Tag: evolutionism

Omul din Nebraska

Omul din Nebraska

În anul 1922, Henra Fairfield Osborn, directorul Muzeului American de Istorie Naturală, a declarat că a găsit o fosilă a unui molar ce aparţinea perioadei Pliocenului, în Nebraska de vest, în apropiere de Snake Brook. Acest dinte se presupunea că are atât caracteristici umane, cât şi de maimuţă. A început apoi o dezbatere ştiinţifică extinsă în jurul acestei fosile, care a început să fie numită „Omul din Nebraska“. În cadrul acestei dezbateri, unii au interpretat acest dinte ca aparţinând lui Pithecanthropus erectus, în timp ce alţii au susţinut că el era mai apropiat de un dinte uman. Omul din Nebraska a primit de îndată şi un „nume ştiinţific“: Hesperopithecus haroldcooki.
 
Mulţi specialişti i-au oferit lui Osborn susţinerea lor. Pe baza acestui singur dinte, au fost apoi trasate capul şi trupul Omului din Nebraska, Mai mult decât atât, Omul din Nebraska a fost chiar reprezentat împreună cu soţia şi copiii săi, sub forma unei întregi familii situate într-un cadru natural.
 
Şi toate aceste scenarii au fost dezvoltate pornind de la un singur dinte. Cercurile evoluţioniste şi-au pus atâta credinţă în acest „om fantomă“ încât atunci când un cercetător pe nume William Bryan s-a opus acestor concluzii părtinitoare ce se bazau pe un singur dinte, el a fost criticat extrem de dur.
 
În anul 1927, au fost găsite alte părţi ale scheletului. Conform acestor noi piese descoperite, dintele nu aparţinea nici unui om şi nici unei maimuţe. Atunci s-a realizat că el aparţinea unei specii dispărute de porc sălbatic american, numit Prosthennops. William Gregory şi-a intitulat articolul din revista Science în care anunţa adevărul: „Hesperopithecus: Se pare că nu este nici maimuţă şi nici om“69 Iar apoi, toate desenele lui Hesperopithecus haroldcooki au fost îndepărtate foarte repede din literatura evoluţionistă.
Source Link

Views: 1

Eliberarea de prejudecati – partea 2

Eliberarea de prejudecati – partea 2

 

Haideţi să mergem acum mai departe, păstrând în minte acest fundament ştiinţific. Există două viziuni general răspândite şi acceptate despre modul în care a apărut viaţa pe Pământ. Prima este aceea că Dumnezeu a creat toate vieţuitoarele, în întreaga complexitate a structurii lor actuale. Cea de-a doua este aceea că viaţa s-a format în urma unor coincidenţe inconştiente şi aleatorii. Cea din urmă este, de altfel şi viziunea susţinută de teoria evoluţionistă.
Atunci când studiem datele ştiinţifice, cum ar fi spre exemplu cele ale biologiei moleculare, putem să observăm că nu există nici cea mai mică şansă pentru ca o celulă individuală – sau chiar şi una dintre milioanele de proteine prezente în această celulă – să fi apărut la întâmplare, aşa cum susţine evoluţionismul. Aşa cum vom explica în capitolele următoare, calculele probabilistice confirmă şi mai mult acest lucru. Prin urmare, viziunea evoluţionistă asupra apariţiei formelor de viaţă are o rată zero de probabilitate a veridicităţii.

Aceasta înseamnă că prima viziune are „sută la sută“ probabilitatea de a fi adevărată. Aceasta înseamnă că viaţa a apărut dintr-o dată. Cu alte cuvinte, a fost „creată“. Toate formele de viaţă au apărut prin actul de creaţie al lui Dumnezeu, graţie puterii, înţelepciunii şi cunoaşterii Sale superioare. Acest lucru nu ţine doar de credinţă; este o concluzie firească pe care înţelepciunea, logica şi ştiinţa ne-o conferă.

Date fiind aceste circumstanţe, oamenii noştri de ştiinţă „evoluţionişti“ ar trebui să-şi retragă pretenţiile şi să adere la ceea ce este atât evident, cât şi dovedit. Cine face opusul demonstrează că este mai degrabă o persoană care exploatează ştiinţa pentru a-şi susţine filozofiile, ideologia şi dogma, decât un adevărat om de ştiinţă.

Mânia, încăpăţânarea şi prejudecăţile unui asemenea „om de ştiinţă“ cresc tot mai mult, de fiecare dată când el se confruntă cu realitatea. Atitudinea sa poate fi explicată printr-un singur cuvânt: „credinţă“. Cu toate acestea, aici este vorba despre o credinţă oarbă şi plină de superstiţii, întrucât nu găsim o altă explicaţie pentru lipsa de interes pe care un asemenea om o manifestă faţă de faptele obiective şi nici pentru faptul că este capabil să se dedice întreaga viaţă unui scenariu absurd pe care l-a construit în propria imaginaţie.Source Link

Views: 0

Eliberarea de prejudecati – partea 1

Eliberarea de prejudecati – partea 1

 

Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti îşi impun propriile lor prejudecăţi şi viziuni filozofice asupra publicului, sub pretextul ştiinţei. Spre exemplu, deşi ei sunt perfect conştienţi de faptul că evenimentele întâmplătoare nu generează decât iregularitate şi confuzie, cu toate acestea, ei susţin că această extraordinară ordine, cât şi planificarea şi structura ce sunt vizibile în univers şi în organismele vii, au apărut ca rezultat al întâmplării.

Spre exemplu, un asemenea biolog observă cu uşurinţă că există o copleşitoare armonie în molecula unei proteine, cărămida vieţii, şi că nu există nicio probabilitate ca aceasta să fi apărut la întâmplare. Cu toate acestea, el pretinde că această proteină a apărut la întâmplare, în urmă cu milioane de ani, în condiţiile primitive ce ar fi existat atunci pe pământ. Şi el nu se opreşte aici; mai susţine de asemenea, fără nicio ezitare, că milioane de proteine s-au format la întâmplare şi că acestea, într-un mod uluitor, s-au adunat pentru a crea prima celulă vie. Mai mult decât atât, el îşi apără propria viziune cu o încăpăţânare oarbă. Iar această persoană este un om de ştiinţă „evoluţionist“.

Dacă acelaşi om de ştiinţă ar găsi, în timp ce s-ar plimba de-a lungul unui drum drept, trei cărămizi aşezate una deasupra celeilalte, cu siguranţă nu s-ar gândi niciodată că acele cărămizi au ajuns în acelaşi loc din pură întâmplare şi că apoi s-au urcat una deasupra celeilalte din nou, din pură întâmplare. Şi într-adevăr, orice om care ar face o asemenea presupunere ar fi considerat nebun.

Atunci, cum este oare posibil ca oameni care sunt capabili să evalueze raţional evenimente obişnuite, să adopte o asemenea atitudine iraţională atunci când este vorba de evaluarea propriei lor existenţe?

Nu este posibil să pretinzi că ai adoptat această atitudine în numele ştiinţei: o abordare ştiinţifică necesită ca oricând există două alternative cu şanse egale în ceea ce priveşte un anumit caz, să se ia în considerare ambele alternative. Iar dacă probabilitatea uneia dintre cele două alternative este mult inferioară, spre exemplu, de doar un procent, atunci, ceea ce trebuie făcut din punct de vedere ştiinţific şi raţional este să se ia în considerare cealaltă alternativă, a cărei probabilitate este de 99 de procente, ca fiind cea validă.Source Link

Views: 0

Advantages of overseas domestic helper.