Foamete
Menoniții din Molotschna au trimis o comisie în America de Nord în vara anului 1920 pentru a-i alerta pe menoniții americani despre condițiile îngrozitoare ale Ucrainei devastate de război. Situația lor dificilă a reușit să unească diferite ramuri ale menoniților pentru a forma Comitetul Central Menonit, într-un efort de a coordona ajutorul.
Noua organizație plănuia să ofere ajutor Ucrainei prin intermediul activităților de ajutor menonite existente la Istanbul. Grupul de la Istanbul, în principal absolvenți ai Colegiului Goshen, a produs trei voluntari, care au intrat cu mare risc în Ucraina în timpul războiului civil rus în desfășurare. Au ajuns în satul menonit Halbstadt, în așezarea Molotschna, în momentul în care generalul Wrangel al Armatei Albe se retragea. Doi dintre voluntari s-au retras cu armata Wrangel, în timp ce Clayton Kratz, care a rămas în Halbstadt, deoarece a fost invadat de Armata Roșie, nu a mai fost auzit niciodată.
A trecut un an până când guvernul sovietic a primit permisiunea oficială de a efectua lucrări de ajutor în satele Ucrainei (vezi foametea rusă din 1921). Bucătăriile au furnizat 25.000 de oameni pe zi cu rații pe o perioadă de trei ani începând cu 1922, cu un vârf de 40.000 de porții în luna august a acelui an. Cincizeci de combinații de tractoare și plug Fordson au fost trimise în satele menonite pentru a înlocui caii care fuseseră furați și confiscați în timpul războiului. Costul acestui efort de ajutor a fost de 1,2 milioane de dolari.[35]
Al doilea val de emigrare
Pe măsură ce condițiile s-au îmbunătățit, menoniții și-au îndreptat atenția de la supraviețuire la emigrare. Deși Noua Politică Economică părea a fi mai puțin radicală decât reformele sovietice anterioare, mii de menoniți nu vedeau niciun viitor sub comuniști. După ani de negocieri cu guvernele străine și Moscova, s-au făcut aranjamente pentru emigrarea în Canada, Paraguay și Argentina. Deoarece Canada nu recunoscuse guvernul sovietic, Moscova nu avea de-a face direct cu ei. Emigranții îndreptați spre Canada au fost procesați prin Riga. Celor care nu puteau trece examenul medical – de obicei din cauza trahomului – li sa permis să rămână în Germania și Southampton în Anglia până când erau sănătoși. Până în 1930, 21.000 de menoniți sosiseră în Canada, majoritatea pe credit oferit de Canadian Pacific Railway.[36]
Un grup de menoniți din vestul Siberiei, care s-au stabilit ulterior de-a lungul Amurului în speranțe nerealizate de condiții de viață mai bune, au scăpat peste râul înghețat până la Harbin, China. Câteva sute li sa permis intrarea în California și Washington. Majoritatea au rămas refugiați până când Biroul Internațional Nansen pentru Refugiați al Societății Națiunilor a intervenit și a aranjat relocarea în Paraguay și Brazilia în 1932.[37]
Cei care au rămas în satele lor natale au fost supuși exilului în Siberia și în alte regiuni îndepărtate de la est de Urali. Din 1929 până în 1940, unul din opt bărbați a fost dus, de obicei sub pretextul unor acuzații politice, în lagăre de muncă din care puțini s-au întors vreodată sau au fost auziți din nou.[38]
sursa: wikipedia.org
textul a fost tradus
Visits: 0