Cine este Allah? – partea I

 

Cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى)?

cine este Allah?O întrebare care pare simplă la prima citire, însă mulţi dintre noi, întrebaţi cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), spunem doar un singur cuvânt: – Dumnezeu! – e drept, atotcuprinzător şi definitoriu, însă dacă trebuie să explicăm, exact ce anume înseamnă aceasta, puţini dintre noi ştiu să răspundă.

Şi pentru că luna binecuvântată Ramadan este foarte aproape, iar noi ca musulmani suntem datori să facem dhikr şi să ne îndeplinim misiunea pentru care am fost creaţi, aceea de a îl adora pe Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), îmi permit vă reamintesc celor ce ştiu şi vă fac cunoscut celor care nu ştiu, Cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) şi Cine este Căruia noi, musulmanii, îl venerăm, îl slăvim şi ne închinăm.

Aşadar, Cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) o aflăm din chiar Sfântul Qurân, unde, adresându-se nouă, ca urmaşi ai patriarhilor lumii şi supuşi ai Săi, Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) a spus:

 

[O, voi] urmaşi ai acelora pe care Noi i-am luat împreună cu Noe [în arcă]! El a fost cu adevărat un rob mulţumitor! (Al-Israa:3)
şi că ni s-a orânduit

 

…religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care ţi-am revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Isus: “Intemeiaţi religia şi nu vă despărţiţi întru ea!…. (Ash-Shuraa: 3)

Pentru ca noi să ştim cine este Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى), Creatorul omenirii şi orânduitorul religiei noastre, El Insuşi a spus despre Sine:

 

El este Allah, afară de care nu este alt dumnezeu, Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute. El este Cel Milostiv, Indurător [Ar-Rahman, Ar-Rahim]. /
El este Allah, afară de care nu este alt dumnezeu: Stăpânitorul [Al-Malik], Cel Sfânt [Al-Quddus], Făcătorul de pace [As-Salam], Apărătorul Credinţei [Al-Mu’min], Veghetorul [Al-Muhaymin], Cel Tare [Al-‘Aziz], Atotputernicul [Al-Jabbar], Cel Preaînalt [Al- Mutakabbir]. Mărire lui Allah! El este mai presus de ceea ce voi Ii asociaţi. /
El este Allah: Făcătorul [Al-Khaliq], Creatorul [Al-Bari’], Dătă- torul de chipuri [Al-Musawwir]. Ale Lui sunt numele cele mai frumoase. Pe El Il laudă cele din ceruri şi cele de pre pământ. El este Cel Puternic [şi] Inţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim].
(Al-Haşr: 22-24)
şi

 

Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Veşnicul [Al- Qayyum]! Nici aţipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pre pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El fără de îngăduinţa Lui? El le ştie pe cele din faţa lor şi pe cele din urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte. Tronul Lui se întinde peste ceruri şi peste pământ şi nu-I este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Măreţul [Al-Aliyy, Al’Azim]! (Al-Baqarah 2:255)

Prin urmare, Allah (سُبْحَانَهُ وَتَعَالًى) este Cel care se descrie pe Sine cu cele mai frumoase atribute şi ne învaţă, pe noi supuşii Săi, cum trebuie să ne apropiem de El.

 

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 0

Generozitate şi mulţumire – partea 1

Generozitate şi mulţumire

 

CULTIVATING A SPIRIT OF GENEROSITY Blog.jpg.optimal Generozitate şi mulţumire - partea 1Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un lucru bun, luptă împotriva sentimentului de posesiune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, mulţumirea este produsă atunci când sufletul înfrânge demonii invidiei şi ai lăcomiei. Creatorul stabileşte cu înţelepciune cadrul pentru aceste lupte spirituale prin distribuirea inegală a bunăstării în această lume. În capitolul An-Nahl al revelaţiei finale, Allah spune:

Allah i-a pus pe unii dintre voi înaintea altora în privinţa celor necesare vieţuirii.” (Coran 16: 71).

Lăcomia şi zgârcenia sunt forme corupte ale dorinţelor umane naturale de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţii că bunăstarea este o dovadă de încredere oferită de către Dumnezeu omenirii. Lucrurile există în lume înainte ca oamenii să se nască şi rămân acolo după ce ei mor. Dacă bunăstarea este folosită conform instrucţiunilor divine, ea aduce beneficii în ambele lumi celor care o posedă. Dar dacă este folosită în mod egoist, devine un blestem în această viaţă şi un motiv pentru pedeapsă în următoarea. În capitolul Al-Anfal al revelaţiei finale, Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi să fie conştienţi de pericolele bunăstării şi ale copiilor:

„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare.” (Coran 8: 28).

Dumnezeu îi atenţionează mai departe pe credincioşi, în capitolul Al-Munafiqun, să nu-şi lase dorinţa pentru bunăstare şi copiii să-i distragă de la supunerea în faţa Lui, pentru că acesta este testul posesiunii:

,,O, voi cei care credeţi! Să nu vă abată averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah!” (Coran 63: 9);

,,V-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă cerca întru ceea ce v-a dat.” (Coran 6: 165).

Dorinţa de a acumula bogăţii nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât au mai mult, cu atât fiinţele umane vor mai mult. Profetul a spus: „Dacă un om ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta, pentru că nimic nu i-ar umple gura decât pământul [mormântului său]. Allah îi iartă pe toţi cei care se căiesc în mod sincer.”

Această dorinţă negativă poate fi depăşită doar prin a oferi averea pe care cineva o posedă, ca un act caritabil. Aşadar Allah a poruncit profeţilor să ceară donaţii de la cei mai bogaţi dintre adepţii lor pentru a le distribui celor săraci:

Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Coran 9: 103).Source Link

Views: 0

Creatorul

Creatorul

 

forest scene with sunrays 2 CreatorulCreaţia este în mod fundamental consecinţa atributului divin de a fi creator. Un creator care nu creează reprezintă o contradicţie în termeni. Nu înseamnă că Dumnezeu are nevoie de Creaţia Sa. Dumnezeu este independent de toate nevoile. Creaţia este cea care are nevoie de El. Dar, precum măreţia unui scriitor devine evidentă în scrierile sale, perfecţiunea atributului creaţiei divine este manifestată în creaţie.

Creaţia în sens real Îi este proprie doar lui Dumnezeu. Deşi oamenii îşi atribuie actul de creaţie lor înşiși, ceea ce fac ei nu este creaţie adevărată. Omenirea pur şi simplu se foloseşte de ceea ce deja există, de ceea ce deja a fost creat de către Dumnezeu. O masă este făcută din lemn care provine de la arbori şi este terminată folosindu-se cuie şi şuruburi făcute din metal. Fiinţele umane nu au creat copacii sau pietrele.

De fapt, toate creaţiile umane pot fi reduse la simple elemente pe care oamenii nu pot să le facă. Chiar şi artistul „creează” semnele pe baza a ceea ce a văzut anterior. Nu este posibilă imaginarea a ceva ce nu a fost perceput prin simţuri. Aşadar toate gândurile artistului sunt reflecţii asupra a ceea ce a fost deja creat. Doar Dumnezeu creează din nimic. Acest lucru a fost şi încă este de neînţeles pentru unii.

Unii filosofi antici dar şi moderni, care nu au putut înţelege cum a reuşit Dumnezeu să creeze din nimic, au pretins că lumea creată şi componentele sale sunt cu toate în mod originar o parte din Dumnezeu. Ceea ce înseamnă, potrivit lor, că Dumnezeu a luat o parte din Sine şi a construit universul. Această concluzie se bazează pe compararea lui Dumnezeu cu omul care poate „crea” prin modificarea a ceea ce există deja. Dumnezeu neagă orice astfel de comparaţii care I-ar da Lui limitări umane. În capitolul Aș-Șura al revelaţiei finale, El afirmă:

,,Nu este nimic asemenea cu El. El este Cel care Aude Totul şi Cel care Vede Totul.” (Coran 42: 11).

Aşadar actul de creaţie este o consecinţă a atributului divin de a fi Creator. Dumnezeu se descrie pe Sine ca fiind Creatorul într-o serie de versete pe parcursul revelaţiei finale, pentru a evidenţia omenirii că totul Îi aparţine doar Lui:

Allah este Creatorul tuturor lucrurilor şi El este peste toate Chezaş!” (Coran 39: 62);

,,În vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum şi ceea ce faceţi voi…” (Coran 37: 96).

Omul trebuie să realizeze că nimic nu se petrece în acest univers fără permisiunea lui Dumnezeu. A căuta protecţie împotriva răului sau a obţine binele din oricare altă sursă în afară de Dumnezeu constituie o mare greşală. Din cauza ignoranţei, mulţi oameni încearcă să evite ghinionul şi să obţină norocul prin apel la farmece şi amulete, astrologie, chiromanţie etc. În consecinţă, în revelaţia finală, în capitolul Al-Falaq, Dumnezeu îndeamnă fiinţele umane să caute refugiu la El pentru a se proteja de rău:

„Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor, împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat.” (Coran 113: 1-2).

Allah, Dumnezeul cel Preaputernic, nu este rău. El este bun. El a creat o lume în care binele sau răul pot fi comise de către fiinţe cărora El le-a dat această libertate. Niciun lucru rău sau bun nu poate avea loc în această lume fără permisiunea lui Dumnezeu. De aceea este greşit să te orientezi către alţii, în afara lui Dumnezeu, pentru ajutor şi protecţie:

         Nicio nenorocire nu-l loveşte pe om decât numai cu îngăduinţa lui Allah.” (Coran 64: 11).

Ultimul profet al lui Dumnezeu, Muhammad, a elaborat mai târziu acest concept, spunând: „Fii conştient că, dacă întreaga omenire se uneşte pentru a face ceva pentru a te ajuta, ei vor putea să facă ceva pentru tine doar dacă Allah ţi-a sortit deja. La fel, dacă întreaga omenire s-ar uni pentru a-ţi face rău, ei ar fi capabili să facă acest lucru doar dacă Allah ţi-a predestinat deja.”Source Link

Views: 0