Egalitatea rasială – partea a 3-a

Egalitatea rasială – partea a 3-a

Mustafa Sibaee

 

Guvernul Africii de Sud a continuat sa practice discriminarea intre negrii si albi, in ceea ce priveste drepturile, obligatiile si privilegiile, in pofida protestelor comunitatii statelor asiatice si africane in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite. Anglia a continuat sa practide in Kenia actiuni de ucidere in masa impotriva patriotilor din comunitatile Mawmaw. Ba mai mult decat atat, a perseverat in aplicarea legii teritoriilor din anul 1915, care a oferit minoritatii alcatuite din 29000 de europeni drepturi asupra pamanturilor din Kenia pe care nu leau avut 4055000 de africani, care au fost urmariti si persecutati pe pamantul lor, in activitatea si in locuintele lor, cu toate ca ei au fost locuitorii acestei tari si stapanii de drept ai resurselor ei. Sir Eliot, primul inalt comisar numit in Kenia, in anul 1900 spunea in declaratia referitoare la politica guvernului sau in Kenia: “In cadrul protectoratului (adica Keniei), exista pamant pentru omul alb si ar fi o ipocrizie sa nu se recunoasca faptul ca interesele albilor trebuie sa prevaleze. Scopul principal urmarit prin politica si prin legislatia emisa trebuie sa fie crearea unei colonii a albilor”. Acest lucru a continuat sa fie telul guvernantilor europeni ai Keniei pana la dobandirea independentei: intregul teritoriu al tarii sa apartina europenilor albi care sa dispuna de resursele lui dupa bunul plac.

Printre ciudateniile legii referitoare la pamanturi este si prevederea ca guvernatorul are dreptul de a dona pamant cui voieste si ca orice suprafata de pamant care nu depaseste 5000 de fedani poate fi donate in schimbul unei rente nominale pe o perioada de 999 de ani! In anul 1925, colonialismul alb poseda in medie 500 de fedani, in vreme ce bastinasul nu poseda decat 8 fedani. Cat priveste politica de separare a negilor bastinasi de colonialistii albi, aceasta s-a bazat pe stabilirea anumitor locuri pentru negri, pe care ei nu aveau voie sa le depaseasca, iar cand colonialistii albi aveau nevoie de mana de lucru ieftina a negrilor, acestia erau obligati ca imediat dupa terminarea lucrului sa plece de pe fermele albilor si sa mearga la colibele sau locuintele lor din zonele joase, departe de cartierele albilor!

Trecand la America, vom afla lucruri uimitoare si dureroase: pe continentul nou, statuia libertatii ii intampina pe toti cei care sosesc in portul New York, iar pe soclul ei sta scris: “Dati-ne noua masele voastre obositoare, sarace, dornice sa respire in libertate! Trimiteti la mine ramasitele de pe litoralul vostru aglomerat, pe aceia care nu au adapost si tara! Iata-ma ridicand faclia in vecinatatea portii de aur!”

Da! In tara libertatii, a carei statuie a fost inaltata in cel mai mare dintre porturile si orasele sale, a avut loc tragedia oprimarii oamenilor de culoare si aceasta a fost cea mai ingrozitoare crima impotriva umanitatii! Noi nu invinuim poporul de crima si nu pretindem ceea ce nu este adevarat, ci poporul insusi recunoaste acest adevar. James Beasnis, senator american, spunea: ”Nici un om de culoare, care nutreste dorinta de egalitate politica nu poate sa lucreze in statele din Sud. Aceasta tara este proprietatea omului alb si trebuie sa ramana asa!”

Manifestarile oprimarii oamenilor de culoare in America au fost variate si au avut loc in diverse domenii.

coloreedIn domeniul cultural, nu li se permitea negrilor in douazeci de state sa studieze in aceeasi scoala cu albii. Articolul 207 din constitutia statului Mississippi suna astfel: “Se va avea in vedere in acest domeniu domeniul educatiei si invatamantului separarea copiilor albi de copii negri, fiecare din cele doua grupuri avand scolile sale proprii”.

In statul Florida, legile impuneau ca manualele scolare destinate negrilor sa fie diferite de cele ale albilor.

In domeniul casatoriei, era interzisa in aproape toate statele casatoria intre o alba si un negru sau intre un alb si o negresa. Constitutia unor state, cum era cea a statului Mississippi, stipula nulitatea casatoriilor de acest fel, ba chiar nulitatea casatoriei uni alb cu o femeie prin ale carei vene curge o optime de sange de negru!

In domeniul muncii, legislatia unor state stipula ca nu le este permis muncitorilor negri sa fie la acelasi nivel cu muncitorii albi dintr-o fabrica si nu le este permis negrilor sa intre sau sa iasa pe aceleasi porti cu albii!

In domeniul social, legile a patrusprezece state stipulau separarea negrilor de albi in trenuri si in autobuze, in cabinele telefonice si in spitale. Pana si in spitalele de boli mintale, nebunul alb era separat de nebunul negru! Mai ciudat decat toate astea este faptul ca stapanul unui cimitir pentru caini din Washington a declarat in anul 1947 ca el nu permite ingroparea cadavrelor de caini apartinand negrilor, justificand aceasta atitudine nu prin faptul ca nu ar suporta cainii sa fie ingropati in acelasi cimitir, ci prin faptul ca nu le convine clientilor sai albi sa accepte acest tratament reprobabil pentru cainii lor rasfatati, dupa moarte, adica egalitatea cu cainii negrilor.

Uneori, oamenii politici americani gaseau scuze pentru acesta situatie rusinoasa in faptul ca ura rasiala este mai puternica in statele din Sud, care erau mai putin civilizate decat statele din Nord, dar realitatea dezmintea aceste scuze, caci in toate marile orase din Nord, majoritatea covarsitoare a populatiei de culoare era concentrata in cartiere insalubre alcatuite din case darapanate din lemn prin care alergau nestingheriti soarecii si sobolanii si in care se ridicau in fiecare zi limbi de foc. In Harlem cartierul negrilor din New York revenea o camera la noua negri! Unul din ziarele vremii scria: “Daca am lua densitatea populatiei din cartierul Harlem drept regula si am incerca sa o aplicam la populatia Statelor Unite in ansamblu, am constata ca toti negrii ar putea fi adunati intr-o jumatate din New York!”

 

– sfârșitul celei de-a treia părți –

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 2

Experimentul lui Miller: simulare – 2

 

3. Un alt punct important ce invalidează experimentul lui Miller este acela că în atmosfera din acea vreme se afla suficient oxigen pentru a distruge toţi aminoacizii, chiar în momentul în care aceştia ar fi apărut. Acest fapt, ce a fost ignorat de Miller, este revelat de urmele de oxizi de fier şi uraniu ce au fost găsite în rocile estimate a avea vârsta de 3,5 miliarde de ani.

Au mai fost şi alte descoperiri care au arătat că în ceea ce priveşte cantitatea de oxigen din atmosferă la acea vreme, aceasta era cu mult mai ridicată decât cea susţinută iniţial de evoluţionişti. Studiile au mai arătat de asemenea că, la acea vreme, cantitatea de radiaţii ultraviolete la care era expus Pământul era de 10000 de ori mai mare decât cea menţionată în estimările evoluţioniştilor. Această radiaţie intensă ar fi eliberat fără dar şi poate oxigenul, descompunând atât vaporii de apă, cât şi dioxidul de carbon din atmosferă.

Această situaţie neagă în întregime experimentul lui Miller, în care oxigenul este un factor complet neglijat. Dacă în acel experiment s-ar fi folosit şi oxigenul, metanul s-ar fi descompus în dioxid de carbon şi apă, iar amoniacul în azot şi apă. Pe de altă parte, într-un mediu în care oxigenul nu ar fi existat, nu ar fi existat nici stratul de ozon; prin urmare, aminoacizii ar fi fost imediat complet distruşi, întrucât ei ar fi fost expuşi la cele mai intense raze ultraviolete, fără protecţia stratului de ozon. Cu alte cuvinte, cu sau fără prezenţa oxigenului în lumea primordială, rezultatul ar fi fost un mediu letal pentru aminoacizi.

4. La sfârşitul experimentului lui Miller, s-au format mai mulţi acizi organici care aveau caracteristici în detrimentul structurii şi funcţionării organismelor vii. Dacă aminoacizii nu ar fi fost izolaţi şi ar fi fost lăsaţi în acelaşi mediu cu acele substanţe chimice, distrugerea sau transformarea lor în alţi compuşi chimici prin intermediul reacţiilor chimice ar fi fost inevitabilă..

Mai mult decât atât, la sfârşitul experimentului se formaseră şi un număr mare de aminoacizi dextrogiri. Existenţa acestor aminoacizi invalidează teoria folosind propriii săi termeni, întrucât aminoacizii dextrogiri nu pot funcţiona în compoziţia organismelor vii. Şi pentru a concluziona, circumstanţele în care s-au format aminoacizii din experimentul lui Miller nu erau propice vieţii. Într-adevăr, acest mediu a luat forma unui amestec acid care distruge şi oxidează moleculele folositoare obţinute.

Toate aceste lucruri indică un singur adevăr clar: experimentul lui Miller nu poate pretinde că ar fi dovedit faptul că formele de viaţă au apărut din întâmplare, în condiţii asemănătoare Pământului primordial. Întregul experiment nu este altceva decât un experiment deliberat şi în întregime controlat în laborator pentru a sintetiza aminoacizi. Cantitatea şi tipul gazelor folosite în acest experiment au fost alese la modul ideal pentru a permite generarea de aminoacizi. Cantitatea de energie aplicată sistemului nu a fost nici prea mare şi nici prea mică, ci precis aranjată în aşa fel încât să permită iniţierea reacţiilor necesare. Aparatul experimental a fost izolat, în aşa fel încât să nu permită intromisiunea niciunui element distructiv, dăunător sau care să împiedice formarea aminoacizilor. Niciun element, mineral sau compus care se presupune că ar fi fost prezent pe Pământul primordial, dar care ar fi schimbat cursul reacţiilor, nu a fost inclus în experiment. Oxigenul, care ar fi împiedicat formarea aminoacizilor prin intermediul oxidării, este unul dintre aceste elemente distructive. Şi chiar şi în asemenea condiţii ideale de laborator, ar fi fost imposibil pentru acei aminoacizi produşi să supravieţuiască şi să nu fie distruşi dacă nu s-ar fi folosit mecanismul special de captare, „cold trap“.

De fapt, prin acest experiment, Miller a invalidat afirmaţia evoluţioniştilor conform căreia „viaţa a apărut drept rezultat al coincidenţelor inconştiente“. Iar dacă acest experiment demonstrează ceva, acesta este faptul că aminoacizii pot fi produşi doar în medii de laborator controlate, unde toate condiţiile sunt în mod special create prin intervenţie conştientă. Aceasta înseamnă că puterea prin care apare viaţa nu poate fi o întâmplare inconştientă, ci mai degrabă Creaţia.

Stanley Miller y Urey Experimentul lui Miller: simulare - 2Motivul pentru care evoluţioniştii nu acceptă această realitate evidentă este adeziunea lor oarbă la nişte prejudecăţi care sunt complet neştiinţifice. Interesant este că Harold Urey, cel care a organizat experimentul lui Miller împreună cu studentul său Stanley Miller, a mărturisit următoarele:

“Noi toţi cei care studiem originea vieţii, descoperim că, cu cât ne adâncim în studiul ei, cu atât mai mult simţim că este mult prea complexă pentru a fi evoluat de undeva. Noi credem cu toţii, având un fel de convingere, că viaţa pe această planetă a evoluat din materia lipsită de viaţă. Însă complexitatea ei este atât de mare, încât este greu să ne imaginăm că lucrurile au stat chiar aşa.”Source Link

Views: 8

Experimentul lui Miller: simulare – 1

 

Experimentul lui Miller a încercat să dovedească faptul că aminoacizii s-au putut forma singuri, în condiţiile asemănătoare cu cele ale pământului primordial, dar acest experiment conţinea contradicţii în diferite privinţe:

bimg18sm Experimentul lui Miller: simulare - 11. Folosind un mecanism de captare denumit „cold trap“, Miller a izolat aminoacizii de mediul originar, de îndată ce aceştia s-au format. Dacă nu ar fi făcut aceasta, condiţiile mediului în care s-au format aminoacizii ar fi distrus de îndată aceste molecule.

Fără nicio îndoială că acest mecanism conştient care să izoleze nu a existat pe pământul primordial. Iar fără un asemenea mecanism, chiar dacă ar fi fost obţinut un aminoacid, acesta ar fi fost distrus imediat. Chimistul Richard Bliss a exprimat această contradicţie observând că: „De fapt, fără acel mecanism de captare, produsele chimice ar fi fost distruse de către sursa de energie.“

Şi bineînţeles că în experimentele sale anterioare, Miller nu a reuşit să facă nici măcar un singur aminoacid fără a folosi acel mecanism de captare.

2. Mediul atmosferic primordial pe care Miller a încercat să-l simuleze în experimentul său nu era realist.

În anii 1980, oamenii de ştiinţă au căzut de acord că în acel mediu artificial ar fi trebuit să se folosească azot şi dioxid de carbon, în loc de metan şi amoniac. După o lungă perioadă de tăcere, chiar şi Miller a mărturisit că mediul atmosferic pe care l-a folosit în experimentul său nu fusese realist.

Şi atunci, de ce a insistat Miller să folosească aceste gaze? Răspunsul este foarte clar: fără amoniac, ar fi fost imposibil să sintetizeze vreun aminoacid. Kevin McKean vorbeşte despre acest lucru într-un articol publicat în revista Discover:

“Miller şi Urey au căutat să imite atmosfera străveche a Pământului folosind un amestec de amoniac şi metan. Conform părerii lor, Pământul era un amestec absolut omogen de metal, roci şi gheaţă. Cu toate acestea, din ultimele studii se înţelege că în acele vremuri Pământul era foarte fierbinte, şi că era compus din fier şi nichel topit. Prin urmare, compoziţia chimică a atmosferei din acea vreme trebuie să fi fost azot (N2), dioxid de carbon (CO2) şi vapori de apă (H2O). Însă aceste gaze nu sunt la fel de potrivite pentru producerea moleculelor organice precum metanul şi amoniacul.”

Oamenii de ştiinţă americani J.P. Ferris şi C.T. Chen au repetat experimentul lui Miller cu un mediu atmosferic ce conţinea dioxid de carbon, hidrogen, azot şi vapori de apă, şi nu au reuşit să sintetizeze nici măcar o singură moleculă de aminoacid.Source Link

Views: 2