Pedeapsa mormântului

 

Referitor la pedeaspa din mormânt, Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:

„Umma aceasta va fi încercată încă din mormânt. Şi dacă nu mi-ar fi teamă că voi nu vă veţi mai îngropa morţii, m-aş fi rugat lui Allah (swt) să vă lase să auziţi ceea ce am auzit eu.”

Sahiih Muslim.

 

De câte ori se reculegea în faţa unui mormânt, Uthmaan bin Affaan (Allah să fie mulțumit de el!) plângea de i se înnodau lacrimile în barbă şi, din acest motiv, el a fost interpelat: «Ne vorbeşti despre Rai şi Iad şi nu plângi, dar când vorbeşti despre mormânt izbucneşti în lacrimi.» El a răspuns: «L-am auzit pe Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zicând:

„Mormântul este prima etapă a Vieţii de Apoi, cine trece de încercarea lui, îi va fi foarte uşor după aceea, iar dacă nu trece, acela va ajunge în cea mai grea şi urâtă stare.” Şi tot Profetul a mai zis: „Niciodată nu am văzut ceva mai oribil decât mormântul. ”

Pentru cel în viaţă, mormântul este doar o groapă întunecată, însă pentru cel mort este fie fereastra către Paradis, fie uşa spre Iad, şi în el însuşi experimentează realitatea Lumii de Apoi.

 

Mormântul este cel mai însingurat loc şi nu există singurătate mai mare decât în el. Şi nimeni şi nimic nu îl însoţeşte pe cel mort decât numai faptele lui.

 

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis:

„Trei lucruri îl vor conduce pe cel mort, două se vor întoarce, iar al treilea va rămâne alături de el. Neamul, agoniseala şi faptele sale îl vor însoţi , dar rudele şi agoniseala lui se întorc, şi numai faptele lui rămân cu el. ”

Sahiih Al-Bukharii

 

De aceea este foarte important şi mai presus de orice împlinirea de fapte bune:

Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) ne-a sfătuit:

„Feriţi-vă de Focul Iadului chiar şi cu o jumăte de curmală (dată ca milostenie).”

– In sensul că nu contează valoarea materială a ceea ce dăruieşti ci intenţia de a ajuta, indiferent de starea materială personală, cum de asemnea nu contează mărimea darului, ci perseverenţa în a dărui şi a ajuta.

 

Allah (swt) a delimitat limpede pentru toţi ceea ce este bine şi ceea ce este rău, ceea ce este pemis şi ceea ce este interzis, ceea ce este adevăr şi cea ce este nălucire, şi a lăsat omului posibilitatea de a alege între acestea, dar numai pe parcursul acestei vieţi lumeşti. După moarte e deja imposibil de ales.

 

De aceea, a fi pe calea cea bună este în beneficiul celui care o alege pe aceasta, cum şi făcătorii de rău vor fi dezavantajaţi de răul pe care l-au ales.

 

La venirea morţii, omul este fără de ajutor şi slab, iar după moarte el trebuie să fie ajutat de alţii, trebuie îmbăiat, învelit în giulgiu, îngropat şi trebuie să fie invocată iertarea lui Allah (swt) pentru el.

Profetul a zis:

„Când coşciugul e gata, si este ridicat pe umeri, cel mort, dacă a fost credincios va zice: «Continuaţi!», iar dacă a fost păcătos va zice: «Vai mie! Unde mă duceţi voi pe mine!». Şi vocile lor vor fi auzite de toţi, numai de oameni nu vor putea fi auzite, căci de le-ar auzi ar cădea la pământ, fără conştiinţă.”

Sahiih Al-Bukharii

 

 

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 0