Tag: Islamic

Profetul Muhammad – 6

Profetul Muhammad – 6

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Medina

 

Khurram Murad

 

Mesajul pe care Mekka şi Taif l-au respins a ajuns în schimb în inimile celor din Yathrib (Medina), o mică oază situată la 400 de km nord de Mekka, astăzi cunoscută sub numele de Madinatun Nabi – „Oraşul Profetului” sau Madinah Munawwara – „Oraşul luminos”. Acest oraş a fost ales să fie centrul de unde lumina divină urma să se răspândească în întreaga lume, în viitor. Într-un timp scurt, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a pierdut soţia, iubita sa tovarăşă de viaţă – Khadija; apoi a decedat Abu Talib, unchiul care i-a fost tutore şi care l-a protejat de crunţii lui duşmani din Mekka, iar apoi a trăit cea mai umilitoare zi din viaţa lui la Taif. După aceste evenimente triste, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era cuprins de o adâncă tristeţe, Allah i-a oferit un dar menit să-i mai aline durerea din suflet. L-a luat într-o călătorie spirituală şi i-a arătat nevăzutul şi le-a deschis inimile celor din Medina care au devenit receptivi la mesajul său.

După întoarcerea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) din Taif şi din călătoria lui nocturnă, în timpul următorului pelerinaj, şase bărbaţi din Medina au îmbrăţişat Islamul. Ei au transmis mesajul islamic mai multor oameni, atât cât a fost posibil, şi, în timpul următorului pelerinaj, în anul 621, au venit împreună cu 12 persoane. Ei au depus jurământ în faţa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) că nu-I vor asocia nimic lui Allah, nu vor fura, nu vor comite adulter, nu-şi vor ucide copiii, nu vor calomnia şi i se vor supune lui în ceea ce este corect. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Dacă respectaţi acest jurământ, atunci Paradisul este al vostru.” De data aceasta, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a trimis pe Musaab ibn Umayr cu ei pentru a-i învăţa Coranul şi Islamul şi pentru a răspândi religia islamică.

De-a lungul unui an, din ce în ce mai mulţi oameni − şefi de trib, bărbaţi şi femei din Medina − au devenit musulmani. În timpul următorului pelerinaj, ei s-au hotărât să trimită o delegaţie la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru a semna un pact cu el şi să-i invite, pe el şi pe ceilalţi musulmani din Mekka, la Medina care devenise precum un sanctuar şi un centru al răspândirii mesajului divin − Islamul.

Au venit 73 de bărbaţi şi două femei care s-au întâlnit cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Aqaba. S-au angajat să-l apere pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la fel ca pe femeile şi pe copiii lor, să lupte împotriva tuturor oamenilor, de orice rasă, chiar dacă nobilii lor ar fi ucişi şi şi-ar pierde toate bunurile. Când au întrebat ce vor primi, dacă îşi vor respecta angajamentul, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Paradisul.” Începutul a fost făcut şi astfel au fost puse bazele societăţii, statului şi civilizaţiei islamice. Drumul era acum deschis pentru adepţii persecutaţi şi torturaţi ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care puteau să se retragă în viitoarea Casă a Islamului − Medina. El i-a sfătuit să emigreze şi, treptat, majoritatea a plecat spre Medina.

Duşmanii lor din Mekka nu puteau suporta să-i vadă pe musulmani trăind în pace. Ei ştiau cât de puternic e mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), erau conştienţi că musulmanii nu mai erau dominaţi de vechile obiceiuri arabe, legăturile de rudenie şi nici de cei cu care ar trebui să lupte pentru protejarea credinţei lor. Cei din Mekka au simţit că prezenţa musulmanilor în Medina reprezenta un pericol pentru caravanele comerciale din nord. Ei au considerat că pot fi opriţi doar dacă îl ucid pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Au pus la cale o conspiraţie: un tânăr puternic şi cu o poziţie socială bună urma să fie numit de către fiecare clan, toţi urmând să-l atace şi să-l omoare pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) într-o dimineaţă, când el va ieşi din casă, pentru ca sângele lui să fie pe mâinile tuturor celor aparţinând diferitor clanuri.

Astfel, clanul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ar fi trebuit să accepte banii mânjiţi cu sânge în locul răzbunării. Informat despre complot de către îngerul Gibril şi instruit să plece din Mekka la Medina, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a dus acasă la Abu Bakr pentru a finaliza pregătirile de călătorie. Abu Bakr a fost extrem de încântat de onoarea şi binecuvântarea de a fi ales ca însoţitor al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în această călătorie binecuvântată, sfântă, foarte importantă şi istorică. El i-a oferit Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cămila sa, dar acesta a insistat să i-o plătească. În noaptea decisivă, la lăsarea întunericului, tinerii aleşi de către liderii quraişiţi pentru a-l omorî pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au înconjurat casa acestuia. Ei au decis să-l atace când va ieşi din casă pentru rugăciunea de seară.

Între timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a dat lui Ali banii pe care-i avea cu el de la mekkani. Ali s-a oferit să doarmă în patul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), iar trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a strecurat afară din propria casă şi, aruncând puţin praf în direcţia duşmanilor săi, a trecut pe lângă ei, deşi aceştia aveau ochii aţintiţi asupra casei sale. S-a întâlnit cu Abu Bakr acasă la el şi au mers amândoi la o peşteră din apropierea muntelui Thaur.

Când cei din tribul Quraiş şi-au dat seama că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a scăpat, au fost furioşi. L-au căutat peste tot, au oferit o recompensă de 100 de cămile celui care-l va aduce pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mort sau viu. Suraqa, un şef de trib, l-a zărit pe trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi l-a urmărit, sperând să câştige recompensa.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), vânat de duşmanii lui necruţători şi în aşteptarea unui viitor nesigur la Medina, i-a spus lui Suraqa: „Va veni în curând o zi când brăţara de aur a lui Kisra (Chosroe) va fi la mâna lui Suraqa.” Astfel, Suraqa s-a retras şi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat spre Medina.

Aceasta a fost hegira, emigrarea: o distanţă mică între două oraşe, un salt mare în istorie, un salt grandios în formarea naţiunii islamice. De aceea musulmanii încep numărătoarea anilor de la acest eveniment şi de la naşterea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) sau a primei revelaţii din Hira. Primul loc vizitat de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în Medina a fost Quba, situată la 10 km în afara Medinei. El a construit acolo prima moschee. Tot acolo şi-a ţinut primul discurs public: „Salutaţi-i pe ceilalţi spunând «As salam alaikum» / «Pacea asupra voastră», daţi de mâncare celor nevoiaşi, rugaţi-vă în timp ce oamenii dorm şi veţi intra în Paradis!”.

Trei zile mai târziu, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a intrat în Medina. Bărbaţi, femei, copii, întreaga comunitate a ieşit pe străzi şi el a fost întâmpinat triumfător. A fost cea mai frumoasă zi; copiii au cântat atunci: „Veniţi! Este Profetul! Veniţi! Este Profetul!”

Primul lucru pe care l-a făcut Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) după ce a sosit la Medina a fost să-i înfrăţească pe localnici cu emigranţii.

Această înfrăţire rămâne şi astăzi o particularitate a musulmanilor. Un emigrant s-a înfrăţit cu un ajutor. Ajutoarele s-au oferit să împartă cu emigranţii tot ce aveau, în mod egal.

Madina3Aşa că musulmanii au format o comunitate bazată pe credinţă şi fraternitate, punând astfel temelia statului islamic. S-a ridicat prima construcţie. Aceasta a fost moscheea − masjid, o construcţie destinată adorării lui Allah / Dumnezeu cel Unic, numită Masjid an-Nabawi – „Moscheea Profetului”. Din momentul acela, moscheea a rămas marca vieţii comunitare şi sociale a musulmanilor, spaţiu adecvat integrării dimensiunilor spirituale şi politice ale Islamului, o sursă de identificare, un martor al existenţei Islamului. În acelaşi timp, s-au luat măsuri şi au fost construite instituţiile necesare integrării întregii vieţi sociale conform centrării vieţii musulmanului pe adorarea Unicului Dumnezeu. În acest scop au fost fixate cele cinci rugăciuni zilnice, postul din luna Ramadan şi zakat − dania rituală obligatorie. Atât timp cât nu a existat o altă recomandare divină, musulmanii au urmat practicile respectate de evrei şi creştini. Astfel, ei obişnuiau să se roage în direcţia Ierusalimului, dar, curând, această direcţie a fost schimbată prin poruncă divină şi musulmanii s-au rugat spre Mekka.

Acest eveniment istoric a marcat formarea noii comunităţi islamice care a înlocuit comunităţile creştine şi iudaice, a respectat vechiul mesaj al lui Avraam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi s-a reîntors la cea mai veche Casă a lui Allah, reconstruită de patriarhul Profeţilor, Avraam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 0

Profetul Muhammad – 5

Profetul Muhammad – 5

 

Construirea societăţii

Khurram Murad

 

008De-a lungul acelor ani, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era înconjurat de forţe ostile (deşi, finalmente, triumful a fost de partea sa), el a continuat să purifice sufletele, să ridice moralul adepţilor săi şi să pună bazele unei familii, societăţi şi a unui stat drept.

Misiunea sa era acum completă: el crease un om nou şi schimbase vieţile multor bărbaţi şi femei, determinându-i să se dăruiască în totalitate Creatorului lor. El crease o nouă societate − una bazată pe dreptate. Prin exemplul propriei sale vieţi şi prin Coran, omenirii i s-a dat lumina şi îndrumarea necesară pentru a trăi o viaţă pioasă.

Este remarcabil că această întreagă revoluţie deschizătoare de drumuri, care a triumfat nu numai în Arabia, ci şi în toată lumea, în toate timpurile ce au urmat, şi care a vestit naşterea celei mai strălucite civilizaţii din lume, a costat nu mai mult de 750 de vieţi − majoritatea ale beligeranţilor din diferite bătălii. Cu toate acestea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este uneori descris de către cei care au exterminat mii de oameni în numele unor presupuse idealuri legate de „civilizaţie” drept un om violent.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a îndeplinit singurul Hajj (pelerinaj) în cel de-al zecelea an după emigrarea la Medina. Pe câmpia Arafat, el a ţinut o predică de o frumuseţe inestimabilă şi de o valoare eternă:

„Niciun om nu are dreptul de a stăpâni peste alţi oameni; toţi oamenii sunt egali, indiferent de originea, culoarea sau naţionalitatea lor.”

Câteva luni mai târziu, în cel de-al unsprezecelea an după Hijra, profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit. El a fost îngropat în casa în care locuise la Medina.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un caracter minunat şi frumos. A fost îndurător, blând şi înţelegător. A iubit copiii şi le vorbea cu blândeţe.

Niciodată nu a abuzat de cineva şi i-a iertat şi pe cei mai aprigi duşmani ai săi. A dus o viaţă foarte simplă. Îşi repara singur pantofii şi hainele. A trăit cumpătat; foarte adesea nu se găsea deloc mâncare în casa sa timp de mai multe zile.

Astfel era Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Conform tuturor standardelor prin care se poate măsura nobleţea umană, el a fost de neegalat; niciun om nu a fost vreodată mai măreţ!

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 0

Profetul Muhammad – part 3

Profetul Muhammad – part 3

 

Khurram Murad

 

Astfel, Waraqah bin Nawfal nu a avut nicio îndoială că ultimul Profet venise, aşa cum se aştepta, şi a crezut în el, însă majoritatea oamenilor din Mekka, aceiaşi care îl supranumiseră „Cel demn de încredere” / Al-Amin şi „Cel Sincer” / Al-Sadiq, nu a putut să creadă în el. Nici evreii sau creştinii care aşteptaseră sosirea Profetului atâta timp nu au putut să creadă în el. Nu pentru că se îndoiau de sinceritatea sau integritatea sa, ci întrucât nu erau pregătiţi să renunţe la întregul lor stil de viaţă, acceptând mesajul său simplu, dar radical.

Atunci când recit Coranul, găsesc următoarele instrucţiuni clare: Allah este Cel care v-a creat pe voi, cerurile şi pământul; EL este singurul tău Dumnezeu şi Stăpân…

Oferiţi-I numai Lui tot ceea ce aveţi şi vieţile voastre, adoraţi-L şi slujiţi-L numai pe EL. Allah să fie Unicul Dumnezeu.

Iar Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) afirmă: cuvintele pe care le rostesc, El le pune în gura mea; eu vorbesc în numele Său. Supuneţi-vă mie şi lăsaţi-i pe toţi cei ce pretind supunerea umană. Tot ceea ce este în ceruri şi pe pământ Îi aparţine lui Allah. Niciun om nu are

dreptul să fie stăpânul altui om, să răspândească asuprire şi corupţie pe pământ. Viaţa veşnică te aşteaptă dincolo, acolo unde Îl vei întâlni direct pe Allah şi viaţa ta va fi judecată; pentru aceasta trebuie să te pregăteşti.

Acest mesaj simplu a zguduit bazele societăţii mekkane şi lumea secolului al VII-lea. Lumea din vremea aceea, ca şi în zilele noastre, trăia sub jugul multor zei falşi: regi şi împăraţi, preoţi şi călugări, stăpâni feudali şi negustori bogaţi, prezicători şi vrăjitori care pretindeau că ştiu ceea ce alţii nu ştiu − toţi stăpâneau peste oameni. Omul îşi fabrica zei din propriile dorinţe, din credinţele sale tribale, din strămoşii săi şi din puterile naturii, iar astăzi naţiunile, culturile, ştiinţele şi tehnologia stăpânesc peste oameni.

Mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a provocat şi a fost rostit pentru toţi oamenii.

Adversarii săi din Mekka nu au putut face nimic mai mult decât să-l eticheteze în mod neconvingător ca mincinos, poet, prezicător sau posedat. Cum era posibil ca Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să rostească dintr-o dată cuvinte uimitor de elocvente, el, o persoană care nu ştia să scrie şi să citească, el, care niciodată nu a compus un singur vers, care nu arătase nicio înclinaţie în a-i conduce pe oameni.

Clevetitorii şi oponenţii săi nu aveau niciun răspuns. Când au fost provocaţi să rostească nişte cuvinte care să se asemene, fie şi în cea mai mică măsură, cu acelea pe care Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pretindea că le primea de la Allah, ei au fost incapabili să creeze ceva corespunzător.

Mai întâi în particular, iar ulterior în public, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a continuat să-şi facă cunoscut mesajul. El însuşi avea o relaţie intensă şi vie cu Allah, fiind complet devotat mesajului şi misiunii încredinţate lui. Treptat, oamenii s-au apropiat şi au îmbrăţişat Islamul. Ei proveneau din toate straturile sociale – conducători şi sclavi, comercianţi şi meşteşugari, bărbaţi şi femei, majoritatea tineri.

5610029551_db941da3e0_zDoar o simplă ascultare a Coranului era suficientă pentru a-i transforma. Unii l-au văzut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi au fost captivaţi imediat de lumina compasiunii, generozităţii şi umanităţii manifestată prin manierele şi moralitatea sa, prin cuvintele şi faptele sale şi, de asemenea, vizibilă pe chipul său. Însă persecuţia a continuat să se intensifice şi înăsprească. Creştea cu furie şi ferocitate. Cei care s-au alăturat Profetului, precum şi Profetul însuşi (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), au fost torturaţi în nenumărate feluri: au fost ironizaţi, abuzaţi, bătuţi, biciuiţi, întemniţaţi şi boicotaţi. Unii au fost supuşi unor torturi şi mai inumane: au fost puşi pe cărbuni încinşi până când grăsimea corpului care se topea îi stingea sau au fost târâţi pe nisip şi pe pietre fierbinţi. Totuşi puterea credinţei lor a fost atât de intensă, încât niciunul dintre ei nu a renunţat la ea în faţa unor asemenea chinuri şi încercări.

Pe măsură ce persecuţiile deveneau din ce în ce mai insuportabile, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a spus: „Dacă mergeţi în Abisinia, veţi găsi acolo un rege creştin sub domnia căruia nimeni nu este nedreptăţit.” Cam 80 dintre adepţii săi şi-au părăsit astfel casele şi au emigrat în Abisinia, unde regele creştin le-a acordat protecţie totală în pofida pledoariilor şi manevrelor ostile ale emisarilor trimişi de către conducătorii quraişiţi. Aceasta a fost prima emigrare din Islam.

În tot acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi însoţitorii săi au continuat să-şi hrănească sufletul şi intelectul, să-şi întărească caracterul şi să se fortifice pentru marea sarcină pe care o aveau de îndeplinit.

Ei se întâlneau cu regularitate, în special într-o casă de lângă Kaaba, numită Dar al-Arqam, pentru a citi şi a studia Coranul, pentru a-L adora şi a se ruga lui Allah şi a consolida legăturile de fraternitate.

Zece ani au trecut, iar oamenii din Mekka nu vroiau să îşi îndrepte credinţa prin mesajul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi nici nu au arătat vreun semn de îmblânzire a persecuţiei musulmanilor. În acest timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a pierdut prietenii cei mai apropiaţi, soţia, Khadija, şi unchiul, Abu Talib, protectorul său în lumea tribală din Mekka.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a decis atunci să ducă mesajul său oamenilor dintr-un oraş apropiat de Mekka, Taif, cunoscut pentru prosperitatea sa. În Taif, liderii tribali l-au ironizat şi ridiculizat şi i-au respins mesajul. De asemenea, ei au incitat sclavii şi copiii de pe drum ca să îl insulte, ironizeze şi să arunce cu pietre în el.

El a fost bătut cu pietre până la sânge şi scos afară din Taif; totuşi, când prietenul său, Zaid, i-a spus să îi blesteme pe oamenii din Taif şi când Allah l-a pus sub comanda lui pe Îngerul Munţilor pentru a zdrobi valea din Taif, în caz că el ar fi dorit aceasta, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) doar s-a rugat pentru îndrumarea lor. Astfel era mila şi compasiunea celui care este „îndurare pentru toate lumile”.

Întâmplarea din Taif a reprezentat cel mai dificil moment din viaţa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), marcând începutul unei noi perioade, când misiunea sa urma să fie întemeiată pe o bază solidă şi să se eleveze, din ce în ce mai mult, până la sfârşitul timpurilor.

Noua etapă a fost delimitată astfel: într-o noapte, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost trezit şi însoţit de către îngerul Gibril mai întâi până la Ierusalim. Acolo el s-a întâlnit cu toţi Profeţii (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) care s-au adunat în spatele lui, în timp ce se ruga pe stânca din centrul Templului, în locul unde se află astăzi Domul Stâncii. De la stâncă, însoţit de către înger, el s-a înălţat prin cele şapte ceruri şi dincolo de ele.

El a văzut tot ceea ce Allah l-a făcut să vadă, lumile cereşti pe care niciun om nu le poate percepe şi care constituie esenţa mesajului şi misiunii sale.

În timpul acestei călătorii s-au stabilit cele cinci rugăciuni zilnice pentru comunitatea musulmană. În plus, tot atunci i s-a dat Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) Cartea pentru noua societate şi pentru statul care urma să se nască curând, prorocit şi descris de asemenea în Coran, în Surat Al-Isra’(capitolul 17).

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 0

direct hire for 1st timer ofws to hong kong.