Multiculturalitatea in spatiul european – 2

    Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent […]

 

 

Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent de apartenenţa lor politică, religioasă, de nivelul educaţional sau de locul în care locuiesc. Fenomenul terorismului nu se mai limitează la o ţară anume, ci a devenit o problemă internaţională. Tendinţa sa dinamică este alimentată de rolul pe care acesta îl joacă în arena politicii mondiale. Uneori, terorismul capătă semnificaţii generatoare de multiple efecte, la care partidele politice apelează atunci când încearcă să-şi împlinească obiectivele pe fondul tensionat al politicii internaţionale. Pentru unele grupuri politice a reprezentat şi reprezintă în continuare singurul pretext motivabil pentru a-şi exprima poziţia şi a-şi proclama cauza lor politică.
Regretabil este însă că unele canale media încearcă să stabilească anumite relaţii între Islam şi terorism. Scopul acestora este de a defăima şi a păta reputaţia şi imaginea Islamului. Mulţi occidentali au început să promoveze ideea conform căreia terorismul şi extremismul ar reprezenta două trăsături ale musulmanului, indiferent de locul în care acesta ar trăi. Nu există nicio poruncă divină în Islam care să îndemne musulmanii să comită acte de terorism. Din punctul de vedere al Islamului, aceste acte sunt condamnabile, periculoase şi au consecinţe notorii. Comiterea unor astfel de acte este echivalată, în viziunea islamică, cu opresiunea şi păcatul săvârşit împotriva omului, în general. Dacă o persoană cercetează cele două surse principale ale constituirii Islamului – Coranul şi Tradiţia Profetului Muhammed, nu va descoperi niciun fundament al ideii conform căreia ar exista porunci divine, adresate musulmanilor, de a săvârşi acte de violenţă şi terorism. Aceste două surse principale sunt lipsite complet de orice concepte sau expresii care să îndemne musulmanul la încălcarea drepturilor celorlalţi.
În plus, cele mai multe cercetări ne fac să credem – obiectiv şi unanim acceptat – că definiţiile terorismului nu s-au pus întotdeauna de acord. Cineva este terorist, iar altcineva este luptător pentru libertate. Această întrebare primeşte răspuns în funcţie de sistemul de referinţă, dar, în orice caz, este nevoie de o definiţie. Pentru a iniţia o luptă internaţională împotriva terorismului nu este suficient să spunem că cineva arată ca un terorist, că discursul cuiva sună precum al unui terorist sau instigă la terorism. Şi nici nu trebuie să încadrăm în anumite categorii terorismul: intern sau internaţional, tolerabil sau intolerabil. Toate acestea reflectă subiectivismul punctelor de vedere, acest subiectivism neajutându-ne să identificăm adevăratul terorism. O definiţie corectă şi obiectivă a terorismului ar trebui să se bazeze pe legile internaţional acceptate în care să fie specificat clar ce este permis şi ce nu în războaiele convenţionale dintre naţiuni, să fie instituite convenţii care să diferenţieze clar între soldaţi şi criminalii de război care atacă civilii deliberat, între lupta de gherilă şi terorism, între ţintele militare şi cele civile în război.

europa musulmaniDin punctul de vedere al unora dintre europeni valorile islamice nu se suprapun cu democrația și drepturile omului. Însă această imagine a fost creată Islamului și prin influența unor state autoritare, dictatoriale. Realitatea condiției femeii în unele state dictatoriale așa-zis islamice au condus la critici majore din partea europenilor. De asemenea acțiuni neislamice și inumane precum crimele de onoare săvârșite de unii musulmani duc la etichetarea întregii comunități musulmane. Din motive precum acestea, în a doua jumătate a secolului XX, musulmanii au devenit după evrei categoria de “ceilalți” ai Europei. Astfel terorismul, moscheile, minaretele, vălul, burqa și caricaturile Profetului Muhammed au devenit simbolurile acelui Islam înfricoșător dinăuntrul granițelor Europei. Astfel că după atacurile din 11 septembrie musulmanii care ajunseseră în categoria “celorlalți” ai Europei au ajuns țintele a numeroase acte de discriminare. În raportul E.U.M.C. a fost acordat foarte mult spațiu și atenție acestor tipuri de discriminări. În urma anchetelor și cercetărilor făcute a ieșit la iveală faptul că musulmanii în Europa suferă de discriminare în ceea ce privește condițiile de lucru, trai sau educație.

Soucre Link

Terorismul

  Una dintre caracteristicile tipice din acest moment istoric, in societatea noastra, este prezenta apasatoare a violentei. Ori ca e  o bomba care explodeaza intr-o piata, ori un avion deviat, unde persoane inocente sunt tinute ostatice pentru motive politice. Traim oricum intr-o epoca unde manipulatia de grupuri etnice si pierderea de vieti umane nevinovate au […]

 

Una dintre caracteristicile tipice din acest moment istoric, in societatea noastra, este prezenta apasatoare a violentei. Ori ca e  o bomba care explodeaza intr-o piata, ori un avion deviat, unde persoane inocente sunt tinute ostatice pentru motive politice. Traim oricum intr-o epoca unde manipulatia de grupuri etnice si pierderea de vieti umane nevinovate au devenit ceva obisnuit.

Astfel este natura universala a violentei fara limite . “Terorismul” este considerat ca una din primele bariere impotriva pacii si sigurantei societatii in care traim.  Termenul “terorism” a devenit des intalnit  doar de putine decenii. Unul din rezultatele negative legate de utilizarea acestui termen  nou, este ca limiteaza definitia de terorism a acelor mici grupuri sau indivizi. Intr-adevar, terorismul este o problema globala manifestata in diferite forme , in afara oricarui stereotip.

Sunt acei care atribuie putina valoare vietii omenesti si gandesc ca au puterea de a dispune, asemenea indivizi exista in fiecare strat social. Poate fi vorba de un functionar dezamagit ce ucide colegii sai cu sange rece sau un cetatean asuprit intr-o tara ocupata ce exprima furia sa, facand explodarea unui autobuz scolar plin cu copii inocenti;acestia sunt teroristii. Paradoxal, sunt chiar politicieni  ce profita de opozitii stramosesti intre etnii diferite, pentru a intari pozitiile lor. Presedintele ce ordona bombardarea de orase intregi si Consiliile supreme ce “sufoca”  milioane de civili ducandu-i la moarte, manipuland arma ilegala a sanctiunii si sunt rar pedepsiti pentru crimele lor impotriva omenirii.

Aceasta este definitia terorismului, care a condus ca musulmanii sa fie asociati cu manifestari de distrugere si groaza. Consecinta unei asemenea asocieri, este transformarea acestor musulmani in victime de violenta si groaza. Cateodata, Islamul  chiar este  responsabil de manifestarile  faptuite de cei nemusulmani. Cum este posibil ca Islam, lumina caruia a permis Europei iesirea din secolele intunecate, sa devina acum responsabil de epoca groazei?  Ar putea vreodata o credinta ce are mai mult de un miliard de discipoli in toata lumea,  dintre care mai mult de 7 milioane in America, intr-adevar sa sustina crime si mutilatii de persoane nevinovate? Ar putea Islam a carui nume simnifica “pace”si “supunere lui Dumnezeu”, sa incurajeze credinciosi sai sa lucreze pentru moarte si distrugere? Este oare posibil?

Importanta vietii umane:

Sfantul Coran zice:

(. . . ) Nu ucideti pe nimeni pe nedrept,  caci Allah v-a oprit aceasta. Pe acestea vi le porunceste.  Poate veti pricepe!  [Al-An`am 6: 151]

Islamul considera toate formele de viata sfinte. Oricum,  importanta  vietii umane are o pozitie speciala.  Primul si principalul din drepturile omenesti in Islam este dreptul la viata.

Sfantul Coran zice:

(. . . ) Cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet  sau de o alta stricaciune pe pamant  este ca si cand i-ar ucide pe toti oamenii.   [Al-Ma’idah 5: 32]

Islamul paceAsemenea este valoarea unei singure vieti umane,  incat Coranul identifica luarea unei vieti pe nedrept cu uciderea unei omeniri intregi.  Asa ca Sfantul Coran interzice clar “omorul”. Pedeapsa cu moartea, prescrisa de Stat pentru pedepsirea vinovatilor de delicte particulare grave si pentru administrarea justitiei este necesara pentru a sustine rolul legii, pacea si siguranta societatii. Islamul,  interzice clar”luarea legii in mainile tale”, adica lumea comuna nu poate sa decida singura cine trebuie sa fie pedepsit,  doar o curte islamica adaptata si competenta poate sa stabileasca daca o persoana ce a ucis o alta persoana merita pedeapsa capitala sau nu.

 

 

Jihad:

Islamul in general, nu este inteles in Occident,  si poate nici un alt termen islamic nu  provoaca reactii asa mari ca  si cuvantul”jihad”. Termenul”jihad”a fost folosit  mult pentru aratarea imaginii neobisnuite de musulmani violenti,  ce constrang persoanele,  sa se converteasca cu forta,  folosind forme brutale si extreme de convincere .

Acest mit a fost transmis pe parcursul secolelor de banuieli,  in timpul si dupa cruciade,  si din nefericire persista pana in ziua de astazi.  Cuvantul”jihad” deriva de la verbul “jihada” ce simnifica “a se sforta” sau “a lupta” deci cuvant cu cuvant  inseamna  un act ce indica:  lupta .

Profetul Mohammad(pacea si binecuvantarea  lui Allah  fie asupra sa) zise ca cel mai mare “jihad” este lupta impotriva soaptelor  sirete a propriului suflet.  Deci “jihad” se refera mai ales la lupta interioara,  necesara pentru a deveni o persoana virtuoasa si supusa lui Dumnezeu in fiecare aspect al vietii.  In al doilea rand “jihad” se refera la lupta impotriva nedreptatii.  Islam,  ca si alte religii,  ingaduie autoapararea si lupta impotriva tiraniei,  abuzului dar sub anumite conditii.

Sfantul Coran zice:

Si ce este cu voi de nu luptati pe calea lui Allah si pentru barbatii, muierile si copii slabi care zic: Doamne scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit si da-ne noua din partea Ta un ocrotitor si da-ne noua din partea Ta un ajutor.  [An-Nisaa’4: 75]

Islamul incurajeaza credinciosi sai sa faca cat mai mult bine pentru a se purifica,  asa incat sa se stabileasca pacea si dreptatea in societate.

Martin Luther King Jr.  a zis:

“Ar trebui sa regretam in aceasta epoca,  nu doar pentru cuvintele odiose si faptele persoanelor rele, dar si pentru linistea oamenilor buni”.

Islamul incurajeaza toti musulmani sa contribuie pentru mentinerea echilibrului in care Dumnezeu a creat totul.  Divinul Coran nu iarta uciderea de persoane nevinovate. Terorizarea populatiilor civile nu poate fi numita “jihad” nici nu poate fi numita ca invataturi islamice.

Istoria tolerantei:

Chiar si invatatii occidentali au renegat mitul musulmanilor ce constrang altii sa se converteasca.  Marele istoric De Lasy O’Leary a scris:

“Oricum, istoria arata clar ca legenda musulmanilor fanatici ce fac dezordine prin lume obligand altii sa imbratiseze Islamul cu varful spadei, este unul dintre cele mai absurde mituri, fructul fantaziei ce istorici au citat vreodata”.
Musulmanii au condus Spania pentru aproape 800 de ani. In timpul acestei perioade si pana cand nu au fost constransi sa plece,  cei nemusulmani din acel loc erau teferi,  siguri si puternici.  Ba mai mult minoritatea crestinlor si a evreilor locuiesc in regiuni musulmane din Orientul Mijlociu de secole. Tari ca Egipt,  Maroc,  Palestina,  Liban,  Siria si Iordania au o prezenta importanta de populatie crestina si evreiasca.  Aceasta nu surprinde un musulman,  deoarece credinta sa ii interzice sa constranga altii sa accepte punctul sau de vedere

Divinul Coran zice:

Nu este silire la credinta! Razvretita  este deosebirea dintre calea cea dreapta si ratacire iar acela care se leapada de Taghut si crede in Alah acela s-a prins de cea mai trainica toarta care nu se va sparge nicodata.[Al-Baqarah 2: 256].

Soucre Link

Multiculturalitatea în spațiul european – 4

    După 11 septembrie 2001 în Occident, dar mai ales în Statele Unite ale Americii a înflorit o industrie a panicii. Până și acum specialiștii extrapolează orice tendință ce nu le place, înainte de a apărea vreun studiu serios bazat pe date. Există oameni plătiți pentru a nota aberațiile oricărui imam trăsnit sau vreunui […]

 

 

După 11 septembrie 2001 în Occident, dar mai ales în Statele Unite ale Americii a înflorit o industrie a panicii. Până și acum specialiștii extrapolează orice tendință ce nu le place, înainte de a apărea vreun studiu serios bazat pe date. Există oameni plătiți pentru a nota aberațiile oricărui imam trăsnit sau vreunui disperat dintr-o zonă de conflict, “înregistrează și difuzează noaptea târziu emisiuni TV cu tot felul de lunatici care glorifică martiriul.[1]” “Specialiști” în probleme legate de Orientul Mijlociu și studii islamice se exprimă apoi vehement cu privire la amenințarea islamică ce paște Statele Unite sau Europa. John L. Esposito își exprima dezamăgirea anul trecut în decembrie într-un articol în Huffington Post față de controversatul realizator de televiziune Glenn Beck care a afirmat fără să se bazeze pe niciun studiu într-o emisiune din care a reieșit doar ignoranță și habotnicie că 10% dintre musulmani (ceea ce ar însemna 150 milioane) ar fi teroriști care încearcă să răstoarne regimul Statelor Unite. Decupând din contextul complicat în care aceste afirmații așa-zis islamice sunt făcute – “precum lupta internă pentru putere din Iran, dintre clerici și ceilalți – ele îți vor face părul măciucă prin absurditatea predicțiilor, precum afirmația încrezătoare a lui Bernard Lewis că președintele Iranului Mahmoud Ahmadinejad plănuiește să marcheze o zi de bun augur în calendarul islamic (22 august 2006) provocând Sfârșitul Lumii. (Da, chiar a scris asta!)” Nu se ia în considerare situația actuală a musulmanilor, realitatea acestei comunități care este împrăștiată pe tot globul, iar asimilarea lor la cultura și practicile occidentale reprezintă etapa de frustrare la care au ajuns propovăduitorii Islamului.

europa musulmaniLa 1 iulie 2009 Marwa Al-Sherbiny a fost înjunghiată într-o sală de tribunal din Dresda, Germania de către un german islamofob. Marwa Al-Sherbiny era o musulmană de naţionalitate egipteană care respecta codul vestimentaţiei islamice pentru femei şi care locuia în Germania din anul 2005. Farmacistă de profesie, era mama unui băieţel de 3 ani şi urma să dea naştere unui alt bebeluş după şase luni. Pentru că ea a îndrăznit să ceară un loc şi pentru băieţelul ei în leagănul din parc, cetăţeanul german Alexander îi aduce o serie de insulte precum: „islamistă“, „teroristă“, „prostituată“, insulte pe care Marwa le semnalează autorităţilor printr-o plângere. Drept răspuns, pârâtul primeşte o amendă contravenţională de 780 euro, însă în mai puţin de un an procesul ajunge în faza de recurs. Procuratura germană pledând pentru detenţia neamţului ca urmare a insultelor aduse chiar şi pe durata procesului, Alexander o atacă pe Marwa aflată în boxa martorilor şi doar în câteva momente o înjunghie cu 18 lovituri de cuţit. Femeia cade la pământ sub privirile îngheţate ale fiului ei de doar 3 ani. Încercând să o salveze, soţul ei, Ali este şi el rănit din greşeală de către unul dintre poliţişti.

Aceste atitudini la care se adaugă discuțiile și sondajele pe tema interzicerii burqa în Europa occidentală reprezintă piedici puse democrației, ele șifonând imaginea Uniunii Europene multiculturale. Însă trebuie apreciate eforturile depuse împotriva fenomenului islamofob. Ca un exemplu poate fi luată dezbaterea ce a avut loc în luna iunie în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului European unde s-au pus în discuție teme precum interzicerea minaretelor și a burqăi și unde le-a fost solicitat musulmanilor să progreseze pe planul egalității dintre bărbat și femeie.
Musulmanii sunt prezenți în Europa de multe sute de ani, având numeroase perioade în care istoria ei se confundă cu istoria islamului. Ne referim aici la primul contact al Europei cu Islamul, la formarea Andaluziei si mai târziu la Imperiul Otoman. Însă contactele Europei cu Islamul nu s-au limitat la atât. Musulmanii au rămas pe teritoriul Europei și au reprezentat comunități bine integrate în societățile în care trăiesc, împărtășind același tratament al istoriei și aceleași probleme de securitate, mediu și viață.

 

[1] Zakariya, Fareed , Lumea Postamericană, p. 35, cap. Amenințarea Islamică, Editura Polirom, 2009

 

 

sursa: Sevinci Gemaledin

Soucre Link

Egalitate, nu identitate

Khurram Murad   Egalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este […]

Khurram Murad

 

image-equalityEgalitatea reprezintă unul dintre acele idealuri umane care, de obicei, se sustrage oricărei definiţii. Transpunerea sa în roluri, reguli şi norme a fost întotdeauna una subiectivă. Din nefericire, acest concept este folosit de către feminiştii moderni  ca slogan în cadrul campaniilor de anulare a tuturor diferenţelor de rol. De asemenea, egalitatea este folosită ca un paravan de fum din spatele căruia sunt lansate atacuri împotriva Şariei, din cauza diferitelor ei prevederi privind femeile.

Nu există nicio îndoială că egalitatea reprezintă o necesitate profundă şi un ideal uman veritabil. Însă la fel de adevărat este că egalitatea de roluri nu înseamnă în mod necesar identitate de roluri. Dacă egalitatea este confundată cu identitatea, singura concluzie posibilă este: „O societate în care cu adevărat cele două sexe sunt egale este inimaginabilă“. A elimina diferenţierea rolurilor nu poate genera decât consecinţe catastrofice, aşa cum am specificat mai sus, în ceea ce priveşte societatea în genere şi fenomenele intercorelate de moralitate sexuală, familie, reproducere, creştere a copiilor, dezvoltare a personalităţii, fapt care se poate constata deja cu claritate în Occident. Chiar şi un aspect aparent minor, cum ar fi răspândirea metodelor anticoncepţionale, a devenit un instrument important în promovarea sexului extramarital, în modificarea valorilor sexuale, în tulburarea rolurilor, destrămarea familiei, devalorizarea creşterii copiilor şi a vieţii casnice. S-a realizat într-adevăr controlul populaţiei, însă a apărut un mare semn de întrebare referitor la destinul final al rasei umane.

Islamul recunoaşte diferenţele evidente dintre bărbat şi  femeie şi le modelează rolurile sociale aferente în consecinţă, dar subliniază la fel de mult identitatea de esenţă a naturii lor de fiinţe umane şi dreptul de a avea şanse egale la împlinire personală prin rolurile lor din această lume şi, finalmente, mult  mai important, declară egalitatea lor în Faţa lui Allah în Viaţa  de Apoi. Conform Şariei, bărbatul şi femeia sunt egali în  calitate de fiinţe umane şi au un număr egal de îndatoriri şi drepturi reciproce. Familia, ca şi unitate, are drept conducător  bărbatul, pentru că nicio instituţie nu poate supravieţui fără un  lider, dar sub nicio formă acest fapt nu denotă că femeia este  inferioară bărbatului. Ea nici măcar nu e obligată să preia  numele soţului şi să renunţe la propria sa identitate după  căsătorie. Partea sa de moştenire reprezintă o jumătate din  partea bărbatului, dar ea nu este obligată să contribuie absolut  deloc la întreţinerea familiei.

Multe prevederi specifice ale Şariei referitoare la  drepturile şi obligaţiile femeilor, conduita şi comportamentul  lor, veşmântul şi separarea lor, la legile privind căsătoria şi  divorţul şi lucrul în afara casei pot fi înţelese mai bine în  această lumină. Dar, la fel de important este să ţinem minte că multe din practicile predominante din societatea musulmană de  astăzi, care au ajuns să fie la modă ca rezultat al secolelor de  decadenţă şi stagnare, precum şi al influenţelor ne-islamice, nu  ar trebui să fie folosite pentru a înţelege şi judeca Islamul.

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Soucre Link

Toleranța în societatea islamică – 2

Toleranța în societatea islamică – 2 -partea a doua- Mustafa Sibaee     Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase. Statul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea […]

Toleranța în societatea islamică – 2

-partea a doua-

Mustafa Sibaee

 

 

Una din manifestarile tolerantei a fost si situarea moscheilor in imediata vecinatate a bisericilor, reprezentantii clerului crestin avand autoritate deplina asupra enoriasilor lor in privinta treburilor religioase.

Purple-orange-flowers-wallpaper-hdStatul nu se amesteca in aceste lucruri, ba mai mult decat atat, intervenea pentru aplanarea divergentelor dintre doctrinele lor, incercand sa-i impace. In perioada Imperiului Bizantin, Melikitii ii persecutau pe coptii din Egipt si le luau bisericile. Cand au cucerit Egiptul, musulmanii le-au restituit coptilor bisericile care le apartinusera si le-au facut dreptate, insa coptii i-au atacat dupa aceea pe Melikiti, razbunandu-se pe ei pentru ceea ce le facusera inainte de cucerirea araba, iar acestia i s-ua plans de aceasta razbunare lui Harun ar-Rasid, care a poruncit sa fie recuparate bisericile pe care pusesera stapanire coptii din Egipt si le-a restituit, dupa ce a intervenit la el patriarhul Melikitilor.

Cat despre liberatatea clericilor in privinta ritualurilor si mentinerii autoritatii asupra enoriasilor lor, fara ca statul sa se amestece in aceste treburi, locuitorii crestini ai acestei tari au simtit ceea ce nu simtisera in timpul dominatiei Imperiului Bizantin. Probabil ca toata lumea isi aminteste atitudinea sultanului Mahomed Cuceritorul, cand a cucerit orasul Constantinopolul, sediul patriarhiei ortodoxe din intregul Orient. El a declarat garantarea averilor, sufletelor, ritualurilor, bisericilor si crucilor tuturor credinciosilor aflati in acest oras si i-a scutit de obligatia serviciului militar. In plus, le-a oferit conducatorilor lor autoritatea in problemele legislative si dreptul de a decide in legatura cu neintelegerile dintre supusii lor, fara ca statul sa se amestece in aceste chestiuni. Locuitorii orasului Constantinopol au vazut in aceasta o mare deosebire intre tratamentul de care avusesera parte in timpul Bizantinilor si tratamentul de care au beneficiat in timpul sultanului Mahomed Cuceritorul, caci bizantinii se amestecasera in disputele lor doctrinare, preferandu-i pe adeptii bisericii lor in defavoarea adeptilor celorlate biserici, si de aceea, au fost multumiti de noua guvernare si siau deschis sufletele in fata tolerantei religioase, pe care nu o cunoscusera mai inainte, din partea carmuitorilor coreligionari.

Patriarhul Bizantului se asemana prin autoritatea care i se conferise cu un stat in stat. El, împreuna cu comunitatea sa, s-au bucurat de cel mai bun tratament vreme de aproape cinci sute de ani, dispunand de o autonomie efectiva, fara sa li se ceara in schimb nici soldati si nici bani.

Este regretabil ca aceasta toleranta religioasa fara precedent in istorie a reprezentat inceputul privilegiilor straine, pe care occidentalii le-au speculat la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX pentru a lichida manifestarile suveranitatii nationale in cadrul acestei tari.

Un alt aspect al tolerantei religioase a civilizatiei islamice este reprezentat de faptul ca, in timpul cuceririlor musulmane, numeroase biserici au fost folosite ca locuri de rugaciune atat de catre musulmani cat si de crestini in acelasi timp. Am vazut ca Profetul Muhammad Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! le-a permis crestinilor din Najran sa se roage in moscheea sa, alaturi de musulmaniii care-si implineau Rugaciunea lor. Crestinii au acceptat, dupa cucerire, ca musulmanii sa ia jumatate din marea biserica a Sfantului Ioan din Damasc, devenita apoi moscheea Omeiazilor, iar musulmanii au acceptat sa-si implineasca Rugaciunea in ea. Adeptii celor doua religii puteau fi vazuti rugandu-se unii alaturi de ceilalti; unii indreptandu-se spre qibla iar ceilalti indreptandu-se spre Rasarit. Aceasta este inca o manifestare stralucita, singulara in istorie, cu adanca semnificatie, care demonstra toleranta religioasa a civilizatiei islamice.

 

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Soucre Link