Tensiunea spirituală – 1

F. Gulen

 

Tensiunea spirituală (sau metafizică) este o atitudine interioară, un fel de răbdare în fața atracției spirituale și morale. În aspectul său pozitiv, acest lucru înseamnă că individul prezintă o dispoziție puternică, excepțională la tot ceea ce este bun și permis; el fiind preocupat de aceste lucruri și încercând mereu să le obțină.

Această tensiune spirituală mai are și alte înțelesuri: dorința de religie și de tot ceea ce este legat de ea, urmarea tuturor gândurilor și sentimentelor religioase într-un mod ascetic dar cu dragoste, devotamentul minții la religie, așa cum îndrăgostiții din poeziile mistice se gândesc mereu unul la altul; preocuparea de religie mereu și oriunde; tânjirea după religie pentru ca ea să devină “viața vieții”, așa cum tânjesc după regăsire doi îndrăgostiți după ce au stat separați mult timp. Înseamnă de asemenea a-i trezi pe toți și de a-i face să se gândească la sensul religiei, mai ales pe cei apropiați ție, considerând acest lucru un scop în această viață; suferința de dragul religie; stabilirea de sisteme sau instituții ce îi ajută pe oameni în a deveni slujitorii lui Dumnezeu și a te asigura că aceste sisteme continuă să funcționeze eficient; iubirea de Dumnezeu și de Profet mai mult decât orice altceva, precum și încleștarea sinceră de stilul de viață pe care Profetul (s.a.a.w.s) l-a adoptat.

În sens negativ, tensiunea sprituală înseamnă respingerea necredinței, a imoralității și a corupției; exprimarea acestei respingeri în mod constructiv; alungarea răului, a viciilor și a căilor destructive, dar și rezistența în fața tentațiilor și a păcatelor.

spiritualitateAcesta este modul în care tensiunea spirituală poate conserva vigoarea și vitalitatea credinței și stilul de viață al credincioșilor. Dacă cei credincioși au slăbiciuni, ei nu pot fi slujitori adevărați ai lui Dumnezeu, pentru că a îndeplini ceea ce Dumnezeu ordonă este posibil doar prin dorință arzătoare și eforturi mari de a stabili armonia, ordinea și sistemul pe care Dumnezeu Și-l dorește. Dacă ne lipsește perseverența și determinarea sau dacă ne lăsăm influențați de necredință și ne este imposibil să ne eliberăm de ele, atunci putem considera că ne-am pierdut tensiunea spirituală. Adevărații credincioși nu pot păși spre căi greșite și tensiunea los spirituală trebuie să fie maximă, precum iubirea și dorința de credință.

În Hadis sunt precizate metodele prin care putem păstra această tensiune. Printre multe altele, se găsesc următoarele: “Nici unul dintre voi nu poate fi credincios decât atunci când mă veți iubi mai mult decât vă iubiți părinții și copiii” și “Sunt trei lucruri care vă pot face să gustați din dulceața credinței adevărate: atunci când Dumnezeu și Profetul Lui vă sunt mai dragi decât orice altceva, când iubirea pentru cineva este numai de dragul lui Dumnezeu, și când necredința este pentru voi ca și cum ați sări în foc.”

Acei ce au puterea de a găsi aceste trei lucruri în conștiința lor sunt cei conștienți că sunt credincioși. Interesul, iubirea și relația unui individ cu Dumnezeu și cu Profetul Său trebuie să fie mai puternice decât cele naturale, înnăscute. Spunem acestea în lumina logicii, a motivației, a gândiri și a judecății. De fapt, interesul și atașamentul nostru față de Dumnezeu și de Profet sunt doar o expresie a meditării și a percepției, a căutării și a găsirii. Nici un alt lucru nu este de preferat acestei iubiri dacă o putem găsi în conștiința noastră prin gândire și meditație, și este prima calitate a celor care au gustat dulceața credinței.Source Link

Views: 2

Drepturi individuale prescrise de slam

  A. A. Mawdudi   Este un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată […]

A. A. Mawdudi

Este un adevăr de necontestat faptul că omul constituie cel mai crud şi cel mai nedrept duşman al său personal. La prima vedere acest lucru s-ar părea ceva incredibil. Cum de este posibil ca omul să fie nedrept faţă de el însuşi, mai ales că o sumedenie de exemple arată că el se iubeşte mult pe sine. Cum de poate fi propriul său duşman? Apar destul de ilogice aceste afirmaţii, dar la o gândire mai aprofundată ne dăm seama că lucrurile, din păcate, stau aşa.
Partea cea mai slabă a omului este că el nu poate rezista, întotdeauna, unor tentaţii, devenind victima acestora, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie. Sunt oameni care sunt cuprinşi de patima băuturii. Aceştia după ce consumă băuturi alcoolice îşi pierd judecata şi echilibrul. Cei care sunt cuprinşi de acest viciu nu mai ţin cont de nimic, mergând până la distrugerea lor biologică. Există oameni care, consumând alimente în cantităţi exagerate, îşi periclitează propria sănătate. Unii oameni sunt sclavii propriei lor pasiuni sexuale, din care se degradează în ultimul hal.
În acelaşi timp mai există un soi de oameni care sacrifică totul în numele aşa-zise înălţări spirituale. Ei neglijează, în întregime, cerinţele lor fizice, ţin sub control strict pasiunile, îşi leapadă îmbrăcămintea, îşi abandonează casa şi familia, refugiindu-se în munţi, în păduri. Aceştia sunt animaţi de convingerea că lumea nu are niciun sens pentru ei şi nutresc un sentiment de degust faţă de orice este pământesc.
Aceste exemple reprezintă dovezi, de necontestat, ale slăbiciunii umane, care de cele mai multe ori îi conduc la distrugerea personală. Asemenea dovezi de slăbiciune ne este dat să întâlnim la tot pasul.
Islamul propovăduieşte numai şi numai binele şi prosperitatea omului. Scopul lui este de a stabili un echilibru şi o stabilitatea în viaţă. Tocmai de aceea este necesar să arătăm că Șari’ah are un rol aparte în modelarea sufletului fiecărui musulman.
Șari’ah interzice cu desăvârşire orice lucru care prejudiciază grav existenţa fizică, intelectuală şi morală a omului. Se consideră haram (spurcat, nepermis) consumarea sâgelui, băuturile alcoolice, cărnii de porc, cărnii animalelor de pradă otrăvitoare şi murdare şi de asemenea consumarea mortăciunilor, întrucât toate acestea au efecte nocive asupra stării fizice intelectuale, morale şi spirituale ale omului. Interzicând consumarea tuturor acestora, islamul îndeamnă, în acelaşi timp oamenii să consume alimente şi băuturi curate, salubre şi folositoare.
Islamul interzice goliciunea şi îndeamnă oamenii să se îmbrace decent. Condamnă lenevia şi viaţa fără muncă, propovăduind necesitatea de a munci pentru asigurarea celor trebuincioase traiului.
Islamul nu îndeamnă nici la înăbuşirea pornirilor, dorinţelor sexuale. Cere doar ca aceste porniri să se afle tot timpul sub control, subliniind în acest sens importanţa căsniciei.
Islamul interzice cu desăvârşire înrădirile morale şi intelectuale pe care şi le impune omul singur. Permite, chiar porunceşte ca fiecare om să se bucure de binefacerile vieţii, îndemnându-l să lupte pe căi cinstite, să dobândească o viaţă cât mai plăcută.
Nu e neapărat nevoie să părăseşti această lume pentru înălţarea spirituală, puritatea morală, apropierea de Allah, se realizează aici, pe pământ şi de aceea el trebuie să trăiască, supunându-se legilor Lui. Calea izbăvirii nu se află în afara greutăţilor vieţii, ci se află în miezul acestor greutăţi şi în modul cum noi ne achităm de datoriile noastre faţă de Allah.
Islamul interzice cu desăvârşire sinuciderea şi îi înştiinţează pe oameni că viaţa lor aparţine lui Allah. Viaţa este darul dat de către bunul Allah oamenilor, pentru ca ei să se bucure de ea o perioadă de timp determinată. Ea nu ne-a fost dată pentru ca noi s-o prăpădim fără niciun rost.

sursa: Liga Islamica si Culturala din Romania

Source Link

Views: 2

Despre moderație în Coran

  Gabriela Pendelete   Una dintre caracteristicile Coranului este moderația sau armonia între divin și uman, spiritual și material, individ și comunitate și așa mai departe. Coranul dă atenție fiecărui detaliu al vieții și tuturor nevoilor omului și face acest lucru astfel încât acesta să realizeze noblețea obiectivelor ființei sale. Pentru această abordare a moderației […]

 

Gabriela Pendelete

 
Una dintre caracteristicile Coranului este moderația sau armonia între divin și uman, spiritual și material, individ și comunitate și așa mai departe. Coranul dă atenție fiecărui detaliu al vieții și tuturor nevoilor omului și face acest lucru astfel încât acesta să realizeze noblețea obiectivelor ființei sale. Pentru această abordare a moderației , Coranului numește musulmanii „comunitatea cumpătată” (Al-Baqarah 2:143) și cu această „cumpătare” sunt descriși cei mai buni oameni care au existat, care îndeamnă la bine și opresc de la rău și cred în Allah (Aal ‘Imran 3:110).

moderatieÎnțelepciunea Coranului funcționează în trei direcții: în interior, în exterior și pe verticală. În interior, acesta pătrunde în cele mai profunde colțuri ale inimii și merge până în cele mai mare adâncimi ale minții. Scopul său este acela de a-l cultiva pe om din interior. Această pătrundere a Coranului în interiorul ființei umane este mult mai profundă și total diferită de aceea a oricărui alt sistem legal sau etci, pur și simplu pentru că el, Coranul, vorbește în numele lui Allah și face legătura între toate lucrurile și Allah.

Funcția exterioară a Coranului învăluie toate aspectele vieții și acoperă toate domeniile treburilor lumești, de la chestiunile cele mai personale până la complexele relații internaționale. Coranul pătrunde în zone necunoscute oricărui sistem secular de legislație sau etică și este inaccesibil oricărei doctrine populare ori religii. Ceea ce este remarcabil în ceea ce privește Coranul din acest punct de vedere este faptul că tratează tranzacțiile umane într-o manieră prin care le oferă o latură morală. Face făcută simțită prezența lui Allah în toate tranzacțiile și Îl recunoaște drept principală sursă de îndrumare și scopul ultim al tuturor tranzacțiilor.El este ghidul spiritual al omului, sistemul legislativ, codul moral și mai presus de toate, modul său de viață.

Funcționarea Coranului pe verticală se concentrează pe Dumnezeul Atotputernic. Tot ceea ce a existat, ce există sau va exista trebuie privit prin perspectiva prezenței lui Allah în univers. Omul este doar un delegat în acest vast regat al lui Allah și singurul scop al creației este acela de a-L adora. Acesta nu este un pretext pentru pasivitate sau izolare. Atunci când Coranul concentrează atenția asupra lui Allah, el deschide omului noi orizonturi de gândire, il ghidează către standarde morale care nu se găsesc în altă parte și îi face cunoscută sursa eternă de pace și bunătate. Făcându-L pe Allah scopul ultim al omului este o revoluție împotriva trendurilor moderne din gândirea umană și doctrinele religioase, o revoluție a cărui obiectiv este eliberarea minții omului de îndoială, a sufletului de păcat și emanciparea conștiinței de subjugare.
În toate dimensiunile sale, înțelepciunea Coranului este concludentă. Nu condamnă și nici nu torturează trupul, dar nici nu neglijează sufletul. Nu Îl „umanizează” pe Allah, dar nici nu divinizează omul. Totul este pus cu grijă, acolo unde îi este locul, în schema creației. Există o relație proporțională între faptă și răsplată, între mijloace și scopuri. Înțelepciunea Coranului nu este neutră, ci este imperativă, iar cerințele sale sunt indeplinite cu bucurie de cei binecuvântați cu înțelegere și apreciere.

Înțelepciunea Coranului impune adevărul în gândire și pietatea în fapte, unitate în țeluri și bunăvoință în intenții.

Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este călăuză pentru cei smeriți.  (Al-Baqarah 2:2)

[Aceasta este] o Carte pe care Noi ți-am pogorât-o pentru ca tu să-i scoți pe oameni din întuneric la lumină…  (Ibrahim 14:1)

___________
Sursa: OnIslam.net –  IslamulAzi.ro

Source Link

Views: 1