Tag: simturi

Supunere, simțuri și rațiune

  Supunere, simțuri și rațiune F. Gulen Mulți oameni întreabă cum este posibil ca Islamul, ce presupune supunere în fața lui Dumnezeu, să se afle în strânsă legătură cu simțurile și cu rațiunea. Islamul înseamnă într-adevăr supunere lui Dumnezeu și există o strânsă legătură între el, simțuri și rațiune. Principiile vieții islamice sunt expuse în […]

 

Supunere, simțuri și rațiune

F. Gulen

Mulți oameni întreabă cum este posibil ca Islamul, ce presupune supunere în fața lui Dumnezeu, să se afle în strânsă legătură cu simțurile și cu rațiunea. Islamul înseamnă într-adevăr supunere lui Dumnezeu și există o strânsă legătură între el, simțuri și rațiune.

Principiile vieții islamice sunt expuse în Coran. Dacă nu s-ar fi aflat în Coran, de unde le-am fi știut? Coranul este revelația necoruptă a realității; tot ce este scris acolo despre Divinitate presupune Profeție, din moment ce doar Profeții Îl pot face pe Cel Divin cunoscut umanității. Asemenea demonstrații fac apel la rațiune și simțuri, precum cele legate de moarte și de înviere. Intuiția noastră a eternității provine de fapt din viața eternă în sine. Dacă nu fi fost așa, cum am fi putut noi intui existența sa, bazându-ne pe cunoștințele și experiențele noastre umane limitate?

Mă voi limita la a explica faptul că toate lucrurile ce au legătură cu credința, în Islam, por fi demonstrate prin rațiune; deși, asemenea explicații reprezintă nimicuri comparate cu percepția profundă umană.

Prin definiție, orice faptă ce vine de la Dumnezeu este făcută prin simțuri și rațiune, căci El este Înțeleptul, Atotștiutorul. Trebuie să recunoaștem că lucrările noastre, comparate cu ale Lui, nu au aproape nici o semnificație. Acest pământ, pe care El ni l-a oferit pentru a trăi, va depăși întotdeauna orice lucru pe care noi l-am putea face pentru a mai adăuga ceva la Creație. Mai bine spus, putem adăuga creației doar lucrurile pe care Dumnezeu ni le permite. Date fiind aceste lucruri, putem deduce că fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu are un anumit scop.

Tot ceea ce observăm în jurul nostru atunci când contemplăm legile Divine atât de evidente în Creația Lui, precum și convingerile noastre interioare, fac imposibilă necredința în existența lui Dumnezeu. Acea credință în El, simțirea Existenței Lui, fie în lumea exterioară, fie în sinele nostru conduc în mod inevitabil la supunere lui Dumnezeu. În acest fel, o cale ce se deplasează de la simțuri la rațiune, își găsește supunerea la El și o astfel de cale presupune o ascultare voită a lui Dumnezeu prin supunerea noastră în fața comenzilor Lui și respectarea interdicțiilor impuse de El.

Supunere, simturi si ratiuniDumnezeu are motive bine întemeiate în comenzile și interdicțiile ce ni le-a trimis, iar pe unele dintre ele le putem înțelege și singuri.Unul dintre aceste motive este că aceste interdicții sunt pentru binele nostru comun sau individual. Unele beneficii se pot observa ușor: stăpânire de sine și ordine, stabilitate în credință și comuniune. Chiar și modul de a ne ruga este prescris dintr-un anumit motiv. Faptul că ne spălăm mâinile înainte și după venerare prezintă beneficii asupra sănătății noastre, dar nu numai. Rugăciunile congregaționale susțin existența comunității. Zakat-ul contribuie semnificativ în a menține balanța dintre cei bogați și cei săraci. Postul este un beneficiu adus sănătății noastre. Ca ultim exemplu, codul penal islamic studiat în lumina simțurilor și a rațiunii, duce la supunere celui Atotputernic, Înțelept. În ceea ce privește pelerinajul (hajj), Coranul îl prezintă astfel: Oamenii, cei care pot face drumul trebuie să meargă în pelerinaj la Casă (3:97). Respectarea acestei comenzi este de asemenea un act de supunere, iar cei care fac acest lucru pot simți experiența hajj-ului ce îi face să contempleze beneficiile sale: o conferință mondială a tuturor musulmanilor, o ocazie pentru noi de a fi împreună de dragul lui Dumnezeu, liberi de orice discriminare umană și deci artificială bazată pe rasă, sex, culoare sau nivel al educației.

Fie că plecăm de la un act de supunere și folosirea simțurilor și rațiunii, sau folosim rațiunea și simțurile pentru ca apoi să ajungem la supunere, Islamul este bazat pe simțuri, rațiune și supunere.

[1] Credința în Islam se bazează pe convingere spirituală și rațională ce presupun gândire, raționament, căutare și verificare. Oamenii își pot baza credința inițială doar prin imitarea celorlalți, dar nu pot rămâne la cel stagiu dacă vor să fie credincioși adevărați. Coranul conține mai mult de 700 versete ce îndeamnă oamenii să studieze fenomenele naturale, să gândească, să raționeze, să reflecteze, să studieze și să verifice. Multe dintre aceste versete se finalizează cu fraze ca: O, voi oameni, folosiți-vă rațiunea, gândirea; reflectați, studiați. Coranul descrie necredincioșii ca oameni fără intelect, incapabili de a gândi, de a-și folosi văzul sau auzul. Primul verset revelat Profetului a fost: Citește în numele Domnului tău (96:1), fapt ce indică clar că credința unei persoane nu poate fi oarbă.
[2] Potrivit Islamului, doar bărbații pot fi Profeți sau Mesageri. Motivele sunt date în capitolul despre Profet și Profetism.
[3] Islamul definește păcatul ca fiind ceva oprit de la Dumnezeu. Cele mai bine știute și bine de evitat sunt: alcoolul, drogurile, carnea de porc, relațiile sexuale înafara căsătoriei și interesele.
[4] Bukhari, Wudu ‘, 3; Muslim, Taharah, 34, 35; Ibn Hanbal, Musnad, 2:334,362,400,523.
[5] Musannaf, 11:428.

Soucre Link

Views: 2

Simț și rațiune

Simț și rațiune O serie de oameni au tăgăduit existenţa lui Allah atât în antichitate, cât şi în vremurile moderne, întrucât nu L-au putut percepe cu ajutorul simţurilor proprii, închipuindu-şi că aceasta este calea către El. Ei i-au acuzat pe cei care au crezut în El că ar avea iluzii, că ar fi rătăciți, că […]

Simț și rațiune

O serie de oameni au tăgăduit existenţa lui Allah atât în antichitate, cât şi în vremurile moderne, întrucât nu L-au putut percepe cu ajutorul simţurilor proprii, închipuindu-şi că aceasta este calea către El. Ei i-au acuzat pe cei care au crezut în El că ar avea iluzii, că ar fi rătăciți, că ar fi superstiţioşi, că ar fi tulburaţi mintal, că ar gândi neştiinţific şi au continuat şirul lung al injuriilor, batjocurii şi dispreţului manifestat faţă de credincioşi, din cauza faptului că aceştia au crezut în Allah fără să fi recurs la calea simţurilor.

Aceia care pretind că nu cred decât în ceea ce percep simţurile lor sunt contrazişi de realitatea materială pe care o trăiesc, căci ei cred, de exemplu, în existenţa gravitaţiei şi în legile ei fără să o fi văzut, ci prin prisma efectelor ei, cred în validitatea raţiunii fără să o fi văzut, ci doar pentru că i-au constatat efectele, cred în magnetism pentru că fierul este atras de fier, fără să fi văzut cauza acestei atracţii, cred în existenţa electronului şi a neutronului, fără să fi văzut vreun electron sau vreun neutron.

Aceste fapte dovedesc că ei cred în nişte lucruri pe care nu le-au perceput cu ajutorul simţurilor proprii, dar ale căror efecte i-au făcut să ia cunoştinţă de ele şi să creadă în existenţa lor cu certitudine, ceea ce înseamnă că aceştia cred în multe dintre faptele existenţei doar pentru că le-au perceput efectele, fără să le fi perceput substanţa sau esenţa.

Aşadar raţiunea – şi nu simţurile – l-a ajutat pe om să le cunoască. Simţurile au constituit instrumentul care i-a furnizat raţiunii datele necesare emiterii unei judecăţi, dar nu ar fi fost emisă nicio judecată şi nu ar fi existat nicio cunoaştere dacă nu ar fi existat raţiunea.

Realitatea este că simţurile ne oferă uneori imagini deformate, iluzii şi noi cunoaştem adevărul numai cu ajutorul raţiunii: băţul introdus în apă pare frânt, liniile paralele despărţite de alte linii nu mai par paralele, cifrele albe par mai mari decât cifrele negre, impresia că mergem întotdeauna cu capul în sus, indiferent dacă ne aflăm la Polul Nord, la Polul Sud sau la Ecuator. Toate aceste exemple ne arată limpede că, dacă nu ar fi existat raţiunea, simţurile ne-ar fi oferit erori în loc de adevăruri; dacă nu ar exista raţiunea, nu am dispune de nicio cunoştinţă.

Simț și rațiune

Oare au avut dreptate aceia care au limitat întreaga cunoaştere la simţuri?

Oare au fost logici atunci când au respins credinţa în Allah pentru că nu L-au perceput cu simţurile proprii, cu toate că ei au crezut numai datorită consecinţelor şi efectelor în toate realităţile nevăzute şi care constituie cele mai multe fapte cunoscute de om?

Această viziune referitoare la calea cunoaşterii lui Allah, atât în vechime, cât şi în prezent, este unul dintre cele mai importante elemente care i-a îndepărtat pe mulţi oameni de calea adevăratei credinţe în Allah, deşi această perspectivă nu este corectă, întrucât raţiunea prin intuiţia ei judecă şi constată că Allah este creatorul materiei şi nu este o materie, fiindcă materia nu creează materie, iar dacă numai materia concretă este lucrul pe care îl pot percepe simţurile, atunci ele nu-L vor putea percepe pe Allah.

Se pare că nu există nicio naţiune şi niciun necredincios care să nu aibă această suspiciune în legătură cu dimensiunea senzorială a căii de cunoaştere a esenţei divine. Am auzit, în vremurile noastre, de existenţa unor indivizi care consideră imposibilitatea vederii esenţei divine drept o justificare a ateismului, după cum am auzit şi state declarând acest lucru, aşa cum declara un  post de radio cu ocazia lansării primului satelit artificial sovietic în cosmos.

sursa: islamulazi.ro

Soucre Link

Views: 1