Zece trasaturi ale unui bun musulman

  Sheikh Abdulkhaliq Ash-Shareef   Credinta unui bun  musulman se va reflecta de asemenea in zece trasaturi la care el va munci constant. Acestea sunt urmatoarele: Corp puternic – qawwiyyun gismihi – cel cu corpul ingrijit si intarit este mai placut la Allah, pentru ca acela care isi ingrijeste corpul cu acest scop, va fi […]

 

Sheikh Abdulkhaliq Ash-Shareef

 

Credinta unui bun  musulman se va reflecta de asemenea in zece trasaturi la care el va munci constant. Acestea sunt urmatoarele:

  1. Corp puternic – qawwiyyun gismihi – cel cu corpul ingrijit si intarit este mai placut la Allah, pentru ca acela care isi ingrijeste corpul cu acest scop, va fi in stare sa tina postul asa cum trebuie, sa se treazasca si sa se rooage in toiul noptii stand in picioare, sa fie rezistent…  Mu’adh ibn Jabal avea 19 ani cand a invatat in doar o jumatate de luna limba ebraica – scrisul, cititul, vorbitul. In ceea ce priveste rija fata de corpul nostru, Omar (Allah sa fie multumit de el!) ii povatuia e musulmani sa ii invete pe copiii lor  inotul, aruncarea cu sageti si calaritul.
  2. Metin al-khuluq . De ce am spus metin al-khuluq si nu qawwiyyu-l khuluq? Pentru ca qawwiy al-khuluq face  ca acest caracter sa se deterioreze. Islamul este impartit in patru: aqidah/ dogma, akhlaq/bunul caracter, ‘ibadat/acte de adorare, mu’amalat/relatii interumane. Aqidah si akhlaq nu se schimba niciodata, de la Adam si pana la sfarsitul lumii vor ramane la fel… nu va exista vreo vreme in care minciuna  va fi permisa sau vreun alt asemenea exemplu…  Al-akhlaq este un sfert din aceasta religie. Khadijah r.a. cand a intrat la Profetul s.a.s. si el avea revelatii, el isi facea probleme de ce aveau sa spuna quraisitii. Insa ea l-a linistit amintindu-i de parerea meccanilor de atunci fata de el, spunandu-i ca ei aveau foarte mare incredere in el… Profetul era numt inainte de profetie As-Saadiqu-l Amiin. Cand el impreuna cu Abu Bakr au pornit spre Medina, Ali innoptase in patul profetului pentru ca trebuia sa inapoieze acele lucruri pe care nemusulmanii i le incredintasera. Caracterul musulmanului este un aspect foarte important din ceea ce il defineste si reprezinta oglindirea unei insemnate parti a credintei sale.-636-540
  3. Muththaqqaf al-fikr – un musulman trebuie sa aiba o gandire elevata, culta. Cunoasterea este o obligatie a fiecaruia dintre musulmani, indiferent de sex si de varsta. Musulmanii trebuie sa isi educe copiii in acest spirit, sa ii ajute sa cunoasca istoria, stiintele exacte, limbile straine, dar si stiintele islamice, astfel incat sa cladeasca in acei copii personalitati puternice cu o cultura solida, dar si cu o identitate islamica profunda.
  4. Qaadiran ala kezbi rizqih – Al Jannah/Paradisul are nevoie de cei care lucreaza si muncesc, care depun eforturi pe aceasta cale, nu de cei care asteapta aceasta rasplata fara sa trudeasca in acest scop. Profetul s.a.s. a spus: „O, Khadijah, a trecut vremea somnului!” A venit timpul responsabilitatii! Toate cele trei caracteristici mentionate anterior presupun responsabilitate. Cel care detine un bun este responsabi de acel bun (Saahibul maal huwa saahibul mas’uliyyah). Daca cineva este capabil, insa sta lenes in patul lui, atunci cel care il ajuta cu bani, de fapt ii face un rau. Asadar, capacitatea de a isi castiga singur existenta este o necesitate la musulmani.
  5. Seliymun ‘aqidah – Un musulman trebuie sa indeplineasca conditia principala de credinta adevarata, credinta autentica in Allah, Cel Care este unul, Care nu are asociati, Creatorul, Care ne va trage la socoteala si ne va rasplati cu Raiul sau ne va pedepsi cu Iadul in Ziua de Apoi.
  6. Sahihul ‘ibadah – presupune implinirea actelor de credinta conform modelului nostru, Profetul Muhammed s.a.s.  Fara sa ne incredem in tot felul de amulete, de ochi albastri de sticla, in persoane care pretind a fi mai alese decat altele sau in alte forme de superstitie.
  7. Mujahidan li nafsih – a fi luptator cu tine insuti presupune posturi voluntare, straduinta in a acumula stiinta cat mai multa, in a citi Coran in fiecare zi, in a ne disciplina nefs-ul.
  8. Munazzaman fiy shu’uunih – inseamna organizat in treburile sale. Omul bine organizat va fi si atent cu timpul sau, timpul sau liber va fi si o consecinta a unei bune organizari, dar, in felul acesta, va fi si de folos celorlalti.
  9. Hariysan ala waqtih (atent cu timpul sau)
  10. Naafi’an li ghayrihi (de folos celorlalti).

 

Sursa: Liga Islamica si Culturala din Romania

Soucre Link

Principii ale crezului islamic

Principii ale crezului islamic   Islamul este un sistem atotcuprinzător care implică toate sferele vieţii. Coranul cel glorios şi tradiţia pură (sunnah) a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) constituie puncte de referinţă pentru fiecare musulman în procesul de cunoaştere a regulilor islamice. Coranul poate fi înţeles prin aplicarea regulilor limbii arabe […]

Principii ale crezului islamic

 

Islamul este un sistem atotcuprinzător care implică toate sferele vieţii.

Coranul cel glorios şi tradiţia pură (sunnah) a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) constituie puncte de referinţă pentru fiecare musulman în procesul de cunoaştere a regulilor islamice. Coranul poate fi înţeles prin aplicarea regulilor limbii arabe fără constrângeri sau controverse, iar sunnah poate fi cunoscută apelând la relatatorii de încredere ai spuselor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – ai hadisurilor.

Credinţa adevărată, adorarea adecvată şi jihad-ul pe calea lui Allah răspândesc lumină şi căldură. Allah le trimite în inima celui pe care El îl alege dintre slujitorii Săi. Deşi pot fi binecuvântate, viziunile, noţiunile, inspiraţiile şi visele nu reprezintă referinţe autentice pentru legea islamică şi de aceea nu trebuie luate în considerare, cu excepţia cazului în care nu intră în contradicţie cu sursele şi principiile deja stabilite, autentice ale Islamului.

Talismanele, incantaţiile, plasarea scoicilor în jurul gâtului, ghicitul prin trasarea de linii pe nisip sau prin astrologie, farmecele, a pretinde că te afli în posesia cunoaşterii Nevăzutului şi toate practicile similare sunt aspecte malefice ce trebuie să fie combătute, cu excepţia a ceea ce este menţionat în Coran sau transmis prin relatările autentice ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Opinia unui imam este acceptabilă în chestiuni care sunt în mod indiscutabil benefice publicului, dacă opinia sa nu intră în conflict cu orice principiu islamic deja stabilit. Ea poate varia în funcţie de circumstanţe, obiceiuri şi cutume. Fundamentul adorării este pur devoţional, fără a se întreba „de ce”. Totuşi, în alte domenii, poţi continua investigarea prin „de ce”-urile şi descrierile chestiunii respective.

Opinia oricărei persoane, cu excepţia celei a credinciosului nostru Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), poate fi supusă schimbărilor şi modificărilor. Acceptăm toate opiniile şi verdictele ce ne-au parvenit de la pioşii predecesori atât timp cât sunt în concordanţă cu Coranul şi sunnah. În caz contrar, Cartea lui Allah şi practica Trimisului Său au prioritate. Totuşi nu le dispreţuim şi nu le atacăm pe acele persoane care au avut opinii diferite, dat fiind că nu le cunoaştem intenţiile şi nici circumstanţele ce le-au condiţionat verdictul.

Orice musulman care nu a atins nivelul la care este capabil să înţeleagă diferitele ramuri ale jurisprudenţei islamice poate să îl urmeze pe unul dintre cei patru imami redutabili ai acestei religii. Procedând astfel, el ar trebui să facă tot posibilul să cunoască dovezile ce îi sunt prezentate, rămânând în acelaşi timp deschis în faţa opiniilor (susţinute de dovezi) aparţinând oamenilor demni de încredere. Astfel va avea acces la o cunoaştere suficientă pentru a fi în stare să găsească soluţii islamice la problemele contemporane ale societăţii. Acei musulmani care nu sunt în stare să procedeze în acest mod sunt sfătuiţi să se străduiască să atingă un astfel de nivel de înţelegere.

Diferenţele dintre ramurile jurisprudenţei islamice nu trebuie să genereze divizare, ceartă sau ură printre musulmani. Pentru fiecare căutător de cunoaştere există o răsplată. Atunci când există neînţelegeri, nu este nicio problemă dacă se realizează o cercetare ştiinţifică obiectivă, într-o atmosferă plină de iubire (de dragul lui Allah) şi cooperare, dominată de scopul de a descoperi adevărul. Fanatismul, încăpăţânarea şi controversele nu-şi au locul printre adevăraţii musulmani.

A pierde timp şi efort pentru a investiga chestiuni triviale ce nu vor conduce la acţiune este interzis în Islam. Această categorie include dezbaterea unor aspecte nesemnificative ale verdictelor prin raportare la cazuri ce nu au avut loc niciodată, investigarea semnificaţiei versetelor coranice care se află dincolo de limitele cunoaşterii (versetele muteşabihaat), precum şi a face diferenţe între companionii (sahaaba) Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a investiga neînţelegerile ce au avut loc între ei. Orice sahabi (Allah să fie mulţumit de ei toţi!) deţine onoarea şi distincţia de a fi fost un companion al Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi pentru fiecare există o recompensă conform motivelor sale.

Recunoaşterea credinţei în Allah (Slăvit fie El!), credinţa în Unicitatea Sa şi slăvirea Sa reprezintă credinţele sublime ale Islamului. Noi credem în versetele coranice şi tradiţiile autentice ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care descriu atributele sacre ale lui Allah şi care Îi slăvesc numele. De asemenea, noi credem în versetele coranice alegorice (muteşaabihat), care servesc aceluiaşi scop, fără a respinge nicio parte din ele şi fără a încerca să le interpretăm pe cont propriu. Noi ne ţinem deoparte de neînţelegerile care există printre savanţi referitor la aceste versete; este suficient să adoptăm atitudinea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a companionilor săi: „Noi credem în Carte; toată Cartea este de la Domnul nostru.”

Orice inovaţie introdusă de către oameni în religia lui Allah în baza poftelor lor şi fără un fundament autentic, indiferent dacă este vorba despre adăugarea unor principii islamice sau despre îndepărtarea unora dintre ele, reprezintă o deviere gravă ce trebuie combătută şi desfiinţată prin cele mai bune metode, atât timp cât aceasta nu conduce la un rău mai mare.

Există diferite opinii referitoare la inovaţiile care nu contrazic principiile islamice deja stabilite, cum ar fi elogierea imamilor şi a personalităţilor religioase prin declararea credibilităţii lor sau constrângerea oamenilor la acte de adorare ce rămân deschise alegerii individuale. Noi adoptăm ceea ce poate fi confirmat prin dovezi valide.

A iubi oamenii evlavioşi, a-i respecta şi a le onora realizările îl apropie pe om de Allah (Slăvit fie El!). Aceştia (cei care sunt aproape de Allah) au fost menţionaţi de către Allah în versetul coranic: „Cei care au crezut şi au avut teamă de Allah.” Lor li se cuvine onoarea şi prestigiul, în limitele condiţiilor prescrise de legea islamică, dar trebuie să credem cu fermitate că ei (Allah să fie mulţumit de ei!) nu au nicio putere asupra propriei soarte şi, deci, nu pot fi de folos, nici nu pot vătăma pe nimeni după ce au murit.

A vizita cimitirele şi mormintele reprezintă o sunnah autentică dacă vizita este realizată în maniera prescrisă de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). A căuta ajutorul morţilor, oricine ar fi ei, a-i chema, a le cere să le îndeplinească anumite cerinţe, făcând legământ cu ei, jurând pe numele lor în loc de numele lui Allah, construind morminte înalte, acoperindu-le cu draperii, luminându-le, sunt inovaţii malefice ce sunt interzise. Nu trebuie să interpretăm asemenea acţiuni pentru a le scuza.

A te ruga la Allah printr-un intermediar cunoaşte o diferenţă minoră de opinie ce are mai mult de a face cu metoda îndeplinirii rugii decât cu o chestiune de credinţă (‘Aqidah).

Faptul că practicile greşite sunt răspândite printre oameni nu schimbă verdictul ce le-a fost desemnat în şari’ah. Noi trebuie să definim înţelesul intenţionat. De asemenea, trebuie să fim vigilenţi în ceea ce priveşte cuvintele înşelătoare referitoare la chestiuni lumeşti şi religioase. Merită să luăm în considerare nu numele, ci realitatea la care fac referire aceste nume.

Credinţa este fundamentul acţiunii. Intenţiile sincere sunt mai importante decât acţiunile exterioare. Totuşi musulmanului i se cere să se perfecţioneze în ambele sensuri: să-şi purifice inima şi să îndeplinească fapte drepte.

Islamul eliberează mintea, îndeamnă la contemplarea universului, onorează ştiinţa şi pe oamenii de ştiinţă şi acceptă tot ceea ce este bun şi benefic omenirii: „Înţelepciunea este proprietatea pierdută a credinciosului. Oriunde o găseşte, el o merită mai mult.”

Principiile islamice pot fi evidente sau incerte, aşa cum sunt principiile ştiinţifice pure. Principiile evidente ale celor două categorii nu vor intra niciodată în conflict, adică este imposibil ca un fapt ştiinţific recunoscut să contrazică un principiu islamic autentic. Totuşi aceasta se poate întâmpla dacă unul sau două dintre ele sunt incerte. Dacă unul dintre ele este incert, atunci ar trebui reinterpretat astfel încât să fie eliminată contradicţia. Dacă ambele sunt incerte, atunci principiul islamic incert va prevala în raport cu cel ştiinţific incert până când ultimul va fi demonstrat.

Niciodată nu cataloga drept necredincios (kafir) vreun musulman care a făcut cele două declaraţii de credinţă (şehadetein), care acţionează în consecinţă şi îşi îndeplineşte datoriile islamice obligatorii (fard), cu excepţia cazului în care în mod clar declară necredinţa, refuză să recunoască un principiu islamic fundamental, neagă puritatea Coranului sau comite un act clar de necredinţă.

Soucre Link

O, Doamne!

  Il implora cei care sunt in ceruri si pe pamint si in fiecare zi El implineste ceva. (Ar-Rahman 55 :29) Când furtuna este violenta si marea agitata, marinarii striga ,’ O’ Doamne !’ Când calaretul si caravana sunt pierduti in desert, ei striga,’ O’ Doamne !’ Când dezastrul si calamitatile survin, indureratii striga,’ O’ […]

 

Il implora cei care sunt in ceruri si pe pamint si in fiecare zi El implineste ceva. (Ar-Rahman 55 :29)
Când furtuna este violenta si marea agitata, marinarii striga ,’ O’ Doamne !’

Când calaretul si caravana sunt pierduti in desert, ei striga,’ O’ Doamne !’

Când dezastrul si calamitatile survin, indureratii striga,’ O’ Doamne !’

Când usile se inchid in fata celor ce incearca sa intre prin ele si când se pun piedici nevoiasilor, ei striga,’ O’ Doamne !’

O, DoamneCând toate planurile sfirsesc prin esec si speranta este pierduta, si caile par de nestrabatut ,’ O’ Doamne !’ se striga.

Când pamintul, desi urias si intins cum este, este mic pentru tine, facând sufletul tau sa se simta constrâns, strigi ,’ O’ Doamne !’

La Allah ajung toate cuvintele frumoase, implorarile sincere, lacrimile nevinovatului, si invocarile celor indurerati. Mâini si ochi se indreapta spre El in timp de restriste si nenoroc. Limba Il slaveste, striga, si Ii pomeneste numele. Inima isi gaseste linistea, sufletul se odihneste, nervii se relaxeaza, si intelectul se trezeste – toate acestea le obtinem când il amintim pe Allah, Subhaahnahu wa Ta’alaa-‘ Cit de perfect este El, Preaslavitul’.

Allah este Binevoitor cu robii sai. (Ash-Shura 42:19)

Allah: cel mai frumos nume, cea mai potrivita imbinare de litere si cel mai valoros dintre cuvinte.
Oare mai stii tu pe altcineva cu asemenea nume? (Maryam 19 :65)

Allah: la El ne gindim când bogatia absoluta, puterea, gloria si intelepciunea ne vin in minte.
A cui este imparatia in Ziua aceasta? A Lui Allah, cel Unic si Atotputernic! [Intrebarea si raspunsul sunt ale lui Allah ; Al-Wahid, Al-Qahhar]. (Ghafir 40 :16)

Allah : La El ne gindim cind bunatatea, grija, alinarea, afectiunea si mila ne vin in minte.
Voi nu aveti binefacere decit de la Allah. (An-Nahl 16 :53)

O, Allah, Stapân al Maretiei, al Marinimiei si Puterii, fa ca alinarea sa inlocuiasca necazul, bucuria sa vina dupa tristete, si fa ca siguranta sa ia locul fricii.

O, Allah, alină inimile arzinde cu racoarea credintei!

O, Dumnezeul nostru! Fa-i sa atipeasca linistiti pe cei fara odihna si confera liniste sufletelor zbuciumate!

O, Dumnezeul nostru! Calauzeste-i pe cei rataciti spre lumina Ta si pe cei care sunt pe un drum gresit, spre indrumarea Ta!

O, Allah! Sterge soaptele diabolice din inimile noastre si pune in loc lumina, distruge minciunea prin adevar si invinge uneltirile perfide ale Diavolului prin armata ta de Ingeri!

O, Allah! Indeparteaza de noi suferinta, mâhnirea si nelinistea!

Cautam adapost la Tine, temându-ne de nimeni altul decât de Tine, bizuindu-ne pe nimeni altul în afară pe Tine, punând toata increderea noastra in nimeni altul decât in Tine, si invocând pe nimeni altul decât pe Tine!

Tu esti Aparatorul Suprem si desăvârșitul Protector!

 

Amin!

 

 

Sursa: islamcluj.ro

Soucre Link

Credința în Dumnezeu

  S. A. Mawdudi   Doctrina fundamentală a islamului este recunoaşterea unui singur Allah. Acest concept se redă prin următoarea propoziţie: La ilahe illAllah (Nu există altă divinitate în afară de Allah). Această scurtă propoziţie constitue fundamentul şi esenţa islamului. Ceea ce deosebeşte pe un musulman credincios, de un idolatru sau de un ateu constitue […]

 

S. A. Mawdudi

 
66915_140396696007911_126100417437539_213994_1097804_nDoctrina fundamentală a islamului este recunoaşterea unui singur Allah. Acest concept se redă prin următoarea propoziţie: La ilahe illAllah (Nu există altă divinitate în afară de Allah). Această scurtă propoziţie constitue fundamentul şi esenţa islamului. Ceea ce deosebeşte pe un musulman credincios, de un idolatru sau de un ateu constitue recunoaşterea şi mărturisirea acestei convingeri. Acceptarea sau negarea acestei formule de credinţă crează importante deosebiri între oameni. Cei care cred în această formulă formează o comunitate aparte, iar cei care cred au parte de nenumărate binefaceri pe pământ şi în lumea de apoi, iar cei care nu cred au parte, din contră, numai de nereuşite şi josnicii. Dar, diferenţierea existentă între credincioşi şi necredincioşi nu se stabileşte doar dintr-o simplă pronunţare a acestor cuvinte. Adevărata diferenţiere are loc prin acceptarea conştientă a semnificaţiei acestor cuvinte şi ataşamentul arătat faţă de această doctrină în viaţa practică.
Aşa cum repetând cuvântul mâncare nu ne putem astâmpăra foamea, iar printr-o simplă lectură a unei reţete nu ne putem vindeca, tot aşa repetând mecanic această sfântă formulă, fără să-i înţelegem semnificaţia şi utilitatea, nu putem afirma că ne putem schimba. Această propoziţie, care în limba arabă poartă denumirea de Kelimetul teuhid, nu-şi poate îndeplini menirea sa până când sensul ei nu este perceput în toată profunzimea lui.
Ne ferim de foc pentru că ştim că frige. Nu ne apropiem de otravă, pentru că ştim sigur că este ucigătoare. Tot aşa, cunoscând cu precizie sensul adevărat al tawhid-ului (monoteismului), fără îndoială că ne vom feri de necredinţă, ateism şi idolatrie.

 

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Soucre Link

Sensuri ale expresiei „La ilaha illallah” – partea 1

  A. A. Mawdudi   În limba arabă cuvântul ilah inseamnă divinitate, adică acea făptură în faţa căreia, datorită măreţiei şi puterii sale, ne simţim datori să ne închinăm şi să ne supunem cu evlavie. Cuvântul ilah pe lângă multe alte sensuri, mai semnifică şi ceva tainic, misterios, adică o făptură nevăzută, necomprehensibilă. Cam acelaşi […]

 

A. A. Mawdudi

 

la ilaha 1În limba arabă cuvântul ilah inseamnă divinitate, adică acea făptură în faţa căreia, datorită măreţiei şi puterii sale, ne simţim datori să ne închinăm şi să ne supunem cu evlavie. Cuvântul ilah pe lângă multe alte sensuri, mai semnifică şi ceva tainic, misterios, adică o făptură nevăzută, necomprehensibilă. Cam acelaşi lucru semnifică Huda în persană. Deva în hindi, God în engleză şi Dumnezeu în română. Şi în celelalte limbi ale lumii există, de asemenea, cuvinte semnificând acelaşi lucru.
Pe de altă parte, cuvântul lui Allah semnifică numele original şi personal al lui Allah. La ilaha illallah semnifică: nu există altă divinitate în afară de Allah.
Din vremurile cele mai vechi oamenii au avut obiceiul să-şi aleagă zeii şi să se roage lor. Chiar şi în epoca contemporană, comunităţile existente în lume, atât cele primitive cât şi cele civilizate au zeii lor şi se închină lor. Acest lucru demonstrează că omul, prin factura sa, este înclinat să creadă şi să roage la divinitate. În sufletul lui există ceva care-l determină să se comporte ăn acest fel.
Aici se pune o întrebare: ce este acel ceva şi de ce omul se simte obligat să se comporte astfel? Răspunsul la această întrebare îl aflăm cercetând poziţia omului în această lume. Studiul omului şi al naturii din această perspectivă, arată că omul este neputincios, dezarmat în faţa unei situaţii. Puterea omului nu este nelimitată. Din contră, în multe situaţii este slab şi neajutorat. Este dependent de nenumărate alte forţe şi fără sprijinul acestora nu poate să se descurce de unul singur. Pentru a-şi perpetua existenţa sunt necesare foarte multe lucruri. În foarte multe cazuri el nu poate să le dobândească de sine stătător. Câteodată el le dobândeşte destul de uşor, dar în multe cazuri nu poate ajunge la ele. Are la îndemână mai multe căi şi mijloace pentru a dobândi, dar uneori reuşeşte, iar alteori nu. Se întâmplă aşa pentru că nu întotdeauna el este capabil de reuşită, întrucât tot timpul este întâmpinat de obstacole de tot felul. Astfel, diferitele calamităţi spulberă, într-o clipă, tot ce a agonisit el o viaţă întreagă, diferitele întâmplări şi situaţii nefaste îl descurajează, în permanenţă este ameninţat de boli, nelinişti şi nenorociri care-l împiedică să fie fericit. Luptă să scape de strânsoarea acestor situaţii, dar nu întotdeauna el are sorţi de izbândă. Există o sumedenie de lucruri cere îl sperie prin măreţia lor, ca munţii, râurilr, animalele sălbatice. El este martor neputincios în faţa cutremurelor, uraganelor şi în faţa altor asemenea dezlănţuiri ale naturii. Urmăreşte norii negrii de pe cer şi vede cum aceşti nori însoţiţi de tunete şi fulgere se transformă într-un adevărat potop. Observă mişcarea permanentă a soarelui, lunii şi a altor aştrii. Înţelege cât de neînsemnat şi mic este el în contrast cu acestea. El se simte slab, mic şi neajutorat, gândindu-se, pe de o parte la aceste minuni, iar pe de altă parte având conştiinţa slăbiciunii sale.
Fără îndoială că primele sentimente religioase la om au apărut ăn aceste condiţii. Omul este predispus să mediteze asupre puterii care dirijează aceste forţe. Gândul la măreţia acestei puteri îl face să se supună ei şi să-i implore ajutorul. Mai mult, el caută, prin diferite mijloace, să-i intre în voie, pentru a se bucura de ajutorul ei. Se teme de această putere şi face tot ce-i stă în putinţă ca să-i câştige bunăvoinţa, pentru a se feri de mânia ei.
Omul primitiv s-a închinat la lucruri de care se teme datorită imensităţii lor, la lucruri vitale pentru existenţa sa, sau, din contră, la lucruri care îi amărau viaţa. De aceea obiectele închinăciunii lui erau copacii, animalele, râurile, munţii, focul, ploaia, aerul şi alte multe asemenea lucruri. Acesta este stadiul cel mai obscur al ignoranţei.
Odată cu începerea risipirii ignoranţei şi lărgirii orizontului lor de cunoaştere, oamenii încep să-şi dea seama că aceste lucruri la care s-au încheiat şi au crezut, nu au o poziţie mai privilegiată decât a lor, din care cauză nu se pot aştepta la vreo protecţie din partea lor. Astfel, ei au considerat că nivelul apelor unui râu şi creşte, şi descreşte, iar uneori râul se şi usucă, munţii semeţi pot fi mutaţi din loc, de către om, productivitatea solului, de multe ori, nu depinde de el însuşi, ce de ploaie. Dar şi existenţa ploii are în vedere anumite condiţionări. Ea, la rândul ei, depinde de nori şi de curenţii care transportă aceşti nori. Curenţii de aer, de asemenea, depind de alte fenomene. Evoluţia tuturor aştrilor este în strictă dependenţă de unele legi imuabile.
În faţa acestor realităţi gândirea umană încearcă să descopere care este totuşi legea aceea supremă care orânduieşte întregul univers. Câtă organizare şi armonie există în acest univers! Desigur că acest echilibru perfect existent între aceste puteri şi fenomene se datorează unei legi, unei voinţe supreme. În faţa acestei unităţi şi subordonări ale tuturor acestor puteri şi fenomene unei singure voinţe supreme, omul a renunţat să se mai roage unor aşa zişi zei, concentrându-şi atenţia asupra unei singure divinităţi, care era deasupra tuturor acestor zei. El a înţeles că dacă ar fi existat mai mulţi zei independenţi unul de celălalt, acest echilibru al unuversului ar fi fost afectat grav.
Observând cu atenţie tot ce se întâmplă în jurul său şi în natură, în general, omul a ajuns la concluzia că şi lucrurile ca şi focul, apa, anumite animale etc., la care se închina înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute înainte, se află sub autoritatea unei puteri absolute. El începe să privească lucrurile şi mai în profunzime, punându-şi diferite întrebări.
Câtă perfecţiune există în faptul că soarele răsare şi apune cu o precizie greu de imaginat şi câtă armonie şi concordanţă există în manifestarea ciclică a unor fenomene ca zi şi noapte, anotimpuri, ploaie şi vânt etc..
Omul a denumit această putere supremă Allah, Permeşvar, God, Huda-i Hudagan, Dumnezeu. Dar, din cauză că bezna ignoranţei încă persistă, oamenii nu renunţă uşor la zeii care se închinau închinau înainte de a-l descoperi pe Allah. Oamenii se gândesc că pentru a câştiga bunăvoinţa lui Allah, înainte de toate trebuie să câştige bunăvoinţa zeilor mai mărunţi. Aici se pot imagina treptele ierarhice ale unui mister, unde, pentru a ajunge la ministrul plin, trebuie să treci pe la mai multe trepte ierarhice în structura ministerului respectiv. Astfel după această concepţie, zeii mai mici sunt folosiţi ca mijloc care asigură apropierea de zeul cel mare.
Odată cu lărgirea orizontului de cunoaştere al omului, creşte şi nemulşumirea lui din cauza numărului mare de zei. Oamenii mai instruiţi studiază mai în profunzime aceste lucruri şi din ce în ce mai mulţi dintre aceştia ajung la concluzia că aşa-zişi zei, cu înfăţişare de om, nu posedă însuşiri divine, mai mult, ei îşi dau seama că aceştia sunt nişte creaturi mai neajutorate decât omul. Dar ideea de monoteism mai poartă în ea unele rămăşiţe ale ignoranţei. Tocmai de aceea unii oameni cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi că are o reşedinţă determinată. Unii cred că Allah coboară pe pământ, sub înfăţişare de om, iar alţii nutresc convingerea că Allah, după ce pus la punct toate treburile universului, acuma se odihneşte undeva retras. Oamenii mai cred că pot intra în voia lui Allah doar prin intermediul unor sfinţi şi spirite şi că până nu se câştigă bunăvoinţa acestora nu se poate face nimic. Mai sunt o serie de oameni care cred că Allah este o fiinţă în carne şi oase şi găsesc de cuviinţă să şină undeva la verdere figura lui, pentru a se închina. Aceste idei denaturate au continuat să existe multă vreme şi nu au dispărut aşa uşor. Aceste obiceiuri mai persistă şi astăzi în rândul unor categorii de oameni.
Tawhid’ul este o chintesenţă a tuturor ideilor transmise oamenilor de Allah, prin intermeiul profeţilor, privind noţiunea de Allah. La început acest mesaj a fost transmis, pe pământ, prin intermediul lui Adam. Acelaşi mesaj l-au transmis oamenilor Noe, Avraam, Moise şi Isus. Mesajul transmis oamenilor de Muhammed a fost acelaşi ca al precedesorilor săi. Acest mesaj este cea mai mare valoare. Ştiinţa cuprinsă în acest mesaj este simplă, categorică şi cu desăvârşire ferită de ignoranţă. Omul a greşit şi a păcătuit devenind idolatru, numai atunci când nu a vrut să ştie de acest mesaj al profeţilor. Însă Teuhid-ul risipeşte toţi norii ignoranţei şi luminează orizontul cu raza adevărului.

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Soucre Link