Scuzele şi iertarea – din etica musulmanului

Sheikh Muhammad Al-Ghazali

 

Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis:

„Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede îşi revin, iar alţii se înfurie greu, dar tot atât de greu îşi revin la normal. Aceasta înseamnă că revenirea la normal este în concordanţă cu rapiditatea instalării mâniei. Aveţi grijă! Unii oameni se mânie repede şi îşi revin cu greu la normal. Ascultaţi, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar imediat se căiesc şi cei mai răi dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar foarte târziu îşi revin la normal. Ascultaţi! Dintre aceştia sunt unii care îşi plătesc datoria într-o manieră mai bună şi care, de asemenea, cer împrumut într-un mod plăcut. Unii oameni nu se grăbesc să dea înapoi, dar ştiu să ceară. Unii cer într-o manieră neplăcută, dar plătesc la timp. Ascultaţi cu atenţie, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care cer într-o manieră plăcută şi plătesc la vreme şi cei mai răi sunt cei care fac prost ambele lucruri. Aveţi grijă, mânia se transformă într-o scânteie în inima fiului lui Adam. Nu vedeţi că la vreme de furie ochii omului se înroşesc şi nările i se lărgesc? Dacă cineva observă aceste semne la un om, să nu se urnească din locul în care se află.” (At-Tirmizi).

Aşadar omul să stea liniştit, să nu se mişte ca să nu înrăutăţească lucrurile, fiindcă flăcările mâniei şi furiei ard totul în calea lor. Inteligenţa şi conştiinţa dispar şi omul este înlănţuit de vraja patimilor. Atunci lucrurile nu se îmbunătăţesc.
Istorisirea citată mai sus dă explicaţii referitoare la tipurile de oameni şi realizările lor, precum şi la valoarea mărinimiei şi moralităţii. De câte ori consideră că este necesar, credinciosul cedează el însuşi.
Omul furios manifestă diferite feluri de prostie. Uneori sparge uşa, dacă aceasta nu se deschide imediat în faţa lui. În furia sa, sparge orice aparat sau orice componentă a acestuia pe care o are în mână şi chinuie animalul care ascultă de poruncile sale.
Pânza unui om a fost luată de vânt şi el a blestemat-o. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „N-o blestema, fiindcă ea se supune poruncilor lui Allah şi se află sub stăpânirea Lui. Blestemul se întoarce asupra celui ce blesteamă un lucru ce nu merită.” (At-Tirmizi).
Există numeroase răutăţi născute din mânie şi rezultatele lor sunt devastatoare. De aceea se spune că a avea stăpânire de sine la vreme de mânie este o dovadă demnă de laudă a autocontrolului şi a forţei nobile a toleranţei.
Ibn Mes’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a povestit că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Pe cine numiţi voi puternic?”. Oamenii au răspuns: „Pe cel ce nu este doborât de nimeni îl considerăm noi puternic.” El a zis: „Nu, puternic este cel ce se stăpâneşte la mânie.” (Muslim).
Un om l-a rugat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Dă-mi un sfat, dar nu unul lung pe care l-aş putea uita!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Nu te mânia!” (Malik).
Ce răspuns ar putea fi mai scurt şi mai la obiect decât acesta? Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a acordat întotdeauna importanţă temperamentului şi mediului din care proveneau indivizii şi grupurile atunci când le dădea învăţături şi sfaturi. El îşi lungea sau îşi scurta discursul după cum o cerea ocazia.
Eforturile făcute pentru a separa Islamul de perioada pre-islamică au avut la bază eliminarea a două aspecte: ignorarea învăţăturii şi ignorarea îngăduinţei. Prima ignoranţă a fost îndepărtată cu ajutorul cunoaşterii, înţelegerii, predicilor şi sfaturilor, iar a doua a fost îndepărtată prin reprimarea dorinţelor rebele şi prin împiedicarea greşelilor etc.
Arabii din perioada pre-islamică erau mândri de ignoranţa şi răutatea lor, aşa cum spune un poet arab al timpului: „Aveţi grijă! Nimeni să nu-şi arate ignoranţa şi răutatea înaintea noastră, altfel va dovedi că este mai ignorant şi mai ticălos decât toţi.”
Când a apărut Islamul, a eliminat această intensitate a sentimentului şi a introdus în societate practica iertării. Dacă cineva nu putea ierta, atunci primea poruncă să acţioneze cu dreptate. Acest obiectiv putea fi atins doar când furia şi mânia erau ţinute sub control de către intelect.
Există numeroase hadisuri în care profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) le-a dat arabilor sfaturi care să-i conducă spre acest ideal într-o asemenea măsură încât manifestările tiranice, agresiunea, furia şi ura au fost declarate ca fiind situate în afara sferei Islamului. Lucrurile care unesc un grup şi nu-i permit să fie tulburat, insulta etc. au fost considerate a fi agenţi ce distrug unitatea:

„Dacă un musulman insultă pe cineva, dă dovadă de răutate, iar dacă se ceartă sau se bate cu cineva, dă dovadă de necredinţă.” (Bukhari); „Când se întâlnesc doi musulmani, Allah coboară între ei o perdea despărţitoare. Dacă unul dintre cei doi adresează celuilalt cuvinte urâte, atunci el sfâşie această perdea a lui Allah.” (Baihaqi).

Un arab a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pentru a afla despre învăţăturile Islamului. Înainte de aceasta, nici nu-l mai văzuse pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), nici nu aflase despre mesajul lui. Numele său era Jabir bin Salim. El povesteşte: „Am văzut un om ale cărui păreri erau copiate de oameni. Dacă el spunea ceva, oamenii împărtăşeau acest lucru celorlalţi. I-am întrebat cine era omul acela. Ei au zis că este Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Atunci eu i-am spus: «Asupra ta să fie pace (alaik-as-salam), o, Trimis al lui Allah!» El a zis: «Să nu mai saluţi astfel. Acesta este salutul fata de cei morţi. Să spui: Pacea fie cu tine (as-salamu aleik)!»” Arabul acela a zis: „Am întrebat: «Tu eşti Trimisul lui Allah?» El a răspuns: «Eu sunt Trimisul Celui pe care-L chemi la necaz şi El îţi alungă necazurile, Celui care, atunci când te cuprinde foamea şi Îi strigi numele, face iarba să crească pentru tine, Celui care, atunci când îţi pierzi animalul în pustiu şi Îl strigi după ajutor, îţi aduce înapoi animalul pierdut!»” El povesteşte că i-a spus: „Sfătuieşte-mă!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu faci rău nimănui!” După aceea arabul n-a mai făcut rău niciodată, niciunui om liber, niciunui sclav, niciunei cămile sau capre. Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu consideri nicio virtute ca fiind neînsemnată, chiar dacă ar fi fratele tău ce vorbeşte cu tine zâmbind. Şi acesta este un act de virtute.” Apoi a spus: „Dacă cineva te ceartă şi te face să te simţi ruşinat de vreunul dintre defectele tale, să nu-l faci să se simtă ruşinat de vreuna dintre greşelile lui, fiindcă prin această faptă el îşi arată neliniştea ce-l stăpâneşte.” (Abu Dawud).

 

__________

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010Source Link

Views: 0

Femeia ca mamă – partea a 2-a

 

 

Femeia ca mamăO dovadă că Islamul se îngrijeşte de mame, de drepturile şi sentimentele mamelor, este aceea că o mamă divorţată are mai multe drepturi şi este mai indicat ca ea să aibă grijă de copii decât tatăl lor. ’Abdullah Ibn ’Amr Ibn Al-Aas a relatat că o femeie a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, acest fiu al meu a crescut în pântecele mele, l-am alăptat de la sânul meu, l-am ţinut în poala mea. Tatăl lui l-a luat de lângă mine.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Tu ai mai multe drepturi, dacă nu te măriţi.” Hadisul este consemnat de Ahmed în Al-Musnad (6707). Şeicul Şaker a confirmat autenticitatea sa. Hadisul este consemnat, de asemenea, şi de Abu Dawud.
Imam Al-Khataby a spus în Punctele de reper ale tradiţiei / Maalem As-Sunna: „Cutie este numele unui loc care conţine un lucru. Aceasta înseamnă că mama este mai îndreptăţită, dacă ea şi tatăl au procreat copilul, iar apoi ea a îndeplinit singură lucruri precum alăptatul şi altele la care tatăl nu a contribuit. De aceea ea merită să aibă drepturi asupra copilului înaintea bărbatului.”
Ibn ’Abbas a spus: „’Omar Ibn Al-Khattab a divorţat de soţia lui dintre ansari, mama lui ’Asim. El a întâlnit-o pe când îşi purta copilul în Mahser (o piaţă dintre Quba şi Medina). Copilul era înţărcat şi putea să meargă. ’Omar a luat copilul de la ea şi s-au certat până ce copilul a început să plângă. ’Omar a zis: «Am mai multe drepturi asupra copilului meu decât tine.» Ei s-au plâns lui Abu Bakr al cărui verdict a fost acela că mama ar trebui să păstreze copilul. El a spus: «Mirosul, patul şi poala ei sunt mai bune pentru el decât ale tale până ce copilul va creşte şi va alege el însuşi.»” Punctele de reper ale tradiţiei / Maalem As-Sunna (2181).
Mama, care este apreciată atât de mult în Islam şi căreia îi sunt date toate aceste drepturi, are o sarcină de îndeplinit. Ea trebuie să aibă grijă de copiii ei, să îi crească bine, să le sădească virtutea în inimă şi să îi facă să deteste răul. Trebuie să îi înveţe să Îi fie supuşi lui Allah, să îi încurajeze să apere ce este corect, să nu îi oprească să lupte pentru Allah din cauza sentimentelor ei materne, ci să favorizeze calea cea bună de manifestare a sentimentelor.
Noi am văzut o mamă credincioasă, Al-Khansaa, îndemnându-şi elocvent cei patru fii ai ei să fie curajoşi şi credincioşi. Apoi, imediat ce bătălia s-a terminat şi vestea morţii celor patru fii ai ei s-a răspândit, ea nu a jelit, ci a mers mai departe, dar a zis cu certitudine şi mulţumire: „Lăudat fie Allah care m-a onorat cu martiriul lor pentru credinţa Sa!”

Prin călăuzirea Coranului, cunoaştem exemple superbe de mame bune care au avut o influenţă şi o poziţie aparte în istoria credinţei în Allah. Mama lui Moise, de exemplu, a răspuns la chemarea şi revelaţia lui Allah, lăsându-şi fiul, lumina ochilor ei, să plutească pe râu, asigurată fiind de promisiunea lui Allah:

Şi i-am revelat Noi mamei lui Moise: «Alăptează-l! Iar dacă te temi pentru el, aruncă-l în mare! Şi nu-ţi fie teamă şi nu fi mâhnită, căci Noi îl vom întoarce pe el la tine şi-l vom face pe el [unul] dintre trimişi!» (Al-Qasas 28:7).

De asemenea, avem exemplul mamei Mariei, cea care a promis că orice va avea în pântece Îi va fi dedicat lui Allah pentru a rămâne departe de orice politeism sau orice altă adorare în afară de cea a lui Allah. Ea s-a rugat lui Allah pentru a-i accepta legământul:

Muierea lui ’Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor [As-Sami’, Al-’Alim]!» (Aal `Imran 3:35).

Faptul că a descoperit că acel copil era o fetiţă, lucru la care nu se aştepta, nu a împiedicat-o să îşi îndeplinească jurământul, rugându-L pe Allah să o protejeze de tot ce este rău:

Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!» (Aal `Imran  3:36).

Mai mult decât atât, Coranul a făcut din Maria (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica lui ’Imran şi mama profetului Iisus (Pacea fie asupra sa!), un exemplu de puritate, umilinţă în faţa lui Allah şi credinţă în cuvântul Său:

Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ‘Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie. (At-Tahrim 66:12).

 

_______________

Statutul femeii in Islam, Sheikh Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmana, 2010, BucurestiSource Link

Views: 0

Emilie Francois – starul Hollywood

 

Myriam-Cerrah-300x216 Emilie Francois s-a născut în 1983 și și-a început cariera pe când avea 12 ani, debutând în Sense and Sencibility (1995) în care a jucat alături de Emma Thompson și Kate Winslet.

Acrtița britanică cu origini franceze și irlandeze s-a convertit la Islam în 2003. În cele ce urmează o puteți pe urmări pe Myriam Francois-Cerrah după convertirea ei:

httpv://www.youtube.com/watch?v=Q6c1J3kiBS0

Source Link

Views: 0