Author: Vlad Stoica

Evolutionistii despre fosile

Evolutionistii despre fosile

 

Înainte de a intra în detaliile mitului evoluţiei umane, trebuie să menţionăm metoda propagandistică care a convins marele public că creaturile jumătate om-jumătate maimuţă chiar au existat în trecut. Această metodă de propagandă foloseşte „reconstrucţiile“ realizate pe diferite fosile. Reconstrucţia reprezintă trasarea unui desen sau construcţia unui model al unei vieţuitoare, bazându-ne doar pe un singur os – uneori doar pe un fragment de os – ce a fost găsit în urmă săpăturilor. „Oamenii-maimuţă“ pe care îi vedem în ziare, reviste sau filme, sunt cu toţii nişte reconstrucţii.
 
fosil Evolutionistii despre fosileFosilele despre care se susţine că sunt dovada pentru scenariul evoluţiei fiinţei umane sunt, de fapt, rezultatul unei fraude. Pe parcursul a mai bine de 150 de ani, nu s-a găsit nici măcar o singură fosilă care să dovedească evoluţia. La drept vorbind, reconstrucţiile (desene sau modele) rămăşiţelor fosile realizate de către evoluţionişti sunt realizate într-un mod speculativ, special pentru a valida tezele lor evoluţioniste. David R. Pilbeam, antropolog la Harvard, subliniază acest lucru atunci când spune: „Cel puţin în paleoantropologie, datele sunt încă atât de puţine încât teoria influenţează într-o mare măsură interpretările. Teoriile din trecut reflectau cu claritate ideologiile noastre, mai degrabă decât datele actuale. Întrucât oamenii sunt puternic impactaţi de informaţia vizuală, aceste reconstrucţii au servit cel mai bine scopurilor evoluţioniştilor, care era acela de a-i convinge că aceste creaturi reconstituite chiar au existat în trecut.
 
Acum, ar trebui să aducem în centrul atenţiei un aspect mai deosebit: Reconstrucţia bazată pe fragmente de oase poate să arate doar caracteristicile cele mai generale ale creaturii, deoarece adevăratele trăsături morfologice distinctive ale oricărui animal sunt date de ţesuturile moi, care dispar curând după moarte. Prin urmare, datorită naturii speculative a interpretării ţesuturilor moi, desenele sau modelele reconstituite depind în totalitate de imaginaţia persoanei care le realizează. Earnest A. Hooten de la Universitatea Harvard explică acest fapt după cum urmează:
 
„Încercarea de a reface părţile moi este o acţiune chiar şi mai riscantă. Buzele, ochii, urechile şi extremitatea nasului nu lasă nicio urmă pe oasele ce le susţin. Iar pe un craniu neanderthaloid poţi să modelezi cu aceeaşi uşurinţă fie trăsăturile unui cimpanzeu, fie trăsăturile unui filozof. Aceste presupuse restaurări ale tipurilor de oameni din trecut au o foarte mică valoare ştiinţifică (dacă nu chiar niciuna) şi sunt bune doar pentru a înşela publicul… Prin urmare, să nu vă încredeţi deloc în reconstrucţii.“
La drept vorbind, evoluţioniştii au inventat nişte „poveşti atât de absurde“ încât ei chiar subscriu figuri diferite aceluiaşi craniu. Cele trei desene diferite realizate pentru fosila numită Australopithecus robustus (Zinjanthropus) sunt un exemplu grăitor pentru această înşelăciune.
 
Interpretările părtinitoare ale fosilelor şi fabricarea integrală a multor reconstrucţii imaginare, sunt indiciul clar că evoluţioniştii au recurs frecvent la şiretlicuri. Şi totuşi, aceste şiretlicuri par inocente în comparaţie cu contrafacerile deliberate care au fost comise în istoria evoluţiei.
Source Link

Views: 5

0Shares

Mari matematicieni ai lumii – 3

Mari matematicieni ai lumii – 3

Thâbit  ibn  Qurrah (836-901)

 

180px-20010219-001-01Pe numele sau întreg Al – Sabi Thabit ibn Qurra al- Harrani a fost un celebru învăţat al vremurilor Islamului de Aur, născut în Harran (Turcia de astăzi), provenind dintr-o familie membră a unei secte, aşa numită a sabienilor – de unde şi particula Al – Sabi din numele său, membrii acesteia fiind „închinători” la stele. Aceasta şi explică de ce membrii acestei secte care adorau stelele aveau motivaţia studierii acestora precum şi a fenomenelor astronomice. În plus erau buni vorbitori de limbă greacă. Thabit provenea dintr-o familie de vază şi în acelaşi timp bogată a comunităţii şi a primit o educaţie aleasă. Un Mecena al timpului,  Muhhamad ibn Musa ibn Shakir, vizitând Harranul a aflat despre uluitoarele cunoştinţe de limbă greacă ale tânărului Thâbit, şi remarcând-u-i şi abilităţile de raţionament l-a invitat la Bagdad pentru a studia matematica. Aici el a dobândit vaste cunoştinţe de matematică dar şi de medicină (mai toţi înţelepţii acelei vremi erau medici deosebiţi) şi astronomie.

Aşa de exemplu a studiat aritmetica lui Nicomacus, geometria lui Euclid,  şi cea a lui Menelaus, dar a rămas celebru în special pentru traducerea operei lui Ptolemeu „Almageste”
Matematica şi-a însuşit-o citind lucrările în limba greacă ale lui Arhimede, Euclid, Appolonius, Ptolemeu, Pitagora. Fără contribuţia arabă aceste opere fundamentale ale ştiinţei s-ar fi pierdut deoarece nu s-au păstrat lucrările originale ci doar traducerile în arabă ale acestora. Deosebit este faptul că lucrările fiind  traduse de specialişti  nu sunt simple reproduceri ale textelor originale ci sunt adnotate, explicate, exemplificate. Mai mult, el are contribuţii personale extrem de importante. Şi fiul şi nepotul său au fost buni cunoscători ai matematicii însă nu au ajuns la valoarea sa.
Thâbit Ben Q’ra s-a ocupat de studiul conicelor lui Appolonius, sfera lui Eutocius, precum şi alte numeroase lucrări greceşti de astronomie şi geometrie.
Ca astronom el a observat şi studiat un număr de 1022 de stele pentru care a stabilit coordonatele eliptice şi pe care le-a clasificat după magnitudine, constelaţii, etc.
O preocupare meritorie a lui Thâbit a constituit-o studiul numerelor, mai ales a numerelor perfecte şi a numerelor prietene. Numerele perfecte sunt numere egale cu suma divizorilor lor proprii, iar numerele prietene sunt perechi de numere cu proprietatea că unul este egal cu suma divizorilor celuilalt. El a enunţat următoarea afirmaţie: dacă a,b,csunt numere prime de forma
 fig. 2
 atunci numerele
 fig. 3
sunt numere prietene.
Aşa este cazul numerelor 220 şi 284. Mulţimea divizorilor lui 220 este
 fig. 4
(excludem numărul însuşi) iar cea a lui 284 este
 fig. 5
Avem că:
                  fig. 6                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                           Se vede însă că aceste condiţii sunt suficiente dar nu şi necesare. Aşa de exemplu numerele 1184 şi 1210, sunt numere prietene căci:
 fig.7
 dar nu se respectă cerinţa formei numerelor.
Iată şi alte perechi de numere prietene:
 fig. 8
Numerele de forma
 fig. 9
 se numesc  „numere Thâbit”.
Calculatoarele din zilele noastre au enumerat o sumedenie de astfel de numere obţinute pentru
 fig.10
Pentru valorile lui n din această mulţime numerele a scrise în baza 2, au o formă particulară deosebită verificată pentru enorm de multe numere.
fig. 11
            O altă procupare a lui Thâbit ibn Qurra, geometria plană, l-a determinat să găsească noi demonstraţii pentru teorema lui Pitagora.
Iată una dintre acestea. Se construiesc pe laturile triunghiului dreptunghic  ABC, pătratele AHMC, AGEB, BCLD (de aceeaşi parte a lui BC. Notăm cu F intersecţia prelungirilor laturilor HM şi DL. Este uşor de verificat că triunghiurile următoare sunt egale:
 fig.12
Pe de o parte avem că
 fig.13
iar pe de alta
 fig. 14
Le egalăm şi găsim
fig. 15,
 care este teorema lui Pitagora pentru triunghiul ABC.
 fig.16 Thabit ben Q'ra teor pitagora 2
Fin cunoscător al geometriei, Thâbit ibn Qurra a găsit o construcţie ingenioasă pentru heptagonul regulat înscris în cerc, ceea ce nu este la îndemâna oricui.
Aţi văzut insigna din pieptul vreunui şerif din filmele western. O insignă originală  este un poligon regulat stelat cu şapte vârfuri. Sigur că este acum uşor de construit folosind un raportor (deşi împărţirea la 7 presupune o oarece aproximare). Idealul este să construieşti folosind doar un compas şi o riglă negradată, ceea ce Thâbit ibn Qurra a reuşit.
sursa: simina-harmonie.blogspot.com
Source Link

Views: 0

0Shares

Rabdare si Recunostinta – 2

după Ibn Qayyim

Sahaba si Tab’iin despre Recunostinta – partea a doua

 

Bakr ibn Abdullah al-Muzani spunea: “”Cand un om trece printr-o nenorocire, el se roaga lui Allah si Allah il izbaveste de greutate. Apoi Shaytan vine la acel om si ii sopteste “Nu a fost chiar atat de rau cum ai crezut sa fie.” Astfel, recunostinta omului va fi slabita.

Zazan spunea: “Dreptul Lui Allah asupra omului care se bucura de binecuvantarile Sale este ca acest om sa nu foloseasca binecuvatarile Sale pentru a face actiuni rele.” Si un invatat spunea: “Binecuvantarea lui Allah asupra noastra, in a tine departe de noi bogatiile acestei lumi, este mai mare decat binecuvantarea a ceea ce el ne-a daruit, pentru ca Lui Allah nu I-a placut ca Profetul Sau sa aiba bogatiile acestei lumi. Astfel incat eu prefer sa traiesc in felul in care Allah l-a preferat pentru Profetul Sau, decat sa traiesc o viata pe care El nu a placut-o pentru acesta.”

recunostintaIbn Abi’d-Dunyâ spunea: “Mi s-a relatat ca unii invatati spun: `Savantul ar trebui sa-L slaveasca pe Allah pentru a-l fi deposedat de bogatiile acestei vieti, in acelasi fel in care ar trebui sa-L slaveasca pentru ceea ce El i-a daruit`. Cum poti compara binecuvantarile si bogatiile pentru care vei fi tras la raspundere, cu deposedarea de bogatii, care este o scutire in a fi testat, si care mentine mintea libera pentru adorarea si pomenirea lui Allah? Astfel incat el ar trebui sa-I multumeasca lui Allah, pentru toate acestea.”

Si se mai spunea: “Recunostinta este renuntarea la actiuni rele.” Ibn al Mubarak spunea: “Sufyan spunea:`Nu intelege corect religia, acela care nu considera rastristea ca pe o binecuvantare, si tihna ca pe o nenorocire.`”

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2

0Shares