Tag: musulmanul

Generozitate şi mulţumire – partea 2

Generozitate şi mulţumire – partea 2

 

Donaţiile au fost instituţionalizate în Islam încă de la întemeierea sa, fiind denumite în limba arabă ‒ zakaah (acte de caritate obligatorii). Fiecare credincios cu avere în exces este obligat să dea o anumită parte din ea nevoiaşilor, anual, ca un act de adorare. A nu da zakaah este considerat un păcat major. Oferirea acestei donaţii ajută credincioşii să realizeze că averea lor nu este doar ca s-o folosească cum doresc. Îi învaţă că sunt doar deţinătorii temporari ai acestei averi din care trebuie să ofere o parte celor nevoiaşi. În consecinţă, Dumnezeu îi descrie pe adevăraţii credincioşi ca fiind aceia care recunosc dreptul nevoiaşilor la o parte din averea lor:

,,Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş.” (Coran 51: 19).

Donaţiile ar trebui să fie un act sincer de mulţumire a lui Dumnezeu şi nu un act făţarnic sau un mod de a-i controla pe alţii. Răsplata pentru actele de caritate este complet pierdută atunci când este făcută pentru câştiguri lumeşti. Allah face referire la această realitate în capitolul Al-Baqara după cum urmează:

,,O, voi, cei care credeţi! Nu faceţi deşarte milosteniile voastre prin pomenirea lor şi prin necăjire.” (Coran 2: 264).

Dorinţa de îmbogăţire este sporită de invidie. În consecinţă, Dumnezeu ne-a poruncit să nu râvnim la ceea ce le-a dat altora. Dumnezeu se referă la această chestiune în capitolul An-Nisa’ al revelaţiei finale după cum urmează:

,,Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora.” (Coran 4: 32).

Profetul a reiterat acest sfat, spunând: „Priveşte-i pe cei mai puţin norocoşi decât tine şi nu îi privi pe cei de deasupra ta. Este mai bine pentru tine, pentru a nu nega cele cu care te-a binecuvântat Allah.”

Când oamenii îşi concentrează atenţia asupra acelora care sunt mai bogaţi decât ei, invidia începe să se dezvolte. Ei simt şi exprimă astfel faptul că Dumnezeu a fost nedrept cu ei. În ultimă instanţă, ei ar putea comite multe păcate pentru a-şi îndeplini dorinţa de a avea ceea ce au alţii. În loc de aceasta, Dumnezeu îi sfătuieşte să se gândească la cei mai puţin norocoşi decât ei. Indiferent de cât de dificile ar fi circumstanţele, există întotdeauna alţii în situaţii mai dificile. În consecinţă, a reflecta cu privire la alţii mai puţin norocoşi le aminteşte fiinţelor umane de multiplele recompense cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. În această luptă spirituală de a evita invidia se dezvoltă cea mai importantă calitate, aceea a mulţumirii. Mai mult decât atât, potrivit învăţăturilor profeţilor, posesiunile materiale nu constituie adevărata bogăţie a acestei lumi. Abu Hurayrah a relatat spusele ultimului Profet: „Bunăstarea nu este măsurată în proprietăţi, ci în mulţumire.”

A fi mulţumit nu înseamnă că fiinţele umane trebuie să accepte orice circumstanţă în care se găsesc şi să nu încerce să-şi îmbunătăţească situaţia. A fi mulţumit înseamnă că, după ce individul se străduieşte să obţină un standard ridicat de viaţă, el trebuie să accepte cu conştiinţa curată ceea ce doreşte Allah. Doar prin a lăsa chestiunile personale în mâinile lui Dumnezeu, după ce s-a făcut un efort, inimile găsesc odihnă și se îndepărtează de la plăcerile acestei lumi. În această privinţă, Dumnezeu afirmă în capitolul Ar-Ra’d al revelaţiei finale:

,,Prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Coran 13: 28).Source Link

Views: 0

Generozitate şi mulţumire – partea 1

Generozitate şi mulţumire

 

CULTIVATING A SPIRIT OF GENEROSITY Blog.jpg.optimal Generozitate şi mulţumire - partea 1Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un lucru bun, luptă împotriva sentimentului de posesiune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, mulţumirea este produsă atunci când sufletul înfrânge demonii invidiei şi ai lăcomiei. Creatorul stabileşte cu înţelepciune cadrul pentru aceste lupte spirituale prin distribuirea inegală a bunăstării în această lume. În capitolul An-Nahl al revelaţiei finale, Allah spune:

„Allah i-a pus pe unii dintre voi înaintea altora în privinţa celor necesare vieţuirii.” (Coran 16: 71).

Lăcomia şi zgârcenia sunt forme corupte ale dorinţelor umane naturale de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţii că bunăstarea este o dovadă de încredere oferită de către Dumnezeu omenirii. Lucrurile există în lume înainte ca oamenii să se nască şi rămân acolo după ce ei mor. Dacă bunăstarea este folosită conform instrucţiunilor divine, ea aduce beneficii în ambele lumi celor care o posedă. Dar dacă este folosită în mod egoist, devine un blestem în această viaţă şi un motiv pentru pedeapsă în următoarea. În capitolul Al-Anfal al revelaţiei finale, Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi să fie conştienţi de pericolele bunăstării şi ale copiilor:

„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare.” (Coran 8: 28).

Dumnezeu îi atenţionează mai departe pe credincioşi, în capitolul Al-Munafiqun, să nu-şi lase dorinţa pentru bunăstare şi copiii să-i distragă de la supunerea în faţa Lui, pentru că acesta este testul posesiunii:

,,O, voi cei care credeţi! Să nu vă abată averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah!” (Coran 63: 9);

,,V-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă cerca întru ceea ce v-a dat.” (Coran 6: 165).

Dorinţa de a acumula bogăţii nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât au mai mult, cu atât fiinţele umane vor mai mult. Profetul a spus: „Dacă un om ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta, pentru că nimic nu i-ar umple gura decât pământul [mormântului său]. Allah îi iartă pe toţi cei care se căiesc în mod sincer.”

Această dorinţă negativă poate fi depăşită doar prin a oferi averea pe care cineva o posedă, ca un act caritabil. Aşadar Allah a poruncit profeţilor să ceară donaţii de la cei mai bogaţi dintre adepţii lor pentru a le distribui celor săraci:

„Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Coran 9: 103).Source Link

Views: 0

FAPTA MUSULMANULUI ŞI ÎNCREDEREA ÎN ALLAH – 3

 

Există, de asemenea, numeroase versete şi tradiţii care îndeamnă şi la respectarea condiţiilor necesare împlinirii bune a faptei. Îndemnul la prudenţă se repetă de două ori într-un singur verset din Surat An-Nisa’:

Să fie cu băgare de seamă şi să-şi ţină armele. Cei care nu cred voiesc ca voi să vă neglijaţi armele şi lucrurile voastre, pentru ca să se năpustească asupra voastră deodată. Nu săvârşiţi niciun păcat dacă, stânjeniţi de ploaie sau bolnavi, puneţi armele voastre jos, dar fiţi cu băgare de seamă! (An-Nisaa’ 4:102).

Este evident îndemnul versetului la echilibru şi moderaţie pentru o bună îndeplinire a lucrurilor. Culegerile de tradiţii conţin peste o sută de tradiţii autentice referitoare la împlinirea bună a lucrurilor şi la prudenţă.

Pe de altă parte, Islamul porunceşte bizuirea pe Allah, încrederea în voinţa Lui şi acceptarea predestinării Sale. Există nenumărate versete şi tradiţii în acest sens.

Îndemnul de a urma calea de mijloc şi de a respecta moderaţia este evident. Islamul nu cheamă la fatalism şi la abandonarea acţiunii prin argumentul predestinării şi al îndemnului de a te baza doar pe Allah. În acelaşi timp, stabileşte adevărul absolut prin care fiecare lucru este predestinat şi nu există altă putere şi forţă în afară de Allah, prin care omul nu poate împlini lucrurile singur – precum în concepţia occidentală, iar musulmanul este chemat să se încreadă în Allah şi să ceară ajutorul Lui. În Coran şi în tradiţia Profetului se atrage atenţia asupra faptului că încrederea în predestinare şi bizuirea pe Allah nu se opun una celeilalte şi nu se opun nici în viaţa musulmanului, care trebuie să se străduiască cu seriozitate să acţioneze şi să fie prudent în privinţa primejdiilor.

Există, de pildă, următorul verset:

O, fiii mei! Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite! Eu nu vă pot fi de niciun folos împotriva lui Allah. Hotărârea nu este decât la Allah! Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred! (An-Nisaa’ 4:67).

Indiferent de interpretările diferite pe care exegeţii le dau primejdiei la care se referă Iacob, care îi previne pe fiii săi să nu intre cu toţii în cetate printr-o singură poartă (învăţătura şi folosul nu se limitează la căutarea şi cunoaşterea ei), scopul urmărit este limpede: Profetul cel nobil Iacob le porunceşte fiilor săi să fie prudenţi şi să evite primejdia, intrând pe porţi diferite. Cuvintele sale „Nu intraţi pe o singură poartă, ci intraţi pe porţi diferite!“ reprezintă un îndemn la prudenţă, la evitarea primejdiei şi la respectarea uneia din normele împlinirii bune a oricărui lucru. Cuvintele sale „Eu nu vă pot fi de niciun folos împotriva lui Allah“ reprezintă îndemnul de a crede în predestinare şi de a te supune voinţei lui Allah, iar cuvintele „Eu în El mă încred şi în El să se încreadă aceia care se încred“ reprezintă un îndemn la a te baza doar pe Allah.

Şi când Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a vorbit despre predestinare şi s-a temut că tovarăşii săi s-ar putea să interpreteze aceasta ca o justificare a reţinerii de la acţiune, el a zis: „Lucraţi, căci totul este cu putinţă pentru ceea ce a creat Allah”. Prima parte este un îndemn la acţiune, iar partea a doua este o recunoaştere a locului destinului. Şi a mai spus Trimisul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): ,,Cere ajutorul lui Allah şi nu vei fi neputincios, iar dacă ceva te copleşeşte, spune: «Allah a orânduit şi ceea ce El a voit a şi făcut»“.

musulmanulProfetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) i-a învăţat pe tovarăşii săi următoarea rugă: ,,Doamne, eu caut ajutor la Tine împotriva neputinţei şi a lenei“. Cererea de ajutor la Allah înseamnă bizuirea pe El şi încrederea în voinţa Lui şi în hotărârea Lui, iar cererea de ajutor împotriva neputinţei şi lenei are ca rezultat cunoaşterea faptului că ele sunt două lucruri reprobabile, neacceptate de Legiuitor. Există şi o altă rugă asemănătoare cu aceasta: ,,Doamne, eu caut ajutor la Tine împotriva necredinţei şi a sărăciei“.Source Link

Views: 4