Tag: cel indurator

Dreptatea supremă

Dreptatea supremă   În judecata omenirii de la sfârşitul lumii, atributele lui Dumnezeu de dreptate şi corectitudine se vor manifesta. Datorită cunoaşterii Sale infinite, Dumnezeu ar fi putut crea toţi membrii rasei umane care ar fi urmat să trăiască pe pământ şi i-ar fi putut trimite imediat pe unii în paradis şi, pe cei rămaşi, […]

Dreptatea supremă

 

În judecata omenirii de la sfârşitul lumii, atributele lui Dumnezeu de dreptate şi corectitudine se vor manifesta. Datorită cunoaşterii Sale infinite, Dumnezeu ar fi putut crea toţi membrii rasei umane care ar fi urmat să trăiască pe pământ şi i-ar fi putut trimite imediat pe unii în paradis şi, pe cei rămaşi, în iad. Înainte de a-l crea pe om, Allah ştia deja ce alegeri vor face oamenii în viaţă, ce pregătire şi ce oportunităţi le va oferi şi în ce stare de credinţă sau necredinţă vor muri. Prin urmare se poate spune că unii oameni au fost creaţi pentru paradis şi unii pentru iad. ʻA’ișah, soţia profetului Muhammad, a relatat de la acesta: „Nu ştii tu că Allah a creat paradisul şi iadul şi a creat locuitori pentru fiecare dintre ele?”

DQmdoLeEBQTRym6jqB87kHjLyH2TDaE1QFrGypApiiKue1T Dreptatea supremăDacă Dumnezeu i-ar fi trimis imediat pe cei predestinaţi paradisului în paradis, ei nu ar fi pus la îndoială decizia lui Dumnezeu. Cei din paradis ar fi acceptat cu bucurie o viaţă veşnică de fericire şi ar fi fost recunoscători că nu au fost trimiși în iad. Cei trimişi în iad ar întreba de ce. Ei s-ar simţi nedreptăţiţi, pentru că nu ştiu ce ar fi făcut dacă ar fi trăit pe pământ. Cei din iad ar fi cerut îndurare motivând că, dacă li s-ar fi dat o şansă de a-şi trăi viaţa pe pământ, ar fi trăit corect şi ar fi făcut fapte bune. În consecinţă, Allah le permite fiinţelor umane să-şi trăiască viaţa pe pământ şi să ia toate deciziile pe care le doresc, astfel încât cei care intră în iad să ştie că ei înşişi au ales iadul. Ei vor recunoaşte Îndurarea lui Dumnezeu în vieţile lor, îşi vor recunoaşte păcatul de a-I respinge semnele şi îndrumarea și vor accepta judecata ca fiind justă. Ei tot vor implora pentru o nouă şansă de a face bine în această lume, precum spune Dumnezeu în capitolul As-Sajda din Coran:

 „Şi de i-ai vedea tu pe nelegiuiţi atunci cu capetele plecate înaintea Domnului lor, zicând: «Doamne, noi am văzut şi am auzit. Lasă-ne pe noi să ne întoarcem, ca să săvârşim fapte bune, căci noi credem acum cu tărie!»” (Coran 32: 12).

Dacă ar fi fost ca Allah să-i trimită din nou în această lume, uitând ceea ce au văzut din iad, ar alege din nou răul şi ar sfârşi în iad la fel ca înainte. Dumnezeu a vorbit despre aceasta în capitolul Al-ʻAn’am:

„Şi dacă s-ar întoarce [la viaţa pământească], ar reveni neîndoielnic la cele ce le-au fost oprite, căci ei sunt mincinoşi.” (Coran 6: 28).

 

Source Link

Views: 1

Graţia divină

Graţia divină   Cât despre cei din paradis, nu vor intra în el decât pe baza faptelor lor bune. Graţia lui Dumnezeu este aceea care îi va conduce acolo în cele din urmă. Ultimul Profet al lui Allah a spus în această privinţă: „Fă tot ce îţi stă în putere pentru a face bine şi […]

Graţia divină

 

Cât despre cei din paradis, nu vor intra în el decât pe baza faptelor lor bune. Graţia lui Dumnezeu este aceea care îi va conduce acolo în cele din urmă. Ultimul Profet al lui Allah a spus în această privinţă:

„Fă tot ce îţi stă în putere pentru a face bine şi fii fericit. Pentru că nimeni nu va intra în paradis doar datorită faptelor sale bune.” Companionii lui au spus: „O, Profet al lui Allah, nici măcar tu?” El a replicat: „Nici măcar eu, decât dacă Allah îmi acordă Îndurarea şi graţia Sa. Şi ţine minte că fapta cea mai iubită de către Allah este una făcută în mod constant, chiar dacă este neînsemnată.”

Graţia lui Dumnezeu nu este arbitrară, ci este bazată atât pe credinţă corectă, cât şi pe fapte bune. În capitolul ʻAli ʻImran, Allah spune:

 „Acela care va veni cu o faptă bună va avea parte de zece asemenea ei, iar acela care va veni cu o faptă rea nu va fi răsplătit decât cu o faptă pe măsura ei. Dar nu li se va face nicio nedreptate!” (Coran 6: 160).

Dacă Dumnezeu ar ţine socoteală omenirii în mod strict, faptele bune ale omului nu ar depăși faptele sale rele. Dumnezeu şi-a manifestat Binecuvântarea Sa prin înmulţirea valorii faptelor bune, în vreme ce faptele rele au fost păstrate la adevărata lor valoare. Prin Binecuvântarea lui Dumnezeu, credincioşii adevăraţi intră în paradis. Aceasta nu înseamnă că faptele nu au niciun rol. Faptele au un rol major, dar nu sunt factorul decisiv. Binecuvântarea lui Dumnezeu le depășește.

În consecinţă, crearea fiinţelor umane, greşelile pe care ele le comit şi binele pe care îl fac sunt cu toate circumstanţe ale manifestării atributelor lui Dumnezeu, ale îndurării şi iertării, ale justiţiei şi ale binecuvântării Sale.

Omenirea nu trebuie să pună la îndoială motivul pentru care Dumnezeu a ales să-Și manifeste atributele în acest mod. Se presupune doar că aceasta a fost calea cea mai bună, pentru că Allah se descrie pe Sine Cel Înţelept şi Cel Cunoscător. Oamenii pot înţelege doar ceea ce Allah alege să le dezvăluie:

„Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte.” (Coran 2: 255).

Prin urmare ei nu ar trebui să încerce să se considere egali cu Dumnezeu. Dacă El le-a spus oamenilor de ce a ales să facă ceva, ei nu sunt îndreptăţiţi să se întrebe de ce a făcut aceasta. El a decis astfel. Asemenea întrebări sunt nesfârşite şi, prin urmare, dincolo de puterea de înţelegere a omului. Ei sunt cei care vor fi întrebaţi în Ziua Judecăţii despre acţiunile şi intenţiile lor, nu El. În capitolul Al-ʻAnbiyaʼ, Allah spune aceasta:

„El nu este întrebat despre ceea ce face, pe când ei vor fi întrebaţi.” (Coran 21: 23).

În această privinţă, potrivit lui Ibn ’Abbaas, profetul Muhammad a spus:

„Reflectează asupra creaţiei lui Allah, dar nu reflecta asupra lui Allah.”

A reflecta asupra realităţii lui Allah înseamnă a reflecta asupra infinitului. Deoarece mintea nu are capacitatea de a înţelege atunci când reflectează asupra limitelor universului finit şi a galaxiilor şi stelelor din interiorul său, ea va fi mai confuză când va încerca să înţeleagă necreatul. Profetul a atenţionat asupra faptului că forţele satanice vor căuta să introducă îndoiala în inimile credincioşilor prin lansarea unor întrebări fără răspuns despre Dumnezeu.

Abu Hurayrah a relatat că Profetul lui Allah a spus:

„Satan va veni la fiecare dintre voi şi va întreba: «Cine a creat asta şi cealaltă?». Apoi va întreba: «Cine L-a creat pe Domnul tău?» Când ajunge la aceasta, individul trebuie să caute refugiu la Allah [spunând: Îmi afirm credinţa în Allah şi în Profeţii Săi] şi să evite [astfel de gânduri].”

Source Link

Views: 2

De ce a creat Dumnezeu omenirea?

De ce a creat Dumnezeu omenirea?   Din perspectiva omenirii, întrebarea „De ce a creat Dumnezeu omul?” implică „Cu ce scop a fost creat omul?”. În revelaţia finală, acestei întrebări i se răspunde fără ambiguitate. Oamenii sunt mai întâi informaţi de către Dumnezeu că fiecare fiinţă umană este născută fiind conştientă de existența lui Dumnezeu. […]

De ce a creat Dumnezeu omenirea?

 

48877447 ml De ce a creat Dumnezeu omenirea?Din perspectiva omenirii, întrebarea „De ce a creat Dumnezeu omul?” implică „Cu ce scop a fost creat omul?”. În revelaţia finală, acestei întrebări i se răspunde fără ambiguitate. Oamenii sunt mai întâi informaţi de către Dumnezeu că fiecare fiinţă umană este născută fiind conştientă de existența lui Dumnezeu. În capitolul Al-ʻA’raf, Dumnezeu a spus:

„Şi când Domnul tău a scos urmaşi din fiii lui Adam, din coastele lor, şi le-a cerut să mărturisească ei înşişi, [zicându-le]: «Nu sunt Eu Domnul vostru?», au răspuns ei: «Ba da, facem mărturie!», pentru ca voi să nu spuneţi în Ziua Învierii: «Noi am fost fără grijă de aceasta!» sau să nu spuneţi: «Părinţii noştri au fost politeişti mai înainte, iar noi suntem urmaşi după ei. Vrei Tu să ne pierzi pentru ceea ce au făcut cei mincinoşi?»” (Coran 7: 172-173).

Profetul a explicat că, atunci când Allah l-a creat pe Adam, acesta a făcut un legământ, într-un loc numit Na’maan, în a noua zi a celei de-a douăsprezecea luni. Apoi El a desprins de la Adam toţi descendenţii care urmau a se naşte până la sfârşitul lumii, generaţie după generaţie şi i-a împrăștiat dinaintea Lui pentru a depune un jurământ şi din partea lui. Le-a vorbit, faţă în faţă, făcându-i martori ai faptului că El era Domnul lor. În consecinţă, fiecare fiinţă umană este responsabilă pentru credinţa în Dumnezeu, credință imprimată în fiecare suflet. Conform acestei credinţe înnăscute, Allah a definit scopul creării omenirii în capitolul Adh-Dhariyat:

„Eu nu i-am creat pe ginni şi oameni decât pentru ca ei să Mă adore.” (Coran 51: 56).

Aşadar scopul esenţial pentru care a fost creată omenirea este adorarea lui Dumnezeu. Oricum, Preaînaltul nu are nevoie de adorare din partea oamenilor. El nu a creat fiinţele umane dintr-o nevoie a Lui. Dacă un singur om nu L-ar adora pe El, aceasta nu I-ar diminua gloria în niciun fel şi dacă toată omenirea L-ar adora, aceasta nu I-ar amplifica gloria. Dumnezeu este perfect. El singur există fără a-I fi ceva necesar. Toate fiinţele create au necesităţi. În consecinţă, omenirea este aceea care are nevoie să-L adore pe Dumnezeu.

Source Link

Views: 4