CREDINȚA ÎN NECUNOSCUT ȘI CAUZALITATEA RAȚIONALĂ – 3

    Probabil că cele mai importante motive ale atitudinii total antireligioase ale acestei civilizaţii, atât în ceea ce priveşte conceptele, cât şi metodele ei, se datorează moştenirii de către Europa a civilizaţiei romane, cu orientarea sa total materialistă raportat la viaţa umană şi la propria sa valoare, cu revolta naturii umane împotriva dispreţului creştinismului […]

 

 

Probabil că cele mai importante motive ale atitudinii total antireligioase ale acestei civilizaţii, atât în ceea ce priveşte conceptele, cât şi metodele ei, se datorează moştenirii de către Europa a civilizaţiei romane, cu orientarea sa total materialistă raportat la viaţa umană şi la propria sa valoare, cu revolta naturii umane împotriva dispreţului creştinismului faţă de această lume şi împotriva reţinerii dorinţelor fireşti şi eforturilor legitime ale omului. Această revoltă a atins un astfel de succes încât a constrâns sectele şi bisericile creştine să adapteze treptat unele dogme la condiţiile sociale şi raţionale schimbătoare din Europa. În felul acesta, creştinismul, în loc să influenţeze viaţa socială a adepţilor săi şi să o schimbe – aşa cum cere prima îndatorire religioasă – a păstrat tăcerea în legătură cu ceea ce a impus cutuma şi s-a transformat într-un paravan pentru proiectele politice. Creştinismul are astăzi – după părerea marii majorităţi – doar un sens formal, aşa cum a fost şi situaţia zeilor romani, cărora nu li se îngăduia şi de la care nici nu se aştepta să aibă vreo influenţă reală asupra societăţii.        Fără îndoială că există în Occident numeroşi indivizi care simt şi gândesc într-o manieră religioasă şi depun eforturi disperate pentru a pune convingerile lor în acord cu spiritul civilizaţiei lor, dar aceştia sunt doar excepţii. Europeanul obişnuit cunoaşte o singură religie pozitivă: adorarea progresului material; adică acea convingere că viaţa nu are niciun alt ţel în afară de a deveni din ce în ce mai uşoară, sau, aşa cum se afirmă printr-o expresie uzuală ,,liberă de nedreptatea naturii“. Templele acestei religii sunt marile uzine, cinematografele, laboratoarele chimice, sălile de dans sau centralele electrice…, iar preoţii acestei religii sunt inginerii, stelele de cinema, conducătorii industriei şi eroii aviatori… Consecinţa inevitabilă în această situaţie este efortul de a dobândi putere şi plăcere, iar acest lucru creează grupări adverse, înarmate până în dinţi, hotărâte să se elimine una pe alta, atunci când interesele lor ajung să se ciocnească.

    rationalitate      În plan social, rezultatul acestei situaţii constă în crearea unui model uman a cărui filozofie morală se limitează la problemele avantajului practic şi pentru care progresul material reprezintă cel mai înalt criteriu al deosebirii dintre bine şi rău. În momentul de faţă, în schimbarea fundamentală de care depinde viaţa socială din Occident găsim acea filozofie morală clădită pe avantaj, devenind din ce în ce mai influentă, iar toate virtuţile considerate până astăzi strict morale – cum ar fi iubirea paternă şi castitatea – îşi pierd cu repeziciune valoarea, deoarece nu oferă societăţii un avantaj material concret“.

,,Ceea ce numim orientare religioasă în om este rezultatul firesc al situaţiei sale raţionale şi biologice. Omul nu poate descoperi enigmele vieţii, nici secretul naşterii şi morţii, nici secretul infinitului şi veşniciei. Gândirea sa se ciocneşte de nişte ziduri de nepătruns, dar omul poate cel puţin să facă două lucruri. Primul dintre acestea este evitarea oricărei încercări de a înţelege viaţa în ansamblul său şi, în acest caz, se bazează doar pe dovezile vieţii aparente şi limitează orice concluzie la propriul său cadru şi, în felul acesta, devine apt de a înţelege nişte frânturi dispersate din viaţă, al căror număr şi a căror claritate sporesc mai repede sau mai încet în funcţie de sporirea cunoaşterii naturii de către om. Dar această înţelegere se limitează în orice caz la nişte fărâme dintr-un ansamblu a cărui înţelegere continuă să rămână deasupra capacităţii raţiunii umane. Aceasta este calea pe care o urmează ştiinţele naturale.

          Cea de a doua opţiune, care poate să existe alături de varianta ştiinţifică, este calea religiei (credinţa). Ea îl călăuzeşte pe om de cele mai multe ori pe calea variantei afective a explicării complete a vieţii, construite în cea mai mare parte a sa pe ipoteza existenţei unei puteri creatoare care orânduieşte această lume după o poruncă predestinată, dar cunoaşterea ei este peste puterea de înţelegere a omului. Această opinie nu-l obligă pe om să se abţină de la căutarea adevărurilor vieţii şi a componentelor lor, atunci când acestea se descoperă  privirii, căci nu există o contradicţie între opinia aparent «ştiinţifică» şi opinia afectivă, «credinţa».

Soucre Link

Relația dintre musulmani

    Islamul i-a interzis credinciosului musulman să fie aspru cu fratele său musulman, să-l boicoteze pe el sau să se îndepărteze de el. Celor care se ceartă li se cere ca în termen de trei zile să se calmeze şi să se împace, aducând liniştea între ei şi ridicându-se deasupra orgoliilor, mâniei şi certurilor. […]

 

 

20110830-psp-ramdan-dinamo-011Islamul i-a interzis credinciosului musulman să fie aspru cu fratele său musulman, să-l boicoteze pe el sau să se îndepărteze de el. Celor care se ceartă li se cere ca în termen de trei zile să se calmeze şi să se împace, aducând liniştea între ei şi ridicându-se deasupra orgoliilor, mâniei şi certurilor. Una dintre calităţile lăudate de Coran se referă la faptul că musulmanii trebuie să fie „blânzi faţă de dreptcredincioşi” (Al-Ma’ida: 54).

 

Iar Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: „Unui musulman nu-i este îngăduit să stea despărţit de fratele său musulman mai mult de trei zile. Iar dacă s-au scurs cele trei zile, are datoria să-l întâlnească pe el şi să-l salute [cu expresia „pace ţie!”]. Dacă îi va răspunde la salut, vor fi părtaşi la răsplată, iar dacă nu-i va răspunde, atunci va avea parte de păcat, iar cel care a salutat nu va mai fi părtaş la despărţire!”[1]

 

Interdicţia referitoare la ruperea legăturilor este confirmată în mod deosebit când este vorba de rudele apropiate, căci Islamul consideră obligatorie păstrarea legăturii cu rudele de sânge şi respectarea caracterului ei sacru. Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă:

„Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă conjuraţi [unii pe alţii] şi [fiţi cu frică de ruperea] legăturilor de sânge, căci Allah este Veghetor peste voi!” (An-Nisa’: 1).

Trimisul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a înfăţişat această legătură şi valoarea ei la Allah spunând: „Legătura de rudenie [rahm] este agăţată de Tron. Spune: Acela care păstrează legătura cu mine, păstrează şi Allah legătura cu el, iar acela care a rupt legătura cu mine a rupt şi Allah legătura cu el”.[2]

Şi a mai spus Profetul Muhammed: „Acela care întrerupe nu va intra în Rai!”[3] Unii ulemai au interpretat că este vorba de cel care taie, adică întrerupe legăturile de sânge, iar alţii au interpretat că este vorba de cel care taie drumul (adică de tâlharul care iese la drumul mare), ca şi cum amândoi ar

fi puşi pe aceeaşi treaptă.

 

Legătura de rudenie obligatorie nu presupune ca rudele să răspundă la o legătură cu o legătură similară, la o binefacere cu o binefacere similară, căci acestea sunt lucruri fireşti. Obligaţia este de a rămâne legat de rudele de sânge, chiar dacă ele l-au părăsit pe unul dintre ei. Profetul – Pacea asupra IH – a zis: „Cel care ţine la legătură este nu acela care răspunde cu ceva egal, ci cel care ţine la legătură este acela care, dacă s-a întrerupt legătura sa de sânge, el o reface şi o păstrează”.[4]

 

Nu este vorba de acea despărţire şi de ruperea legăturii din cauza părăsirii de către o rudă a căii lui Allah sau mâniei datorate unei acţiuni împotriva Adevărului, căci cea mai puternică dintre legăturile credinţei este iubirea întru Allah şi ura întru Allah.

 

Profetul şi companionii săi au stat departe de cei trei care nu au luat parte la incursiunea de la Tabuk vreme de cincizeci de zile, încât ei s-au aflat în mare încurcătură, neştiind ce să mai facă. Nimeni nu a mai stat cu ei, nimeni nu le-a mai vorbit, nimeni nu i-a mai salutat, până când Allah a revelat în Cartea Sa că ei au fost iertaţi.[5]

 

Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a stat departe de unele dintre soţiile sale vreme de patruzeci de zile.

 

Abd Allah bin Omar a stat departe de unul din fiii săi până la moarte, din cauză că el nu s-a supus poruncilor unui hadis pe care l-a menţionat tatăl său, în care se relatează că Trimisul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – le-a interzis bărbaţilor să le împiedice pe femei să meargă la moschee.[6]

Dacă părăsirea şi cearta ţin de lucrurile lumeşti, atunci această lume este mai puţin importantă pentru Allah şi pentru musulman decât să ducă la certuri şi la ruperea relaţiilor între musulman şi fratele său. Cum să fie altfel, de vreme ce urmarea vrajbei îndelungate este privarea de iertarea lui Allah? într-un hadis autentic se relatează: «Porţile Raiului se deschid în zilele de luni şi de joi şi Allah Preaputernicul şi Preaînaltul îl iartă pe orice rob care nu- I face Lui semeni, afară de bărbatul care poartă vrajbă fratelui său. Şi El zice îngerilor: „Amânaţi-i pe aceştia doi până ce ei se vor împăca! Amânaţi-i pe aceştia doi până ce ei se vor împăca! Amânaţi-i pe aceştia doi până ce ei se vor împăca!”[7]

Este de ajuns pentru acela care are dreptate ca fratele său să vină la el şi să-i ceară iertare, pentru ca el să accepte scuzele lui şi să pună capăt vrajbei. Lui nu-i este îngăduit să-l refuze şi să respingă scuzele lui. Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a avertizat în legătură cu această eventualitate, spunând că nu-i va da lui să bea din izvorul Profetului în Ziua învierii.[8]

 

 

 

[1] Relatat de Abu Dawud (N.A.)

[2]General acceptat (N.A.)

[3] Relatat de Al-Bukhari (N.A.)

[4] Relatat de AI-Bukhari (N.A.)

[5] Relatat de Al-Bukhar şi de alţii (N.A.)

[6] Relatat de Ahmad. larAs-Suyuti a compus o epistolă pe care a intitulat-o „Az-Zajrbi-l-hajr”, adică „pedepsirea prin despărţire”, aducând numeroase dovezi constând din texte şi hadise legate de acest subiect (N.A.)

[7] Relatat de Muslim (N.A.)

[8] Relatat de At-Tabarani (N.A.)

Soucre Link

Violenta in zilele noastre -1

Zainab Alwani Contextul modern   Cruzimea este prezentă iar în lume sub diferite forme. Însă, cea mai crudă violență este aceea din familie. Violența în familie apare la fiecare 6 până la 20 de secunde în Statele Unite, Marea Britanie și multe alte țări ale lumii, inclusiv în societățile musulmane. Violența domestică este recunoscută ca […]

Zainab Alwani

Contextul modern

 

Cruzimea este prezentă iar în lume sub diferite forme. Însă, cea mai crudă violență este aceea din familie. Violența în familie apare la fiecare 6 până la 20 de secunde în Statele Unite, Marea Britanie și multe alte țări ale lumii, inclusiv în societățile musulmane. Violența domestică este recunoscută ca o dilemă a societății complexe globale din ziua de azi. Este definită ca „un tipar al unui comportament abuziv folosit de cineva pentru a stabili puterea și controlul asupra celeilalte persoane într-o relație. După o perioadă de abuz, atacatorii adesea își cer scuze, însă cu repetarea ciclului de obicei abuzul devine mai rău de-a lungul timpului.”[1]

Experții sunt de acord că motivele acestor comportamente variază. Totuși este întotdeauna rezultatul unei interacțiuni complexe a factorilor psihologici și sociali care au creat un dezechilibru de putere între sexe, rase, staturi și alte diferențe. Unde există un dezechilibru de putere, poate exista un abuz; și este acesta, care în combinație cu toleranța societății, care a permis violenței domestice să înflorească.[2]

 

Paradigma islamică

 

Coranul reprezintă un model complet de protecție a familiei de orice fel de asuprire. Esența paradigmei islamice este întemeiată pe conceptul de tauhid, care se referă la Unicitatea lui Allah. Musulmanii cred că Allah a creat oamenii – bărbați și femei – pentru a-L adora și servi pe El ca înlocuitori (khalifa) ai Lui:

 

„Și când Stăpânul tău le-a zis îngerilor: «Voi să pun pe pământ un înlocuitor [khalifa].»” (Surat Al-Baqara: 30).

 

Singurul criteriu prin care o persoană este considerată mai bună decât alta în fața lui Allah este pietatea:

 

„O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut pe voi popoare și triburi, pentru ca să vă cunoașteți. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi.” (Surat Al-Hujurat: 13).

 

[1] Vezi www.peacefulfamilies.org/aboutdv.html

[2] Sandra Horley, Violența domestică: chestiunea explicată, www.guardian.co.uk

 

 

Text preluat din cartea Femeia musulmana, editata si publicata de Asociatia Surori Musulmane

Soucre Link

O povață de-a Profetului…

 O povață de-a Profetului… Un om l-a rugat pe Profet: „Dă-mi un sfat, dar nu unul lung pe care l-aş putea uita.” Profetul a zis: „Nu te mânia.” (consemnat de Malik) Ce răspuns ar putea fi mai scurt şi mai la obiect decât acesta? Trimisul lui Allah a acordat întotdeauna importanţă temperamentului şi mediului din […]

 O povață de-a Profetului…
Un om l-a rugat pe Profet: „Dă-mi un sfat, dar nu unul lung pe care l-aş putea uita.” Profetul a zis: „Nu te mânia.” (consemnat de Malik)
povata ProfetuluiCe răspuns ar putea fi mai scurt şi mai la obiect decât acesta? Trimisul lui Allah a acordat întotdeauna importanţă temperamentului şi mediului din care proveneau indivizii şi grupurile, când le dădea învăţături şi sfaturi. El îşi lungea sau îşi scurta discursul după cum o cerea ocazia.
Există numeroase zicale în care Profetul a dat arabilor sfaturi care să-i conducă spre acest ideal, într-o asemenea măsură încât manifestările tiranice, agresiunea, furia şi ura au fost declarate ca fiind situate în afara cercului islamului. Lucrurile care unesc un grup şi nu-i permit să fie tulburat, insulta, etc. au fost considerate a fi agenţi ce distrug această unitate: „Dacă un Musulman insultă pe cineva, dă dovadă de răutate, iar dacă se ceartă sau se bate cu cineva, dă dovadă de necredinţă.” (consemnat de Bukhari)

 

Soucre Link

Înţelegerea islamică a musulmanului – 1

  Înţelegerea islamică a musulmanului se bazează pe principii imuabile, dobândite din izvoarele autentice ale islamului: Coranul şi „Tradiţia Profetului” (Sunna). În înţelegerea noastră trebuie să se ţină cont atât de factorul timp, cât şi de specificul realităţii societatii in care traim. Adevăratul spirit islamic se bazează pe moderaţie, aşa cum reise din obiectivele acestei […]

 

Înţelegerea islamică a musulmanului se bazează pe principii imuabile, dobândite din izvoarele autentice ale islamului: Coranul şi „Tradiţia Profetului” (Sunna). În înţelegerea noastră trebuie să se ţină cont atât de factorul timp, cât şi de specificul realităţii societatii in care traim.

Adevăratul spirit islamic se bazează pe moderaţie, aşa cum reise din obiectivele acestei religii. În această moderaţie nu sunt incluse nici îndoiala, nici excesele; se creează o punte între raţiune şi revelaţie divină, luându-se în considerare nevoile materiale şi spirituale ale omului, având o perspectivă echilibrată asupra vieţii.

Tinând cont de principiile, regulile şi valorile lui, islamul poate fi structurat în trei cateorii:

a. Principii de bază, aşa cum sunt acestea exprimate în cei şase stâlpi ai credinţei – credinţa în Dumnezeu, îngeri, cărţile revelate, trimişi, Ziua de Apoi şi Hotărârea Divină;

b. Şari’a, exprimată în actele de slăvire şi relaţiile dintre oameni;

c. Codul etic, care pune bazele unui trai demn. Aceste trei categorii legate între ele sunt complementare şi au ca scop îndeplinirea intereselor oamenilor şi îndepărtarea răului din lume.

Accentul pus pe dimensiunea umană, pe flexibilitatea legislativă, respectul pentru diversitate şi pentru deosebirile normale dintre oameni reprezintă caracteristici importante ale islamului.

Islamul preţuieşte fiinţele umane. Această preţuire este acordată tuturor fiilor lui Adam, bărbaţi şi femei, fără discriminare. Datorită acestei preţuiri, fiinţele umane sunt ocrotite de orice lucru care reprezintă un afront la deminitatea lor, care este dăunător pentru facultăţile lor mintale şi pentru sănătatea lor sau care abuzează de drepturile lor prin exploatarea vulnerabilităţii lor.

Islamul acordă o importanţă deosebită dimensiunii sociale şi cere compasiune, ajutor reciproc, cooperare şi frăţie. Aceste valori sunt exemplificate în drepturile cuvenite părinţilor, rudelor vecinilor, dar şi săracilor, nevoiaşilor, olnavilor, bătrânilor şi celorlalţi, indiferent de rasă sau de religie.

Islamul cere egalitate între bărbat şi femeie în ceea ce priveşte rspectul reciproc şi consideră că o viaţă echilibrată este cea în care relaţia dintre bărbat şi femeie este armonioasă şi complementară. Islamul respinge fără echivoc orice noţiune sau faptă care subminează femeile sau le lipsesc de drepturile lor legale, indiferent de unele obiceiuri exploatării femeilor şi tratării lor ca pe nişte simple obiecte ale plăcerii.

 

 

____________________

Extras din Carta Musulmanilor in Europa

Soucre Link