Cum a fost ‘Ali ales calif?

 

 

Care este background-ul în cazul alegerii celui de-al patrulea calif dreptcălăuzit?

 

shutterstock_93404287            În timpul conducerii lui ’Osman au existat unele greutăţi şi periode dificile, însă mulţi istorici sunt de acord că motivul cel a important a fost că răspândirea Islamului era una rapidă şi un număr mare de oameni începuseră să urmeze Islamul în atât de multe şi variate zone, iar dintre aceştia nu toţi avuseseră şansa să se dezvolte în Islam sub supravegherea Profetului, aşadar erau unele aspecte cu care ei veneau din trecutul lor. Greutăţile au sfărşit prin asasinarea celui de-al treilea calif, ’Osman, un om foarte pios.

După asasinarea lui ’Osman situaţia era destul de confuză şi depresivă, iar ’Ali era foarte deprimat şi nefericit din cauza celor întâmplate. El se izolase şi s-a retras în singurătate. Unii dintre companionii proeminenţi ai Profetului au mers la el şi l-au implorat spunându-i că în timpurile de faţă, în situaţia dată  ei nu se puteau gândi la altcineva care să fie mai calificat şi competent pentru a fi cel de-al patrulea calif. Unii istorici afirmă că  el a ezitat şi a preferat să fie mai mult un sfătuitor decât un conducător. Acesta a fost caracterul şi firea tuturor califilor drept-călăuziţi. Ei erau toţi umili şi nu ajunseseră la conducere pentru putere, pentru că acea funcţie necesita foarte mult sacrificiu, nu precum în zilele noastre când conducătorii au tot felul de beneficii.

El a spus că nu poate accepta aceasta decât în moschee, locul comun pentru fiecare musulman şi musulmană de a-şi exprima opinia, şi cu accepţiunea şi consensul celorlalţi musulmani. Aceasta ne arată, din nou, aceleaşi principii de bază la care aderau toţi cei patru califi. Aceasta arată că indiferent de metoda sau mecanismul prin care fiecare dintre aceşti patru califi drept-călăuziţi a fost ales, fiecare dintre aceştia a fost ales după ba’iah.

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal BadawiSource Link

Views: 2

‘Ali ibn Abi Talib – al patrulea calif

 

 

‘Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu ‘anhu): Varul si ginerele Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si primul copil care a imbratisat Islamul.

– Dorinta ta este ca eu sa raman in urma, impreuna cu femeile si copiii ?

– Oare nu ti-ai dori sa fii pentru mine ceea ce Aaron a reprezentat pentru Moise ? Diferenta este ca dupa mine nu va mai veni nici un alt profet.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAcest scurt dialog dintre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si eroul nostru ne ofera imaginea pozitiei privilegiate pe care acesta din urma o avea in ochii Profetului Islamului. El a avut loc chiar inaintea bataliei de la Tabuk, dupa ce eroul nostru a fost desemnat de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) sa administreze viata de zi cu zi a musulmanilor din Medina, timp in care Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) urma sa se deplaseze cu armata sa la Tabuk (in apropierea granitei nord-vestice).

Aceasta a fost prima data cand ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost insarcinat cu o asemenea responsabilitate, prin urmare lipsind de langa Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) la una dintre importantele batalii. Iar ramanerea sa in Medina in timp ce Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) impreuna cu companionii sai tocmai mergeau la lupta, nu a fost resimtita tocmai usor din moment ce eroul nostru era un luptator de temut. Simtindu-l, Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) l-a consolat comparandu-i pozitia cu cea a lui Aaron atunci cand Moise l-a indrituit sa ramana cu poporul sau in timpul intalnirii stabilite cu Domnul Sau (a se vedea traducerea Coranului, 7 : 142).

‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost primul copil care a imbratisat Islamul si, prin urmare, unul dintre primii care l-au urmat pe Profet. Acest lucru a avut loc pe cand avea numai 10 ani, crescand in sanul familiei Profetului (radiy-Allahu ‘anhu) deoarece tatal sau, Abu Talib era un om cu o conditie precara. Acesta a fost si motivul pentru care atat fratele lui Abu Talib, Hamza (radiy-Allahu ‘anhu), cat si nepotul sau, Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) l-au ingrijit pe rand. Astfel, eroul nostru a fost norocos pentru ca a fost crescut si educat de catre Profetul insusi (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam).

Cand profetul Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a primit revelatia de la Domnul Sau si a fost indemnat sa raspandeasca mesajul Islamului, asa cum era normal, sotia sa, Khadijah (radiy-Allahu ‘anha) si ‘Ali au fost primii care l-au urmat. Datorita faptului ca eroul nostru a imbratisat Islamul la o varsta atat de frageda, el s-a numarat printre putinii mekkani care niciodata nu s-au inchinat idolilor, motiv suficient ca, adesea cand este mentionat numele sau, sa se rosteasca formula “Karrama-Llahu wajnahu” (aprox. ‘Fie ca Allah sa-i onoreze fata sa’). Chiar se spune despre el ca a fost nascut in interiorul Ka’abei, la 33 de ani dupa nasterea Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam).

Eroul nostru a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) sa doarma in locul sau in noaptea Hijrei (emigrarii la Medina) cu scopul de a-i induce in eroare pe tinerii politeisti care asteptau pe prispa casei sa-l ucida pe Profet, creandu-le astfel impresia ca inca se afla in pat. In tot acest timp, insa, profetul Muhammad (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) deja plecase impreuna cu prietenul sau apropiat si companion, Abu Bakr (radiy-Allahu ‘anhu), inspre Medina. De asemenea, ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) este cel caruia Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) i-a incredintat gestiunea catorva afaceri aflate in derulare in Makkah.

Dupa emigrarea la Medina, eroul nostru a fost ales drept ‘frate’ al Profetului, cand acesta din urma (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a dispus ca fiecarui musulman rezident in Medina sa-i fie dat in grija un imigrant din Makkah. De asemenea, i-a oferit-o drept sotie pe fiica cea mai iubita, Fatima (radiy-Allahu ‘anha). Pe campul de lupta, eroul nostru adesea a fost onorat dandu-i-se steagul oficial al Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Cum deja am mentionat, eroul nostru nu a lipsit din nici o batalie alaturi de Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), cu exceptia celei de la Tabuk.

Vitejia sa este renumita in istoria Islamului, adaugandu-se altor calitati, precum : stiinta, intelepciunea, evlavia si altele. Toate acestea sunt normale din moment ce a fost crescut de catre Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) insusi. Cei doi au fost foarte apropiati chiar si pe teren, pe parcursul vietii Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) fiindu-i vecin apropiat si ginere, ceea ce i-a permis sa invete direct de la sursa. In ceea ce priveste, insa, curajul sau, vom vorbi mai tarziu.

Dupa moartea profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), eroul nostru s-a dovedit a fi un sfetnic sincer si sustinator permanent al tuturor celor trei califi drept-calauziti de dinaintea sa, Abu Bakr, Umar si ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhuma), oferindu-le consiliere si sprijinindu-i in eforturile de organizare a statului islamic. El chiar i-a oferit-o drept sotie califului ‘Umar (radiy-Allahu ‘anhu) pe fiica sa, Umm Kulthum (radiy-Allahu ‘anha).

Locul special pe care eroul nostru l-a avut in ochii califului ‘Umar (radiy-Allahu ‘anhu) se poate intrevedea si din alegerea sa dintre sase vechi companioni drept succesor dupa moartea califului.

In timpul califatului lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), atunci cand mai multi rebeli au sosit la Medina, eroul nostru a incercat mai intai sa-i opreasca, dupa care si-a trimis pe cei doi fii ai sai mai mari, alaturi de alti prieteni credinciosi si musulmani devotati, sa-l apere pe calif.

Cea mai mare minciuna din istoria Islamului

In conditiile date, este cu adevarat socant pentru orice invatacel sincer al istoriei Islamului sa creada ca poate exista musulmani care sa dea crezare intrigilor tesute de catre evreul ‘Abdullah ibn Saba’ si acolitii sai in legatura cu un presupus conflict pe care ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) l-ar fi avut cu alti companioni ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), in special cu ceilalti trei califi drept-calauziti, in legatura cu uzurparea dreptului sau la conducerea califatului ! Ceea ce este si mai rau este faptul ca unii asa-numiti musulmani, autodescrisi ca aparatori ai lui ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu), au pretins ca eroul nostru, barbatul curajului extrem, slujitor al spiritului de dreptate, se temea de acesti califi ! Atunci cum se face ca el a dat in casatorie unuia dintre ei (lui ‘Umar – radiy-Allahu ‘anhu) pe fiica sa ? Dupa cum stim cu totii astazi, aceasta mare minciuna fabricata de catre evreul ‘Abdullah ibn Saba’ si impodobita sub actiunea diferitilor factori etnici, in special cei care tin de adoratorii persani ai focului si de cei care au deplans caderea Imperiului Persan sub armatele califului ‘Umar, este responsabila de marea scindare a comunitatii de musulmani.

Multi musulmani, cautatori ai sfaturilor religioase sau ai opiniilor oficiale, fac referire la eroul nostru drept conducator al companionilor Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si aceasta datorita cunoasterii sale profunde a invataturilor Islamului, dar si datorita intelepciunii sale in aplicarea dreptatii. De fapt, ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) a fost ales de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), in timpul vietii sale, sa-l reprezinte in fata oamenilor din Yemen.

Printre multe alte povestiri care pun in lumina caracterul eroului nostru este si cea care creioneaza disputa dintre el (in calitate de comandant al drept-credinciosilor si sef al statului islamic) si un evreu, cu privire la o armura care ii apartinuse, insa ii fusese luata de catre evreu. Imaginati-va ca insusi califul sa-l cheme pe unul dintre cetateni la resedinta sa pentru a-si disputa un lucru. Si aceasta nu era tot ! Analizand cazul, judecatorul Shuraih a decis in favoarea evreului, deoarece martori din partea eroului nostru nu erau decat copiii sai si slujitorul Rafi’. Si, eroul nostru, ca orice membru cinstit al comunitatii, a acceptat verdictul. Asa cum era normal, aceasta scena l-a impresionat atat de mult pe evreu, incat a anuntat ca doreste sa imbratiseze Islamul, returnand eroului nostru armura pe care si-o insusise in mod incorect. Ali, i-a daruit-o, insa, drept cadou.

Curajul si puterea eroului nostru constituie exemple pentru orice musulman care lupta pe Calea Islamului. Eroul nostru (radiy-Allahu ‘anhu) s-a aflat intotdeauna in fruntea armatei musulmane la fiecare batalie la care a luat parte. Atunci cand la Khaybar (in nordul Medinei) musulmanii au asediat triburile evreiesti tradatoare, fortaretele acestora au opus o rezistenta iesita din comun. Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) le-a spus companionilor : “Maine stindardul va flutura in mainile unui barbat care-i iubeste pe Allah si pe Mesagerul Sau si pe care acestia (Allah si Mesagerul Sau) il iubesc, la randul Lor. Este un barbat dintre voi care niciodata nu a plecat de pe campul de lupta.” Cu totii au sperat ca fiecare sa fie onorat cu purtarea drapelului. Insa, acesta s-a dovedit a fi eroul nostru, Ali (radiy-Allahu ‘anhu), cel care suferea de o boala la ochi. Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a facut uz de metodele sale de medicina, vindecandu-l. Dupa aceea i-a daruit stindardul cu ajutorul caruia sa conduca ofensiva. Victoria a fost obtinuta, iar fortareata Khaibar – cucerita.

Asemenea tuturor eroilor Islamului, Ali (radiy-Allahu ‘anhu) era recunoscut pentru umilinta sa. Chiar si atunci cand a devenit calif, hainele sale erau foarte simple si ieftine. Cand cineva a vorbit cu el despre acest aspect, raspunsul sau a fost :“Aceasta [atitudine] ma tine cel mai bine departe de infumurare, fiind un exemplu bun de urmat pentru orice musulman.” De asemenea, pe timpul zilei el s-a dovedit a fi un luptator necrutator, iar noaptea – un adorator devotat si cu frica fata de Allah Preainaltul.

Printre multele vorbe intelepte ale eroului nostru, amintim:

“Un barbat niciodata nu trebuie sa astepte altceva de la Domnul sau in afara salvarii si nici nu trebuie sa se teama pentru altceva decat pentru pacatele sale.”

“Cineva care are carente in cunostinte nu trebuie sa se rusineze sa intrebe, iar celui care detine stiinta niciodata nu trebuie sa-i fie prea rusine pentru a-si recunoaste ignoranta, spunand: ‘Si Allah stie cel mai bine.’ “

“Rabdarea si perseverenta sunt pentru credinta asa cum este mintea pentru corp. Acela care nu este perseverent si rabdator nu are credinta.”

Martiriul eroului nostru

Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu ‘anhu) a fost ales calif dupa uciderea perfida a lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) de catre cativa adepti gresit-calauziti ai evreului ‘Abdullah ibn Saba’, intr-un climat infectat cu intrigi otravite, rastalmaciri ale spuselor si deciziilor califului si scrisori fabricate. Astfel, unii dintre dusmanii Islamului au masluit diverse depese in numele Aishei (radiy-Allahu ‘anha), a lui ‘Ali, Talhan si a altor companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), pe care le-au expediat in diferite locatii unde traiau musulmani si in care au pretins ca acela care ii conduce este corupt si ca trebuie inlaturat. In acelasi timp, a fost nascocita o alta scrisoare, de aceasta data in numele califului ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), prin care se ordona decapitarea catorva musulmani. Aceasta din urma scrisoare a fost trimisa in mainile rebelilor cu scopul de a le intensifica ura fata de evlaviosul calif si de a le oferi un motiv in plus pentru a-l presa sa abdice si, eventual chiar sa-l ucida, ceea ce au si facut. Am spus mai sus “gresit-calauziti” deoarece, asa cum istoria ni i-a redat, o parte dintre ei au manifestat fanatism, crezand ca tot ceea ce fac este “drept” sau ca dau o mana de ajutor cauzei Islamului. In realitate, ei nu au obtinut altceva decat sa-i deterioreze temelia, provocand cea mai mare ruptura din sanul comunitatii musulmane.

In aceste circumstante, destinul eroului nostru a fost acela de a fi ales calif. De acum incolo, musulmanii s-au divizat in doua : o factiune loiala califului nou ales (sau dorind sa lase aceasta impresie) si o alta preocupata de revansa fata de uciderea miseleasca a precedentului calif, ea cuprinzand si unele dintre rudele sale. Cei din urma au insistat ca noul calif Ali sa-i predea lor pe ‘ucigasii’ lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) pentru a-i pedepsi. Eroul nostru, un barbat cu un pronuntat spirit de dreptate, asa cum am vazut mai devreme, a dorit ca respectivele persoane mai intai sa fie cercetate si abia apoi, in functie de gradul de vinovatie, sa fie pedepsite. Din pacate, aceasta atitudine a sa a fost gresit inteleasa, in sensul unei asa-presupuse protectii acordata ‘ucigasilor’ lui ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), de aici rezultand trei confruntari armate. Adevarul este ca aceste nedorite lupte nu ar fi avut loc vreodata tinand cont ca liderii celor doua factiuni, atat eroul nostru, cat si guvernatorul Siriei, Mu’awiyah ibn Abi Sufyan, erau renumiti pentru intelepciunea si integritatea lor. Dar dusmanii Islamului, care nu urmareau altceva decat sa raspandeasca zazanie au ucis figuri reprezentative din ambele tabere, reusind, intrun final sa determine escaladarea tensiunii, sanctiunea fiind lupta deschisa.

La fel de adevarat este ca una dintre partile implicate in conflictul armat rezultat a fost condusa de catre ‘Aishah, vaduva Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Pentru a controla cat mai bine desfasurarea evenimentelor si a evita varsarea de sange musulman, ea s-a deplasat in Irak impreuna cu un grup de companioni importanti ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Din nefericire, acest lucru se petrecea prea tarziu, confruntarea dintre tabara condusa de ‘Aishah (radiy-Allahu ‘anha) si cea a eroului nostru ‘Ali (radiy-Allahu ‘anhu) incepand. Lupta, cunoscuta in istorie drept Batalia camilei, a avut loc in anul 36 h., iar eroul nostru este cel care si-a apropiat victoria. In acelasi timp, convins fiind de bunele intentii ale ‘Aishei (radiy-Allahu ‘anha), din respect a dispus toate masurile ca ea sa revina in siguranta la Medina. Se spune ca ‘Aisha (radiy-Allahu ‘anha) a regretat foarte mult implicarea sa intr-o asemenea incurcatura.

Haideti sa revenim la batalia de la Sifin, dintre tabara eroului nostru si cea a lui Mu’awiyah, care a avut loc in anul 37 h. Asa cum am mentionat mai devreme, cautatorii de zazanie au concertat totul astfel incat cele doua grupari sa se lupte una impotriva celeilalte, armata eroului nostru iesind victorioasa. Intr-un final s-a solicitat ca institutia arbitrajului sa intre in functiune, propunere acceptata de catre eroul nostru, conform intelepciunii si deschiderii cu care ne-a obisnuit. Abu Musa Al-Ash’ari (radiy-Allahu ‘anhu) a fost desemnat pentru a-l reprezenta pe eroul nostru, in vreme ce ‘Amr ibn Al-As (radiy-Allahu ‘anhu) – pe Mu’awiyah. Ambii au convenit ca lupta trebuie sa ia sfarsit, partile implicate parasind campul de confruntare.

Unii mai fanatici, din partea eroului nostru, numiti ulterior “kharigiti” (in traducere libera “cei care au alta parere decat a majoritatii”, in acest caz una nociva), s-au opus cu vehementa ideii de arbitraj. Ei au mers pana acolo incat i-au numit pe cei care erau au sustinut arbitrajul, inclusiv pe califul drept-credincios – necredinciosi (kuffar), motiv suficient de puternic ca ei sa fie ucisi ! Au luptat impotriva eroului nostru si a sustinatorilor sai la Nahrawan, unde au si suferit o drastica infrangere.

In anul 40 h, acesti gresit-calauziti kharigiti s-au reunit si au pus la cale o conspiratie care sa duca la eliminarea califului, a lui Mu’awiyah si a lui ‘Amr ibn Al-As (Allah sa fie multumit de ei toti !). Sub vesmantul noptii, in data de 17 Ramadan 40 h., unul dintre cei trei care au complotat, pe numele sau Abdur-Rahman ibn Muljim, l-a asteptat pe eroul nostru pe drumul sau spre moscheea unde obisnuia sa-si faca rugaciunea de dimineata (Fajr), injunghiindu-l cu o sabie. La doar cateva zile de la acest atac miselesc, marele calif  Ali, varul si ginerele profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a parasit aceasta lume pentru fericirea eterna a Paradisului, fiind unul dintre cei zece care au primit de la Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) vestea ca vor locui in Paradis.

Astfel a luat sfarsit viata marelui erou al Islamului dupa mai putin de 5 ani de lupta impotriva dezordinii si agitatiei provocate de diversi conspiratori. In valtoarea acestor evenimente nefericite au murit mai multi companioni de marca ai Profetului (salla-Llaahu alayhi wa-sallam).

Odata cu moartea eroului nostru a luat sfarsit perioada de aur a celor patru califi drept-calauziti. Fie ca Allah Preainaltul sa-i rasplateasca pe ei toti pentru marile servicii pe care le-au facut Islamului si musulmanilor.

 

Sursa: Mahmoud Esma’il Sieny – “Heroes of Islam”, Editura Darussalam

Traducere: AbdurRahmanSource Link

Views: 1

‘Uthman bin Affan – al treilea calif

 

 

Uthman Ibn ‘Affan (radiy-Allahu ‘anhu) a fost supranumit Dhu-Nurayn (‘barbatul celor doua lumini’).

“Oh, Allah ! Fii multumit de ‘Uthman pentru ca eu insumi sunt multumit de el.” – profetul Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam).
 
In vremea califului ‘Umar (radiy-Allahu ‘anhu), mai precis in anul cunoscut sub numele de “anul Ramadah”, in vreme ce locuitorii Medinei sufereau de o foame atat de severa incat nu se dadeau inapoi de la a manca pana si frunzele copacilor, a rasunat vestea ca ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) este pe cale de a sosi in fruntea unei caravane de 1000 de camile incarcate cu hrana. Comerciantii din Medina au dat navala, in incercarea de a cumpara aceste rezerve si de a le revinde avantajos. Eroul nostru i-a intrebat cat ofera pentru ele, iar ei i-au raspuns ca sunt gata sa plateasca dublu sau chiar triplu pretul cerut. Care a fost reactia lui ‘Uthman ? El le-a raspuns, “Allah Preainaltul mi-a oferit mult mai mult, promitandu-mi de la 10 la 700 de rasplati.” (a se vedea Nobilul Coran, cap.2, vers.261) Astfel, a oferit toate cele 1.000 de camile care formau caravana, drept pomana oamenilor nevoiasi din oras.
 
Acesta a fost comportamentul tipic al eroului nostru, ‘Uthman ibn ‘Affan, cea de-a cincea persoana care a imbratisat Islmul si cel de-al treilea calif drept-credincios (radiy-Allahu ‘anhu). In toate privintele vietii pe care a trait-o pentru Islam, eroul nostru s-a dovedit a fi modelul musulmanului generos, convins ca indiferent de cata avutie poseda la un moment dat, ea trebuie utilizata de dragul Creatorului, Allah, ajutandu-i pe ceilalti musulmani si servind cauzei Islamului. In acest sens pot fi citate multe alte exemple, noi oprindu-ne doar la cateva.
 In anul 9 h. (aprox. 630 g.) profetul Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), afland ca romanii se pregatesc de un mare razboi impotriva musulmanilor, a decis sa lanseze un atac cu rol de intimidare a arabilor aliati Imperiului Roman. Totul se petrecea in perioada verii, perioada de timp in care afacerile musulmanilor nu mergeau chiar ca pe roate. Multi credinciosi au dorit sa se alature armatei, dar intampinau mari greutati din cauza lipsurilor. Pentru a salva acea zi, eroul nostru, ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) a oferit 10.000 de dinari din aur, 300 de camile complet echipate si 50 de cai pentru ceea ce in istorie a ramas sub denumirea de batalia de la Tabuk. In plus, a asigurat proviziile necesare pentru 300 de companioni invatati ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), care sa-l insoteasca in lupta. Vazand ce se intampla, Profetul a reactionat spunand “Dupa aceasta zi nimic nu il va mai rani pe ‘Uthman”. Apoi s-a rugat astfel, “Oh, Allah ! Fii multumit de ‘Uthman pentru ca eu insumi sunt multumit de el.”
 
Mai devreme, eroul nostru l-a auzit pe profetul Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) zicand : “Locul aceluia care se ingrijeste (sau cumpara) de fantana Rumah (pentru el) este Paradisul.” ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) s-a grabit si a cumparat acest izvor de la proprietarul sau, mai apoi oferindu-l in beneficiul musulmanilor nevoiasi.
 
In orice caz, generozitatea nu este singura trasatura distinctiva a eroului nostru. La fel de bine, se facuse renumit pentru modestie si firea sa miloasa, avand si cateva contributii majore la Islam si comunitatea sa, ca un tot unitar. Permiteti-ne sa zabovim asupra unui lucru in legatura cu care a fost onorat de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si de la care i se trage si supranumele de Dhu-Nurayn (‘barbatul celor doua lumini’). Astfel, eroul nostru a ramas singurul barbat din istoria Islamului care s-a casatorit cu doua dintre fiicele profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) : Ruqayya si Umm Kulthum. Mai devreme, in zorii misiunilor intreprinse de catre Profet (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) la Makkah, acesta si-a casatorit fiica sa Ruqayya cu eroul nostru. Ea l-a insotit pe ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) si pe alti musulmani din prima generatie in Abisinia, cand ei au emigrat. Dupa moartea sa survenita in batalia de la Badr, Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) i-a dat drept sotie o alta fiica de-a sa. Aceasta reprezinta o dovada clara a caracterului maret al eroului nostru (radiy-Allahu ‘anhu) si ce credea Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) despre el (radiy-Allahu ‘anhu).
 
Copia-etalon a textului coranic:
 
Sunt sigur ca orice musulman citit trebuie sa fi auzit de Al-Mushaf Al-Uthmani (“Mushaful lui ‘Uthman”), copia de baza a textului coranic (Mushaf) de la care s-au tiparit toate celelalte. Istoria acestei copii a Coranului este urmatoarea :
 
La urechile califului ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), in Medina, au ajuns informatii conform carora musulmanii au intre ei divergente fata de textul coranic, fiecare sustinand ca detine versiunea corecta. Astfel, pentru a taia din fasa orice posibile urmari dezastruoase care ar fi putut sa rezulte din situatia creata, eroul nostru a decis sa compileze o singura copie-etalon pentru musulmanii de pretutindeni. Desigur, Coranul a fost protejat de orice forma de alterare atat prin memorarea sa de catre companionii Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), cat si prin scrierea sa. El a fost, asadar, compilat chiar la ordinul primului calif, Abu Bakr As-Sidiq (radiy-Allahu ‘anhu), atunci cand vietile mai multor companioni care memorasera Coranul fusesera puse in pericol din cauza razboaielor in care erau angrenati, mai intai impotriva ‘apostatilor’ din Peninsula, mai apoi impotriva armatelor persane si bizantine. Aceasta prima compilare a fost protejata cu mare grija atat de califul Abu Bakr, cat si de ‘Umar, impreuna cu prima sotie a Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si fiica lui ‘Umar ibn Al-Khattab, Hafsa (radiy-Allahu ‘anha).
Cand califul ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu) a luat hotararea de a crea o copie a Coranului, intrun format standard, a incredintat aceasta sarcina renumitului companion si scrib al Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), Zaid ibn Thabit, nimeni altul decat cel care fusese o autoritate de prima clasa si exeget al textului coranic, precum si cel care condusese comisia anterioara. Acestuia i s-au alaturat alti companioni de incredere ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Cineva dicta din cea dintai compilatie, iar ceilalti o scriau pe ultima s.a.m.d. In tot acest proces de inregistrare-copiere, de fiecare data cand interveneau diferente in pronuntarea unui anume cuvant, echipa a acordat prioritate dialectului qurais, lucru normal din moment ce insusi Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) provenea din acest trib.
tumblr_m70jtfjUmk1qkwmgko1_1280Dupa ce au terminat de scris intregul Coran si dupa ce compilatia a obtinut aprobarea din partea califului ‘Uthman (el insusi o autoritate in domeniu), acesta a dispus sa fie scrise patru copii, cate una pentru fiecare regiune in care musulmanii erau majoritari la acea data si care sa constituie standardul. Toate celelalte versiuni existente au fost distruse in intregime la ordinele stricte ale califului. Procedand de o asemenea maniera, eroul nostru i-a salvat atat pe musulmani, cat si Islamul in sine, de o amenintare foarte serioasa si de pericolul aparitiei divizarii intre musulmani din cauza diverselor variante de recitare a Coranului. Aceasta fapta mareata a fost inceputa de catre eroul nostru in anul 25 h.
Tot eroului nostru, musulmanii ii datoreaza si organizarea primei flote din istoria Islamului, construita la ordinul sau de catre guvernatorul Siriei Mari (ash-Shaam, cum mai era cunoscuta), Mu’aawiyah. Datorita acestui lucru, musulmanii din Asia Centrala si China de Sud au reusit sa aduca lumina Islamului pe pamanturile natale.
 
Martiriul lui ‘Uthman si intriga evreiasca:
 
Nu mai este niciun secret faptul ca inca de la nastere, atat Islamul cat si cei care l-au imbrasisat s-au confruntat cu conjuratia evreiasca. In permanenta evreii i-au incitat pe paganii mekkani impotriva profetului Muhammed (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si a celor care l-au urmat. Invidia si ura lor fata de Islam si Mesagerul sau au atins cote maximale din momentul in care Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) a emigrat in Yatrib (Medina), unul dintre fiefurile detinute in Arabia. Aici, in perioada preislamica, evreii detineau fraiele, obisnuind sa tina in mod constant pe picior de razboi unul fata de celalalt pe doua dintre triburile importante ale arabilor (Al-Aws si Al-Khazraj). Din momentul in care multi yatribiti au imbratisat Islamul, aceste doua triburi au inceput sa-si uneasca fortele sub stindardul noii credinte.
 
In ciuda faptului ca au semnat un pact cu Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), prin care partile se obligau sa se respecte reciproc si sa se sprijine, evreii nu doar ca au urzit diverse conspiratii impreuna cu ipocritii Medinei, ci ei au continuat sa-i instige pe politeistii mekkani impotriva profetului Muhammed si a celor care l-au urmat. In batalia cunoscuta in istorie sub numele de “batalia confederatiilor” (Al-Ahzaab), unul dintre cele mai periculoase conflicte in care au fost atrasi musulmanii la acea data, evreii au rupt pactul facut cu Profetul (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) si, in mod perfid, i-au atacat pe musulmani pe la spate, dinspre frontul in care ei se credeau protejati. Asa cum era de anticipat, ulterior ei au fost alungati din Medina.
 
Cu toate acestea, intrigile evreiesti nu au incetat niciodata. Unul dintre arabii evrei, Abdullah ibn Saba’ a pretins ca a imbratisat Islamul, insa adevaratul sau scop nu era altul decat sa distruga comunitatea musulmana din interiorul sau. Astfel, pe umerii sai apasa responsabilitatea a doua dintre cele mai mari minciuni ale perioadei timpurii a Islamului. Prima dintre ele se referea la faptul ca anumiti companioni cinstiti ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) au pus la cale un complot impotriva varului si ginerelui Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam), Ali ibn Abi Talib, pentru a-l impiedica sa preia conducerea califatului dupa moartea Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam). Cea de-a doua minciuna a fost indreptata impotriva eroului nostru ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu), acuzat fiind ca lucreaza impotriva Islamului (!); motiv suficient nu doar pentru a fi indepartat de la conducerea califatului, cat si pentru ca el sa fie ucis.
 
Din nefericire, aceste zvonuri au impanzit pamantul, unii dintre musulmanii gresit-calauziti dand crezare, cel putin celei din urma minciuni, legata de eroul nostru. Asadar, au pus la cale ca dupa Pelerinaj sa se intalneasca si sa-l atace pe calif chiar in Medina. La periferia orasului, ei l-au intalnit pe Ali ibn Abi Talib (radiy-Allahu ‘anhu), acesta atragandu-le atentia cu privire la gravitatea erorii in care se afla si atentionandu-i asupra falsitatii zvonurilor. Cu toate ca musulmanii rebeli l-au lasat sa inteleaga ca au fost convinsi de argumentele sale, in mod miselesc ei au mers la locuinta califului ‘Uthman (radiy-Allahu ‘anhu). Acolo, desi au fost analizate plangerile nefondate si conduita lor gresita, acestia nu au renuntat niciun moment la gandul de a-l asasina. Situatia escaladand, Ali ibn Abi Talib si-a trimis proprii sai fii, Al-Hasan si Al-Husain, in apararea eroului nostru, alaturi de alti cativa companioni. Specific firii pasnice a eroului nostru, el a refuzat sa lupte impotriva rebelilor din teama ca nu cumva sa moara si alti musulmani nevinovati. La caderea intunericului, unii dintre insurgenti au escaladat zidul casei eroului nostru si l-au asasinat. Califul avea mai bine de 80 de ani impliniti, iar in acel moment recita Nobilul Coran. Asa s-a sfarsit viata unui alt mare martir si erou al Islamului, unul dintre cei zece companioni ai Profetului (salla-Llaahu ‘alayhi wa-sallam) carora acesta le-a vestit Paradisul.
Fie ca Allah Preainaltul sa-l rasplateasca pentru marile servicii si sacrificii pe care le-a adus Islamului si musulmanilor !
 

Sursa: prof. Mahmud Esma’il Sieny, “Heroes of Islam”, ed.Darussalam, 2000
Traducere: AbdurRahman
Source Link

Views: 0

Advantages of overseas domestic helper.