Revelația directă este un termen folosit de unele biserici creștine pentru a-și exprima credința într-o comunicare de la Dumnezeu către o persoană, prin cuvinte, impresii, viziuni, vise sau înfățișare reală. Se crede că revelația directă este o comunicare deschisă între Dumnezeu și om, sau Duhul Sfânt și om, fără alte mijloace exterioare (secundare). De asemenea, poate apărea și revelația directă de la spiritele rele.
Exemple în acest sens sunt văzute în Dumnezeu comunicându-i lui Moise Cele Zece Porunci pe Muntele Sinai (Exod 34:4); sau diavolul comunicând cunoștințe lui Isus Hristos în timpul ispitei sale în pustie (Luca 4:1-12) sau apariția unui înger către soția lui Manoah care îi spune că ea îl va naște pe Samson (Judecători 13:2). Revelația directă este clasificată ca revelație specială, dar cuvântul „direct” a ajuns să facă distinct acest tip de revelație.
Creștinismul penticostal și carismatic
Creștinismul penticostal și carismatic a susținut întotdeauna că Dumnezeu vorbește direct astăzi prin mijloace directe precum vise, viziuni, voci, impresii și semne (sau coincidențe semnificative). În timp ce acești creștini au subliniat vorbirea în limbi sau chiar rugăciunea pentru vindecare, pentru cea mai lungă perioadă de timp carismaticii s-au ferit de a exprima darul profeției – care este cauza acestor experiențe spirituale directe. Motivul pentru aceasta este că profeții creștini din istorie au intrat adesea în conflict cu pastorii și autoritățile religioase din ierarhia bisericii. De-a lungul istoriei bisericii, profeții creștini au fost de obicei mistici sau oameni care practicau contemplarea divină sau rugăciunea înmuiată.
Diverse grupuri creștine de-a lungul istoriei bisericii ar putea fi etichetate „profetice”, deoarece au salutat darul profeției în adunările și viețile lor bisericești: montaniștii, părinții deșertului, diferite ordine ale monahismului catolic, cum ar fi dominicanii și carmeliții descalțați, Valdensii, anabaptiștii, janseniștii, quieștii, quakerii, profeții francezi, diverși oameni din Marea Trezire și a Doua Mare Trezire, irvingiții, indivizi din mișcarea Sfințenie, mișcarea penticostală timpurie, renașterea ploii târzii, carismatica mișcarea, mișcarea lui Iisus, podgoria; și în special profeții din Kansas City, mișcarea de binecuvântare din Toronto și Biserica Betel din Redding, California.
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă
Articolul principal: Apocalipsa (Sfinții din Zilele din Urmă)
Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (Biserica LDS) învață că Dumnezeu a restaurat revelația directă chiar recent, în secolul al XIX-lea, prin intermediul lui Joseph Smith și Prima Viziune. De atunci, revelația directă a fost învățătura și practica Bisericii LDS. Sfinții din Zilele din Urmă cred că revelația directă este disponibilă întregii omeniri care Îl caută cu sârguință pe Dumnezeu cu sinceritate și intenție reală.[1] „Orice om devotat, ascultător și drept de pe pământ are și primește revelație de la Dumnezeu.”[2]
Potrivit Bisericii LDS, există două tipuri de bază de revelație directă, publică și personală. Revelația publică se referă la revelarea voinței lui Dumnezeu către profeții, văzătorii și revelatorii săi aleși. Aceste revelații trebuie să ghideze biserica, funcțiile, direcția și atitudinea ei doctrinară. „Aceste revelații publice luminează de obicei pasaje scripturale care sunt mai degrabă doctrinare decât cele care sunt descriptive sau directive.”[3]
Dezvăluirile personale sau private se referă la viața acelei persoane. O persoană poate primi revelație personală de la Dumnezeu la fel ca profetul lui Dumnezeu, dar diferența constă în scopul ei. Această revelație este de a edifica, de a lumina și de a umple sufletul acelei persoane și de a o ajuta în viața ei, atât în sens general, cât și în sens religios sau spiritual. O persoană poate primi revelație privată pentru sine sau pentru familia sa imediată, dar nu va primi această revelație pentru alții din afara familiei sau pentru biserică. Această revelație este considerată parte integrantă a vieții credincioșilor.
Uneori, revelația personală are un efect asupra națiunilor sau a lumii, dar într-un mod mai indirect. În acest sens, Dumnezeu inspiră anumiți oameni din istorie să transmită cunoștințe și adevăruri morale. Practic, Dumnezeu „luminează” lucrările anumitor oameni care au influență sau vor avea influență asupra lumii. Se pare că Dumnezeu i-a luminat pe „mari lideri religioși ai lumii, cum ar fi Mahomed, Confucius și reformatori, precum și pe filozofi, inclusiv pe Socrate, Platon și alții. Aceasta avea să aducă națiuni întregi la un nivel mai înalt de înțelegere.”[4]
sursa: wikipedia.org
textul a fost tradus
Views: 1