Etica islamica

Etica islamica

este bazata pe principii precum:

Comportament similar. Regula etică islamică este aceea de a-i trata pe alţii așa cum ai dori tu să fii tratat. Dacă vrei să ţi se spună adevărul, spune adevărul. Dacă vrei să fii ajutat, ajută. Dacă vrei să fii tratat corect, tratează corect. Dacă îi urăşti pe cei trufaşi, nu fi trufaş. Dacă urăşti să fii minţit, nu spune minciuni. Dacă urăşti să fii dispreţuit, nu-i dispreţui pe alţii. Dacă urăşti să fii jefuit, nu-i jefui pe alţii. Dacă nu vrei să fii ucis, nu ucide. Dacă urăşti să fii calomniat, nu calomnia.

 

Înţelegerea. Islamul îndeamnă musulmanul să respecte virtuţile şi să se abţină de la vicii, pentru că virtuţile sunt principala sursă a fericirii omului, în timp ce viciile sunt principala sursă a supărărilor sale. Viciile precum minciuna, înşelăciunea, hoţia, ipocrizia şi nesinceritatea conduc doar la ură, neîncredere şi crearea unor tensiuni între indivizi şi grupuri. Pe de altă parte, virtuţile precum adevărul, sinceritatea, pietatea şi verticalitatea conduc la fraternitate, simpatie şi siguranţă pentru individ şi pentru comunitate deopotrivă.

Etica islamica

Valori imuabile. Valorile etice ale islamului sunt imuabile. Ele nu se schimbă de la o perioadă la alta, dintr-un loc în altul sau de la o ocazie la alta. Musulmanul trebuie să spună adevărul în toate timpurile şi în toate locurile, atât musulmanilor cât şi nemusulmanilor. Trebuie să fie sincer atât cu musulmanii, cât şi cu nemusulmanii. În Islam nu există standarde duble: binele este bine, răul este rău, virtutea este virtute şi viciul este viciu în toate cazurile şi în toate locurile.

 

Coeziunea. Virtuţile conduc una către cealaltă. Spunerea adevărului conduce la sinceritate, care conduce la loialitate, care conduce la simpatie. Acelaşi principiu se aplică şi viciilor. De exemplu, minciuna conduce la mărturie mincinoasă, nedreptate, nesinceritate şi ruperea promisiunilor. Prin urmare Islamul promovează toate virtuţile şi avertizează asupra tuturor viciilor.

Soucre Link

Views: 0

Sursele eticii islamice

Sursele eticii islamice  Bunele maniere ale musulmanului sunt iniţiate şi întărite prin recurgerea la următoarele surse: Coranul cel sfânt. Acesta include numeroase versete care îndeamnă musulmanul în mod explicit să respecte bunele maniere şi virtuţile şi să se abţină de la vicii şi obiceiuri rele. Tradiţiile profetice. Există multe tradiţii ale profetului Muhammad (Pacea și […]

Sursele eticii islamice

 Bunele maniere ale musulmanului sunt iniţiate şi întărite prin recurgerea la următoarele surse:

Coranul cel sfânt. Acesta include numeroase versete care îndeamnă musulmanul în mod explicit să respecte bunele maniere şi virtuţile şi să se abţină de la vicii şi obiceiuri rele.

Tradiţiile profetice. Există multe tradiţii ale profetului Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care îndrumă omul pe calea virtuţilor şi-l avertizează împotriva viciilor. De fapt, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este primul exemplu pentru musulmani. Profetul Muhammad a spus: „Ţi-am lăsat două lucruri cu care nu vei greşi niciodată, dacă le respecţi: Cartea lui Allah (Coranul cel sfânt) şi tradiţiile mele.”

Dintre sursele eticii islamice mai face parte si natura pură. Omul, prin natura sa pură, cinstește virtuţile şi detestă viciile.

Ziua Judecăţii. Musulmanul crede în Ziua Judecăţii, zi în care fiecare persoană va fi răsplătită sau pedepsită conform faptelor sale din această viaţă. Prin urmare musulmanul face tot posibilul să I se supună lui Allah şi poruncilor Sale. De fapt, legile penale seculare nu pedepsesc invidia, trufia, bârfa sau ipocrizia, dar Allah pedepseşte asemenea vicii. În plus, autorităţile seculare nu răsplătesc modestia, răbdarea, sinceritatea, dar Allah face aceasta. Rezultatul este că credinţa în Allah şi în Ziua Judecăţii încurajează musulmanul să fie cât de virtuos poate şi să se ferească de vicii.

Rugăciunea. Rugăciunea este un act de adorare realizat de către musulman de cinci ori pe zi. Îl face pe musulman să I se supună lui Allah, să-şi amintească poruncile şi interdicţiile Sale şi să evite viciile şi păcatele. În fapt, rugăciunea reînnoieşte şi întăreşte legăturile dintre cel care preaslăveşte şi Dumnezeu şi îl ajută pe credincios să rămână virtuos şi manierat. Profetul Muhammad a spus: „Islamul se bazează pe cinci lucruri: a mărturisi că nu există Dumnezeu în afară de Allah şi că Muhammad este profetul Său, a face rugăciunea, a plăti dania, a merge în pelerinaj şi a posti în Ramadan.”

Postul contribuie la dobândirea unor virtuţi precum răbdarea, sinceritatea, supunerea în faţa lui Allah, pietatea şi autocontrolul.

Dania contribuie la dezvoltarea virtuţilor precum bunăvoinţa, mila, cooperarea, fraternitatea şi sinceritatea, pentru că musulmanul oferă un anumit procentaj din averea sa, în fiecare an, pentru a fi distribuit celor defavorizaţi, nevoiaşi şi altor categorii de oameni menționate în Coranul cel sfânt.

Acest act de adorare angajează musulmanul în exercițiul supunerii depline faţă de Allah şi ajută la dezvoltarea virtuţilor precum răbdarea, cooperarea, fraternitatea şi autocontrolul.

Sancţiunile seculare. Islamul impune pedepse descurajatoare pentru acte care distrug virtuozitatea şi securitatea societăţii precum: crima, hoţia, adulterul, calomnia, jaful şi consumul de alcool.

Soucre Link

Views: 1

In ce arii se aplica etica islamica?

In ce arii se aplica etica islamica?    Islamul include un sistem etic foarte bine integrat care evidenţiază modul în care individul ar trebui să-i trateze pe ceilalţi oameni, în aşa fel încât să fie dobândită fericirea maximă atât de către individ, cât şi de către comunitate. Islamul arată cum ar trebui un individ să-şi […]

In ce arii se aplica etica islamica?

 

 Islamul include un sistem etic foarte bine integrat care evidenţiază modul în care individul ar trebui să-i trateze pe ceilalţi oameni, în aşa fel încât să fie dobândită fericirea maximă atât de către individ, cât şi de către comunitate. Islamul arată cum ar trebui un individ să-şi trateze părinţii, fiii, fiicele, soţia, oaspetele, gazda, vecinul, cât şi pe ceilalţi oameni. Islamul arată, de asemenea, virtuţile pe care fiecare musulman ar trebui să le cultive şi viciile pe care fiecare musulman ar trebui să le evite. Acest sistem etic este puternic conectat la credinţa islamică, adorarea, tranzacţiile şi la alte aspecte ale vieţii.

Conform Islamului, bunele maniere trebuie respectate integral în toate aspectele vieţii.

Comportamentul față de alţii. Musulmanul trebuie să respecte bunele maniere în modul în care îi tratează pe ceilalţi oameni în interacțiunea cotidiană.

Guvernarea. Legiuitorul trebuie să respecte bunele relaţii cu supuşii săi. Trebuie să respecte dreptatea, egalitatea, onestitatea şi sinceritatea. Trebuie să excludă din codul său de comportament acte precum favoritismul, standardele duble, mita, nedreptatea, minciuna şi trufia.

Economia. Sistemul economic islamic nu acceptă monopolul, şantajul, dobânzile bancare, falsul, hoţia, jaful sau înşelăciunea. Sistemul economic islamic se bazează pe fraternitate, cooperare, onestitate şi parteneriat.

Pacea şi războiul. Musulmanul îşi respectă valorile etice deopotrivă pe timp de pace şi de război. Pe timp de pace nu există trădare sau minciună. În război, musulmanului îi este interzis să omoare copii, femei, bătrâni sau civili neînarmaţi. În război, musulmanului îi este interzis să distrugă temple, să omoare animale sau să distrugă plante. Îi este interzis să tortureze sau să ucidă prizonierii. În afară de aceasta, conform Islamului, războiul trebuie să fie întotdeauna pentru autoapărare şi nu pentru agresiune.

Viaţa de familie. Valorile etice islamice sunt standardele de comportament care reglează relaţiile între membrii familiei islamice. Cele mai importante calităţi în acest caz sunt respectul, supunerea, decenţa, loialitatea, mila, simpatia şi sinceritatea.

In ce arii se aplica etica islamica?

 Astfel putem observa că valorile islamice sunt uşor de înţeles, imuabile şi bine integrate. Îşi au originea în Coranul cel sfânt şi în tradiţiile profetice şi se află în armonie completă cu natura umană pură. Ele sunt puternic întărite de credinţa islamică. Musulmanul este ajutat să atingă astfel de valori prin rugăciune, pelerinaj, post şi danie. În afară de aceasta, el este ajutat să evite viciile prin legi penale descurajatoare, date de către Allah şi profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Aceste valori etice prevalează în toate aspectele vieţii islamice, incluzând chestiunile zilnice, politica, economia, pacea, războiul, familia şi comunitatea.

 

Soucre Link

Views: 1