”Eu şi voi suntem precum acela care aprinde un foc în care încep să cadă insecte şi molii, însă el se străduieşte să le salveze. Eu vă ţin departe de foc, dar voi îmi scăpaţi printre degete.” (Bukhari, Riqaq, 26; Muslim, Fadail, 17-19)
Rezolvarea oricărei probleme personale sau sociale este imposibilă fără capacitatea de a ierta greşelile oamenilor şi a le arăta adevărul prin compasiune. Acesta este motivul pentru care Profetul a devenit un exemplu în iertarea greşelilor adepţilor săi. Aceste exemple date de Profetul Mohamed, pacea şi binecuvântarea fie asupra lui, au deschis o poartă către călăuzire în Islam. Exemplul demonstrează că dacă se alege această cale, ea ar putea fi modalitatea de abordare a multor persoane. Părerile contrare vor induce oamenii pe căi complet greşite.
Dacă puteţi aborda însă oamenii din ziua de azi cu o inimă plină de îndurare, le veţi putea asculta problemele cu un suflet ce cunoaşte emoţia. Un individ care trăieşte o viaţă plină de păcate sau care se luptă în valurile suferinţei, nu poate fi fericit; nimeni nu-şi doreşte să rămână în acest stadiu cu bună ştiinţă, înafară de aceia a căror conştiinţă s-a adâncit în întunecime sau a căror suflet este într-o stare de decădere totală. Există motive pentru care asta se întâmplă; individul s-ar putea afla în această situaţie din cauza unei greşeli şi ar putea fi în căutarea unei căi de evadare din ea. Compasiunea pe care o oferi unui astfel de individ şi cuvintele de alinare ar putea fi calea sa de scăpare.
O persoană abordată cu îndurare, grijă şi moderaţie va oferi un răspuns mai blând şi calm, chiar dacă nu este de acord cu ceea ce i se spune. Au existat multe persoane, sute, poate mii, care şi-au deschis sufletele când nu se aştepta nimeni. Dacă încerci să îi ajuţi pe ceilalţi, din îndurare şi înţelegere, ei pot simţi lumina credinţei. Pe lângă asta, ei îţi vor fi etern recunoscători în sufletele lor pentru ajutorul acordat, iar tu vei fi desigur răsplătit în Viaţa de Apoi pentru fiecare faptă bună pe care ei o săvârşesc.
Putem dezvolta acest subiect prin câteva exemple. Imaginează-ţi că o persoană pe care nu o placi este prinsă într-un incendiu cu soţia şi copiii săi, sau că supravieţuitorii unui vas care se scufundă încearcă din răsputeri să ajungă într-un loc sigur, sperând să fie salvaţi de tine, un simplu străin. Fără a sta pe gânduri, faci ce orice altă persoană, cu simţul omeniei, ar face; ai face orice lucru îţi stă în putere să îi salvezi, chiar dacă ceilalţi încearcă să te împiedice. Conştiinţa te împinge să faci asta, iar vocea ei este mai eficientă decât ceea ce ţi-ar spune ceilalţi.
În aceste vremuri în care omenirea este împinsă în dezastre materiale şi spirituale care îşi pun amprentele pe vieţile noastre, trebuie să examinăm situaţia şi condiţiile din toate unghiurile şi apoi să oferim sfaturi sau să intervenim; nu ar fi corect ca o persoană înţeleaptă, una ce reprezintă Islamul, să apeleze la violenţe, abuzuri sau forţă. Astfel de persoane trebuie să se ţină departe de minciuni şi interese politice în orice circumstanţă. Credincioşii există doar pentru a-i ajuta pe ceilalţi prin iubire, afecţiune şi îndurare de dragul lui Allah; de asta este nevoie şi asta se aşteaptă de la cei ce vor să fie călăuziţi. Profetul Mohamed, pacea şi binecuvântarea fie asupra lui, este cel mai bun călăuzitor şi cel mai bun exemplu pentru noi, demn de urmat; imaginaţi-vă câte a îndurat el pentru a salva credinţa celorlalţi. Printre astea se numără şi abuzurile venite din partea oamenilor care aruncau cu pietre sau obiecte în el, sau care încercau să îl stranguleze în timp ce îşi săvârşea rugăciunile.
Comunitatea Taif îl atacase, lovindu-l cu pietre; plin de sânge, el şi-a căutat refugiu sub un copac, într-o livadă. Îngerul munţilor i s-a înfăţişat şi i-a spus Profetului că erau pregătiţi să doboare munţii peste naţiunea neascultătoare dacă dorea; Profetul însă nu le dorea răul acelor oameni şi datorită compasiunii sale nemărginite i-a spus îngerului că spera ca Allah să trimită oameni din acea naţiune care să Îl venereze.
O altă dovadă de compasiune sinceră a Profetului a fost atunci când i s-a spart dintele şi o bucată de metal din cască i s-a înfipt în obraz în timpul unei lupte; cu sângele curgându-i pe chip, Profetul şi-a apropiat mâinile şi a strigat către Creator: „O Domnul meu, călăuzeşte poporul ăsta, căci nu are ştiinţă,” împiedicând abaterea vreunui dezastru asupra lor. Nu este nimic de câştigat de pe urma resentimentelor sau faptelor aspre. Datoria noastră este aceea de a sluji omenirea pentru a dobândi valorile umane universale; forţa nu trebuie adoptată dacă nu este necesar şi nici nu ar trebui să fie folosită în călăuzirea altora.
sursa: publicatia ZamanSource Link
Views: 3
