Originea mamiferelor

Originea mamiferelor   Aşa cum am spus anterior, teoria evoluţionistă propune faptul că anumite creaturi imaginare ce au ieşit din mare s-au transformat în reptile, iar apoi păsările au evoluat din reptile. Conform aceluiaşi scenariu, reptilele sunt strămoşii nu numai ai păsărilor, ci şi ai mamiferelor. Totuşi, între cele două clase există foarte mari diferenţe. […]

Originea mamiferelor

 

Aşa cum am spus anterior, teoria evoluţionistă propune faptul că anumite creaturi imaginare ce au ieşit din mare s-au transformat în reptile, iar apoi păsările au evoluat din reptile. Conform aceluiaşi scenariu, reptilele sunt strămoşii nu numai ai păsărilor, ci şi ai mamiferelor. Totuşi, între cele două clase există foarte mari diferenţe. Mamiferele sunt animale cu sânge cald (aceasta înseamnă că pot să-şi genereze propria lor căldură şi să o menţină la un nivel stabil), dau naştere la pui vii, pui sunt hrăniţi cu lapte matern, iar trupurile lor sunt acoperite de blană sau păr. Pe de altă parte, reptilele au sângele rece (cu alte cuvinte, ele nu pot genera căldură, iar temperatura trupului lor se modifică în concordanţă cu temperatura externă), depun ouă, nu-şi hrănesc puii cu lapte, iar trupurile lor sunt acoperite cu solzi.

bat fossil Originea mamiferelorUnul dintre exemplele barierelor structurale dintre reptile şi mamifere este structura maxilarelor. Maxilarele mamiferelor sunt alcătuite dintr-un singur os mandibular ce conţine şi dinţii. În cazul reptilelor, există trei oase mai mici dispuse de ambele părţi ale mandibulei. O altă diferenţă fundamentală este aceea că mamiferele au trei oscioare în urechea medie (ciocănaşul, nicovala şi scăriţa). Reptilele nu au decât un singur os în urechea medie. Evoluţioniştii susţin că mandibula şi urechea medie a reptilelor au evoluat gradat în mandibula şi urechea medie a mamiferelor. Problema cum o ureche medie cu un singur os a evoluat într-una cu trei oase şi cum anume s-a putut păstra în funcţiune în acelaşi timp şi simţul auzului, nu a putut fi explicată niciodată. Şi nu ne mai surprinde faptul că nu s-a găsit niciodată nici măcar o singură fosilă care să facă legătura între reptile şi mamifere.

 
Tocmai de aceea, scriitorul evoluţionist Roger Lewin a fost forţat să spună: „Tranziţia la primul mamifer, care probabil că s-a întâmplat într-una, sau cel mult două linii de descendenţă, rămâne încă o enigmă.“
 
George Gaylord Simpson, una dintre cele mai cunoscute autorităţi evoluţioniste şi fondatorul teoriei neo-darwiniste, face următorul comentariu la această situaţie dificilă şi complicată:
 
„Cel mai enigmatic eveniment din istoria vieţii pe pământ este trecerea de la Mezozoic, Epoca reptilelor, la Epoca mamiferelor. Este ca şi cum a fost trasă pe neaşteptate o cortină, pe scena unde rolurile principale le deţineau reptilele, în special dinozaurii, aceştia fiind într-un număr foarte mare şi într-o uluitoare varietate; apoi cortina s-a ridicat dintr-o dată pentru a ne prezenta acelaşi decor, dar o cu totul altă distribuţie, în care dinozaurii nu mai apar deloc, alte reptile sunt acum dominante, şi toate rolurile principale sunt jucate de mamifere de toate felurile, a căror prezenţă cu greu am fi putut-o bănui în actele precedente.“
 
Mai mult decât atât, atunci când mamiferele au apărut brusc, ele erau deja foarte diferite unele de celelalte. Aceste animale diferite includeau: lilieci, cai, şoareci şi balene, care sunt toate mamifere, şi toate au apărut în aceeaşi perioadă geologică. A stabili o legătură evoluţionistă între ele este absolut imposibil, chiar şi pentru cea mai îndrăzneaţă imaginaţie. Zoologul evoluţionist R. Eric lombard a subliniat următoarele lucruri, într-un articol apărut în revista, Evoluţionismul:
 
„Cei care caută anumite informaţii utile în construcţia filogenezei clasei mamiferelor, vor fi foarte dezamăgiţi.“62
 
Toate acestea demonstrează că toate vieţuitoarele au apărut pe pământ dintr-o dată şi într-o formă completă, fără niciun proces evoluţionist. Aceasta este o evidenţă concretă a faptului că ele au fost create. Cu toate acestea, evoluţioniştii încearcă să interpreteze faptul că speciile vii au apărut într-o anumită ordine ca semn al evoluţiei. Cu toate acestea, secvenţa prin care aceste vieţuitoare au apărut este „ordinea creaţiei“, întrucât nu este posibil să vorbim despre un proces evolutiv. Prin intermediul unei creaţii superioare şi perfecte, oceanele şi mai apoi uscatul au fost populate cu fiinţe vii, iar în final, a fost creat omul.
 
Contrar poveştii „omului-maimuţă“, care a fost impusă maselor prin intermediul unei propagande mediatice intensive, şi omul a apărut pe pământ dintr-o dată şi într-o formă desăvârşită.
Source Link

Views: 1

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul – 1

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul   Conform teoriei evoluţionismului, fiecare specie de vieţuitoare a provenit dintr-un predecesor. Fiecare specie care a existat anterior s-a transformat de-a lungul timpului în altceva, şi toate speciile au apărut în acest fel. Conform acestei teorii, această transformare s-a produs gradat, de-a lungul a milioane de ani.   Dacă lucrurile ar […]

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul

 

Conform teoriei evoluţionismului, fiecare specie de vieţuitoare a provenit dintr-un predecesor. Fiecare specie care a existat anterior s-a transformat de-a lungul timpului în altceva, şi toate speciile au apărut în acest fel. Conform acestei teorii, această transformare s-a produs gradat, de-a lungul a milioane de ani.
 
Dacă lucrurile ar fi stat într-adevăr aşa, atunci un număr interminabil de specii intermediare ar fi trebuit să fi trăit de-a lungul acestei imense perioade de timp, în care toate aceste presupuse transformări s-ar fi produs. Spre exemplu, în trecut ar fi trebuit să existe nişte creaturi jumătate peşte-jumătate reptilă care să fi dobândit nişte trăsături reptiliene în adiţie la trăsăturile de peşte pe care le aveau deja. Sau ar fi trebuit să existe nişte creaturi reptilo-păsări, care să fi dobândit nişte trăsături ale păsărilor în plus pe lângă trăsăturile reptiliene pe care deja le aveau. Evoluţioniştii se referă la aceste creaturi imaginare, despre care ei cred că au trăit în trecut, ca fiind „forme tranziţionale“.
 
Dacă asemenea animale ar fi existat cu adevărat, atunci ar fi fost milioane, chiar miliarde de asemenea exemplare. Şi mai important, rămăşiţele acestor creaturi s-ar fi regăsit în arhivele fosilifere. Numărul acestor forme tranziţionale ar fi fost chiar mai mare decât cel al speciilor din ziua de astăzi, iar rămăşiţele lor ar fi fost găsite peste tot în lume. În „Originea speciilor“, Darwin a acceptat acest lucru şi a explicat:
 
“Dacă teoria mea este adevărată, atunci cu siguranţă înseamnă că au existat un număr foarte mare de varietăţi intermediare, ce leagă mult mai puternic toate speciile aceluiaşi grup… Prin urmare, dovada existenţei lor anterioare poate fi găsită în arhivele fosilifere.”
 
Chiar şi Darwin a fost conştient de absenţa unor asemenea forme tranziţionale. El a sperat că acestea vor fi descoperite în viitor. În ciuda optimismului său, el a realizat că aceste forme intermediare lipsă erau cel mai mare obstacol în calea teoriei sale. Tocmai de aceea, el a scris următoarele în capitolul din „Originea speciilor“ denumit „Dificultăţile teoriei“:
 
…De ce anume, dacă speciile au provenit din alte specii prin gradaţii deosebit de fine, nu vedem peste tot nenumărate forme tranziţionale? De ce nu este întreaga natură în confuzie în loc să avem speciile, aşa cum le vedem astăzi, atât de bine definite?… Şi atunci, întrucât conform teoriei trebuie să fi existat nenumărate forme tranziţionale, de ce nu le regăsim în cantităţi imense, îngropate în scoarţa pământului?… De ce nu avem fiecare formaţiune geologică şi fiecare strat plin de asemenea legături intermediare? Cu siguranţă că geologia nu ne revelează un asemenea lanţ organic extrem de fin gradat şi aceasta este, probabil, cea mai evidentă şi serioasă obiecţie care poate fi adusă împotriva teoriei mele.“
 
Shrimp Fossil Arhivele fosilifere resping evoluţionismul – 1Singura explicaţie cu care Darwin ar fi putut să vină pentru a contracara această obiecţie era argumentul că înregistrările fosile descoperite până la acel moment erau neadecvate. Darwin a mai susţinut de asemenea că atunci când înregistrările fosile vor fi fost studiate în detaliu, verigile lipsă vor fi găsite.
 
Source Link

Views: 1

Eliberarea de prejudecati – partea 1

Eliberarea de prejudecati – partea 1   Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii […]

Eliberarea de prejudecati – partea 1

 

Majoritatea oamenilor acceptă tot ceea ce aud de la oamenii de ştiinţă ca fiind perfect adevărat. Nici măcar nu le trece prin minte că aceşti oameni de ştiinţă ar putea avea, la rândul lor, unele prejudecăţi filozofice sau ideologice. Problema care se pune aici este faptul că oamenii de ştiinţă evoluţionişti îşi impun propriile lor prejudecăţi şi viziuni filozofice asupra publicului, sub pretextul ştiinţei. Spre exemplu, deşi ei sunt perfect conştienţi de faptul că evenimentele întâmplătoare nu generează decât iregularitate şi confuzie, cu toate acestea, ei susţin că această extraordinară ordine, cât şi planificarea şi structura ce sunt vizibile în univers şi în organismele vii, au apărut ca rezultat al întâmplării.

f00902fe2dcea298754796797d772476 Eliberarea de prejudecati – partea 1Spre exemplu, un asemenea biolog observă cu uşurinţă că există o copleşitoare armonie în molecula unei proteine, cărămida vieţii, şi că nu există nicio probabilitate ca aceasta să fi apărut la întâmplare. Cu toate acestea, el pretinde că această proteină a apărut la întâmplare, în urmă cu milioane de ani, în condiţiile primitive ce ar fi existat atunci pe pământ. Şi el nu se opreşte aici; mai susţine de asemenea, fără nicio ezitare, că milioane de proteine s-au format la întâmplare şi că acestea, într-un mod uluitor, s-au adunat pentru a crea prima celulă vie. Mai mult decât atât, el îşi apără propria viziune cu o încăpăţânare oarbă. Iar această persoană este un om de ştiinţă „evoluţionist“.

Dacă acelaşi om de ştiinţă ar găsi, în timp ce s-ar plimba de-a lungul unui drum drept, trei cărămizi aşezate una deasupra celeilalte, cu siguranţă nu s-ar gândi niciodată că acele cărămizi au ajuns în acelaşi loc din pură întâmplare şi că apoi s-au urcat una deasupra celeilalte din nou, din pură întâmplare. Şi într-adevăr, orice om care ar face o asemenea presupunere ar fi considerat nebun.

Atunci, cum este oare posibil ca oameni care sunt capabili să evalueze raţional evenimente obişnuite, să adopte o asemenea atitudine iraţională atunci când este vorba de evaluarea propriei lor existenţe?

Nu este posibil să pretinzi că ai adoptat această atitudine în numele ştiinţei: o abordare ştiinţifică necesită ca oricând există două alternative cu şanse egale în ceea ce priveşte un anumit caz, să se ia în considerare ambele alternative. Iar dacă probabilitatea uneia dintre cele două alternative este mult inferioară, spre exemplu, de doar un procent, atunci, ceea ce trebuie făcut din punct de vedere ştiinţific şi raţional este să se ia în considerare cealaltă alternativă, a cărei probabilitate este de 99 de procente, ca fiind cea validă.

Source Link

Views: 0