Scrierile Baháʼí afirmă că ființele umane au un „suflet rațional” și că acesta oferă speciei o capacitate unică de a recunoaște statutul lui Dumnezeu și relația umanității cu creatorul ei. Fiecare om este văzut ca având datoria de a-L recunoaște pe Dumnezeu prin Mesagerii Săi și de a se conforma învățăturilor lor.[32] Prin recunoaștere și ascultare, slujire față de umanitate și rugăciune regulată și practică spirituală, scrierile Baháʼí afirmă că sufletul devine mai aproape de Dumnezeu, idealul spiritual în credința Baháʼí. Conform credinței Baháʼí, atunci când un om moare, sufletul este separat permanent de corp și continuă în lumea următoare, unde este judecat pe baza acțiunilor persoanei în lumea fizică. Raiul și Iadul sunt învățați să fie stări spirituale de apropiere sau distanță de Dumnezeu care descriu relațiile din această lume și din următoarea, și nu locuri fizice de răsplată și pedeapsă obținute după moarte.[33]
Scrierile Baháʼí subliniază egalitatea esențială a ființelor umane și abolirea prejudecăților. Umanitatea este văzută ca fiind în esență una, deși foarte variată; diversitatea sa de rasă și cultură sunt văzute ca fiind demne de apreciere și acceptare. Doctrinele rasismului, naționalismului, castelor, clasei sociale și ierarhiei bazate pe gen sunt văzute ca impedimente artificiale în calea unității.[18] Învățăturile Baháʼí afirmă că unificarea umanității este problema primordială în condițiile religioase și politice ale lumii prezente.
Views: 0