Ammar Ibn Ali Al-Mosuli
Ammar, din Mosul (Irak) a prosperat în jurul anului 1010 e.n. El a scris o carte numită „Kitab al-Muntakhab fi ’ilaj al-’ayn” (Cartea Alegerilor în Tratamentul Afecțiunilor Ochiului) și a practicat mai mult în Egipt. Cartea lui tratează subiecte ca anatomia, patologia și descrie șase cazuri istorice pentru operația de cataractă și un caz de nevrită optică. Hirschber scrie că Ammar a fost „cel mai deștept chirurg oftalmolog din întreaga literatură arabă.”
Ammar a discutat 48 de afecțiuni oftalmologice într-o scurtă lucrare de aproximativ 1500 de cuvinte (una dintre cele mai scurte lucrări de acest gen). Acest manuscris poate fi găsit în Biblioteca din Escorial de lângă
Madrid, Spania. Deși este mai scurtă decât cartea lui Ali Ibn Isa, conține mult mai multe remarci originale și observații. Până în secolul XX, opera lui Ammar era disponibilă în limba arabă și o traducere în ebraică a fost realizată de Nathan Evreul în secolul XIII.
Această operă a fost tradusă în limba germană de profesorul Julius Hirschberg în 1905. Ammar a fost cel care a inventat operația de cataractă prin aspirație, folosind un ac fin scobit introdus prin limbul[1] ochiului (unde corneea se unește cu conjunctiva[2]). Aceasta a fost operația cea mai bine efectuată a acelui timp. Acest tip de operație de cataractă este încă practicat în prezent.
Ammar Ibn Ali Al-Mosuli
Ammar, de-a lungul activității lui de chirurg și cercetător, niciodată nu a uitat că în primul rând era musulman și apoi om de știință. Acest lucru este observat prin atitudinea sa plină de compasiune față de pacienți. În călătoriile sale, el și-a îndeplinit obligațiile religioase, vizitând Medina și împlinind Pelerinajul la Mekka.
[1] Creastă marginală a unei formații anatomice circulare.
[2] Membrană mucoasă care acoperă suprafața internă a pleoapelor și suprafața anterioară a globului ocular.
Soucre LinkViews: 2