Şi totuşi, există!
Dacă radiotelescopul din Arecibo, Puerto Rico, ar primi un singur semnal inteligent venind din spaţiu conţinând informaţie, am trage fără echivoc concluzia că există viaţă inteligentă în cosmos. Exact aceasta este şi concluzia la care ajunge un savant, liber de prejudecăţi materialiste, când descoperă – într-o singură celulă – mai multă informaţie decât în cele 30 volume ale Enciclopediei Britanice.
Aşa s-a construit în 1802, în mintea lui William Paley , concepţia „proiectului inteligent” („Intelligent Design”). El pornea de la o analogie: Dacă ai găsi în pustie un ceas, ai deduce că trebuie să fi existat un ceasornicar care l-a făcut: complexitatea ceasului şi utilitatea lui te-ar convinge că ceasul nu este rezultatul unor cauze neintenţionate şi neinteligente, ci e produsul unui proiectant. Nu „materia” ceasului te surprinde, ci „informaţia” din el.
Şi acesta este lucrul pe care nu-l sesizează evoluţioniştii: că, pe lângă materie, mai există şi informaţia, la fel de incomensurabilă. Aceste două domenii nu pot fi niciodată suprapuse prin nici un fel de reducţionism. De ex: Genomul uman se compune din 80.000 gene, dispuse în 3 miliarde de molecule perechi de ADN. Gena nu este un obiect, ci un pachet de informaţii. Dar, atenţie, molecula de ADN este doar mediumul, nu şi mesajul. Este ca banda magnetică a casetofonului, care reprezintă suportul material pentru informaţia care este cu totul altceva decât suportul dat. Aceeaşi bandă poate fi purtătoarea de mesaje sonore diferite. Dacă, prin absurd, materia ar avea puterea să evolueze, de unde-i informaţia? Ea nu poate avea o explicaţie materială, după cum bine ştiu informaticienii.
Informaţia şi mirabila ei sursă este ceea ce încântă pe savanţii nedarwinişti. Francis Collins, directorul „Institutului de cercetare a genomului uman” argumenta: „Constanta gravitaţională din univers, dacă ar fi mai mică în proporţie de o sutime de milionime dintr-o milionime, atunci expansiunea universului după presupusul Big Bang nu s-ar mai fi produs în aşa fel în care să apară condiţiile necesare vieţii. Dacă iei doar acest element din mulţimea de factori determinanţi ai vieţii, este foate dificil să adopţi ideea că asta s-a produs la întâmplare.”
Ideea că informaţia a apărut prin jocul întâmplării, este încumetare crasă. Luat la bani mărunţi, jocul probabilităţii te descurajează. Pentru ca un jucător de pocker să primească din prima o „quintă regală” , şansa este de 1 la 649.739 – o probabilitate nu prea favorabilă. Probabilitatea de a fi lovit de trăznet este ceva mai mare – de 1 la 576.000. Şi totuşi, câţi sunt trăzniţi? Nu prea mulţi. Acum: Probabilitatea ca universul să se fi ordonat la întâmplare în condiţii favorabile vieţii este de 1 la 100 de-mii-de-miliarde-de-miliarde-de-miliarde-de-miliarde . Condiţiile favorabile vieţii sunt atât de precise încât este imposibil să se fi produs fără mâna unui proiectant.
Nu-ţi rămâne decât fie să alegi ideea că universul este un proiect inteligent, fie – excluzând proiectantul – să speculezi că, pentru ca şansa apariţiei întâmplătoare să aibă sens, universul nostru ar trebui să facă parte (după cum vrea Dawkins) dintr-o cascadă de 300 miliarde de universuri paralele, neobservabile şi netestabile… Asta-i „pură credinţă”, zice prof. George Ellis (Univ. Cape Town).
Cei care rămân consecvenţi „briciului lui Occamus” (principiul enunţă că în cercetare trebuie să alegi explicaţia cea mai simplă şi cea mai dreaptă), admit că este mai corect să crezi în Dumnezeu, decât în acest „multivers care-ţi suceşte imaginaţia”. Surprinzător, un sondaj al revistei Nature , efectuat pe 1.000 savanţi din SUA, dezvăluie faptul că 40% dintre ei susţin următoarea declaraţie: „Cred într-un Dumnezeu care comunică intelectual şi afectiv cu omul, un Dumnezeu căruia mă rog şi aştept să-mi dea un răspuns. Prin ‚răspuns’ înţeleg mai mult decât efectele subiective şi psihologice ale rugăciunii.”
Anthony Flew (n. 1923), professor emeritus de filosofie la Universitatea Reading (Anglia), e cunoscut ca unul dintre cei mai mari filosofi din ultima jumătate de secol. Argumentele sale pro-ateiste, mai ales volumele sale: „Dumnezeu şi filosfia” (1966) şi „Prezumţia de ateism” (1984) au înclinat spre ateism generaţii de savanţi din întreaga lume.
La 12 dec. 2004, The Sunday Time a lansat o bombă: „Prof. Flew şi-a schimbat părerea şi s-a convertit la ideea că o divinitate a creat universul.“ Recentul său volum „Există un Dumnezeu” (2007) este rezultatul schimbării sale de opinie.Source Link
Views: 1
