Impasul molecular al evoluţionismului

Impasul molecular al evoluţionismului   Teoria evoluţiei a colapsat cu mult înainte de a se fi ajuns la vreo afirmaţie referitoare la dovezile conferite de fosile. Subiectul care a făcut ca această teorie să fie lipsită de sens încă de la începutul expunerii ei a fost problema modului în care viaţa a apărut pe pământ. […]

Impasul molecular al evoluţionismului

 

Evolution Impasul molecular al evoluţionismuluiTeoria evoluţiei a colapsat cu mult înainte de a se fi ajuns la vreo afirmaţie referitoare la dovezile conferite de fosile. Subiectul care a făcut ca această teorie să fie lipsită de sens încă de la începutul expunerii ei a fost problema modului în care viaţa a apărut pe pământ.

Atunci când se pune această întrebare, teoria evoluţionistă susţine că viaţa a început cu o celulă ce s-a format din întâmplare. Conform acestui scenariu, acum patru miliarde de ani, diferite componente chimice lipsite de viaţă au trecut printr-un proces de reacţie în atmosfera primordială a pământului, în cadrul căreia efectele presiunii atmosferice şi ale fulgerelor au condus la formarea primei celule vii.

Primul lucru care trebuie să fie spus este acela că afirmaţia conform căreia materiale lipsite de viaţă pot să se unească pentru a forma viaţă este una neştiinţifică, ce nu a fost verificată prin niciun experiment sau observaţie. Nimeni în această lume nu a reuşit vreodată să dea naştere unei celule prin punerea împreună a unor materialelor lipsite de viaţă, nici măcar în cele mai avansate laboratoare.

Teoria evoluţiei pretinde că o celulă vie – ce nu poate fi produsă nici atunci când sunt puse la lucru întreaga putere a intelectului uman, a cunoaşterii şi a tehnologiei – a reuşit totuşi să se formeze printr-o pură întâmplare, în condiţiile primitive ale pământului. În paginile care vor urma, vom examina de ce anume această afirmaţie contravine celor mai fundamentale principii ale ştiinţei şi ale raţiunii.

Source Link

Views: 1

Legatura corecta este vitala

  Dificultăţile întâlnite de teoria evoluţiei şi pe care aceasta nu este capabilă să le depăşească, în ceea ce priveşte dezvoltarea unei singure proteine, nu se limitează doar la cele pe care le-am expus până acum. Căci nu este suficient ca aminoacizii să se aranjeze în numărul corect, în succesiunea corectă şi în structurile tridimensionale […]

 

peptide bond Legatura corecta este vitalaDificultăţile întâlnite de teoria evoluţiei şi pe care aceasta nu este capabilă să le depăşească, în ceea ce priveşte dezvoltarea unei singure proteine, nu se limitează doar la cele pe care le-am expus până acum. Căci nu este suficient ca aminoacizii să se aranjeze în numărul corect, în succesiunea corectă şi în structurile tridimensionale adecvate. Formarea proteinelor mai necesită şi ca aminoacizii ce pot forma mai mult de o legătură să fie legaţi între ei într-un anumit fel. O asemenea legătură se numeşte „legătură peptidică“. Aminoacizii pot să realizeze diferite legături între ei; dar proteinele sunt alcătuite din – şi numai din – aminoacizi care sunt legaţi între ei prin legături „peptidice“.

Şi vom face acum o comparaţie pentru a clarifica acest punct. Să presupunem că toate părţile componente ale unei maşini au fost asamblate corect şi complet, cu excepţia faptului că una dintre roţi nu a fost fixată în locul ei prin intermediul obişnuitelor şuruburi şi piuliţe, ci cu o bucată de sârmă şi în aşa fel încât butucul ei este cu faţa spre sol. Pentru o asemenea maşină va fi pur şi simplu imposibil să se deplaseze chiar şi pe o distanţă scurtă, şi aceasta indiferent de cât de complexă este tehnologia folosită sau cât de puternic este motorul ei. La prima vedere, totul ar părea că este la locul său, dar amplasarea nepotrivită chiar şi doar a unei simple roţi, va face ca întreaga maşină să fie nefolositoare. În acelaşi mod, într-o moleculă de proteină ataşarea fie şi doar a unui singur aminoacid cu o alt fel de legătură decât cea peptidică, va face ca întreaga moleculă să fie nefolositoare.

Cercetările au arătat că aminoacizii care se combină aleator aleg legătura peptidică doar în 50% din cazuri, şi că în restul cazurilor apar legături diverse ce nu sunt prezente în formarea proteinelor. Pentru a funcţiona corect, fiecare aminoacid ce formează o proteină trebuie să fie legat de ceilalţi doar prin legături peptidice, în acelaşi fel în care ei trebuie să fie aleşi doar dintre aminoacizii levogiri.

Probabilitatea apariţiei acestor legături este aceeaşi cu probabilitatea ca fiecare proteină să fie alcătuită doar din aminoacizi levogiri. Iar atunci când luăm în considerare o proteină formată din 400 de aminoacizi, probabilitatea ca toţi aceşti aminoacizi să se lege între ei doar prin legături peptidice este de 1 la 2399.

 

sursa: Harun Yahya

Source Link

Views: 6

Probabilitate zero

  Aşa cum s-a văzut anterior, probabilitatea formării unei molecule de proteină alcătuite din 500 de aminoacizi este de 1 la un număr format din adăugarea a 950 de zerouri după cifra 1, care este un număr incomprehensibil pentru mintea umană. Şi probabil că această probabilitate există doar pe hârtie. Căci aşa cum am văzut […]

 

Aşa cum s-a văzut anterior, probabilitatea formării unei molecule de proteină alcătuite din 500 de aminoacizi este de 1 la un număr format din adăugarea a 950 de zerouri după cifra 1, care este un număr incomprehensibil pentru mintea umană. Şi probabil că această probabilitate există doar pe hârtie. Căci aşa cum am văzut mai devreme, în matematică, o probabilitate mai mică de 1 la 1050 este considerată, din punct de vedere statistic, a avea o probabilitate de apariţie „0“.

Iar o probabilitate de „1 la mai mult de 10950“ este cu mult dincolo de această definiţie.

main qimg 3bf4e4c40ab2efbee3ffe26d5982c9b7 Probabilitate zeroÎn timp ce improbabilitatea formării unei molecule de proteină alcătuită din 500 de aminoacizi atinge asemenea proporţii, am putea să continuăm să împingem limitele minţii până la niveluri şi mai înalte ale improbabilităţii. În molecula de „hemoglobină“, care este o proteină vitală, există 574 de aminoacizi, un număr mai mare decât cel al proteinei menţionate anterior. Şi acum, luaţi în considerare faptul că într-o singură globulă roşie din sânge sau hematie (una din miliardele de hematii din trupul nostru), există 280000000 (280 de milioane) de molecule de hemoglobină.

Presupusa vârstă a Pământului nu este suficientă pentru a permite formarea unei singure proteine prin metoda „încercare şi eroare“, ca să nu mai spunem despre formarea unei singure hematii din sânge. Chiar dacă am presupune că aminoacizii s-au combinat şi s-au descompus prin metoda „încercare şi eroare“ pentru a forma o singură moleculă de proteină, fără a pierde deloc timpul, încă de la formarea Pământului, perioada de timp necesară pentru ca o probabilitate de 1 la 10950 să se petreacă ar fi în continuare enorm de mult mai lungă decât vârsta estimată a Pământului.

Concluzia care poate fi trasă din această expunere este că, chiar şi atunci când este vorba de formarea unei singure proteine, teoria evoluţiei cade într-un abis teribil al improbabilităţii.

Source Link

Views: 5