Islamic - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Comportamentul față de părinți – Yasir Qadhi

Şi domnul tău a hotărât să nu-l adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine nu le spune lor “Of” şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. ( Al-Israa’ 17:23)

Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel lăudăros! (An-Nisaa’ 4:36).

Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceţi lor nici măcar «Of» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «[Roagă-te pentru ei] Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!»(Al-Israa’ 17:23-24).

Modul de exprimare a profetului Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) în discuţia cu tatăl său, deşi acesta din urmă dorea ca el să îi venereze pe idoli, este un alt exemplu excelent pentru credincioşi. În ciuda opoziţiei tatălui său, profetul Ibrahim (Pacea fie asupra sa!) i-a vorbit tatălui său politicos:

Şi pomeneşte-l în Carte pe Avraam; el a fost un iubitor de adevăr şi un profet! Când i-a spus el tatălui său: «O, tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude, nu vede şi nu-ţi este de niciun folos? O, tată! Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! O, tată! Nu te închina la Şeitan, căci Şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! O, tată! Mă tem să nu te atingă o pedeapsă de la Cel Milostiv şi să nu devii un aliat al lui Şeitan!» I-a răspuns: «O, Avraam! Te lepezi tu de zeii mei? Dacă nu încetezi, eu te voi alunga cu pietre! Pleacă departe de mine pentru vreme îndelungată!» A zis: «Vei avea numai pace [din partea mea]! Mă voi ruga de iertare la Domnul meu pentru tine, căci El este binevoitor cu mine. Eu mă despărţesc de voi, ca şi de ceea ce chemaţi voi în locul lui Allah şi-L voi chema pe Domnul meu. Poate că eu nu voi fi nefericit pentru chemarea Domnului meu!»(Maryam 19:41-48).

httpv://www.youtube.com/watch?v=_EoQ5ZRMIYw

httpv://www.youtube.com/watch?v=nguzThPNq5I

httpv://www.youtube.com/watch?v=QsJaa036ZuI

httpv://www.youtube.com/watch?v=4Np6_zorG8k

Source Link

Toleranta in societatea islamica – 4

-partea a patra-

Mustafa Siba’i

O alta manifestare a tolerantei in civilizatia islamica este participarea la sarbatorile religioase, cu bucuria si gateala lor. Inca in perioada omeiada, crestinii organizau ceremonii pe strazi cu crucea in fruntea cortegiilor si cu clericii in odajdiile lor. Patriarhul Mikhail a intrat in Alexandria intr-un cortegiu impresionant, cu lumanari, cruci si evanghelii in fruntea lui, in vreme ce preotii vesteau: Domnul ni l-a trimis noua pe pastorul cel demn de incredere care este Marcu cel Nou. Aceasta se intampla in vremea lui Misam ben Abd al-Malik.

In vremea lui Harun ar-Rasid exista obiceiul iesirii unui mare cortegiu crestin, cu crucea in frunte, cu ocazia sarbatorii de Paste. Al-Maqdisi mentioneaza in lucrarea sa Ahsan at-taqasim ca pietele di Siraz erau impodobite cu ocazia sarbatorilor crestine si ca egiptenii sarbatoreau inceputul cresterii nivelului apelor Nilului in timpul sarbatorii crucii.

Al-Maqrizi pomeneste in lucrarea cunoscuta sub numele de AlKhitat ca in perioada Ikhsiditilor oamenii sarbatoreau Boboteaza cu mare fast. In anul 330 h., a avut loc o astfel de ceremonie. Muhamed ben Taghj al-Ikhsidi a stat in palatul sau preferat de pe insula Al-Manyal si a aprins in jurul sau o mie de candele si el a fost urmat de popor, care a aprins faclii, candele si lumanari, a impodobit corabiile incarcate cu mii de crestini si musulmani, incat n-a mai ramas loc pentru un picior nici pe terasele caselor, nici pe malurile fluviului. Si toata lumea a imbracat cele mai frumoase vesminte. Mulţi au luat cu ei mancaruri si bautura in vase de argint si de aur. Afost o noapte in care nu s-au inchis portile, iar majoritatea oamenilor au coborat in apa, socotind ca imbaierea in noaptea de Boboteaza fereste si vindeca de boli.

Este ciudat ca astfel de manifestari de prietenie au continuat chiar si in timpul cruciadelor, cand Occidentul a dezlantuit cele mai cumplite campanii din istorie impotriva tarii islamice, in numele crucii.

Calatorul Ibn Jubayr descrie un astfel de episod spunand: “Printre lucrurile cele mai ciudate care se petrec este si acela ca focul ispitei intre cele doua comunitati musulmani si crestini arde, dar se intampla ca cele doua grupuri sa se intalneasca si sa se inteleaga intre ele, iar musulmanii si crestinii sa se viziteze unii pe altii fara retinere.

Caravanele merg din Egipt la Damasc peste tara Francilor fara intrerupere. Crestinii percep o taxa de la musulmani in tinuturile lor, dupa cum negustorii crestini platesc in tinuturile musulmanilor o taxa pe marfurile lor, intelegerea dintre ei fiind moderatia. In vreme ce razboinicii sunt ocupati cu razboiul lor, oamenii o duc bine iar lumea este a celui care invinge.”

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Toleranța în societatea islamică – 2

-partea a doua-

Mustafa Sibaee

Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase.

Statul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea divergentelor dintre doctrinele lor, incercand sa-i impace. In perioada Imperiului Bizantin, Melikitii ii persecutau pe coptii din Egipt si le luau bisericile. Cand au cucerit Egiptul, musulmanii le-au restituit coptilor bisericile care le apartinusera si le-au facut dreptate, insa coptii i-au atacat dupa aceea pe Melikiti, razbunandu-se pe ei pentru ceea ce le facusera inainte de cucerirea araba, iar acestia i s-ua plans de aceasta razbunare lui Harun ar-Rasid, care a poruncit sa fie recuparate bisericile pe care pusesera stapanire coptii din Egipt si le-a restituit, dupa ce a intervenit la el patriarhul Melikitilor.

Cat despre liberatatea clericilor in privinta ritualurilor si mentinerii autoritatii asupra enoriasilor lor, fara ca statul sa se amestece in aceste treburi, locuitorii crestini ai acestei tari au simtit ceea ce nu simtisera in timpul dominatiei Imperiului Bizantin. Probabil ca toata lumea isi aminteste atitudinea sultanului Mahomed Cuceritorul, cand a cucerit orasul Constantinopolul, sediul patriarhiei ortodoxe din intregul Orient. El a declarat garantarea averilor, sufletelor, ritualurilor, bisericilor si crucilor tuturor credinciosilor aflati in acest oras si i-a scutit de obligatia serviciului militar. In plus, le-a oferit conducatorilor lor autoritatea in problemele legislative si dreptul de a decide in legatura cu neintelegerile dintre supusii lor, fara ca statul sa se amestece in aceste chestiuni. Locuitorii orasului Constantinopol au vazut in aceasta o mare deosebire intre tratamentul de care avusesera parte in timpul Bizantinilor si tratamentul de care au beneficiat in timpul sultanului Mahomed Cuceritorul, caci bizantinii se amestecasera in disputele lor doctrinare, preferandu-i pe adeptii bisericii lor in defavoarea adeptilor celorlate biserici, si de aceea, au fost multumiti de noua guvernare si siau deschis sufletele in fata tolerantei religioase, pe care nu o cunoscusera mai inainte, din partea carmuitorilor coreligionari.

Patriarhul Bizantului se asemana prin autoritatea care i se conferise cu un stat in stat. El, împreuna cu comunitatea sa, s-au bucurat de cel mai bun tratament vreme de aproape cinci sute de ani, dispunand de o autonomie efectiva, fara sa li se ceara in schimb nici soldati si nici bani.

Este regretabil ca aceasta toleranta religioasa fara precedent in istorie a reprezentat inceputul privilegiilor straine, pe care occidentalii le-au speculat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pentru a lichida manifestarile suveranitatii nationale in cadrul acestei tari.

Un alt aspect al tolerantei religioase a civilizatiei islamice este reprezentat de faptul ca, in timpul cuceririlor musulmane, numeroase biserici au fost folosite ca locuri de rugaciune atat de catre musulmani cat si de crestini in acelasi timp. Am vazut ca Profetul Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! le-a permis crestinilor din Najran sa se roage in moscheea sa, alaturi de musulmaniii care-si implineau Rugaciunea lor. Crestinii au acceptat, dupa cucerire, ca musulmanii sa ia jumatate din marea biserica a Sfantului Ioan din Damasc, devenita apoi moscheea Omeiazilor, iar musulmanii au acceptat sa-si implineasca Rugaciunea in ea. Adeptii celor doua religii puteau fi vazuti rugandu-se unii alaturi de ceilalti; unii indreptandu-se spre qibla iar ceilalti indreptandu-se spre Rasarit. Aceasta este inca o manifestare stralucita, singulara in istorie, cu adanca semnificatie, care demonstra toleranta religioasa a civilizatiei islamice.

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

M	T	W	T	F	S	S
	1	2	3	4	5	6
7	8	9	10	11	12	13
14	15	16	17	18	19	20
21	22	23	24	25	26	27
28	29	30