Conform unui sondaj Eurobarometru realizat în 2010, [ 3 ] 28% dintre cetățenii danezi au răspuns că „cred că există un Dumnezeu”, 47% au răspuns că „cred că există un fel de spirit sau forță vitală” și 24% au răspuns că „ei nu cred că există vreun fel de spirit, Dumnezeu sau forță de viață”. Un alt sondaj, realizat în 2008, a constatat că 25% dintre danezi cred că Isus este fiul lui Dumnezeu , iar 18% cred că este un mesager al lui Dumnezeu și salvatorul lumii, dar nu fiul lui Dumnezeu [ 4 ] Un raport galop în 2009 a constatat că doar 19% dintre danezi consideră că religia este o parte importantă a vieții lor. [ 5 ]
Puțin sub 20% din populația daneză se identifică ca ateu. [ 6 ]
Conform statisticilor oficiale din ianuarie 2019, 74,7% [ 10 ] [ 11 ] din populația Danemarcei sunt membri ai Bisericii Evanghelice Luteranedin Danemarca ( Den danske folkekirke ), biserica de stat a țării de la Reforma în Danemarca-Norvegia și Holstein , care este desemnată „biserica poporului danez” prin Constituția Danemarcei din 1848 . [ 12 ] Printre cei care raportează ascendența daneză (spre deosebire de persoanele cu descendență recentă de imigranți), sa înregistrat o scădere a proporției de membri ai Bisericii Naționale, de la cca. 90% în 1985 până la 75,9% în 2017. [ 13 ]
Există aproximativ 8.000 de creștini care s-au convertit din mediul musulman în țară, cei mai mulți dintre ei aparținând unei forme de protestantism. [ 14 ]
Potrivit cercetătorului danez Brian Arly Jacobsen, musulmanii care trăiesc în Danemarca formează cca. 256.000 de persoane sau aproximativ 4,4% din populație în 2020 și formează a doua cea mai mare comunitate religioasă a țării și cea mai mare religie minoritară. [ 25 ] În 2017, în Danemarca existau 28 de comunități musulmane recunoscute și aproximativ 185 de moschei. [ 26 ]Ahmadis a construit prima moschee din capitală, Copenhaga. Au existat aproximativ 655 de ahmadi în toată Danemarca în 2006. [ 27 ]
O comunitate evreiască este prezentă în Danemarca încă din secolul al XVII-lea, când monarhii au început să permită evreilor să intre în țară și să-și practice religia în mod individual. Emanciparea a urmat treptat și până la sfârșitul secolului al XIX-lea majoritatea evreilor au fost pe deplin asimilați în societatea daneză. În primele decenii ale secolului al XX-lea a existat un aflux de evrei din Europa de Est , mai laici, vorbitori de idiș . Aproape 99% dintre evreii danezi au supraviețuit Holocaustului, în parte datorită acțiunilor rezistenței daneze și a ofertei de azil de către autoritățile suedeze evreilor danezi. [ 28 ]
Astăzi există aproximativ 6.000 de evrei etnici în Danemarca, 1700 dintre ei fiind membri ai organizației oficiale The Jewish Community in Danemarca. [ 29 ]
Credința Baha’i a sosit în Danemarca în 1925, dar nu a avut prea mult impact până la sosirea pionierilor americani în 1946. O Adunare Spirituală Națională a fost formată în 1962. În 2005, s-a estimat că existau aproximativ 1.251 de Baha’i. in tara. [ 30 ]
Budismul din Danemarca a fost adus înapoi din expedițiile care au explorat subcontinentul indian. Interesul inițial a fost în principal din partea intelectualilor, autori, buddologi și filologi . În 1921, Christian F. Melbye a fondat prima societate budistă din Danemarca, dar a fost dizolvată mai târziu în 1950, înainte de moartea sa în 1953. [ 31 ] [ 32 ] În anii 1950, a existat o renaștere a interesului față de budism, în special budismul tibetan . și Hannah și Ole Nydahl , au fondat primele centre budiste Karma Kagyu la Copenhaga . [ 31 ] [ 32 ] Al treilea val de budism a venit în anii 1980, când refugiați din Vietnam , Sri Lanka și China au venit în Danemarca.
În 2009, Universitatea din Aarhus a estimat că în Danemarca existau 20.000 de budiști practicanți. [ 33 ] [ 34 ]
„Mormonii vizitează un tâmplar de țară” (1856) de Christen Dalsgaard , înfățișând o vizită la mijlocul secolului al XIX-lea a unui misionar mormon la atelierul unui tâmplar danez. Primii misionari mormoni au sosit în Danemarca în 1850.
Potrivit unui sondaj al diferitelor religii și confesiuni întreprins de Ministerul danez de Externe, alte grupuri religioase cuprind mai puțin de 1% din populație individual și aproximativ 2% atunci când sunt luate împreună. [ 37 ]
§ 68 afirmă că nimeni nu este obligat să contribuie personal la nicio formă de religie, alta decât a sa. Întrucât subvențiile de stat nu sunt considerate contribuții personale [ 41 ], Biserica Danemarcei primește subvenții – conform §4 – dincolo de impozitul bisericesc plătit de membrii bisericii. Biserica Danemarcei este singurul grup religios care a primit sprijin financiar direct din partea statului. Alte grupuri religioase pot primi sprijin indirect prin deduceri fiscale la contribuții. [ 42 ]
§70 acordă libertatea religioasă , asigurând că drepturile civile și politice nu pot fi revocate din cauza rasei sau a convingerilor religioase. De asemenea, afirmă că rasa și credințele religioase nu pot fi folosite pentru a fi scutite de obligațiile civile.
§71 asigură că nimeni nu poate fi închis din cauza credințelor religioase.
Libertatea religiei
În 2022, țara a primit nota 4 din 4 pentru libertatea religioasă. [ 43 ]
Biserica Danemarcei este biserica stabilită (sau religia de stat) în Danemarca și Groenlanda; Biserica Insulelor Feroe a devenit un organism independent în 2007.
Totalul aderenților depășește 100%, deoarece mulți japonezi practică atât Shinto , cât și Budism .
Religia în Japonia se manifestă în primul rând în Shinto și în budism , cele două credințe principale , pe care japonezii le practică adesea simultan. Potrivit estimărilor, până la 80% din populație urmează într-o oarecare măsură ritualurile șintoiste, venerând strămoșii și spiritele la altarele domestice și la altarele publice . Un număr aproape la fel de mare este raportat [6] ca budist. Combinațiile sincretice ale ambelor, cunoscute în general ca shinbutsu-shūgō , sunt comune; ei reprezentau religia dominantă a Japoniei înainte de ascensiunea Shinto de stat în secolul al XIX-lea. [7]
Conceptul occidental de „religie” este problematic în contextul japonez. Spiritualitatea și închinarea sunt extrem de eclectice; riturile și practicile, adesea asociate cu bunăstarea și beneficiile lumești, sunt de primă preocupare, în timp ce doctrinele și credințele atrag o atenție minoră. [8]Afilierea religioasă este o noțiune străină. Deși marea majoritate a cetățenilor japonezi urmează Shinto, doar aproximativ 3% se identifică ca Shinto în sondaje, deoarece termenul este înțeles ca implicând apartenența la secte șintoiste organizate. [9] [10] Unii se identifică ca „fără religie” (無宗教, mushūkyō ) , dar acest lucru nu înseamnă respingere sau apatie față de credință . Mushūkyō _este o identitate specificată, care este folosită mai ales pentru a afirma religiozitatea obișnuită, „normală”, în timp ce respinge afilierea la mișcări distincte percepute ca străine sau extreme. [11] [12]
Shinto (神道, Shintō ) , de asemenea, kami-no-michi , [a] este religia indigenă a Japoniei și a majorității oamenilor din Japonia . [14] George Williams clasifică Shinto drept o religie centrată pe acțiune ; [15] se concentrează pe practicile rituale care trebuie efectuate cu sârguință pentru a stabili o legătură între Japonia actuală și rădăcinile ei străvechi. [16] Înregistrările istorice scrise ale Kojiki și Nihon Shokipracticile Shinto au fost înregistrate și codificate pentru prima dată în secolul al VIII-lea. Totuși, aceste scrieri timpurii japoneze nu se referă la o „religie șintoistă” unificată, ci mai degrabă la o colecție de credințe native și de mitologie . [17] Shinto în secolul 21 este religia sanctuarelor publice dedicate venerării unei multitudini de zei ( kami ), [18] potrivită pentru diverse scopuri, cum ar fi memoriale de război și festivalurile recoltei și se aplică, de asemenea, diferitelor organizații sectare. . Practicanții își exprimă diverse convingeri printr-un limbaj și practică standard, adoptând un stil similar în îmbrăcăminte și ritual care datează din jurul timpului Nara .(710–794) și Heian (794–1185). [17]
Japonezii au adoptat cuvântul Shinto („calea zeilor”), inițial ca Shindo , [19] din scrisul chinezescShendao ( chineză :神道; pinyin : shén dào ), [20] [b] combinând două kanji : shin (神) , adică „spirit” sau kami ; și tō (道) , adică o cale sau un studiu filozofic (din cuvântul chinezesc dào ). [17] [20] Cea mai veche utilizare înregistrată a cuvântuluiShindo datează din a doua jumătate a secolului al VI-lea. [19]Kami sunt definiți în engleză ca „spirite”, „esențe” sau „zei”, referindu-se la energia generatoare de fenomene. [21] Deoarece limba japoneză nu face distincție între singular și plural, kami se referă la divinitate , sau esența sacră , care se manifestă în forme multiple: roci, copaci, râuri, animale, locuri și chiar se poate spune că oamenii posedă natura kami . [21]Kami și oamenii nu sunt separați; ele există în aceeași lume și împărtășesc complexitatea ei interdependentă. [17]
Shinto este cea mai mare religie din Japonia, practicată de aproape 80% din populație, dar doar un mic procent dintre aceștia se identifică ca „șintoiști” în sondaje. [18] Acest lucru se datorează faptului că „Shinto” are înțelesuri diferite în Japonia: majoritatea japonezilor merg la sanctuare și imploră kami fără să aparțină organizațiilor șintoiste, [9] și din moment ce nu există ritualuri formale pentru a deveni membri. popularul „Shinto”, „afiliația șintoistă” este adesea estimată numărând cei care se alătură sectelor șintoiste organizate. [10] Shinto are 100.000 de altare [18] și 78.890 de preoți în țară. [22]
Schimbări profunde au avut loc în societatea japoneză în secolul al XX-lea (în special după cel de-al Doilea Război Mondial ), inclusiv industrializarea și urbanizarea rapidă. [23] Religiile tradiționale, contestate de transformare, au suferit o remodelare [23] , iar principiile libertății religioase articulate de constituția din 1947 [24] au oferit spațiu pentru proliferarea noilor mișcări religioase. [22]
Noile secte șintoiste, precum și mișcările care pretindeau un statut complet independent și, de asemenea, noi forme de societăți budiste laice, au oferit modalități de agregare pentru oamenii dezrădăcinați din familiile tradiționale și din instituțiile satelor. [25] În timp ce șintoismul tradițional are o bază rezidențială și ereditară, iar o persoană participă la activitățile de închinare dedicate zeității sau strămoșului tutelar local – solicitând ocazional servicii specifice de vindecare sau binecuvântare sau participând la pelerinaje – în noile religii, indivizii au format grupuri indiferent de rudenia sau originile teritoriale, iar astfel de grupuri necesitau o decizie voluntară de aderare. [26]Aceste noi religii au asigurat, de asemenea, coeziune printr-o doctrină și o practică unificată împărtășită de comunitatea la nivel național. [26]
Noile religii recunoscute oficial se numără în sute, iar numărul total de membri se ridică la zeci de milioane. [27] : 234–235 Cea mai mare religie nouă, Soka Gakkai , o sectă budistă fondată în 1930, are aproximativ 10 milioane de membri în Japonia. Cercetătorii din Japonia au estimat că între 10% și 20% din populație aparține noilor religii, [22] deși estimări mai realiste situează numărul cu mult sub marcajul de 10%. [22] Din 2007există 223.831 de preoți și lideri ai noilor religii în Japonia, de trei ori numărul preoților tradiționali Shinto. [22]
Budismul (仏教, Bukkyō ) a ajuns pentru prima dată în Japonia în secolul al VI-lea, introdus în anul 538 sau 552 [28] din regatul Baekje din Coreea . [28] Regele Baekje i-a trimis împăratului japonez o imagine a lui Buddha și câteva sutre. După ce a depășit opozițiile scurte, dar violente ale forțelor conservatoare, a fost acceptată de curtea japoneză în 587. [28] Statul Yamato a condus asupra clanurilor ( uji ) centrate în jurul venerării zeităților naturii ancestrale. [29] A fost și o perioadă de imigrație intensă din Coreea, [30]călăreți din nord-estul Asiei, [28] precum și influența culturală din China, [31] care fuseseră unificate sub dinastia Sui, devenind puterea crucială pe continent. [30] Budismul a funcționat pentru a afirma puterea statului și a modela poziția acestuia în cultura mai largă a Asiei de Est. [29] Aristocrații japonezi s-au apucat să construiască temple budiste în capitala Nara , iar apoi în capitala de mai târziu, la Heian (acum Kyoto ). [29]
Cele șase secte budiste stabilite inițial în Nara sunt astăzi cunoscute împreună sub numele de „ Budhismul Nara ” și sunt relativ mici. Când capitala s-a mutat în Heian, din China au sosit mai multe forme de budism, inclusiv budismul încă popular Shingon , o formă ezoterică de budism similară cu budismul Vajrayana din Tibet, și Tendai , o formă conservatoare monahală cunoscută mai bine sub numele său chinezesc, Tiantai .
Când shogunatul a preluat puterea în secolul al XII-lea și capitala administrativă s-a mutat la Kamakura , au sosit mai multe forme de budism. Cel mai popular a fost Zen , care a devenit cel mai popular tip de budism din acea vreme. Au fost înființate două școli de Zen, Rinzai și Sōtō ; un al treilea, Ōbaku , format în 1661.
Astăzi, cea mai populară școală din Japonia este Budismul Pământului Pur , care a ajuns în perioada Kamakura . Subliniază rolul lui Amitabha Buddha și promite că recitarea expresiei „ Namu Amida Butsu ” la moarte va avea ca rezultat îndepărtarea de către Amitabha în „Paradisul de Vest” sau „ Țara Pură ”, și apoi în Nirvana . Pământul Pur a atras clasele de negustori și fermieri. După moartea lui Honen, misionarul șef al Țării Pure în Japonia, școala s-a împărțit în două ramuri: Jōdo-shū , care se concentrează pe repetarea frazei de mai multe ori, și mai liberalul Jōdo Shinshū ., care susține că este necesar să spui o singură dată fraza cu inima curată. Astăzi, mulți japonezi aderă la Nishi Honganji-ha , o sectă conservatoare a lui Jōdo Shinshū .
O altă formă răspândită de budism este budismul Nichiren , care a fost stabilit de călugărul Nichiren din secolul al XIII-lea , care a subliniat importanța Sutrei Lotusului . Principalii reprezentanți ai budismului Nichiren includ secte precum Nichiren Shū și Nichiren Shōshū și organizații laice precum Risshō Kōsei Kai și Soka Gakkai – o denominație a cărei aripă politică formează Komeito , al treilea partid politic ca mărime din Japonia. Comun pentru majoritatea descendențelor budismului Nichiren este incantarea lui Namu Myōhō Renge Kyō (sau Nam Myoho Renge Kyo) și Gohonzonul inscripționat de Nichiren.
Din 2018, au existat peste 355.000 de călugări, preoți și lideri budiști în Japonia, [32] o creștere de peste 40.000 față de anul 2000. [33]
Creștinismul (キリスト教Kirisutokyō ), sub formă de catolicism (カトリック教Katorikkukyō ) , a fost introdus în Japonia de către misiunile iezuite începând cu 1549. [34] În acel an, cei trei iezuiți Francisc de Xavier au debarcat și Cos . în Kagoshima , în Kyushu , pe 15 august. [34] Comercianții portughezi au fost activi în Kagoshima din 1543, [34] primiți de daimyōs locali pentru că importau praf de pușcă. Anjirō, un convertit japonez, i-a ajutat pe iezuiți să înțeleagă cultura japoneză și să traducă primul catehism japonez. [35]
Acești misionari au reușit să convertească un număr mare de oameni în Kyushu, inclusiv țărani, foști călugări budiști și membri ai clasei războinice. [36] În 1559, a început o misiune în capitală, Kyoto . [36] Până în anul următor existau nouă biserici, iar comunitatea creștină a crescut constant în anii 1560. [36] Până în 1569 existau 30.000 de creștini și 40 de biserici. [36] În urma convertirii unor domni în Kyushu, au avut loc botezuri în masă ale populațiilor locale, iar în anii 1570 numărul creștinilor a crescut rapid la 100.000. [36]
Aproape de sfârșitul secolului al XVI-lea, misionarii franciscani au ajuns la Kyoto, în ciuda interdicției emise de Toyotomi Hideyoshi . În 1597, Hideyoshi a proclamat un edict mai serios și a executat 26 de franciscani în Nagasaki ca avertisment. Tokugawa Ieyasu și succesorii săi au impus interzicerea creștinismului cu mai multe edicte, mai ales după Rebeliunea Shimabara din anii 1630. Mulți creștini au continuat să practice în secret. Cu toate acestea, mai important, discursurile despre creștinism au devenit proprietatea statului în perioada Tokugawa. Statul și-a folosit puterea de a-i declara pe creștini dușmani ai statului pentru a crea și menține o identitate aplicabilă din punct de vedere legal pentru supușii japonezi. Ca atare, identitățile sau icoanele creștine au devenit proprietatea exclusivă a statului japonez. [37] Deși este adesea discutată ca religie „străină” sau „minoritară”, creștinismul a jucat un rol sociopolitic cheie în viața supușilor și cetățenilor japonezi de sute de ani. [38]
În 1873, în urma Restaurației Meiji , interdicția a fost anulată, libertatea religioasă a fost promulgată, iar misionarii protestanți (プロテスタントPurotesutanto sau 新教Shinkyō , „învățătură reînnoită”) au început să-și intensifice activitățile în Japonia , totuși, după al doilea război mondial nu au avut niciodată la fel de succes ca în Coreea .
Astăzi, există 1,9 [39] până la 3 milioane de creștini în Japonia, majoritatea trăind în partea de vest a țării, unde activitățile misionarilor au fost cele mai mari în secolul al XVI-lea. Prefectura Nagasaki are cel mai mare procent de creștini: aproximativ 5,1% în 1996. [40] În 2007, există 32.036 de preoți și pastori creștini în Japonia. [22] Conform unui sondaj realizat de Organizația Gallup în 2006, creștinismul a crescut semnificativ în Japonia , în special în rândul tinerilor, iar un număr mare de adolescenți devin creștini. [41] [42] [43]
Islamul (イスラム教Isuramukyō ) din Japonia este reprezentat în mare parte de mici comunități de imigranți din alte părți ale Asiei . În 2008, Keiko Sakurai a estimat că 80-90% dintre musulmanii din Japonia erau migranți născuți în străinătate, în principal din Indonezia, Pakistan, Bangladesh și Iran. [48] S-a estimat că populația de imigranți musulmani se ridică la 10.000–50.000 de persoane, în timp ce „numărul estimat de musulmani japonezi variază de la mii la zeci de mii”. [49]
Credința Bahá’í (バハーイー教Bahāiikyō ) din Japonia a început după câteva mențiuni ale țării de către ‘Abdu’l-Bahá pentru prima dată în 1875. [50] Primul convertit japonez a fost Kanichi Yamamoto (山本寛一) , care a trăit în Honolulu , , și a acceptat credința în 1902; al doilea convertit a fost Saichiro Fujita (藤田左弌郎) . Primul convertit Bahá’í pe pământul japonez a fost Kikutaro Fukuta (福田菊太郎) în 1915. [51] Aproape un secol mai târziu, Asociația Arhivelor de Date Religioase (bazându-se pe World Christian Encyclopedia) a estimat aproximativ 15.700 de bahá’í în 2005. [52]
Iudaismul (ユダヤ教Yudayakyō ) în Japonia este practicat de aproximativ 2.000 de evrei care trăiesc în țară. [53] Odată cu deschiderea Japoniei către lumea externă în 1853 și sfârșitul politicii externe sakoku a Japoniei , unii evrei au emigrat în Japonia din străinătate, primii coloni evrei aflați sosind la Yokohama în 1861. Populația evreiască a continuat să crească în Japonia. anii 1950, alimentat de imigrația din Europa și Orientul Mijlociu, Tokyo și Kobe formând cele mai mari comunități.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial , unii evrei europeni care fugeau de Holocaust și -au găsit refugiu în Japonia. Acești evrei, în principal polonezi, au primit o așa-numită viză de Curaçao de la consulul olandez la Kaunas, Jan Zwartendijk . [54] Acest lucru a permis unui diplomat japonez, Chiune Sugihara , consulul japonez în Lituania , să emită viză de tranzit japoneză. Făcând acest lucru, atât Zwartendijk, cât și Sugihara au ignorat ordinele și au ajutat peste 6.000 de evrei să scape de naziști. După al Doilea Război Mondial, o mare parte a populației evreiești a Japoniei a emigrat, mulți mergând în ceea ce va deveni Israel . Unii dintre cei care au rămas căsătoriți localnici și au fost asimilați în societatea japoneză.
Există centre comunitare care servesc evrei în Tokyo [55] și Kobe. [56] Organizația Chabad-Lubavitch are două centre în Tokyo. [57]
Hinduismul (ヒンドゥー教Hindūkyō sau 印度教Indokyō ) în Japonia este practicat de un număr mic de oameni, majoritatea migranți din India , Nepal , Bali . [ citare necesară ] Cu toate acestea, cultura hindusă a avut un rol semnificativ, dar indirect, în cultura japoneză, prin răspândirea budismului și fascinația lumii antice despre Bharatvarsha. Patru dintre cei „ Șapte zei ai norocului ” japonezi au apărut ca zeități hinduse, inclusiv Benzaiten (Sarasvati), Bishamon (Vaisravaṇa sau Kubera), Daikoku (Mahakala/Shiva) și Kisshoutennyo (Laxmi). Diverse zeități hinduse, inclusiv cele menționate mai sus, sunt venerate în budismul Shingon. Această denominație, precum și toate celelalte forme de budism tantric, împrumută foarte mult din hinduismul tantric.
Potrivit Asociației Arhivelor de Date Religioase, în Japonia erau 25.597 de hinduși în 2015. [59]
Happy Science a fost fondată în 1986 de Ryuho Okawa. Această religie japoneză a fost foarte activă în aventurile sale politice de remilitarizare a Japoniei.
religia Ryukyuan
Harimizu utaki (altarul Harimizu), un altar Ryukyuan din
Religia Ryukyuan este sistemul de credințe indigene al oamenilor din Okinawa și din celelalte insule Ryukyu . În timp ce legendele și tradițiile specifice pot varia ușor de la un loc la altul și de la o insulă la alta, religia Ryukyuan este, în general, caracterizată de venerarea strămoșilor (numit mai exact „respectul strămoșilor”) și respectarea relațiilor dintre cei vii, morți și zei. și spiritele lumii naturale. Unele dintre credințele sale, cum ar fi cele referitoare la spiritele genius loci și multe alte ființe clasificate între zei și oameni, sunt indicative pentru rădăcinile sale animiste străvechi , la fel ca și preocuparea sa pentru mabui (まぶい), sau esența vieții.
Una dintre cele mai vechi trăsături ale sale este credința onarigami (おなり神) , superioritatea spirituală a femeilor derivate de la zeița Amamikyu , care a permis dezvoltarea unei clase de cult noro (preotese) și yuta ( media feminină ). Acest lucru diferă de Shinto-ul japonez, unde bărbații sunt văzuți ca întruchiparea purității. Religia Ryukyuan a fost influențată de Shinto și budism japonez și de diferite religii chineze. Include secte și mișcări reformate precum Ijun sau Ijunism ( Ryukyuan : いじゅんIjun ; japoneză : 違順教Ijunkyō ), fondată în anii 1970.
Cei mai mulți chinezi din Japonia practică religia populară chineză ( chineză :中国民间宗教 sau 中国民间信仰; pinyin : Zhōngguó mínjiān zōngjiào sau Zhōngguó mínjiān xìnyǎng 宗教 ; japoneză , cunoscută și sub numele de Chōngguó 䁮 困 囮 教; ( chineză :神教; pinyin : Shénjiào ; pronunție japoneză : Shinkyō ), care este foarte asemănător cu Shinto-ul japoneză.
Taoismul (道教Dōkyō ) a fost introdus din China între secolele al VII-lea și al VIII-lea și a influențat în diferite grade spiritualitatea indigenă japoneză. Practicile taoiste au fost absorbite de Shinto, iar taoismul a fost sursa religiilor ezoterice și mistice ale Onmyōdō , Shugendō și Kōshin .
Taoismul, fiind o religie indigenă în China, împărtășește unele rădăcini cu Shinto, deși taoismul este mai ermetic, în timp ce Shinto este mai șaman. Influența taoismului în Japonia a fost mai puțin profundă decât cea a neo-confucianismului japonez. Astăzi, taoismul instituțional chinezesc este prezent în țară sub forma unor temple; Seitenkyū a fost fondată în 1995.
Confucianismul
Kōshibyō (孔子廟, „Templul lui Confucius”) din
Ashikaga Gakko , cea mai veche școală confuciană din Japonia. Articolul principal:
Confucianismul (儒教Jukyō ) a fost introdus din Coreea în timpul invaziilor japoneze din Coreea (1592–1598) [ 61] și sa dezvoltat într-o religie de elită, având totuși o influență profundă asupra structurii societății japoneze în general în perioada Edo . Filosofia confucianistă poate fi caracterizată ca umanistă și raționalistă, cu credința că universul ar putea fi înțeles prin rațiunea umană, corespunzând rațiunii universale ( li ), și astfel îi revine omului să creeze o relație armonioasă între univers (天). Zece ) și individul. [62]Raționalismul neo-confucianismului era în contrast cu misticismul budismului zen din Japonia. Spre deosebire de budiști, neo-confucianii credeau că realitatea există și poate fi înțeleasă de omenire, chiar dacă interpretările realității erau ușor diferite în funcție de școala neo-confucianismului. [62]
Aspectele sociale ale filosofiei sunt ierarhice, cu accent pe evlavia filială . Acest lucru a creat o stratificare socială confuciană în societatea Edo care anterior nu existase, împărțind societatea japoneză în patru clase principale: samurai , fermieri, artizani și comercianți. [63] Samuraii au fost în special cititori pasionați și profesori ai gândirii confucianiste în Japonia, înființând multe academii confucianiste.
Neo-confucianismul a introdus și elemente de etnocentrism în Japonia. Pe măsură ce neo-confucianii chinezi și coreeni își considerau propria cultură drept centrul lumii, neo-confucianii japonezi au dezvoltat o mândrie națională similară. [62] Această mândrie națională va evolua mai târziu în școala filozofică a lui Kokugaku , care mai târziu a provocat neo-confucianismul și originile sale străine percepute chineze și coreene, ca fiind filosofia dominantă a Japoniei.
Practici religioase și sărbători
Majoritatea japonezilor participă la ritualuri și obiceiuri derivate din mai multe tradiții religioase. Evenimentele ciclului de viață sunt adesea marcate de vizite la un altar șintoist și temple budiste. Nașterea unui nou copil este sărbătorită printr-o vizită oficială la templu sau la templu la vârsta de aproximativ o lună, la fel ca a treia, a cincea și a șaptea aniversare ( Shichi-Go-San ) și începutul oficial al maturității la vârsta de douăzeci de ani ( Seijin shiki ). Marea majoritate a ceremoniilor de nuntă japoneze au fost creștine cel puțin în ultimele trei decenii și jumătate. [64] Nunțile șintoiste și nunțile seculare care urmează un format „în stil occidental” sunt, de asemenea, populare, dar mult mai puțin și o mică parte (de obicei mai puțin de unu la sută) dintre nunți sunt budiste. [64]
Înmormântările japoneze sunt de obicei săvârșite de preoții budiști, iar riturile budiste sunt, de asemenea, frecvente la aniversările de ziua morții ale membrilor familiei decedați. 91% din funeraliile japoneze au loc conform tradițiilor budiste .
Există două categorii de sărbători în Japonia: matsuri (târguri de temple), care sunt în mare parte de origine șintoistă (unele sunt budiste precum Hanamatsuri ) și se referă la cultivarea orezului și bunăstarea spirituală a comunității locale; și nenjyū gyōji (sărbătorile anuale), care sunt în mare parte de origine chineză sau budistă. În perioada Heian , matsuri -urile au fost organizate într-un calendar formal și au fost adăugate și alte festivaluri. Foarte puține sărbători anuale sunt sărbători naționale, dar sunt incluse în calendarul național al evenimentelor anuale. Cele mai multe matsurisunt evenimente locale și urmează tradițiile locale. Ele pot fi sponsorizate de școli, orașe sau alte grupuri, dar sunt cel mai adesea asociate cu sanctuarele Shinto.
Unele dintre sărbători sunt de natură seculară, dar cele două cele mai semnificative pentru majoritatea japonezilor – Ziua de Anul Nou și Obon – implică vizite la altarele șintoiste sau la templele budiste și numai la templele budiste pentru mai târziu. Sărbătoarea de Anul Nou (1–3 ianuarie) este marcată de practicarea a numeroase obiceiuri și consumul de alimente speciale. Vizitarea altarelor șintoiste sau templelor budiste pentru a se ruga pentru binecuvântările familiei în anul care vine, îmbrăcarea într-un kimono , agățarea decorațiunilor speciale, mâncarea tăițeilor în noaptea de Revelion și jocul de cărți cu poezie sunt printre aceste practici. În timpul Obon, bon(altare spirituale) sunt amenajate în fața altarelor familiei budiste, care, împreună cu mormintele ancestrale, sunt curățate în așteptarea revenirii spiritelor. Oamenii care locuiesc departe de casele lor se întorc pentru vizite la rude. Celebrările includ dansuri populare și rugăciuni la templele budiste, precum și ritualuri de familie în casă.
În istoria japoneză timpurie , clasa conducătoare era responsabilă pentru îndeplinirea ritualurilor propițiatorii, care mai târziu au ajuns să fie identificate drept Shinto, și pentru introducerea și sprijinirea budismului. Mai târziu, organizarea religioasă a fost folosită de regimuri în scopuri politice; de exemplu, guvernul Tokugawa a cerut ca fiecare familie să fie înregistrată ca membru al unui templu budist. La începutul secolului al XIX-lea, guvernul a cerut ca fiecare familie să aparțină unui altar, iar la începutul secolului al XX-lea, acest lucru a fost completat cu conceptul unui drept divin de a guverna acordat împăratului. Constituția Meijispune: „Subiții japonezi se vor bucura, în limitele care nu prejudiciază pacea și ordinea și nu sunt antagoniste îndatoririlor lor de supuși, de libertatea credinței religioase”.
Articolul 20 din Constituția din 1947 prevede: „Libertatea religioasă este garantată tuturor. Nicio organizație religioasă nu va primi niciun privilegiu de la stat și nici nu va exercita nicio autoritate politică. Nicio persoană nu va fi obligată să ia parte la vreun act religios, sărbătoare, rit. sau practică. Statul și organele sale se vor abține de la educația religioasă sau orice altă activitate religioasă”. Această modificare a drepturilor constituționale a oferit mecanisme pentru limitarea inițiativelor educaționale de stat menite să promoveze credințele șintoiste în școli și a eliberat populația de participarea obligatorie la riturile șintoiste. [65]
În anii postbelici, problema separării Shinto-ului și a statului a apărut în cazul Apoteozei Forței de Autoapărare. În 1973, Nakaya Takafumi, membru al Forțelor japoneze de autoapărare și soțul lui Nakaya Yasuko, a murit într-un accident de circulație. [66] În ciuda refuzului Yasuko de a furniza documente relevante pentru consacrarea soțului ei la Altarul Național de Protecție din prefectura Yamaguchi , Asociația Veteranilor din prefectura a solicitat informațiile de la Forțele de Autoapărare și a finalizat consacrarea. [66] Drept urmare, în 1973, Yasuko a dat în judecată Filiala Prefecturală Yamaguchi a Forțelor de Autoapărare, pe motiv că ceremonia apoteozei i-a încălcat drepturile religioase ca creștină. [66]
Deși Yasuko a câștigat cazul la două instanțe inferioare, decizia a fost anulată de Curtea Supremă a Japoniei la 1 iunie 1988, pe baza precedentului stabilit de cazul ceremoniei de inaugurare a lucrărilor Shinto din orașul Tsu . În primul rând, Curtea Supremă a decis că, deoarece Asociația Veteranilor – care nu era un organ al statului – acționase singură la aranjarea ceremoniei de apoteoză, nu a avut loc nicio încălcare a articolului 20. [67] În al doilea rând, Curtea Supremă a reținut că furnizarea de către Forțele de Autoapărare a documentelor lui Takafumi către Asociația Veteranilor nu a constituit o activitate religioasă interzisă de articolul 20, deoarece nici intenția, nici efectele acțiunii sale nu au prejudiciat sau patronat niciunul. religie. [68]
În al treilea rând, Curtea Supremă a adoptat o interpretare restrânsă a drepturilor individuale religioase, prin hotărârea că încălcarea drepturilor individuale la religie nu are loc decât dacă statul sau organele sale au constrâns persoanele să desfășoare o activitate religioasă sau le-au limitat libertatea religioasă. [69] La 2 iunie 1988, un raport al Los Angeles Times a descris decizia Curții Supreme din Japonia drept „un regres major pentru susținătorii unei separări mai puternice între religie și stat în Japonia”. [70] La 7 iunie 1988, un articol publicat în New York Times și-a exprimat îngrijorarea că decizia Curții Supreme din Japonia ar putea încuraja renașterea șintoismului de stat și a naționalismului . [71]Deoarece sanctuarele de protecție națională prefecturală desfășoară aceeași ceremonie de apoteoză ca și altarul Yasukuni , semnificația acestui caz constă și în implicațiile sale pentru constituționalitatea patronajului de stat și a vizitelor oficiale la Altarul Yasukuni. [67]
Opoziție față de religia organizată
Shichihei Yamamoto susține că Japonia a arătat o toleranță mai mare față de ireligie decât Occidentul. [72]
Comentarii împotriva religiei din partea unor figuri notabile
Shin’ichi Hisamatsu , filosof și savant care a respins teismul, a susținut că Dumnezeu sau Buddha, ca ființe obiective, sunt simple iluzii. [73]
Ito Hirobumi , de patru ori prim-ministru al Japoniei , care ar fi spus: „Consider religia în sine ca fiind destul de inutilă pentru viața unei națiuni; știința este cu mult mai presus de superstiție și ceea ce este religia – budismul sau creștinismul – ci superstiția și, prin urmare, o posibilă sursă de slăbiciune a unei națiuni? Nu regret tendința de gândire liberă și ateism, care este aproape universală în Japonia pentru că nu o consider o sursă de pericol pentru comunitate”. [74]
Hiroyuki Kato , care a condus Academia Imperială din 1905 până în 1909 și a spus: „Religia depinde de frică”. [74]
Haruki Murakami , un romancier japonez care a scris: „Dumnezeu există doar în mintea oamenilor. Mai ales în Japonia, Dumnezeu a fost întotdeauna un fel de concept flexibil. Uită-te la ce s-a întâmplat cu războiul. Douglas MacArthur i-a ordonat împăratului divin să renunțe să mai fie Dumnezeu, și a făcut-o, ținând un discurs spunând că este doar o persoană obișnuită”. [75]
Ando Shoeki , care i-a denunțat pe savanții confuciani și pe clerul budist ca fiind opresori spirituali ai epocii sale, deși încă venera zeii vechii Japonii așa cum ar face un panteist , echivalându-i cu natura. [76]
Fukuzawa Yukichi , care a fost considerat unul dintre fondatorii Japoniei moderne și a considerat imposibil să combine învățarea modernă cu credința în zei, [77] declarând deschis: „Este de la sine înțeles că menținerea păcii și securității în societate necesită o religie. În acest scop, orice religie va fi potrivită. Îmi lipsește o natură religioasă și nu am crezut niciodată în nicio religie. Sunt astfel deschis la acuzația că îi sfătuiesc pe alții să fie religioși în timp ce eu nu sunt așa. Cu toate acestea, conștiința mea nu permite eu să mă îmbrac cu religie atunci când nu o am la inimă… Dintre religii există mai multe feluri – budism, creștinism și ce nu. Din punctul meu de vedere, nu există nicio diferență mai mare între cele decât între ceai verde și negru… “. [78]
Organizații anti-religioase
Alianța ateilor militanti din Japonia ( Nihon Sentoteki Mushinronsha Domei , cunoscută și sub numele de Senmu ) a fost fondată în septembrie 1931 de un grup de oameni antireligiosi . Alianța s-a opus ideii de kokutai , mitul fondator al națiunii , prezenței religiei în învățământul public și practicii șintoismului de stat . Cea mai mare opoziție a lor a fost față de sistemul imperial al Japoniei . [79]
Două luni mai târziu, în noiembrie 1931, socialistul Toshihiko Sakai și comunist Takatsu Seido au creat Alianța Anti-religie a Japoniei ( Nihon Hanshukyo Domei ). Ei s-au opus „contribuțiilor la organizațiile religioase, rugăciunilor pentru beneficii practice (kito), predicării în fabrici și organizațiilor religioase de orice tip” și au văzut religia ca un instrument folosit de clasa superioară pentru a suprima muncitorii și fermierii. [79]
Demografie
Conform cercetării statistice anuale asupra religiei din 2015 de către Agenția pentru Afaceri Culturale, Guvernul Japoniei : există 181 de mii de grupuri religioase în Japonia. [80]
Ambele înseamnă „calea divinului” sau „a zeilor”. Alte nume sunt: [13]
Kannagara-no-michi , „calea divinului transmisă din timpuri imemoriale”;
Kodo , „calea antică”;
Daido , „calea mare”;
Teido , „calea imperială”.
În timpul istoriei Chinei , la momentul răspândirii budismului în acea țară c. Secolul I d.Hr., numele Shendao a identificat ceea ce este cunoscut în prezent ca „ Shenism ”, religia indigenă chineză, deosebindu-l de noua religie budistă. (Brian Bocking. A Popular Dictionary of Shinto . Routledge, 2005. ASIN: B00ID5TQZY p. 129)
Procente calculate utilizând cifra oficială a populației totale de 126 088 000 la sfârșitul anului 2020. [2]„ISSP” (PDF) . NHK . 2018. 宗教年鑑 令和3年版[ Anuarul religios 2021 ] (PDF) (în japoneză). Agenția pentru Afaceri Culturale , Guvernul Japoniei. 2021. Cifrele populației din Anuarul Religios al Agenției pentru Afaceri Culturale 2021, la sfârșitul anului 2020, sunt următoarele: [5]
LeFebvre, J. (2015). Ceremoniile de nuntă creștină: „Nereligiozitatea” în Japonia contemporană. Jurnalul Japonez de Studii Religioase, 42(2), 185–203. http://nirc.nanzan-u.ac.jp/nfile/4454
Earhart, H. Byron . Religia japoneză: unitate și diversitate , în seria Viața religioasă a omului . Ed. a doua. Encino, California: Dickenson Publishing Co., 1974. ISBN 0-8221-0123-8
Inoue, Nobutaka și colab. Shinto, a Short History (Londra: Routledge Curzon, 2003) online
Matsunaga, Daigan; Matsunaga, Alicia (1996), Fundația budismului japonez, voi. 1: The Aristocratic Age , Los Angeles; Tokyo: Buddhist Books International. ISBN 0-914910-26-4
Matsunaga, Daigan, Matsunaga, Alicia (1996), Fundația budismului japonez, voi. 2: Mișcarea de masă (perioadele Kamakura și Muromachi), Los Angeles; Tokyo: Buddhist Books International. ISBN 0-914910-28-0
Reader, Ian (1991). Religia în Japonia Contemporană, Honolulu: University of Hawaii Press
Matsunami, Kodo (2004). „Un ghid al budismului japonez” (PDF) . Tokyo: Federația budistă din Japonia. Arhivat (PDF) din original pe 2013-02-02 . Preluat la 15 mai 2021 .
Shimazono, Susumu (2004): De la salvare la spiritualitate: mișcări religioase populare în Japonia modernă. Presa Trans Pacific
Staemmler, Birgit, Dehn, Ulrich (ed.): Stabilirea revoluționarului: o introducere în noile religii în Japonia. LIT, Münster, 2011. ISBN 978-3-643-90152-1
Victoria Bestor, Theodore C. Bestor, Akiko Yamagata. Manualul Routledge al culturii și societății japoneze . Routledge, 2011. ASIN B004XYN3E4, ISBN 0415436494
John Breen, Mark Teeuwen. Shinto în istorie . Curzon Press, Richmond, Surrey, Anglia, 2000. ISBN 0700711708
Steven Engler, Gregory P. Grieve. Istoricizarea „tradiției” în studiul religiei . Walter de Gruyter, Inc., 2005. ISBN 3110188759 . pp. 92–108
George Williams, Ann Marie B. Bhar, Martin E. Marty. Shinto . Religiile lumii. Chelsea House, 2004. ISBN 0791080978
John Breen, Mark Teeuwen. O nouă istorie a Shinto . Blackwell, 2010. ISBN 1405155167
Earhart H. Religia în Japonia: Unitate și diversitate . Cengage Learning, 2013. ISBN 1133934811
LeFebvre, J. (2015). Ceremoniile de nuntă creștină: „Nereligiozitatea” în Japonia contemporană. Jurnalul Japonez de Studii Religioase, 42(2), 185–203. http://nirc.nanzan-u.ac.jp/nfile/4454
• ACȚIUNI PRESIDENȚIALE Încă din primele zile ale națiunii noastre (SUA), oameni curajoși din toate părțile lumii au venit în Statele Unite în căutarea libertății religioase, riscând totul pentru a fugi de opresiune, persecuție și discriminare din cauza credințelor lor. Fondatorii noștri au consacrat principiul libertății religioase în Primul Amendament la Constituția noastră, stabilindu-l ca o piatră de temelie a ceea ce suntem noi ca Națiune. Astăzi, America rămâne o națiune diversă din punct de vedere religios – un ținut unic întărit de rutina și amestecul extraordinar de credințe și sisteme de credințe. De Ziua Libertății Religioase, ne angajăm din nou să protejăm și să promovăm acest aspect vital al caracterului nostru american – și să protejăm libertatea oamenilor de toate credințele și nici unul, atât în Națiunea noastră, cât și în întreaga lume.
Cea mai mare putere a țării noastre este și a fost întotdeauna diversitatea noastră, inclusiv multitudinea de credințe și credințe practicate în Națiunea noastră. Administrația mea s-a angajat să consolideze forța de muncă federală, asigurându-se că se aseamănă cu întreaga gamă a oamenilor noștri prin promovarea diversității, echității, incluziunii și accesibilității, inclusiv pe baza religiei. Acesta este motivul pentru care am reînființat Biroul Casei Albe pentru parteneriate bazate pe credință și vecinătate pentru a servi oamenii în nevoie, prin parteneriat atât cu organizații religioase, cât și cu organizații laice. Aceste parteneriate public-privat întruchipează sistemul american de libertate religioasă și sunt eficiente – fie prin colaborarea pentru a vaccina oamenii împotriva COVID-19, oferirea de mese hrănitoare copiilor sau primirea și reinstalarea refugiaților în Statele Unite.
Toată lumea ar trebui să se simtă în siguranță atunci când participă la un serviciu religios, la școală, la un eveniment din centrul comunitar sau când merge pe stradă purtând simbolurile credinței lor. Pentru a ne asigura că toată lumea își poate practica credința fără teamă, administrația mea a implementat fonduri sporite pentru Programul de granturi pentru securitate nonprofit al Departamentului de Securitate Internă, care pune la dispoziție fonduri organizațiilor nonprofit amenințate – inclusiv case de cult și alte entități religioase afiliate – pentru a-și îmbunătăți. siguranță și securitate. De asemenea, am semnat Legea privind infracțiunile de ură COVID-19, care a inclus Legea Jabara-Heyer NU URĂ, pentru a oferi instrumente despre care știm că sunt eficiente în prevenirea și urmărirea penală a infracțiunilor motivate de ură. Trebuie să afirmăm constant că ura nu are un port sigur în America. Administrația mea rămâne fermă în eforturile noastre de a conduce și de a promova drepturile omului, inclusiv libertatea religioasă pe tot globul, într-un moment în care mulți oameni sunt supuși unei persecuții înfiorătoare pentru credința și credințele lor.
În viața mea, credința a fost întotdeauna un far de speranță și o chemare la un scop, așa cum este pentru mulți americani, și cred că protejarea libertății religioase este la fel de importantă acum precum a fost vreodată. Trebuie să ne continuăm munca pentru a ne asigura că oamenii de toate religiile – sau nici unul – sunt tratați ca participanți cu drepturi depline în societate, egali în drepturi și demnitate. Putem realiza pe deplin libertatea pe care ne-o dorim pentru noi înșine doar ajutând la asigurarea libertății tuturor. De Ziua Libertății Religioase, să ne dedicăm din nou acestor principii fundamentale.
ACUM, DECI, EU, JOSEPH R. BIDEN JR., Președintele Statelor Unite ale Americii, în virtutea autorității care mi-a fost conferită de Constituția și de legile Statelor Unite, proclam prin prezenta 16 ianuarie 2022 drept Libertate Religioasă. Zi.
DREPT CARE, mi-am pus mâna în această zi de paisprezece ianuarie, în anul Domnului nostru două mii douăzeci și doi, și al Independenței Statelor Unite ale Americii în anul două sute patruzeci și șase.
JOSEPH R. BIDEN JR.
Sursa: https://www.whitehouse.gov/briefing-room/presidential-actions/2022/01/14/a-proclamation-on-religious-freedom-day-2022/
Licență: https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/deed.ro
Views: 5
0Shares
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.
