Tratarea bolilor psihice

Tratarea bolilor psihice În anumite texte, „afecțiunile spirituale” au fost separate de „afecțiunile fizice”.[1] Astfel, Al-Razi a adăugat la cartea de medicină pe care a alcătuit-o pentru stăpânul său, Abu Salih Al-Mansur, guvernatorul din Rayy, altă carte referitoare la „medicina spirituală”, care începe după cum urmează: „Acum că am terminat să descriu remediile fizice, le […]

Tratarea bolilor psihice

În anumite texte, „afecțiunile spirituale” au fost separate de „afecțiunile fizice”.[1] Astfel, Al-Razi a adăugat la cartea de medicină pe care a alcătuit-o pentru stăpânul său, Abu Salih Al-Mansur, guvernatorul din Rayy, altă carte referitoare la „medicina spirituală”, care începe după cum urmează:

„Acum că am terminat să descriu remediile fizice, le voi menționa acum pe cele spirituale. Știu că afecțiunile mentale cedează la tratament. Dar tratamentul lor este îndeplinit cu ajutorul instrumentelor muzicale care transmit sufletului prin auz, sunetele armonioase create prin mișcări și contacte cu sferele cerești în mișcarea lor naturală, care influențează percepțiile corecte…”

Doctorul grec, Rufus din Efes,  a dedicat un text întreg tratamentelor pentru melancolie, ale cărui fragmente au supraviețuit în lucrările medicale arabe.

Tratarea bolilor psihice

În lumea arabă, efectele muzicii au fost incluse într-o știință a terapiei muzicale. Tonurile variate (numite maqamat) în care erau compuse melodiile, care difereau prin modelele ritmice și melodice, erau aduse în linie cu cuaternarele umorale descrise mai sus. La cel mai simplu nivel, maqamat-urile „reci” puteau fi folosite să reîmprospăteze pacienții de-a lungul zilei, pe când cele „calde” erau potrivite pentru seară și timpul nopții.

Un scriitor din secolul X, Ibn Hindu descrie cum aceste teorii pot fi puse în practică:

„Există un maqam care trezește tristețe, altul care aduce bucurie, unul care relaxează și altul care dezleagă limba și incită, unul care ține persoana trează și unul care induce somnul. Oricând le prescriem celor care suferă de melancolie să se trateze cu tonurile respective, îi ajută. Nu este nevoie ca medicul să fie un interpret de tobă, flaut sau dansator, așa cum nu trebuie să fie un farmacist sau un expert în flebotomie, ci mai degrabă îi angajează pe acești oameni să îl ajute în terapia lui.”

Acrylic Pour Pop Up Tratarea bolilor psihiceLa mijlocul secolului XVII, sultanul turc Baiazid angajase zece muzicieni pentru tratarea bolnavilor, pentru întărirea spiritului celor bolnavi și pentru reducerea bilei negre. Trei dintre ei erau cântăreți, restul erau interpreți care cântau la flaut, violină, țambal, harpă și lăută. Ei veneau de trei ori pe săptămână și interpretau o piesă pentru cei bolnavi, iar mulți se simțeau ușurați înțelegând majoritatea melodiilor. Când cele Rast, Busalik și Zankula erau cântate, ele insuflau viață pacienților. El termină spunând că „toate instrumentele și toate maqamat-urile oferă hrană sufletului”.

Ca și în clasificarea gusturilor, indienii oferă și în cazul maqamat-urilor o paralelă apropiată în doctrina lor de raga.

 

 

[1] Pentru mai multe detalii referitor la terapia muzicală vezi C. Burnett, Medicina Spirituală: Muzica și vindecarea în Islam și influența în Medicina Occidentală în Musical Healing in Cultural Contexts, ed. P. Gouk, Aldershot, 2000, pp. 85–91, și J. Christoph Bürgel, The Feather of Simurgh: The “Licit Magic” of the Arts in Medieval Islam, New York: New York University Press, 1988.

Source Link

Views: 2

Echilibrul corpului și al spiritului

Echilibrul corpului și al spiritului   Echilibrul unei ființe umane este dependent de echilibrul mediului înconjurător, și armonia din corpul și sufletul său (ca microcosmos) reflectează armoniile universului ca un întreg (macrocosmos) indiferent dacă este perceput în termeni de mișcări regulate ale corpurilor cerești, sau în termeni de legi ale armoniei muzicale. Este destul de […]

Echilibrul corpului și al spiritului

 

Echilibrul unei ființe umane este dependent de echilibrul mediului înconjurător, și armonia din corpul și sufletul său (ca microcosmos) reflectează armoniile universului ca un întreg (macrocosmos) indiferent dacă este perceput în termeni de mișcări regulate ale corpurilor cerești, sau în termeni de legi ale armoniei muzicale. Este destul de potrivit în acest caz, ca unul dintre principalii traducători ale textelor din limba arabă la mijlocul secolului XII, Hermann de Carinthia, să își încheie lucrarea sa pe cosmologie (De essentiis) cu o descriere a omului în următorii termeni:

„Dumnezeu l-a creat pe om după un model clar în miniatură, prin intermediul corurilor de muze, urmând exemplul armoniei cerești, ale cărei mișcări de conducere, prin ghidarea lor perpetuă, ar tempera tonurile acestei muzici în corpul și sufletul omului.”

Al-Majuzi descria spiritul din om (entitatea care este afectată de muzică)[1] ca un întreg. „Spiritul” este o substanță materială care este împărțită în 3 părți. Primul este „spiritul natural”: apare în ficat și facilitează procesul natural al creșterii, digestiei…etc.

Al doilea este „spiritul vital”: apare în inimă și facilitează mișcările naturale ale respirației și simțirii. Acest „spirit vital” urcă din inimă prin vena carotidă a gâtului la cap, devenind mai pur cu cât progresează și este „cernut” de un grilaj de nervi la baza creierului. Impuritățile sale sunt eliminate prin mucusul din nas. Până ajunge la creier, se transformă într-un corp extrem de subtil, dar rămânând corporal. Are diferite funcții în diferite părți ale creierului. În partea frontală adună toate senzațiile și formează imagini din ele. Apoi le trimite la partea centrală a creierului, unde aduce dovezi pentru a susține aceste imagini. Apoi, fie produce acțiuni ca rezultat al acestei aplicări de motive sau salvează aceste imagini în partea din spate a creierului ca amintiri.

Echilibrul corpului și al spiritului

abstract view with inverted colors of the colorful holi celebration with powder splash 512006708 59ed0c8903f4020011dc94b2 Echilibrul corpului și al spirituluiAl-Majusi merge mai departe spunând că acolo este o mică deschizătură în peretele despărțitor dintre partea centrală și cea din spate a creierului, care este acoperită de un obiect ca un vierme. Când cineva dorește să își amintească ceva, își coboară capul pentru ca această acoperitoare să se deschidă și să lase memoria înăuntru. La acest punct Al-Majusi întreabă dacă spiritul din creier este sufletul, așa cum mulți spun.

Dacă este așa (cum este el înclinat să creadă), atunci din moment ce spiritul este corporal și sufletul este corporal. Sufletul și corpul formează ceva continuu, iar sufletul/spiritul este la cel mai rafinat final. Această opinie referitoare la suflet a cauzat multe probleme când medicina arabă a fost introdusă în Occidentul creștin. Creștinii credeau că sufletul era o entitate separată de corp: putea să supraviețuiască fără trup și era capabil de a simți pedeapsa sau răsplata.

Multe texte au fost scrise din secolul XII într-o încercare de reconciliere a acestor două poziții, și în final, cel puțin în opinia cea mai populară, ideea de o entitate separată a unui suflet etern a prevalat.

 

[1] Constantine the African and ‘Ali ibn al-‘Abbas al-Magusi: The Pantegni and Related Texts, editori C. Burnett și D. Jacquart, Leiden, 1994, pp. 99-120.

Source Link

Views: 3