Cel Aproape, Cel Care Răspunde…

  Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul se apropie cu o apropiere specială de supuşi Săi cei dreptcredincioşi, precum coborârea Sa, Preaînaltul, la cerurile acestei lumi (cerurile cele de jos) în ultima parte a nopţii sau apropierea Sa de pelegrinii aflaţi în Pelerinaj (Hajj) în ziua de Arafah, aşa cum a şi fost relatat într-un hadis […]

Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul se apropie cu o apropiere specială de supuşi Săi cei dreptcredincioşi, precum coborârea Sa, Preaînaltul, la cerurile acestei lumi (cerurile cele de jos) în ultima parte a nopţii sau apropierea Sa de pelegrinii aflaţi în Pelerinaj (Hajj) în ziua de Arafah, aşa cum a şi fost relatat într-un hadis sahih (autentic) cum că „cu adevărat, Allah se apropie în seara (zilei de) Arafah”.

Şi cel care se întoarce către El, Preaînaltul, rugându-L şi cel care se prosternează Lui îşi îndreaptă sufletul către Allah, şi, cu siguranţă, apropierea sa de Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul este pe măsură devoţiunii şi sincerităţii sale, iar Allah Preaînaltul va fi astfel Apropiat de el cu o apropiere care este „indusă” tocmai de apropierea să intru adorare de Acesta, asemenea aropierii Sale în seara zilei de Arafah, şi în ultima parte a nopţii, şi a apropierii Sale cu distanţa lungimii de un cot de cel care s-a apropiat de El fie şi numai cât lungimea dechiderii unei palme.

Şi apropierea Sa în seara zilei de Arafah este tocmai consecinţă celor cărora le dau curs pelegrinii (cei care sunt în Pelerinaj – Hajj) în acea zi, dintre rugi, şi pomeniri ale lui Allah, şi cereri de iertare şi căinţa. Şi dacă nu s-ar afla vreunul dintre supuşii Săi pe muntele Arafat, nu s-ar produce această apropiere a Sa Preaslăvitul şi Preaînaltul de supuşii Săi, iar El Preaslăvitul se mândreşte îngerilor Săi cu oamenii aflaţi în adorare pe muntele Arafat în acele moment binecuvântate.

Şi tot astfel, spre sfârşitul nopţii se afla în inimile oamenilor simţăminte şi trăiri speciale dintre cele care exprimă îndreptare către Allah şi apropiere şi delicateţe, şi care nu pot fi găsite asemenea lor în nici un alt moment al zilei, şi tocmai de aceea acesta este şi timpul potrivit pentru apropierea lui Allah de cerurile cele de jos („cerurile de dunia”) şi pentru spusele Sale, Preaînaltul: „Oare este cineva care se roagă” Oare este cineva care cere? Oare este cineva care îşi cere iertare?” (aşa cum a fost consemnat într-un hadis autentic)

Aşadar, aşa cum am văzut, această apropiere a lui Allah Preaînaltul este în legătură cu anumite fapte ale supuşilor Săi dreptcredincioşi – fapte care o cer, o impun şi o atrag.

Şi au fost de părere unii dintre învăţaţii în islam cum că nu se produce această apropiere a lui Allah Preaslăvitul şi Prainaltul de cerurile de dunia (cerurile cele de jos) în locurile în care toţi sunt necredincioşi şi nici nu se produce apropierea Sa despre care se vorbeşte că s-ar produce în Ziua de Arafah pentru cei care nu sunt în Pelerinaj, tot aşa cum şi deschiderea porţilor raiului şi închiderea porţilor iadului şi încătuşarea sheitan-ilor odată cu începerea lunii Ramadan este specifică numai celor care ţin Ramadanul, postind, ci nu şi necredincioşilor care nici măcar nu iau în considerare sanctitatea acestei binecuvântate luni.

Aceasta a fost întâlnirea noastră cu o primă parte a sensurilor şi semnificaţiilor preafrumoaselor şi absolutelor nume ale lui Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul de Al-Qariib Al-Mugiib – Cel Apropiat de supuşii Săi, Cel care răspunde rugii celor care se roagă Lui. In cele ce vor urma, in sha Allah – cu voia lui Allah, ne vom opri şi asupra altor aspecte ce privesc aceste două preafrumoase şi absolute nume ale Unicului nostru Domn şi Stăpânitor – Allah, precum eticheta îndeplinirii rugilor, condiţii favorizante acceptării rugilor şi a îndeplinirii rugamnitilor adresate lui Allah Preaînaltul, chestiuni nerecomandabile privind înfăptuirea rugilor, precum şi modalitatea corectă de înţelegere a „apropierii” lui Allah de supuşii Săi, conform evidentelor autentice existente în Nobilul Coran şi în relatările autentice despre profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

Slavă şi lauda Îi aducem numai lui Allah şi pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra nobilului Sau profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

sursa: lumea islamică

Soucre Link

Visits: 1

De ce a creat Dumnezeu omenirea?

De ce a creat Dumnezeu omenirea?   Din perspectiva omenirii, întrebarea „De ce a creat Dumnezeu omul?” implică „Cu ce scop a fost creat omul?”. În revelaţia finală, acestei întrebări i se răspunde fără ambiguitate. Oamenii sunt mai întâi informaţi de către Dumnezeu că fiecare fiinţă umană este născută fiind conştientă de existența lui Dumnezeu. […]

De ce a creat Dumnezeu omenirea?

 

Din perspectiva omenirii, întrebarea „De ce a creat Dumnezeu omul?” implică „Cu ce scop a fost creat omul?”. În revelaţia finală, acestei întrebări i se răspunde fără ambiguitate. Oamenii sunt mai întâi informaţi de către Dumnezeu că fiecare fiinţă umană este născută fiind conştientă de existența lui Dumnezeu. În capitolul Al-ʻA’raf, Dumnezeu a spus:

„Şi când Domnul tău a scos urmaşi din fiii lui Adam, din coastele lor, şi le-a cerut să mărturisească ei înşişi, [zicându-le]: «Nu sunt Eu Domnul vostru?», au răspuns ei: «Ba da, facem mărturie!», pentru ca voi să nu spuneţi în Ziua Învierii: «Noi am fost fără grijă de aceasta!» sau să nu spuneţi: «Părinţii noştri au fost politeişti mai înainte, iar noi suntem urmaşi după ei. Vrei Tu să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei mincinoşi?»” (Coran 7: 172-173).

Profetul a explicat că, atunci când Allah l-a creat pe Adam, acesta a făcut un legământ, într-un loc numit Na’maan, în a noua zi a celei de-a douăsprezecea luni. Apoi El a desprins de la Adam toţi descendenţii care urmau a se naşte până la sfârşitul lumii, generaţie după generaţie şi i-a împrăștiat dinaintea Lui pentru a depune un jurământ şi din partea lui. Le-a vorbit, faţă în faţă, făcându-i martori ai faptului că El era Domnul lor. În consecinţă, fiecare fiinţă umană este responsabilă pentru credinţa în Dumnezeu, credință imprimată în fiecare suflet. Conform acestei credinţe înnăscute, Allah a definit scopul creării omenirii în capitolul Adh-Dhariyat:

„Eu nu i-am creat pe ginni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” (Coran 51: 56).

Aşadar scopul esenţial pentru care a fost creată omenirea este adorarea lui Dumnezeu. Oricum, Preaînaltul nu are nevoie de adorare din partea oamenilor. El nu a creat fiinţele umane dintr-o nevoie a Lui. Dacă un singur om nu L-ar adora pe El, aceasta nu I-ar diminua gloria în niciun fel şi dacă toată omenirea L-ar adora, aceasta nu I-ar amplifica gloria. Dumnezeu este perfect. El singur există fără a-I fi ceva necesar. Toate fiinţele create au necesităţi. În consecinţă, omenirea este aceea care are nevoie să-L adore pe Dumnezeu.

Soucre Link

Visits: 4

Cea mai bună parte a creaţiei

Cea mai bună parte a creaţiei   Aceia care cred într-un Dumnezeu Unic, fără parteneri sau copii, şi care îşi îndeplinesc îndatoririle religioase (în conformitate cu principiile menţionate mai sus) devin coroana creaţiei. Aceasta înseamnă că, deşi firea umană nu este cea mai importantă creaţie a lui Allah, ea are potenţialul de a deveni cea […]

Cea mai bună parte a creaţiei

 

Aceia care cred într-un Dumnezeu Unic, fără parteneri sau copii, şi care îşi îndeplinesc îndatoririle religioase (în conformitate cu principiile menţionate mai sus) devin coroana creaţiei. Aceasta înseamnă că, deşi firea umană nu este cea mai importantă creaţie a lui Allah, ea are potenţialul de a deveni cea mai bună dintre creaţiile Sale. În capitolul Al-Bayyina, Allah afirmă acest fapt după cum urmează:

Cel mai grav păcat

A contrazice scopul creaţiei este cel mai mare rău pe care fiinţa umană îl poate comite. ’Abdullah a relatat că l-a întrebat pe Profetul lui Allah care dintre păcate este cel mai mare în ochii lui Allah, iar acesta a răspuns: „A-I asocia parteneri lui Allah, chiar dacă El te-a creat.”

A-i adora pe alţii în afara lui Dumnezeu, act numit șirk în limba arabă, este singurul păcat de neiertat. Dacă o fiinţă umană moare fără a se căi pentru păcatele sale, Allah i le-ar putea ierta pe toate, cu excepţia șirk-ului. În această privinţă, Dumnezeu a afirmat în capitolul An-Nisa’:

,,Allah nu iartă să I se facă vreun părtaş. Afară de aceasta, El iartă cui voieşte.” (Coran 4: 48).

A-i adora pe alţii în afara lui Dumnezeu înseamnă a oferi atributele Creatorului creaţiei Sale. Fiecare sectă sau religie face asta în modul său particular. Un grup mic, dar foarte activ de oameni, pur şi simplu a negat existenţa lui Dumnezeu de-a lungul timpului. Pentru a justifica respingerea Creatorului, ei s-au simţit datori să facă afirmaţia ilogică potrivit căreia această lume nu are început. Afirmaţia lor este ilogică pentru că toate părţile observabile ale lumii au începuturi în timp, drept pentru care este raţional să considerăm că suma tuturor părţilor are, la rândul ei, un început. Este, de asemenea, logic să presupunem că orice a determinat naşterea lumii nu ar fi putut fi o parte din lume şi nici nu ar fi putut avea un început asemeni lumii. Afirmaţia ateistă potrivit căreia lumea nu are niciun început înseamnă că materia care constituie universul este eternă. Aceasta este declaraţia de șirk, în vreme ce atributul lui Dumnezeu de a nu avea început este dat de creaţia Sa. Numărul de atei autentici a fost de-a lungul istoriei destul de mic, pentru că, în pofida declaraţiilor lor, ei ştiu instinctiv că Dumnezeu există. Astfel că, în ciuda deceniilor de îndoctrinare comunistă, majoritatea ruşilor şi a chinezilor au continuat să creadă în Dumnezeu. Preaînaltul Creator a evidenţiat acest fenomen în capitolul An-ʻAnʻam, spunând:

„Şi le-au tăgăduit ei, cu nedreptate şi îngâmfare, măcar că sufletele lor erau încredinţate de ele.” (Coran 27: 14).

Pentru atei şi materialişti viaţa nu are niciun scop dincolo de îndeplinirea dorinţelor lor. În consecinţă, dorinţele lor devin zeul căruia i se supun în locul Unicului Dumnezeu Adevărat. În capitolul Al-Furqan al revelaţiei finale, Allah a spus:

„Nu-l vezi pe acela care şi-a luat pofta lui drept divinitate pentru el?” (Coran 25: 43).

Creştinii i-au oferit profetului Iisus atributele Creatorului făcându-l mai întâi etern precum Dumnezeu, iar apoi numindu-l „Dumnezeu Fiul”. Hinduşii, pe de altă parte, cred că Dumnezeu a devenit om în multe epoci, prin încarnări ‒ avatare şi au divizat atributele lui Dumnezeu în trei, numindu-le zei: Brahma creatorul, Vișnu păstrătorul şi Șiva distrugătorul.

Soucre Link

Visits: 3