Tag: originar

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

 

pacatul originarPăcatul este o încălcare voită a Legii lui Dumnezeu sau a Legii binelui şi a răului. Responsabilitatea sau vina trebuie să cadă numai asupra persoanei care îl comite, nu şi asupra copiilor săi. Este culmea cinismului să consideri un copil păcătos la naştere. Cât de iraţional şi cu inimă de piatră poate deveni un om care crede în această dogmă se poate vedea în cazul Sfântului Augustin care a afirmat că toţi copiii care mor nebotezaţi sunt condamnaţi să ardă veşnic în Focul Iadului. Până recent, copiii nebotezaţi nu erau îngropaţi în locurile special amenajate pentru creştini, căci erau consideraţi că au murit având păcatul originar. Dacă însuşi fundamentul credinţei în ispăşire s-a dovedit a fi fals, aşa cum am văzut sprijinindu-ne pe învăţăturile lui Iisus (Pacea fie asupra sa!) şi pe raţiune, atunci suprastructura de credinţă construită pornind de la acesta trebuie să fie de asemenea falsă.

A doua parte a doctrinei creştine a ispăşirii este aceea că dreptatea lui Dumnezeu cere un preţ care trebuie plătit pentru păcatul originar şi alte păcate ale omului. Dacă Dumnezeu ar ierta un păcătos fără a-l pedepsi, ar implica negarea dreptăţii Sale. Reverendul W. Goldsack (The Atonement, p. 5) scrie în legătură cu acest subiect: „Trebuie să fie limpede ca lumina zilei pentru toţi că Dumnezeu nu Îşi poate încălca Legea: nu poate ierta un păcătos fără ca înainte să îi dea pedeapsa cuvenită. Căci dacă ar face asta, cine ar putea să spună că El este Drept şi Imparţial?”. Această viziune arată ignoranţa clară în ceea ce priveşte atributele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un simplu judecător sau rege. El este, aşa cum îl descrie Coranul − „Stăpânul Zilei Judecăţii”. El nu este doar drept, ci şi Milos, Iertător.

Dacă El găseşte ceva cu adevărat bun în om şi îl vede că se căieşte sincer, căutând să învingă răul ce se află în el, Atotputernicul Dumnezeu îi va ierta păcatele şi greşelile. La urma urmei, singurul scop corect al pedepsei este acela de a opri răul şi de a-l îndrepta pe păcătos. Pedepsirea unei persoane pentru păcatele din trecut, chiar şi după ce s-a căit, este un semn de răzbunare, nu de dreptate. Dacă El porunceşte o lege şi cere ascultare, nu este în beneficiul Său, ci în beneficiul omenirii.1 1x1 PĂCATUL ORIGINAR - partea 2

Şi dacă El îl pedepseşte pe om pentru greşelile şi păcatele sale, nu o face pentru propria-I satisfacţie sau compensaţie, aşa cum pretinde dogma creştină, ci pentru a opri răul şi a purifica păcătosul. Dumnezeu poate şi chiar iartă greşelile şi păcatele celor în care vede bunătate adevărată şi a celor care s-au îndepărtat de propriile păcate şi s-au îndreptat, fără a-i pedepsi pe ei sau pe alte persoane în locul lor. Acest lucru nu este împotriva dreptăţii lui Dumnezeu. De aceea în Sfântul Coran se spune:

Spune: «O, voi, robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah!». Allah iartă toate păcatele. El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim]. Întoarceţi-vă cu căinţă spre Domnul vostru şi supuneţi-vă Lui, înainte de a veni chinul la voi, căci apoi nu veţi mai putea fi voi mântuiţi! (Az-Zumar 39:53-54).

 

 

 

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul AziSource Link

Views: 0

PĂCATUL ORIGINAR

PĂCATUL ORIGINAR Muhammad ibn Abdullah Caraballo   Conform explicaţiei acestei dogme, Adam (Pacea fie asupra sa!) a păcătuit când l-a nesocotit pe Allah şi a mâncat din pomul interzis al cunoaşterii. Drept consecinţă, conform teologiei creştine, toţi urmaşii săi moştenesc păcatul lui Adam, ceea ce înseamnă că toţi oamenii se nasc cu Păcatul Originar. Pentru […]

PĂCATUL ORIGINAR

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

Conform explicaţiei acestei dogme, Adam (Pacea fie asupra sa!) a păcătuit când l-a nesocotit pe Allah şi a mâncat din pomul interzis al cunoaşterii. Drept consecinţă, conform teologiei creştine, toţi urmaşii săi moştenesc păcatul lui Adam, ceea ce înseamnă că toţi oamenii se nasc cu Păcatul Originar. Pentru a fi împlinită dreptatea lui Allah trebuie plătit un preţ pentru fiecare păcat săvârşit. Cu alte cuvinte, Allah nu va lăsa niciun păcat nepedepsit.

Conform credinței creştinilor, singurul lucru care poate şterge păcatul este vărsarea de sânge. Aşa cum a spus Pavel:

După Lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu se dă iertare. (Epistola către Evrei 9:22).

Dar acest sânge trebuie să fie perfect, fără păcat. Aşadar Iisus Cristos, presupusul fiu al lui Dumnezeu, şi-a vărsat sângele său sfânt şi fără de păcate, a suferit chinuri de nedescris şi a murit pentru a plăti pedeapsa pentru păcatele oamenilor. Deoarece El era Dumnezeul infinit, El singur putea plăti preţul infinit al păcatului. Aşadar nimeni nu poate fi salvat decât dacă îl acceptă pe Iisus Cristos ca mântuitor al său. În plus, toţi sunt condamnaţi să sufere veşnic în Focul Iadului datorită firii lor păcătoase, dacă nu acceptă ispăşirea lui / ei pentru păcatele lui / ei prin sângele lui Iisus Cristos.

Această dogmă poate fi împărţită în 3 părţi distincte: 1. Păcatul Originar; 2. Credinţa că dreptatea lui Allah cere ca pedeapsa sângelui să fie plătită pentru păcate şi 3. Credinţa că Iisus a plătit preţul păcatelor oamenilor prin moartea sa pe cruce şi mântuirea există doar pentru cei care cred în sacrificiul său.

În ceea ce priveşte prima parte, Reverendul De Groot (Învăţături Catolice, p.140) scrie: „Scripturile ne învaţă că păcatul lui Adam a fost transmis tuturor oamenilor. Căci Sfântul Pavel scrie:

«Aşadar, precum prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă; Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi.»(Epistola lui Pavel către romani 5:18-19)”.

Aceste cuvinte arată clar că toţi oamenii au moştenit păcatul lui Adam. La fel ca multe alte credinţe creştine, doctrina păcatului moştenit nu îşi găseşte suportul în învăţăturile lui Iisus sau a celorlalţi profeţi dinaintea lui. Ei au învăţat oamenii că fiecare dă socoteală pentru propriile sale fapte; copiii nu vor fi pedepsiţi pentru păcatele părinţilor. Iisus însuşi îi privea pe copii ca pe nişte fiinţe inocente şi pure, nu născute în păcat. Acest lucru este clar în cuvintele sale:

Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: «Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.» (Marcu 10:14-15).

Islamul condamnă dogma păcatului originar şi îi consideră pe copii puri şi fără păcate, încă de la naştere. Păcatul nu se moşteneşte, ci fiecare este responsabil pentru propriile păcate. Dacă analizăm logic, ar fi cea mai mare nedreptate să condamnăm întreaga omenire pentru ceva ce s-a întâmplat acum mii de ani în urmă cu primii părinţi.

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Source Link

Views: 1

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2 Muhammad ibn Abdullah Caraballo   Păcatul este o încălcare voită a Legii lui Dumnezeu sau a Legii binelui şi a răului. Responsabilitatea sau vina trebuie să cadă numai asupra persoanei care îl comite, nu şi asupra copiilor săi. Este culmea cinismului să consideri un copil păcătos la naştere. Cât de […]

PĂCATUL ORIGINAR – partea 2

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

Păcatul este o încălcare voită a Legii lui Dumnezeu sau a Legii binelui şi a răului. Responsabilitatea sau vina trebuie să cadă numai asupra persoanei care îl comite, nu şi asupra copiilor săi. Este culmea cinismului să consideri un copil păcătos la naştere. Cât de iraţional şi cu inimă de piatră poate deveni un om care crede în această dogmă se poate vedea în cazul Sfântului Augustin care a afirmat că toţi copiii care mor nebotezaţi sunt condamnaţi să ardă veşnic în Focul Iadului. Până recent, copiii nebotezaţi nu erau îngropaţi în locurile special amenajate pentru creştini, căci erau consideraţi că au murit având păcatul originar. Dacă însuşi fundamentul credinţei în ispăşire s-a dovedit a fi fals, aşa cum am văzut sprijinindu-ne pe învăţăturile lui Iisus (Pacea fie asupra sa!) şi pe raţiune, atunci suprastructura de credinţă construită pornind de la acesta trebuie să fie de asemenea falsă.

A doua parte a doctrinei creştine a ispăşirii este aceea că dreptatea lui Dumnezeu cere un preţ care trebuie plătit pentru păcatul originar şi alte păcate ale omului. Dacă Dumnezeu ar ierta un păcătos fără a-l pedepsi, ar implica negarea dreptăţii Sale. Reverendul W. Goldsack (The Atonement, p. 5) scrie în legătură cu acest subiect: „Trebuie să fie limpede ca lumina zilei pentru toţi că Dumnezeu nu Îşi poate încălca Legea: nu poate ierta un păcătos fără ca înainte să îi dea pedeapsa cuvenită. Căci dacă ar face asta, cine ar putea să spună că El este Drept şi Imparţial?”. Această viziune arată ignoranţa clară în ceea ce priveşte atributele lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un simplu judecător sau rege. El este, aşa cum îl descrie Coranul − „Stăpânul Zilei Judecăţii”. El nu este doar drept, ci şi Milos, Iertător.

Dacă El găseşte ceva cu adevărat bun în om şi îl vede că se căieşte sincer, căutând să învingă răul ce se află în el, Atotputernicul Dumnezeu îi va ierta păcatele şi greşelile. La urma urmei, singurul scop corect al pedepsei este acela de a opri răul şi de a-l îndrepta pe păcătos. Pedepsirea unei persoane pentru păcatele din trecut, chiar şi după ce s-a căit, este un semn de răzbunare, nu de dreptate. Dacă El porunceşte o lege şi cere ascultare, nu este în beneficiul Său, ci în beneficiul omenirii.

Şi dacă El îl pedepseşte pe om pentru greşelile şi păcatele sale, nu o face pentru propria-I satisfacţie sau compensaţie, aşa cum pretinde dogma creştină, ci pentru a opri răul şi a purifica păcătosul. Dumnezeu poate şi chiar iartă greşelile şi păcatele celor în care vede bunătate adevărată şi a celor care s-au îndepărtat de propriile păcate şi s-au îndreptat, fără a-i pedepsi pe ei sau pe alte persoane în locul lor. Acest lucru nu este împotriva dreptăţii lui Dumnezeu. De aceea în Sfântul Coran se spune:

Spune: «O, voi, robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah!». Allah iartă toate păcatele. El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim]. Întoarceţi-vă cu căinţă spre Domnul vostru şi supuneţi-vă Lui, înainte de a veni chinul la voi, căci apoi nu veţi mai putea fi voi mântuiţi! (Az-Zumar 39:53-54).

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Source Link

Views: 0