Month: April 2025

Evoluţia nu se petrece acum

În primul rînd, lipsa unui „caz” pentru evoluţie decurge clar din faptul că niciodată nu a fost văzută petrecîndu-se. Dacă ar fi fost un proces real, evoluţia ar fi trebuit să aibă loc încă, şi ar trebui să existe multe forme “tranziţionale” pe care să le putem observa. Ceea ce vedem însă, este doar un şir de specii distincte de plante şi animale cu multe variaţii Înăuntrul fiecărei specii, dar cu foarte clare – şi, se pare, – de netrecut goluri între specii. De exemplu, sunt multe varietăţi de cîini şi de pisici, dar nici o “cisică” sau “pîine”. Asemenea variaţii sunt frecvent numite microevoluţie, şi aceste minore schimbări orizontale (sau regresive) se petrec destul de des, dar ele nu consituie cu adevărat o evoluţie “verticală”.

Geneticienii evoluţionişti au experimentat des pe drosofila melanogaster (celebra „musculiţă de oţet”) şi pe alte specii ce se reproduc rapid inducînd schimbări mutaţionale în speranţa că acestea vor conduce la specii noi şi îmbunăţăţite, dar acestea nu au reuşit a-şi îndeplini obiectivul. Nici o specie cu adevărat nou nu a fost produsă niciodată.

Un evoluţionist de marcă contemporan, Jeffrey Schwartz, profesor de antropologie la Universitatea din Pittsburgh, a admis:  “… problema era şi este în continuare faptul că, cu excepţia afirmaţiei lui Dobzansky despre o nouă specie de drosophilla, formarea unor noi specii, prin orice fel de mecanism, nu a fost observată. “

Metoda ştiinţifică tradiţională necesită observaţia experimentală şi repetabilitatea. Faptul că macroevoluţia (spre deosebire de microevoluţie) nu a fost observată niciodată se pare că o exclude pe aceasta din domeniul ştiinţei veritabile. Chiar şi Ernst Mayr, decanul evoluţioniştilor în viaţă, fost profesor de biologie la Harvard, care a afirmat că evoluţia este “un adevăr simplu”, este de acord totuşi că evoluţionismul este “o ştiinţă istorică” pentru a cărei explicare “legile şi experimentele sunt metode neadecvate”. Nimeni nu poate vedea În fapt evoluţia în acţiune!Source Link

Views: 0

Urme de picior, vechi de 3,6 mil ani

partea a 2-a

 

Această situaţie a făcut ca urmele de paşi de la Laetoli să rămână în centrul discuţiilor pentru ani de zile. Paleoantropologii evoluţionişti au încercat cu disperare să găsească vreo explicaţie, întrucât erau greu pentru ei să accepte faptul că un om asemănător cu cel contemporan ar fi putut păşi pe pământ acum 3,6 milioane de ani. În anii 1990, a început să se contureze următoarea „explicaţie“: Evoluţioniştii au hotărât că aceste urme de paşi au fost lăsate probabil de Australopithecus, întrucât, conform teoriei lor, era imposibil ca speciile din genul Homo să fi existat acum 3,6 milioane de ani. Cu toate acestea, Russell H. Tuttle a scris într-un articol din 1990 următoarele:

„În concluzie, urmele de paşi vechi de 3,6 milioane de ani de la Laetoli, din situl G, se aseamănă cu cele ale oamenilor desculţi din zilele noastre. Niciuna dintre caracteristicile lor nu sugerează faptul că hominizii din Laetoli ar fi fost mai puţin apţi pentru mersul biped decât suntem noi. Dacă nu s-ar fi ştiut că urmele de paşi din situl G ar fi atât de vechi, cu siguranţă am fi concluzionat că acestea au fost făcute de membri ai genului nostru, genul Homo… În orice caz, ar trebui să ne abţinem de la presupuneri nefondate precum acelea că urmele de paşi de la Laetoli ar fi fost făcute de fiinţe de genul lui Lucy, Australopithecus afarensis.“

Ca să spunem mai pe scurt, aceste urme de paşi ce se presupun a avea vechimea de 3,6 milioane de ani nu ar fi putut sub nicio formă să fie lăsate de Australopithecus. Singurul motiv pentru care s-a crezut că acele urme de paşi au fost lăsate de membri ai genului Australopithecus a fost faptul că stratul vulcanic în care au fost descoperite avea 3,6 milioane de ani. Iar urmele de paşi au fost atribuite lui Australopithecus pur şi simplu pe baza prezumţiei că fiinţele umane nu aveau cum să existe în acea perioadă atât de îndepărtată de timp.

Aceste interpretări ale urmelor de paşi de la Laetoli demonstrează un fapt foarte important. Şi anume acela că evoluţioniştii îşi susţin teoria nu bazându-se pe descoperirile ştiinţifice, ci în ciuda acestora.. Şi atunci avem de a face cu o teorie care este apărată orbeşte, nu contează cum, făcând ca toate noile descoperiri ce ameninţă această teorie să fie fie ignorate, fie distorsionate în aşa fel încât să „susţină“ teoria.

Cu alte cuvinte, teoria evoluţionismului nu este o ştiinţă, ci o dogmă ce este menţinută în viaţă în ciuda tuturor evidenţelor ştiinţifice.Source Link

Views: 0

Source Link

Views: 0