ar fi o consecinta a ingaduintei si a bladetii.

*”Al-Halim” – este Cel Bland si Rabdator si Indulgent in raport cu cel ce a incalcat prescriptiile Sale, pentru ca daca ar fi vrut sa il pedepseasca in momentul in care a pacatuit ar fi facut-o, dar El, Preaslavitul si Preainaltul manifesta blandete si indulgent fata de el si amana pedeapsa Sa pana la un timp bine stabilit.
*Si acest nume, poate fi caracterizata prin el una dintre creatiile Preaslavitului si Preainaltului, dar, cu siguranta, sensurile sale in ceea ce priveste creatiile lui Allah, nu sunt aceleasi ca atunci cand se face referire la aceast atribut detinut de Allah Preaslavitul si Preainaltul, intr-o forma sublima si absoluta.
Si daca in cazul creatiilor lui Allah Preainaltul blandetea si indulgenta acestora poate fi modificata de anumite circumstante, cum ar fi pozitia sociala, varsta, starea de sanatate sau boala, furia etc si iar blandetea acestora dispare odata cu disparitia lor, blandetea si indulgenta si rabdarea lui Allah, Preaslavitul nu dispare si nu poate fi facuta sa dispara.
Si daca cel creat poate sa manifeste blandete si indulgenta in raport cu ceva anume si sa nu manifeste acestea in raport cu altceva, si uneori blandetea sa se produce ca urmare a incapacitatii sale de a actiona impotriva a ceea ce il nemultumeste, spre deosebire de acesta, blandetea si indulgenta lui Allah Preaslavitul si Preainaltul se manifesta intotdeauna in conditiile existentei capacitatii si a puterii Sale de a actiona asupra celor ce pacatuiesc.

*A spus Ibn Kathir:  „Halim Ghafuur” (Bland si Atoateiertator), adica El este Cel care ii vede pe supusii Sai dand curs necredintei si pacatuind, iar El intarzie pentru ei pedeapsa si asteapta si amana si nu grabeste, iar pe altii ii acopera si le iarta lor pacatele lor.
*”Al-Halim” este Cel care continua sa pogoare asupra creatiilor Sale binecuvantari dintre cele vazute si cele nevazute, in pofida pacatelor si a greselilor lor, si raspunde nesupunerii cu rabdare si indulgenta si le da lor posibilitatea de a se cai, si amna pentru ei pedeapsa lor, oferindu-le astfel sansa de a se intoarce la El cu credinta.

Si in Nobilul Coran, Allah Preaslavitul si Preainaltul asociaza preafrumosul Sau nume de “Al-Halim” cu absolutele nume de Al-Ghafuur, Al-Ghaniyy, Al-Alim, As-Sakur si spune Preainaltul:

Allah nu vã cere socotealã pentru vorbele nechibzuite din jurãmintele voastre, ci El vã cere socotealã pentru ceea ce inimile voastre au dobândit. si Allah este Iertãtor [si] Blând [Ghafur, Halim]. (Al-Baqarah 2:255)

O vorbã cuviincioasã si de iertare este mai bunã decât o milostenie dupã care urmeazã necãjirea. Iar Allah este Înstãrit Îndeajuns [si] Blând [Ghaniyy, Halim] (Al-Baqarah 2:263)

 

sursa: islamromania.roSoucre Link

Hits: 0

0Shares