Islamul si Occidentul – partea a 3-a

 

M. ‘Imarah

 

Islamul a devenit, dintre culturile existente în sud, obiectivul direct al noii campanii occidentale şi aceasta doar pentru că el este singura cultură capabilă să sfideze efectiv societăţile dominate de doctrina agnosticismului, indiferenţei şi  nepăsării, iar acestea sunt flageluri de natură să conducă aceste societăţi la pieire din punct de vedere material, fără a mai vorbi de pieirea spirituală..”

Posedarea de către Islam a premiselor reînnoirii proprii şi a trăsăturilor proiectului de renaştere prin credinţă l-a facut nevulnerabil în faţa laicizării şi o excepţie între culturile din sud -în ceea ce priveşte respingerea occidentalizării şi a dizolvării în modelul laic occidental , care leagă democraţia de laicizare şi face distincţie între ceea ce este al lui Dumnezeu şi ceea ce este al lui Cezar. De aceea occidentul a proclamat că “Islamul este inamicul  care a luat locul imperiului comunist al răului”şi a ameninţat cu îndreptarea maşinii de război a Blocului Nord-Atlantic către lumea  islamică, din cauză că ea respinge tendinţa centralismului occidental care nu acceptă decât modelul său de civilizaţie pentru întreaga lume. Iar după expresia lui Demichelis, “modelul  occidental trebuie să devină mai atrăgător şi mai acceptat de ceilalţi din diverse colţuri ale lumii. Iar dacă vom eşua în  generalizarea acestui model occidental , lumea va deveni un loc extrem de periculos!” .

Deci, cele două alternative sunt: fie occidentalizarea lumii şi anularea celuilalt împreună cu civilizaţia lui, fie confruntarea între diversele mecanisme şi pe diverse planuri!

Samuel P. Huntington - World Economic Forum Annual Meeting Davos 2008Pornind de la aceste fapte pe care le-a proclamat şi le proclamă “textele occidentale”, dar pe care mai înainte de apariţia acestor “texte” le-au materializat şi continuă să le materializeze “practicile occidentale”, atât unele cât şi altele respingându-l pe “celălalt” religios şi cultural – lectura făcută de mine cărţii lui Samuel B. Huntington intitulată “Ciocnirea civilizaţiilor” a fost diferită. Pentru ca acesta ca gânditor strategic, de religie iudaică şi de cetăţenie americană, apropiat de cercurile factorilor de decizie nu a fost un “propagator şi un vestitor” al ciocnirii dintre civilizaţii, ci a fost un “demascator” al atitudinii Occidentului care a practicat şi practică această ciocnire între civilizaţii.

În “Istoria vie şi activă” ne-am referit la colonialismul Occidentului – prin cuceriri militare, prin jaf economic, prin occidentalizarea civilizaţiei – care a durat mai bine de paisprezece secole: primele zece secole au început cu Alexandru cel Mare (356-324 î.Chr.) şi au durat până la eliberarea islamică, care a pus capăt – prin cuceririle musulmane – invaziei lui Alexandru cel  Mare, următoarele două secole ale invaziei occidentale au fost  secolele războaielor Francilor – campaniile cruciate, statele şi entităţile lor coloniale(489-690 h/ 1096-1291 d.Chr.) şi de mai bine de alte două secole continuăm să tratăm efectele invaziilor occidentale care au avut loc în decursul lor – de la campania lui Napoleon Bonaparte (1769-1821) în Egipt şi până în prezent. Ba chiar vârsta acestor valuri colonialiste occidentale împotriva Orientului poate să fie estimată la şaisprezece secole şi nu la paisprezece, dacă adăugăm şi perioada împresurării lumii islamice şi colonizării Asiei din Est, care a început după căderea  Granadei (897 h./1492 d.Chr.) şi a continuat până la invadarea  inimii lumii islamice de către Napoleon Bonaparte.

Dacă aceasta este practica occidentală împotriva “celuilalt” (musulman), atunci Huntington nu este descoperitorul practicii Occidentului de-a lungul istoriei, ci mai degrabă un “demascator”al acestei înclinaţii occidentale spre lupta împotriva Islamului şi a lumii sale. Acesta este sensul  afirmaţiei sale că “lupta de-a lungul întregii linii de separare dintre  civilizaţiile occidentală şi musulmană durează de 1300 de ani”.

Dar întrucât Huntington este angajat faţă de interesele  Occidentului şi este un fiu al iudaismului – care alături de  moştenirea creştină, alcătuieşte dimensiunea spirituală a civilizaţiei occidentale-, el a încercat diluarea atitudinii, atunci când a considerat această luptă a fi o atitudine comună, o acţiune  reciprocă între musulmani şi occident, în timp ce noi am fost  victima acestei tendinţe de centralism al civilizaţiei occidentale şi  a acestei filozofii a luptei , care a reprezentat şi continuă să reprezinte o parte a structurii organice şi a spiritului civilizaţiei occidentale. Huntington nu numai că falsifică realitatea prin această poziţie, dar ignoră şi atitudinea Islamului, faţă de “celălalt”, ba chiar ignoră şi respingerea de către Islam a filozofiei luptei şi adoptarea de către el a filozofiei “apărării reciproce”.

Aceasta este o mişcare politică, religioasă, ideologică şi socială care corectează atitudiniile de nedreptate şi imperfecţiunile, reducând relaţiile dintre diferitele grupuri la punctul de dreptate şi echilibru, fără să încerce – prin luptă – doborârea şi anularea  “celuilalt” şi , de asemenea, fără să adopte atitudinea de tăcere şi  pasivitate care face din lume şi societăţile ei o junglă în care cei  puternici îi devastează pe cei slabi. Islamul respinge doctrina  luptei şi filozofia ei şi este adeptul apărării reciproce a civilizaţiilor şi al acestei filozofii, deoarece pluralismul, deosebirile şi  diversitatea -în opinia Islamului-reprezintă una din legile  universale ale lui Allah. Unicitatea este proprie doar esenţei  divine, toate şi toţi în afara esenţei divine se bazează pe legea şi pe filozofia pluralismului , diversităţii şi deosebirii. Şi dacă lupta  este mormântul pluralismului:

Şi ai fi putut să vezi neamul (de oameni)  doborâţi, de parcă ar fi fost nişte trunchiuri goale de palmieri./Oare mai vezi să fi rămas vreo urmă din ei?  (Al-Haqqa:7-8).

Allah Preamăreţul a grăit adevărul atunci când i-a revelat  Trimisului Său – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!:

Nu este fapta cea bună deopotrivă cu fapta cea  rea. Respinge (fapta cea rea) cu cea care este mai bună şi  iartă-l pe acela care a fost între tine şi el duşmănie ca şi  cum ar fi un prieten apropiat. (Fussilat:34).

În sfârşit, Huntington – în calitate de consilier confidenţial al factorului occidental de decizie s-a referit la “neamul său când a ierarhizat priorităţiile luptei dintre Occident şi  ceilalţi, îndemnându-i să înceapă cu înfrângerea civilizaţiei  islamice şi a celei confucianiste-chinezeşti, în acelaşi timp cu neutralizarea celorlalte civilizaţii, astfel încât Occidentul să  termine cu Islamul şi cu China, iar după aceea să revină pentru  ciocnirea şi lupta cu civilizaţiile pe care le-a neutralizat şi care au  refuzat adoptarea modelului occidental.

 

 

sursa: Fundatia Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Views: 2

Occidentul si Islamul – partea 1

 

 

M. ‘Imarah

 

Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente.

Acest europocentrism a pretins că civilizaţia occidentală ar fi civilizaţia universală, că ştiinţa şi civilizaţia ar fi început cu grecii şi ar fi luat sfârşit cu renaşterea occidentală modernă, că acele contribuţii pe care le-au adus ceilalţi – şi îndeosebi  musulmanii – nu ar fi decât asemenea “contribuţiei” unui  mesager poştal care a transportat tezaurul grecilor în Europa în perioada Renaşterii şi a Iluminismului.

Din cauza acestei tendinţe europocentriste, colonialismul occidental – care extermina structurile de civilizaţie şi de cultură ale popoarelor şi ale naţiunilor care au avut de suferit de pe urma lui – vrea să-şi aroge rolul de stăpân al “mesajului  civilizator şi al realizării progresului”. El este cel mai puternic, iar cel mai puternic este întotdeauna mai bun şi mai demn de  supravieţuire, conform teoriei şi filozofiei legii luptei pentru  supravieţuire pe care Darwin (1809-1882) a aplicat-o în lumea  fiinţelor vii. În conformitate cu această tendinţă centralistă, cel mai puternic îl doboară pe cel slab, civilizaţia puternică  invadatoare elimină structurile moştenite ale civilizaţiei invadate – tezaurul celuilalt – şi transformă lumea – prin colonizare şi mai nou prin globalizare – într-un singur tipar de civilizaţie, cultură şi valori.

Această moştenire deformată şi duşmănoasă de care este împresurată cultura Occidentului, în diversele sale domenii, faţă de Islam, de locurile sale sfinte, de naţiunea lui şi de civilizaţia lui i-a garantat Occidentului “liniştea conştiinţei” – sau moartea ei! – în timp ce a practicat această agresiune împotriva celuilalt – în speţă “celuilalt musulman”. Aceasta moştenire  continuă să fie activă în mass-media şi în învăţământul  occidental, în cercurile ideologice, ştiinţifice şi la factorii de decizie, până în momentul de faţă!

În cultura populară occidentală, masele învaţă din epopeea lui Ronald (circa 1000 d.Chr.) că musulmanii îi adoră pe Triada Apollin, Tervagant şi Muhammed şi că musulmanii respecta ziua de vineri pentru că ea este ziua zeiţei iubirii -Venus, în vreme ce creştinii respectă ziua de duminică pentru că ea este ziua Domnului!

Această imagine care s-a raspândit în cultura populară europeană a jucat rolul său în sporirea urii oamenilor de rând în timpul campaniilor cruciate împotriva Islamului, a comunitătii sale, a lumii şi civilizaţiei sale. Această epopee a lui Roland vorbeşte despre musulmani spunând oamenilor: ”Priviţi la acest popor blestemat! El este un popor necredincios, care nu are nici o legatură cu Dumnezeu şi numele lui va fi şters de pe faţa pământului plin de viaţă pentru că el se închina la idoli! El nu poate avea parte de izbăvire. El a fost condamnat. Să începem aşadar executarea sentinţei, în numele lui Dumnezeu!”. Apoi au  urmat cruciadele, după citirea acestui episod din epopeea lui Roland.

DanteBookPoetul italian Dante (1295-1321) – care reprezintă o mare autoritate în cultura occidental – îi plasează pe Trimisul Islamului Allah şi pe Ali ben Abi Talib în cea de-a doua groapă din cel de al optulea cerc al Infernului, fiindcă ei  – în opinia lui iluministă! – fac parte din adepţii gâlcevei şi făţărniciei şi ale căror trupuri au fost tăiate în bucăţi în Infernul “Divinei comedii”.

Pentru scriitorul german Goethe (1749-1832), Muhammad  “i-a învăluit pe arabi într-un veşmânt religios trist şi a ştiut cum să ascundă de ei speranţa în orice progres adevărat”.

 

va urma…

 

Source Link

Views: 0

Occidentul si Islamul – partea 1

    M. ‘Imarah   Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente. Acest europocentrism a pretins că […]

 

 

M. ‘Imarah

 

Europocentrismul, care i-a dat Occidentului impresia că el reprezintă începutul civilizaţiei – care ar fi inceput cu grecii şi romanii – şi că el ar reprezenta şi sfârşitul istoriei, a determinat cultura occidentală să tăgăduiască diversitatea lumii şi existenţa unor civilizaţii numeroase, distincte şi independente.

Acest europocentrism a pretins că civilizaţia occidentală ar fi civilizaţia universală, că ştiinţa şi civilizaţia ar fi început cu grecii şi ar fi luat sfârşit cu renaşterea occidentală modernă, că acele contribuţii pe care le-au adus ceilalţi – şi îndeosebi  musulmanii – nu ar fi decât asemenea “contribuţiei” unui  mesager poştal care a transportat tezaurul grecilor în Europa în perioada Renaşterii şi a Iluminismului.

Din cauza acestei tendinţe europocentriste, colonialismul occidental – care extermina structurile de civilizaţie şi de cultură ale popoarelor şi ale naţiunilor care au avut de suferit de pe urma lui – vrea să-şi aroge rolul de stăpân al “mesajului  civilizator şi al realizării progresului”. El este cel mai puternic, iar cel mai puternic este întotdeauna mai bun şi mai demn de  supravieţuire, conform teoriei şi filozofiei legii luptei pentru  supravieţuire pe care Darwin (1809-1882) a aplicat-o în lumea  fiinţelor vii. În conformitate cu această tendinţă centralistă, cel mai puternic îl doboară pe cel slab, civilizaţia puternică  invadatoare elimină structurile moştenite ale civilizaţiei invadate – tezaurul celuilalt – şi transformă lumea – prin colonizare şi mai nou prin globalizare – într-un singur tipar de civilizaţie, cultură şi valori.

Această moştenire deformată şi duşmănoasă de care este împresurată cultura Occidentului, în diversele sale domenii, faţă de Islam, de locurile sale sfinte, de naţiunea lui şi de civilizaţia lui i-a garantat Occidentului “liniştea conştiinţei” – sau moartea ei! – în timp ce a practicat această agresiune împotriva celuilalt – în speţă “celuilalt musulman”. Aceasta moştenire  continuă să fie activă în mass-media şi în învăţământul  occidental, în cercurile ideologice, ştiinţifice şi la factorii de decizie, până în momentul de faţă!

În cultura populară occidentală, masele învaţă din epopeea lui Ronald (circa 1000 d.Chr.) că musulmanii îi adoră pe Triada Apollin, Tervagant şi Muhammed şi că musulmanii respecta ziua de vineri pentru că ea este ziua zeiţei iubirii -Venus, în vreme ce creştinii respectă ziua de duminică pentru că ea este ziua Domnului!

Această imagine care s-a raspândit în cultura populară europeană a jucat rolul său în sporirea urii oamenilor de rând în timpul campaniilor cruciate împotriva Islamului, a comunitătii sale, a lumii şi civilizaţiei sale. Această epopee a lui Roland vorbeşte despre musulmani spunând oamenilor: ”Priviţi la acest popor blestemat! El este un popor necredincios, care nu are nici o legatură cu Dumnezeu şi numele lui va fi şters de pe faţa pământului plin de viaţă pentru că el se închina la idoli! El nu poate avea parte de izbăvire. El a fost condamnat. Să începem aşadar executarea sentinţei, în numele lui Dumnezeu!”. Apoi au  urmat cruciadele, după citirea acestui episod din epopeea lui Roland.

DanteBookPoetul italian Dante (1295-1321) – care reprezintă o mare autoritate în cultura occidental – îi plasează pe Trimisul Islamului Allah şi pe Ali ben Abi Talib în cea de-a doua groapă din cel de al optulea cerc al Infernului, fiindcă ei  – în opinia lui iluministă! – fac parte din adepţii gâlcevei şi făţărniciei şi ale căror trupuri au fost tăiate în bucăţi în Infernul “Divinei comedii”.

Pentru scriitorul german Goethe (1749-1832), Muhammad  “i-a învăluit pe arabi într-un veşmânt religios trist şi a ştiut cum să ascundă de ei speranţa în orice progres adevărat”.

 

va urma…

 

 

Source Link

Views: 1