Potrivit lui He Guanghu, confucianismul poate fi identificat ca o continuare a religiei oficiale Shang-Zhou (~1600–256 î.Hr.) sau religia aborigenă chineză care a durat neîntrerupt timp de trei mii de ani.[64] Ambele dinastii s-au închinat divinității supreme, numită Shangdi (上帝 „Cea mai înaltă zeitate”) sau pur și simplu Dì (帝) de către Shang și Tian (天 „Rai”) de către Zhou. Shangdi a fost conceput ca primul strămoș al casei regale Shang,[65] un nume alternativ pentru el fiind „Progenitorul Suprem” (上甲 Shàngjiǎ).[66] În teologia Shang, multiplicitatea zeilor naturii și a strămoșilor erau privite ca părți ale lui Di, iar cele patru 方 fāng („direcții” sau „laturi”) și 風 fēng („vânturile”) lor ca voință cosmică.[67] Odată cu dinastia Zhou, care a răsturnat Shang, numele zeității supreme a devenit Tian (天 „Raiul”).[65] În timp ce Shang l-au identificat pe Shangdi drept strămoșul-zeu pentru a-și afirma pretenția la putere prin dreptul divin, Zhou a transformat această pretenție într-o legitimitate bazată pe puterea morală, Mandatul Raiului. În teologia Zhou, Tian nu a avut un descendent pământesc singular, dar a acordat favoare divină conducătorilor virtuoși. Regii Zhou au declarat că victoria lor asupra Shang a fost pentru că erau virtuoși și își iubeau poporul, în timp ce Shang erau tirani și astfel au fost privați de putere de către Tian.[3]
John C. Didier și David Pankenier leagă formele ambelor caractere chinezești antice pentru Di și Tian cu modelele stelelor de pe cerul nordic, fie desenate, în teoria lui Didier, conectând constelațiile care încadrează polul nord ceresc ca un pătrat,[ 68] sau în teoria lui Pankenier prin conectarea unora dintre stele care formează constelațiile Ursa Mare și Ursa Major și Ursa Minor (Usa Mică).[69] De asemenea, culturile din alte părți ale lumii au conceput aceste stele sau constelații ca simboluri ale originii lucrurilor, divinitatea supremă, divinitatea și puterea regală.[70] Divinitatea supremă a fost identificată și cu dragonul, simbol al puterii nelimitate (qi),[65] al puterii primordiale „proteice” care întruchipează atât yin, cât și yang în unitate, asociată constelației Draco care se învârte în jurul polului ecliptic nordic, [63] și se strecoară între Carul Mic și cel Mare.
Până în secolul al VI-lea î.Hr. puterea lui Tian și simbolurile care l-au reprezentat pe pământ (arhitectura orașelor, templelor, altarelor și cazanelor rituale și sistemul ritual Zhou) au devenit „difuze” și au fost revendicate de diferiți potenți din statele Zhou să legitimeze ambiții economice, politice și militare. Dreptul divin nu mai era un privilegiu exclusiv al casei regale Zhou, ci putea fi cumpărat de oricine își putea permite ceremoniile elaborate și riturile vechi și noi necesare pentru a accesa autoritatea lui Tian.[71]
Pe lângă sistemul ritual Zhou în scădere, ceea ce poate fi definit ca tradiții „sălbatice” (野 yě) sau tradiții „în afara sistemului oficial”, s-au dezvoltat ca încercări de a accesa voința lui Tian. Populația își pierduse încrederea în tradiția oficială, care nu mai era percepută ca o modalitate eficientă de a comunica cu Raiul. Tradițiile 九野 („Nouă Câmpuri”) și ale Yijing-ului au înflorit.[72] Gânditorii chinezi, confruntați cu această provocare a legitimității, au diverjat într-o „Sută de școli de gândire”, fiecare propunând propriile teorii pentru reconstrucția ordinii morale Zhou.
Confucius (551–479 î.Hr.) a apărut în această perioadă de decadență politică și de interogare spirituală. A fost educat în teologia Shang-Zhou, pe care a contribuit la transmiterea și reformularea, dând centralitate autocultivării și acționării oamenilor,[3] și puterii educaționale a individului auto-stabilit de a-i ajuta pe alții să se stabilească (principiul de愛人 àirén, „iubind pe alții”).[73] Pe măsură ce domnia Zhou s-a prăbușit, valorile tradiționale au fost abandonate, rezultând o perioadă de declin moral. Confucius a văzut o oportunitate de a consolida valorile compasiunii și tradiției în societate. Deziluzionat de vulgarizarea pe scară largă a ritualurilor de acces la Tian, el a început să predice o interpretare etică a religiei tradiționale Zhou. În opinia sa, puterea lui Tian este imanentă și răspunde pozitiv inimii sincere conduse de umanitate și dreptate, decență și altruism. Confucius a conceput aceste calități ca fundamentul necesar restabilirii armoniei socio-politice. La fel ca mulți contemporani, Confucius a văzut practicile rituale ca modalități eficiente de a accesa Tian, dar el a considerat că nodul crucial este starea de meditație în care participanții intră înainte de a se angaja în actele rituale.[74] Confucius a modificat și recodificat cărțile clasice moștenite de la dinastiile Xia-Shang-Zhou și a compus Analele de primăvară și toamnă.
Sursa: wikipedia.org
Licență: https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/deed.ro
Textul a fost trunchiat. Textul a fost tradus.
