apostazie - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Libertatea religioasa

Trăim vremuri în care suntem inundați de știri care fac referire nu doar la anumite fapte abominabile comise de unii musulmani, dar si expun ca fiind autentice referiri la dogma islamică sau la textele sacre.

Astfel, se propagă în mass-media ideea conform căreia musulmanii nu ar avea dreptul de a isi alege religia, nu ar fi intru totul liberi. Aceasta idee este una falsă, întrucât nu contravine principiului pe care se bazează de fapt Islamul, si anume ca nu exista silire si constrângere în ceea ce priveste credinta fiecaruia.

Coranul, cea mai importantă sursă a dogmei islamice, pune în vedere și subliniază libertatea constiintei oamenilor. Aceasta este stipulată în versetul 256 din cea de a doua sură a Cărții Sfinte, cel mai lung capitol coranic.

Exegeții menționează despre modul în care este transpus în fraza, despre topică acesteia, dar si despre terminologia folosita in cadrul ei, ca toate subliniază o interzicere categorică a constrângerii cuiva, atunci când vine vorba de religie.

Fiecare este liber sa isi aleaga religia, modul prin care sa isi manifeste spiritualitatea. Unii pot alege Islamul, iar alții pot alege alte canoane de adorare a Creatorului lor.

Deși fiecare se naște într-un context social care ii determina pentru o perioada orientarea religioasă, la un moment dat fiecare este liber si independent sa isi aleaga propria cale. Abia atunci putem vorbi despre un act de credință conjugat de libertatea de alegere si constiinta. Iar acesta este spiritul coranic al Islamului, prea puțin evident sub lumina reflectoarelor si blitzurilor mass-media.Source Link

Este apostazia o crima capitala? – part 1

Este apostazia o crima capitala? – part 1

de Taha Jabir Alwani

În ciuda lipsei de consens asupra verdictului islamic pentru apostazie (al-riddah) în primele trei secole ale Islamului, cei care susțin existența unei pedeapse cu moartea prevăzută de legea islamică pentru apostazie, afirmă că un astfel de consens a existat. În acest sens, ei au căutat să distragă atenția de la faptul că oameni importanți precum companionii Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), Omar ibn al-Khattab (Allah fie mulțumit de el!), Ibrahim al-Nakhi (Allah fie mulțumit de el!), Sufyan al-Thawri (Allah fie mulțumit de el!) și alți oameni de știință nu au susținut o astfel de pedeapsă. Ei au căutat să împiedice orice regândire a acestei pedepse din partea gânditorilor posteriori.

În soluționarea actelor de apostazie, ar trebui acordată prioritate dreptului individului de a-și exprima opiniile și convingerile personale, sau dreptului comunității de a păstra și de a proteja acele lucruri pe care le consideră sacre?

În 2006, cetățeanul afgan, Abd al-Rahman Abd al-Mannan, a fost în atenția știriilor din întreaga lume pentru convertirea sa la creștinism și ulterior pentru divorțul, pierderea custodiei copiilor săi și arestarea sa. Datorită presiunii liderilor mondiali, în cele din urmă a fost eliberat și a primit azil politic în Italia. Cazul său a atras atenția asupra problematicii apostaziei în Islam, respectiv asupra impactului său mediatic în întreaga lume.

Națiunile, de obicei, subscriu la un set de valori neschimbate pe care se străduiesc să le păstreze cu atenție, în special valoarea identității naționale. Înainte de epoca actuală, aproape fiecare națiune a considerat religia sa ca fiind elementul component cel mai vital al identității sale. Existența, structura și identitatea națiunilor au fost legate de faptul că au adoptat și s-au identificat cu o anumită religie sau sistem de credință spirituală.

Savanții musulmani au considerat religia printre cele cinci nevoi umane esențiale ca bază pentru numeroase hotărâri importante din legislația islamică și printre cele mai remarcabile astfel de hotărâri a fost cea referitoare la jihad, care este privit în parte ca mijloc de apărare și protecție a religiei islamice la nivel național.

Conform unor persoane, pedeapsa prevăzută în mod legal pentru apostazie se aplică atât la nivel individual, cât și colectiv, deoarece se consideră că se bazează pe necesitatea de a proteja religia de cei care intenționează să-i facă rău, să o manipuleze sau să se revolte împotriva ei.

La emiterea hotărârilor în acest sens, oamenii de știință musulmani nu au perceput nicio contradicție între principiul unanim recunoscut al libertății religioase consacrate în declarația din Coran: „Nu există constrângere în credință“ și ratificarea pedepsei cu moartea pentru apostazie.

În diferitele perioade ale istoriei noastre islamice, această ratificare a constituit punctul de vedere predominant. Opiniile savanților proeminenți timpurii care nu au fost de acord cu majoritatea covârșitoare – inclusiv persoane importante și influente, cum ar fi companionii Omar ibn al-Khattab (Allah fie mulțumit de el! – d.23 d.Hj), Ibrahim al-Nakhi (Allah fie mulțumit de el! – d.cca 96 d.Hj) și Sufyan al-Thawri (Allah fie mulțumit de el! – d. 160 d.Hj) și alte figuri ilustre – nu au avut suficientă rezonanță și nici răspândire largă.

Extras din cartea Apostazia in Islam. Analiza istorica si scripturala de Taha Jabir Alwani, IIIT, Editura A.M.R., Constanta 2019Source Link

Este apostazia o crima capitala? – part 3

Taha Jabir Alwani

Un conducător privește sistemul penal ca fiind cel mai important mijloc pentru el de a impune ordine, a inspira respect și a atinge obiective. Cel mai impresionant sistem penal este acela a cărui autoritate poate fi atribuită lui Dumnezeu, deoarece prin acest tip de sistem conducătorul poate culege cele mai mari beneficii pentru regimul său.

În consecință, învățați evlavioși, cum ar fi Imamul Malik, Abu Hanifah, al-Shafii, Ahmad ibn Hanbal, al-Hasan al-Basri, Sufyan al-Thawri și alții, au denunțat frecvent conducătorii pentru abuzul de sistem penal și exploatarea lui pentru propriul interes tiranic și capricios. Corpusul scris al patrimoniului musulman conține astfel de denunțuri în predicile și îndemnurile juriștilor către conducători, precum și în epistolele, lecțiile și scrierile lor juridice.

Într-adevăr, în era noastră, unii susținători ai „islamului politic” reduc în totalitate Islamul și legea islamică numai la sistemul penal. În consecință, atunci când mulți dintre acești indivizi vorbesc de aplicarea legii islamice, ceea ce ei înțeleg prin „lege islamică” nu este altceva decât o serie de sancțiuni asociate acesteia. De asemenea, unele regimuri aplică rapid anumite sancțiuni pentru a-și demonstra rigurozitatea religioasă și angajamentul față de ceea ce numesc ei a fi Shari’ah.

Puritatea religiei contrastează puternic cu distorsiunile care rezultă din religiozitatea umană și din modalitățile de înțelegere a religiei. Astfel de distorsiuni denaturează conceptele religiei, care rămân dezgolite de conținutul lor legitim primind alte semnificații. Dumnezeu declară că El și-a trimis mesagerii pentru ca oamenii să nu aibă niciun argument împotriva Lui, dar afirmă și capacitatea umană de a protesta și de a argumenta și dorința instinctivă de a căuta dovezi și probe.

Coranul oferă orizonturi islamice care se reînnoiesc cu trecerea secolelor; oferă o bază fermă pentru doctrina inepuizabilă a Islamului și clarifică principiile dreptului său. Sunnah sau tradiția profetică constituie o aplicare a Coranului care reflectă cel mai înalt și mai precis grad de înțelegere.

Sunnah luată ca un întreg, oferă metodologia de emulație a Profetului. Prin urmare, ar trebui să ne dăm seama de diferențele majore dintre emulație și ascultare, pe de o parte, și de imitație și acceptare oarbă pe de altă parte.

Emulația și ascultarea sunt procese care se sprijină pe natura autoritară și persuasiunea probelor, pe cunoștințele cuiva și înțelegerea acestora. În ceea ce privește imitarea și acceptarea necritică (taqlid), ele sunt un fel de mimetism nechibzuit fără să fie precedat de nicio examinare sau reflecție asupra unor probe relevante. Ijtihad sau străduința intelectuală este o trăsătură distinctivă a legii islamice, o trăsătură esențială, fundamentală a raționamentului și rectificării independente. Reflectând asupra Sunnei ca fiind cea care clarifică, explică și aplică Coranul, acesta cere de asemenea ijtihadul. Acest proces important de exegeză este un mijloc de a recunoaște în timp diversitatea popoarelor lumii și a opiniilor și de a aborda aspecte importante.

_____________________________________

Extras din cartea Apostazia in Islam. Analiza istorica si scripturala de Taha Jabir Alwani, IIIT, Editura A.M.R., Constanta 2019Source Link

M	T	W	T	F	S	S
		1	2	3	4	5
6	7	8	9	10	11	12
13	14	15	16	17	18	19
20	21	22	23	24	25	26
27	28	29	30