Fosilele index si teoria uniformitatii – 1

    Nu va fi necesar sa urmarim lista scriitorilor care au sustinut geologia potopului. Cativa sustinatori tarzii au continuat pana la anul 1830, cand Sir Charles Lyell a inceput sa publice conceptii si teorii ca acelea care sunt sustinute acum, ca procesele actuale din natura au existat intotdeauna in trecut. Aceasta se numeste teoria […]

 

 

Nu va fi necesar sa urmarim lista scriitorilor care au sustinut geologia potopului. Cativa sustinatori tarzii au continuat pana la anul 1830, cand Sir Charles Lyell a inceput sa publice conceptii si teorii ca acelea care sunt sustinute acum, ca procesele actuale din natura au existat intotdeauna in trecut. Aceasta se numeste teoria uniformitatii si neaga realitatea unui potop universal. Asa cum se poate presupune, nu se poate trasa o linie precisa intre sfarsitul credintei in geologia potopului si inceputul conceptiei moderne, sau evolutioniste. Cele doua se suprapun pentru un timp de aproape un secol. Dar acum va fi necesar sa retrasam oarecum istoria si sa culegem inceputurile teoriilor anti-teologice, care astazi sunt sustinute atat de universal in toata lumea civilizata.

Larg raspandita miscare sceptica care a precedat Revolutia franceza, cunoscuta sub numele de iluminism, avea numai slabe fundamente in stiinta naturala si nici o baza in geologie, deoarece geologia ca stiinta nu exista pe atunci. Dar cativa popularizatori ai stiintelor in curs de dezvoltare, care se ocupau de plante si animale, cum ar fi Buffon, care facea speculatii si cu privire la fosile, aveau, fara indoiala, o oarecare influenta.

Gottlob_Werner-Denkmal_Freiberg_4Primul nume pe care trebuie sa-l luam in considerare este acela al lui A.G. Werner (1749-1815), un profesor de la o scoala a minelor din Freiberg, Germania. El a detinut postul acesta vreme de peste patruzeci de ani si a exercitat o puternica influenta asupra stiintei mineralogiei si geologiei in curs de dezvoltare, probabil mai mult decat toti contemporanii lui pusi laolalta. El n-a vizitat nici o alta tara in afara de vecinatatea lui ingusta, iar schema lui cu privire la roci pentru tot restul lumii s-a bazat pe ceea ce a gasit acolo, si, dupa cum se exprima Whewell “chiar si din acel camp restrans a adunat prea in graba”. Dar el a fost un profesor cat se poate de entuziast, cu tot dogmatismul unui profet inspirat. Chiar s-a spus ca oamenii de varsta mijlocie din Anglia, din America si din alte tari au invatat limba germana pentru ca intr-o buna zi sa poata migra la Freiberg, ca sa-l asculte pe apostolul noii stiinte a rocilor.

El ignora fosilele si isi intemeia teoriile numai pe ceea ce pretindea el ca este ordinea in care se gasesc diferitele formatiuni de roci. El sustinea ca pamantul a fost candva acoperit de un ocean universal si ca apa continuse in solutie toate materialele care acum intra in componenta rocilor. Aceste minerale s-ar fi precipitat unul dupa altul, avand drept rezultat faptul ca toate felurile mai timpurii erau pretutindeni de jur imprejurul globului, incercuindu-l ca foile unei cepe sau ale anghinarei, de unde si schema lui si-a luat de atunci denumirea de teoria foilor de ceapa. Nu va fi necesar sa dam detalii cu privire la ordinea in care s-au depozitat diferitele minerale sau suite de roci. Dar dupa cum ne spune Sir A. Gekie, el si entuziastii lui adepti “erau tot atat de siguri cu privire la originea si ordinea rocilor ca si cum ar fi fost prezenti la formarea crustei pamantului.”

Intrucat straturile de minerale invelitoare ale lui Werner erau toate concentrice, succesiunea lor trebuie sa arate o cronologie absolut adevarata, si atunci, chiar si mici portiuni vor prezenta date vrednice de incredere si vor putea fi tratate ca minerale index, pentru a dovedi varsta nu numai a lor, dar si a fiecarei formatiuni de roca cu care se aratau a fi intr-o legatura naturala. Astfel, se va vedea ce loc insemnat ocupau mineralele index in aceasta teorie a foilor de ceapa.

Intre timp, un sistem foarte deosebit de geologie se dezvolta sub influenta lui James Hutton (1726-1797) din Scotia, care scotea in evidenta importanta geologica a caldurii interne a pamantului si a actiunii vulcanice, staruind de asemenea si asupra actiunii lente a eroziunii care macina tinuturile si forma roci noi din depozitele formate prin apa in miscare.

Din cauza locului proeminent pe care caldura subterana o detinea in sistemul acesta, adeptii lui Hutton au fost numiti plutonisti sau vulcanisti, facandu-se aluzie la vechea mitologie greaca, in contrast cu discipolii lui Werner, care au fost numiti neptunisti. Timp de peste o generatie s-a dat o batalie strasnica intre aceste doua scoli rivale de geologie, pana ce sistemul prezent, asa cum a fost initiat de Sir Charles Lyell le-a inlaturat pe amandoua, desi era aproape o continuare a vederilor lui Hutton, la care se adauga anumite teorii despre fosile, care vor fi imediat explicate.

Amestecarea teoriilor stiintifice da adesea surprize pe masura ce le urmarim in istorie. Este aproximativ la fel cu amestecurile de substante chimice. Hidrogenul este un gaz foarte inflamabil, iar oxigenul este sustinatorul principal al arderii. Dar cand le unim pe cale chimică, obtinem un lichid, apa, care este agentul principal pe care il folosim la stingerea focului. Sau, daca amestecam sulf, carbune mangal si salpetru, toate acestea fiind solide, obtinem un gaz, si daca nu suntem atenti, s-ar putea chiar sa nu scapam de acolo cu viata.

Adesea pare sa fie la fel in istorie. Teoriile lui Hutton si Werner erau amandoua nelegiuite, sau cel putin nu erau religioase, deoarece se ocupau cu evenimente din istoria pamantului, despre care se presupunea ca au avut loc cu multa vreme inainte de crearea omului si se considera ca nu aveau decat o vaga legatura sau nici o legatura cu religia.

 

– finalul părții întâi –

Soucre Link

Fosilele index și teoria uniformității – 2

  Dar la cele doua teorii deja mentionate s-a adaugat inca una cu privire la fosile, iar unirea lor a produs o teorie fanatica, ametitoare, cu privire la crearea acestei lumi. Teoria aceasta, deoarece pretindea a fi “stiintifica” si ca “armonizeaza” stiinta cu religia, a inselat intreaga lume facand-o sa accepte in final, in schimb, […]

 

Dar la cele doua teorii deja mentionate s-a adaugat inca una cu privire la fosile, iar unirea lor a produs o teorie fanatica, ametitoare, cu privire la crearea acestei lumi. Teoria aceasta, deoarece pretindea a fi “stiintifica” si ca “armonizeaza” stiinta cu religia, a inselat intreaga lume facand-o sa accepte in final, in schimb, teoria evolutiei organice. Prin urmare, adevarata natura a acestei false teorii a creatiunii necesita cea mai serioasa atentie din partea noastra.

In primele zile ale secolului al XIX-lea, toate stiintele naturale se dezvoltau rapid. In America si Anglia, ca in alte tari, oamenii de stiinta descopereau roci in situatii care dovedeau concludent ca lui Werner nu i se daduse o cunoastere supranaturala a felului in care rocile vor fi gasite in afara Germaniei. Pornind de la aceasta, geologii se straduiau cu ravna sa creeze un sistem mai bun de a le clasifica.

Cuvier-1769-1832Pe vremea aceasta, Georges Cuvier (1769-1832), mai apoi renumitul baron Cuvier, uimea lumea cu descrierile sale extrem de exacte ale straniilor fosile animale descoperite in carierele de gips din jurul Parisului. El era un geniu in compararea scheletelor diferitelor mamifere de uscat, de fapt, el a devenit fondatorul acelei ramuri a stiintei cunoscuta sub numele de anatomie comparata. El era convins de veridicitatea teoriei foilor de ceapa a lui Werner pentru clasificarea mineralelor si rocilor. Rezultatul a fost ca a ajuns sa aiba ambitia de a extinde aceasta absurda teorie a foilor de ceapa la clasificarea animalelor si a plantelor.

“Ce extraordinar ar fi [scria el in vestita lui “Cuvantare Preliminara”] daca acum am putea aranja produsele organizate [animale si plante fosile] ale universului in ordinea lor cronologica, asa cum putem face deja cu substantele minerale mai importante” (citat de Karl von Zitell în History of Geology and Paleontology [Londra, 1901], p. 140).

Asa ca el a inceput sa-i dea teoriei foilor de ceapa inca o perioada de viata, precum si o dezvoltare care sa includa fosilele intregii lumi, pe temeiul a doua premise cu totul false:

a. Ca fosilele din toate celelalte parti ale lumii vor fi descoperite intotdeauna in aceeasi ordine in care au fost gasite de el in jurul Parisului.

b. Faptul ca aceasta ordine pe verticala dovedea un interval de timp original intre aceste forme de viata. Adica, ele nu au fost contemporane si nu au fost plasate in aceasta ordine verticala de diferitii curenti ai unui potop universal, care mai intai a adus o forma, si apoi alta, si le-a depozitat in felul acesta.

Prima din aceste premise este, desigur, forma biologica a teoriei foilor de ceapa, in timp ce a doua este o negare categorica a potopului, care atrage dupa sine prezenta mai multor forme de viata in acelasi moment.

Destul de trist, lui nu i-a fost dat sa vada greselile ratacitoare si nici semi-adevarurile izvorate din metodele sale de gandire si argumentare. El credea intr-o serie de catastrofe universale si gandea ca potopul lui Noe a fost, probabil, ultimul din multele care au lovit pamantul de la inceputurile lui. Dar insista ca fosilele din straturile inferioare reprezentau vietatile dintr-un stadiu mult mai timpuriu din istoria pamantului.

Fosilele din straturile imediat superioare reprezentau epoca urmatoare, si asa mai departe pana la straturile de deasupra. Intrucat sustinea ca in toate celelalte parti ale globului, fosilele vor fi intotdeauna aflate in aceeasi ordine relativa ca in jurul Parisului, de fapt, da nastere la o noua teorie a foilor de ceapa, in care fosile index luau locul mineralelor index folosite de adeptii lui Werner.

El nu-si dadea seama ce facea, deoarece era intotdeauna respectuos fata de religie si fata de ideile religioase. Dar moda stiintifica a datarii diferentiate a fosilelor implica ideea unei lungi serii de catastrofe mondiale succesive, iar aceasta necesita un numar similar de creatiuni succesive ale diferitelor forme de viata.

Metoda a fost intr-o voga extraordinara in perioada de inceput si de mijloc a secolului al XIX-lea, adica pana cand s-a combinat cu teoria evolutionista completata si a fost urmata de aceasta.

Hugh Miller si Louis Agassiz au fost doi dintre propovaduitorii mai bine cunoscuti ai acestei minunate “armonii”. Un alt sustinator proeminent al ei a fost W.E. Gladstone, de cinci ori prim-ministru al Marii Britanii. La punctul de culme al controversei cu privire la darwinism, Gladstone a sustinut aceasta metoda de “armonizare” intr-un duel literar cu Thomas Henry Huxley si, desigur, a fost facut sa para marunt si ridicol de dialectica isteata a omului pe care Darwin il numea agentul sau general si care s-a auto-denumit buldogul lui Darwin.

Un ecou intarziat al acestei metode de “armonizare”, de echivalare a geologiei si a Genezei, s-a auzit la “procesul maimutei” de la Dayton, Tennesee, in 1925, la care William Jennings Bryan a sustinut aceeasi idee, avand ca rezultat o zi plina de evenimente pentru necredinciosi, nu doar in aceasta tara, ci si peste hotare. Deoarece zi de zi amanuntele acestui proces erau telegrafiate in toata lumea, asa cum putine evenimente mai fusesera date publicitatii inainte.

 

Soucre Link

Evoluţia nu a avut loc niciodată – 1

  Evoluţioniştii răspund de obicei la critica de mai sus susţinînd că evoluţia se petrece prea lent pentru ca noi să o putem observa petrecîndu-se astăzi. Ei obişnuiau să pretindă că adevăratele dovezi ale evoluţiei rezidă în arhiva fosiliferă, însă adevărul este că miliardele de fosile cunoscute nu conţin nici măcar o singură formă care […]

 
Evoluţioniştii răspund de obicei la critica de mai sus susţinînd că evoluţia se petrece prea lent pentru ca noi să o putem observa petrecîndu-se astăzi. Ei obişnuiau să pretindă că adevăratele dovezi ale evoluţiei rezidă în arhiva fosiliferă, însă adevărul este că miliardele de fosile cunoscute nu conţin nici măcar o singură formă care să prezinte fără echivoc structuri tranziţionale în procesul de evoluţie.

“Dat fiind că evoluţia, conform lui Darwin, era într-o continuă stare de mişcare… a rezultat logic că arhiva fosiliferă ar trebui să abunde de exemple de forme tranziţionale mergînd de la cele mai puţin evoluate la cele mai evoluate”

Chiar şi cei care cred într-o evoluţie rapidă recunosc că ar fi nevoie de un număr considerabil de generaţii pentru ca un anumit “fel” să evolueze într-altul mai complex. Ar trebui, deci, să existe un număr considerabil de structuri tranziţionale adevărate păstrate în fosile (în fond, există acolo miliarde de structuri netranziţionale). Dar (cu excepţia cîtorva creaturi foarte îndoielnice precum controversatul „dinozaur cu pene” şi pretinsele „balene mergătoare”) acestea nu sunt de găsit.

În loc să umple golurile din arhiva fosiliferă cu aşa-numite verigi lipsă, majoritatea paleontologilor s-au găsit în situaţia în care în aceasta erau numai goluri, fără nici un semn de „intermediare” transformaţionale între speciile fosilifere documentate“.

Întreaga istorie a evoluţiei de la apariţia vieţii din non-viaţă la evoluţia omului din maimuţă trecînd prin evoluţia vertebratelor din nevertebrate, este în mod izbitor lipsită de forme intermediare: toate verigile lipsesc din arhiva fosiliferă, aşa cum lipsesc şi din lumea prezentă. Cu privire la originea vieţii, un cercetător de seamă în domeniul său, Leslie Orgel, după ce arată că nici proteinele nici acizii nucleici nu puteau apare una fără cealaltă, concluzionează:“Şi astfel, la prima privire, cineva ar putea trage concluzia că de fapt viaţa nu ar fi putut apare niciodată prin mijloace chimice.”

orgel190Fiind un „evoluţionist total”, Dr. Orgel nu poate accepta o asemenea concluzie. În consecinţă, el speculează afirmînd că este posibil ca ARN-ul (Acidul RiboNucleic) să fi apărut primul, dar apoi este nevoit să admită totuşi că:  “Evenimentele precise care au dat naştere ARN-ului rămîn neclare… investigatorii au propus multe ipoteze, dar dovezile în favoarea fiecăreia sunt în cel mai bun caz fragmentare” 

Traducere: “Nu se cunoaşte nici o cale prin care viaţa să fi putut apare de la sine. Din păcate, două generaţii de studenţi au fost învăţaţi că faimosul experiment al lui Stanley Miller pe un amestec gazos, a demonstrat practic originea naturalistă a vieţii. Dar nu este aşa!  Miller a pus tot lucrul într-o sferă, a încărcat-o electric, şi a aşteptat. El a descoperit apoi că aminoacizi şi alte molecule complexe fundamentale se acumulau pe fundul aparatului. Descoperirea a dat un uriaş avînt investigaţiei ştiinţifice asupra originii vieţii. Într-adevăr, pentru cîtva timp a părut ca şi cum crearea vieţii într-un tub de testare era la îndemîna ştiinţei experimentale. Din păcate, asemenea experimente nu au progresat mai departe decît prototipul original, lăsîndu-ne cu un gust amar din supa primordială.”

 

Soucre Link

Evoluția nu a avut loc niciodată – 2

    La fel, nu există nici un indiciu despre modul în care organisme unicelulare din lumea primordială ar fi putut evolua în vastul şir de nevertebrate complexe multi-celulare ale perioadei cambriene. Chiar şi evoluţionistul dogmatic Gould admite că: “Explozia cambriană a fost cel mai remarcabil şi enigmatic eveniment din istoria vieţii.”  La fel de […]

 

 

La fel, nu există nici un indiciu despre modul în care organisme unicelulare din lumea primordială ar fi putut evolua în vastul şir de nevertebrate complexe multi-celulare ale perioadei cambriene. Chiar şi evoluţionistul dogmatic Gould admite că: “Explozia cambriană a fost cel mai remarcabil şi enigmatic eveniment din istoria vieţii.” 

La fel de enigmatic este felul cum o oarecare creatură nevertebrată din oceanul străvechi, cu toate părţile importante pe dinafară, a reuşit să evolueze în prima vertebrată – adică primul peşte – care are toate părţile importante în interior. “Totuşi trecerea de la nevertebrate la primii peşti cu coloană vertebrală este încă învăluită în mister, lăsînd loc multor teorii.”

Niles_index_700Astfel de „pete albe” există din abundenţă. Un foarte înverşunat oponent al ştiinţei creaţiei, paleontologul Niles Eldredge, a recunoscut că dacă există, dovezi de tranziţii evolutive în arhiva fosiliferă, acestea sunt foarte şubrede. În rest, lucrurile rămîn la fel. “Este un adevăr simplu şi de neînlăturat faptul că practic toţi membrii unei populaţii rămîn în principiu stabili, cu fluctuaţii minore, pe întreaga lor durata…”

Atunci cum ajung evoluţioniştii la arborii lor evolutivi, de la fosile de organisme care nu s-au schimbat pe perioada duratei lor? “Descoperirile fosile pot încurca tentativele de a construi simpli arbori evolutivi – fosile din perioade cheie sunt deseori nu intermediare, ci mai degrabă forme care nu definesc trăsături ale mai multor grupuri diferite… în general, se pare că grupurile majore nu sunt aşezate într-o manieră liniară simplă sau progresivă – noile trăsături sunt deseori “tăiate şi lipite” pe diferite grupuri în timpuri diferite.”

În ce priveşte formele intermediare maimuţă/om, acelaşi lucru este valabil, deşi antropologii le-au căutat cu înfrigurare timp de mulţi ani. Multe forme au fost propuse, dar toate au fost respinse pe rînd.  “Tot ceea ce ne pot arăta paleoantropologii după mai bine de 100 de ani de investigaţii sunt rămăşiţe de la mai puţin de 2000 dintre înaintaşii noştri. Ei au folosit acest amestec de mandibule, oase şi cranii fosilizate, împreună cu dovezi moleculare de la specii „în viaţă”, pentru a pune cap la cap o linie descendentă de oameni care merge înapoi de la 5 – 8 milioane de ani pînă la momentul în care oamenii şi cimpanzeii ar fi derivat dintr-un strămoş comun.

Antropologii au suplimentat extrem de fragmentarele lor probe fosile cu probe ADN şi alte tipuri de probe genetice de la animale actuale, pentru a încerca a pune la punct un scenariu evolutiv care să se potrivească. Dar aceste probe genetice în realitate nu ajută nici ele prea mult, pentru că ele contrazic dovezile fosile. “Efectul general este că filogenetica moleculară nu este în nici un fel atît de cinstită şi limpede pe cît credeau pionierii ei… Dinamica bizantină a schimbării genomului are multe alte consecinţe pentru filogenetica moleculară, inclusiv faptul că gene diferite dezvăluie lucruri diferite.”

Recapitulînd datele genetice ale oamenilor, alt autor concluzionează, mai degrabă pesimist: “Chiar şi în cazul datelor secvenţei de ADN, nu avem acces direct la procesele evoluţiei, aşa încît reconstrucţia obiectivă a trecutului dispărut poate fi realizază numai prin imaginaţia creativă.”

Din moment ce nu există vreo dovadă cu adevărat ştiinţifică a faptului că evoluţia are loc în prezent sau a avut vreodată loc în trecut, este rezonabil să concluzionăm că evoluţia nu este un fapt aparţinător ştiinţei, aşa cum pretind mulţi. De fapt, nici măcar nu este ştiinţă, ci un sistem arbitrar bazat pe credinţa în naturalismul universal.

 

 

Soucre Link

Dacă… – partea a 2-a

    1- Dacă scoarţa Pământului ar fi mai groasă cu câţiva metri, bioxidul de carbon şi oxigenul ar fi absorbite şi nu ar fi posibilă existenţa vieţii. 2- Dacă atmosfera ar fi mai puţin extinsă, meteoriţii care străbat spaţiul extraterestru, milioane în fiecare zi, s-ar ciocni cu pământul şi ar arde tot ceea ce […]

 

 

1- Dacă scoarţa Pământului ar fi mai groasă cu câţiva metri, bioxidul de carbon şi oxigenul ar fi absorbite şi nu ar fi posibilă existenţa vieţii.

2- Dacă atmosfera ar fi mai puţin extinsă, meteoriţii care străbat spaţiul extraterestru, milioane în fiecare zi, s-ar ciocni cu pământul şi ar arde tot ceea ce este inflamabil.

3- Dacă Soarele nostru ar fi dat doar jumătate din radiaţia sa actuală, am fi îngheţat de mult timp, iar dacă aceasta ar fi fost mai mare cu jumătate din puterea sa actuală, ne-am fi transformat de multă vreme în cenuşă.

4- Dacă Luna noastră ar fi mai departe de noi cu 20 000 de mile, fluxul ar avea atâta putere, încât ar inunda uscatul de două ori pe zi, cu o putere care ar mătura până şi munţii.

5- Dacă noaptea noastră ar fi de zece ori mai lungă, soarele fierbinte al verii ar arde plantele noastre în fiecare zi, iar în timpul nopţii ar îngheţa toată vegetaţia de pe Pământ.

6- Dacă oxigenul ar reprezenta 60% sau mai mult din atmosferă, comparativ cu 21% cât este în prezent, toate materialele inflamabile din lume ar arde; la prima scânteie a fulgerului care ar lovi un copac, întreaga pădure ar fi mistuită de flăcări. Iar dacă oxigenul ar fi reprezentat 10 % din atmosferă, nu ar fi fost posibilă civilizaţia umană actuală.

7- Dacă nu ar exista ploaia, pământul ar fi un deşert fără viaţă; dacă nu ar exista vânturile, mările şi oceanele, n-ar exista viaţă; dacă nu s-ar evapora într-o formă diferită de evaporarea sării, nu ar exista viaţă; dacă vaporii nu ar fi mai uşori decât aerul, nu ar exista viaţă.

8- Dacă apele oceanelor ar fi dulci, ele s-ar altera şi după aceea viaţa nu ar mai fi cu putinţă pe Pământ, întrucât sarea este cea care împiedică putrefacţia şi alterarea, iar dacă sodiul nu s-ar uni cu clorul, nu ar exista sare şi, în consecinţă, nici viaţă.

9- Dacă axa Pământului ar fi dreaptă, în loc să aibă înclinarea actuală de 0 23, picăturile de apă evaporate din oceane şi mări s-ar aduna şi ar cădea în două spaţii limitate din Nord şi Sud şi ar forma continente de gheaţă; astfel ar exista veşnic vară şi iarnă şi oamenii, precum şi celelalte vietăţi, ar dispărea de pe Pământ.

10- Dacă Pământul ar fi asemănător cu Mercur şi nu s-ar roti decât cu o faţă a sa către Soare şi nu s-ar roti în jurul axei sale decât o singură dată în timpul rotaţiei complete a Soarelui sau, cu alte cuvinte, dacă o parte a Pământului s-ar afla în permanenţă în noapte şi în cealaltă parte ar fi în permanenţă zi, nu ar putea trăi nimeni nici acolo unde este în permanenţă noapte, nici acolo unde este în permanenţă zi, deci nu ar exista viaţă.

gravitatie11- Dacă n-ar exista legile gravitaţiei, cum s-ar întâlni atomii şi particulele de atomi, cum ar putea să fie Soarele Soare şi Pământul Pământ? Şi dacă ar fi, cum ar putea rămâne pe locul lor actual, iar dacă ar rămâne, cum ar fi viaţa şi cum ar putea merge omul?

12-In condiţiile existenţei legii gravitaţiei, dacă Pământul ar fi avut dimensiunile Lunii sau dacă diametrul ar fi reprezentat numai un sfert din diametrul său actual, el nu şi-ar fi putut păstra straturile de aer şi apa care îl înconjoară, iar temperatura ar fi fost mortală.

13- Dacă electronii ar fi lipsiţi de protoni în interiorul atomului şi atomii ar fi lipsiţi unul de altul, neexistând spaţiile libere dintre ei, globul pământesc ar avea dimensiunile unui ou: atunci unde ar putea trăi omul şi celelalte vieţuitoare? S-ar schimba tot ceea ce vedem în momentul de faţă în ipoteza existenţei unui corp de dimensiunile Pământului privat însă de vidul actualmente existent între particulele atomilor săi.

14- Dacă elementele nu s-ar uni unele cu altele, nu ar putea să existe nici sol, nici apă, nici pomi, nici animale, nici plante. Poziţiile electronilor în învelişul atomului sunt organizate într-un sistem octagonal. Dacă electronii de pe orbita exterioară a atomului sunt în număr de opt, sarcina acestei suprafeţe se sfârşeşte prin umplerea familiei octogonale şi nu mai este loc pentru un alt electron. Dacă elementul ar avea nouă electroni, cel de al nouălea ar ocupa o poziţie pe o altă orbită în învelişul atomului şi tot aşa până ce se umple familia octogonală de pe cea de a doua orbită, apoi de pe cea de a treia orbită, apoi de pe cea de a patra şi tot aşa până la sfârşit – opt câte opt. Unirea elementelor unele cu altele urmează această ordine de la suprafaţă, pentru că unirea elementelor se produce prin unirea electronilor lor. Dacă numărul electronilor elementului este mai mic de opt la suprafaţa învelişului, acesta poate să găzduiască un alt element, în vreme ce acela care are în stratul exterior opt electroni nu mai poate găzdui altul, iar acela care are în stratul exterior şapte electroni poate să se unească cu un alt element care are în stratul său un singur electron, iar cel care are în stratul său exterior şase electroni se poate uni cu cel care are în stratul exterior doi electroni şi aşa mai departe.

15- Dacă nu ar fi existat legile căldurii, Pământul nu s-ar fi răcit şi nu ar fi fost posibil să apară viaţa.

16- Dacă nu ar fi existat munţii, Pământul s-ar fi risipit şi nu ar fi avut această scoarţă terestră adecvată menţinerii vieţii.

17- Dacă Pământul nu ar fi avut resursele naturale cu care a fost înzestrat, nu ar fi putut să existe viaţă pe el.

 

 

sursa: rasarit.com

Soucre Link