Omul din Nebraska

Omul din Nebraska

În anul 1922, Henra Fairfield Osborn, directorul Muzeului American de Istorie Naturală, a declarat că a găsit o fosilă a unui molar ce aparţinea perioadei Pliocenului, în Nebraska de vest, în apropiere de Snake Brook. Acest dinte se presupunea că are atât caracteristici umane, cât şi de maimuţă. A început apoi o dezbatere ştiinţifică extinsă în jurul acestei fosile, care a început să fie numită „Omul din Nebraska“. În cadrul acestei dezbateri, unii au interpretat acest dinte ca aparţinând lui Pithecanthropus erectus, în timp ce alţii au susţinut că el era mai apropiat de un dinte uman. Omul din Nebraska a primit de îndată şi un „nume ştiinţific“: Hesperopithecus haroldcooki.
 
Mulţi specialişti i-au oferit lui Osborn susţinerea lor. Pe baza acestui singur dinte, au fost apoi trasate capul şi trupul Omului din Nebraska, Mai mult decât atât, Omul din Nebraska a fost chiar reprezentat împreună cu soţia şi copiii săi, sub forma unei întregi familii situate într-un cadru natural.
 
Şi toate aceste scenarii au fost dezvoltate pornind de la un singur dinte. Cercurile evoluţioniste şi-au pus atâta credinţă în acest „om fantomă“ încât atunci când un cercetător pe nume William Bryan s-a opus acestor concluzii părtinitoare ce se bazau pe un singur dinte, el a fost criticat extrem de dur.
 
În anul 1927, au fost găsite alte părţi ale scheletului. Conform acestor noi piese descoperite, dintele nu aparţinea nici unui om şi nici unei maimuţe. Atunci s-a realizat că el aparţinea unei specii dispărute de porc sălbatic american, numit Prosthennops. William Gregory şi-a intitulat articolul din revista Science în care anunţa adevărul: „Hesperopithecus: Se pare că nu este nici maimuţă şi nici om“69 Iar apoi, toate desenele lui Hesperopithecus haroldcooki au fost îndepărtate foarte repede din literatura evoluţionistă.
Soucre Link

Views: 1

Mutatiile – partea 1

Mutatiile – partea 1

 

Mutaţiile sunt definite drept întreruperi sau înlocuiri ce au loc în lanţul molecular al ADN-ului . ADN-ul se află în nucleul celulei organismelor vii şi conţine întreaga lor informaţie genetică. Aceste întreruperi sau înlocuiri sunt rezultatul unor efecte externe cum ar fi radiaţiile sau acţiunea chimică. Toate mutaţiile sunt „accidente“ şi acestea fie distrug nucleotide din compunerea lanţului de ADN, fie le schimbă locaţia. De foarte multe ori, mutaţiile creează asemenea stricăciuni şi schimbări, încât celula nu le poate repara.
Mutaţia, în spatele căreia evoluţioniştii se ascund în mod frecvent, nu este o baghetă magică ce transformă organismele vii într-o formă mult mai avansată şi perfectă. Efectul direct al mutaţiei este nociv. Schimbările realizate de mutaţii pot fi doar de genul celor trăite de oamenii de la Hiroshima, Nagasaki şi Cernobîl, care sunt: moarte, infirmitate şi boală…
Motivul pentru aceasta este foarte simplu: ADN-ul are o structură foarte complexă, iar schimbările aleatorii pot doar să dăuneze organismului. Aşa cum spunea şi B.G. Ranganatham:
„În primul rând, mutaţiile naturale sunt foarte rare în natură. În al doilea rând, majoritatea mutaţiilor sunt nocive, întrucât ele sunt schimbări mai degrabă aleatorii decât ordonate ale genelor; fiecare schimbare aleatorie apărută într-un sistem extrem de bine ordonat va fi în detrimentul sistemului şi nu spre mai binele lui. Spre exemplu, dacă un cutremur va zdruncina o structură foarte bine ordonată, cum ar fi o clădire, ceea ce va apărea va fi o schimbare aleatorie în structura clădirii care, cel mai probabil, nu va fi o îmbunătăţire a acesteia.“
Deloc surprinzător, până acum nu s-a observat nicio mutaţie folositoare. Toate mutaţiile s-au dovedit a fi dăunătoare. Omul de ştiinţă evoluţionist Warren Weaver a făcut următorul comentariu pe marginea raportului realizat de Comitetul pentru studiul Efectelor Genetice ale Radiaţiei Atomice, ce a fost constituit pentru a investiga mutaţiile care ar fi putut fi cauzate de armele nucleare folosite în cel de-al Doilea Război Mondial:
„Mulţi vor fi şocaţi de afirmaţia că practic toate genele mutante cunoscute sunt dăunătoare. Dar mutaţiile sunt necesare în procesul evoluţiei. Atunci cum ar putea un efect pozitiv – evoluţia către o formă superioară de viaţă – să rezulte din mutaţii dacă, practic, toate sunt considerate a fi dăunătoare?“
Soucre Link

Views: 0

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul – 2

Arhivele fosilifere resping evoluţionismul -2

 

Crezând în profeţia făcută de Darwin, paleontologii evoluţionişti au săpat după fosile şi au căutat verigile lipsă în întreaga lume, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea. În ciuda tuturor eforturilor lor, încă nu a fost descoperită nicio formă tranziţională. Toate fosilele scoase la suprafaţă în excavări au arătat că, în ciuda credinţelor evoluţioniştilor, viaţa pe pământ a apărut dintr-o dată şi pe deplin formată. În încercarea lor de a-şi demonstra teoria, în schimb, evoluţioniştii au cauzat într-un mod involuntar prăbuşirea ei.
 
Un paleontolog britanic renumit, Derek V. Ager, a admis acest lucru, chiar dacă el însuşi este un evoluţionist:
 
„Dacă examinăm în detaliu arhivele fosilifere, ceea ce reiese este faptul că, indiferent de nivelul ordinelor sau al speciilor, ceea ce se regăseşte mereu şi mereu nu este nicidecum o evoluţie gradată, ci o explozie bruscă a unui nou grup în detrimentul altuia.“
Un alt paleontolog evoluţionist, Mark Czarnecki a făcut următoarele comentarii:
 
„O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“
 
„O problemă majoră în demonstrarea teoriei au fost înregistrările fosile: urmele speciilor dispărute de pe Pământ ce au fost păstrate în formaţiuni geologice. Aceste înregistrări nu au arătat niciodată urmele ipoteticelor variante intermediare postulate de Darwin – în locul acestora, speciile apar şi dispar pe neaşteptate, iar această anomalie a alimentat argumentul creaţionist că fiecare specie a fost creată de Dumnezeu.“
 
„Aceste lipsuri în arhivele fosilifere sunt totuşi reale. Absenţa datelor fosile în legătură cu orice ramificaţie este de-a dreptul fenomenală. De obicei, speciile sunt statice sau aproape statice de-a lungul unei perioade lungi de timp. Semnele evoluţiei unei specii într-o nouă specie sunt arătate extrem de rar, iar evoluţia dintr-un ordin într-un alt ordin nu a apărut niciodată. Ceea ce apare este înlocuirea unei specii sau al unui ordin cu un altul, iar această schimbare este mai mult sau mai puţin bruscă.“
Soucre Link

Views: 0