radical - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Islamul si Occidentul – partea a 3-a

M. ‘Imarah

Islamul a devenit, dintre culturile existente în sud, obiectivul direct al noii campanii occidentale şi aceasta doar pentru că el este singura cultură capabilă să sfideze efectiv societăţile dominate de doctrina agnosticismului, indiferenţei şi nepăsării, iar acestea sunt flageluri de natură să conducă aceste societăţi la pieire din punct de vedere material, fără a mai vorbi de pieirea spirituală..”

Posedarea de către Islam a premiselor reînnoirii proprii şi a trăsăturilor proiectului de renaştere prin credinţă l-a facut nevulnerabil în faţa laicizării şi o excepţie între culturile din sud -în ceea ce priveşte respingerea occidentalizării şi a dizolvării în modelul laic occidental , care leagă democraţia de laicizare şi face distincţie între ceea ce este al lui Dumnezeu şi ceea ce este al lui Cezar. De aceea occidentul a proclamat că “Islamul este inamicul care a luat locul imperiului comunist al răului”şi a ameninţat cu îndreptarea maşinii de război a Blocului Nord-Atlantic către lumea islamică, din cauză că ea respinge tendinţa centralismului occidental care nu acceptă decât modelul său de civilizaţie pentru întreaga lume. Iar după expresia lui Demichelis, “modelul occidental trebuie să devină mai atrăgător şi mai acceptat de ceilalţi din diverse colţuri ale lumii. Iar dacă vom eşua în generalizarea acestui model occidental , lumea va deveni un loc extrem de periculos!” .

Deci, cele două alternative sunt: fie occidentalizarea lumii şi anularea celuilalt împreună cu civilizaţia lui, fie confruntarea între diversele mecanisme şi pe diverse planuri!

Pornind de la aceste fapte pe care le-a proclamat şi le proclamă “textele occidentale”, dar pe care mai înainte de apariţia acestor “texte” le-au materializat şi continuă să le materializeze “practicile occidentale”, atât unele cât şi altele respingându-l pe “celălalt” religios şi cultural – lectura făcută de mine cărţii lui Samuel B. Huntington intitulată “Ciocnirea civilizaţiilor” a fost diferită. Pentru ca acesta ca gânditor strategic, de religie iudaică şi de cetăţenie americană, apropiat de cercurile factorilor de decizie nu a fost un “propagator şi un vestitor” al ciocnirii dintre civilizaţii, ci a fost un “demascator” al atitudinii Occidentului care a practicat şi practică această ciocnire între civilizaţii.

În “Istoria vie şi activă” ne-am referit la colonialismul Occidentului – prin cuceriri militare, prin jaf economic, prin occidentalizarea civilizaţiei – care a durat mai bine de paisprezece secole: primele zece secole au început cu Alexandru cel Mare (356-324 î.Chr.) şi au durat până la eliberarea islamică, care a pus capăt – prin cuceririle musulmane – invaziei lui Alexandru cel Mare, următoarele două secole ale invaziei occidentale au fost secolele războaielor Francilor – campaniile cruciate, statele şi entităţile lor coloniale(489-690 h/ 1096-1291 d.Chr.) şi de mai bine de alte două secole continuăm să tratăm efectele invaziilor occidentale care au avut loc în decursul lor – de la campania lui Napoleon Bonaparte (1769-1821) în Egipt şi până în prezent. Ba chiar vârsta acestor valuri colonialiste occidentale împotriva Orientului poate să fie estimată la şaisprezece secole şi nu la paisprezece, dacă adăugăm şi perioada împresurării lumii islamice şi colonizării Asiei din Est, care a început după căderea Granadei (897 h./1492 d.Chr.) şi a continuat până la invadarea inimii lumii islamice de către Napoleon Bonaparte.

Dacă aceasta este practica occidentală împotriva “celuilalt” (musulman), atunci Huntington nu este descoperitorul practicii Occidentului de-a lungul istoriei, ci mai degrabă un “demascator”al acestei înclinaţii occidentale spre lupta împotriva Islamului şi a lumii sale. Acesta este sensul afirmaţiei sale că “lupta de-a lungul întregii linii de separare dintre civilizaţiile occidentală şi musulmană durează de 1300 de ani”.

Dar întrucât Huntington este angajat faţă de interesele Occidentului şi este un fiu al iudaismului – care alături de moştenirea creştină, alcătuieşte dimensiunea spirituală a civilizaţiei occidentale-, el a încercat diluarea atitudinii, atunci când a considerat această luptă a fi o atitudine comună, o acţiune reciprocă între musulmani şi occident, în timp ce noi am fost victima acestei tendinţe de centralism al civilizaţiei occidentale şi a acestei filozofii a luptei , care a reprezentat şi continuă să reprezinte o parte a structurii organice şi a spiritului civilizaţiei occidentale. Huntington nu numai că falsifică realitatea prin această poziţie, dar ignoră şi atitudinea Islamului, faţă de “celălalt”, ba chiar ignoră şi respingerea de către Islam a filozofiei luptei şi adoptarea de către el a filozofiei “apărării reciproce”.

Aceasta este o mişcare politică, religioasă, ideologică şi socială care corectează atitudiniile de nedreptate şi imperfecţiunile, reducând relaţiile dintre diferitele grupuri la punctul de dreptate şi echilibru, fără să încerce – prin luptă – doborârea şi anularea “celuilalt” şi , de asemenea, fără să adopte atitudinea de tăcere şi pasivitate care face din lume şi societăţile ei o junglă în care cei puternici îi devastează pe cei slabi. Islamul respinge doctrina luptei şi filozofia ei şi este adeptul apărării reciproce a civilizaţiilor şi al acestei filozofii, deoarece pluralismul, deosebirile şi diversitatea -în opinia Islamului-reprezintă una din legile universale ale lui Allah. Unicitatea este proprie doar esenţei divine, toate şi toţi în afara esenţei divine se bazează pe legea şi pe filozofia pluralismului , diversităţii şi deosebirii. Şi dacă lupta este mormântul pluralismului:

Şi ai fi putut să vezi neamul (de oameni) doborâţi, de parcă ar fi fost nişte trunchiuri goale de palmieri./Oare mai vezi să fi rămas vreo urmă din ei? (Al-Haqqa:7-8).

Allah Preamăreţul a grăit adevărul atunci când i-a revelat Trimisului Său – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!:

Nu este fapta cea bună deopotrivă cu fapta cea rea. Respinge (fapta cea rea) cu cea care este mai bună şi iartă-l pe acela care a fost între tine şi el duşmănie ca şi cum ar fi un prieten apropiat. (Fussilat:34).

În sfârşit, Huntington – în calitate de consilier confidenţial al factorului occidental de decizie s-a referit la “neamul său când a ierarhizat priorităţiile luptei dintre Occident şi ceilalţi, îndemnându-i să înceapă cu înfrângerea civilizaţiei islamice şi a celei confucianiste-chinezeşti, în acelaşi timp cu neutralizarea celorlalte civilizaţii, astfel încât Occidentul să termine cu Islamul şi cu China, iar după aceea să revină pentru ciocnirea şi lupta cu civilizaţiile pe care le-a neutralizat şi care au refuzat adoptarea modelului occidental.

sursa: Fundatia Centrul Cultural Islamic Islamul AziSource Link

Mari matematicieni ai lumii – 6

Abu Kamil (850 – 930)

Simina Harmonie

Mai cunoscut sub numele Al Misri, a fost un matematician născut în Egipt, şi care a trăit aproximativ între anii 850-930. Nu se cunosc amănunte legate de viaţa sa dar, în jurul anului 988 un librar pe nume Ibn Nadim a realizat o lucrare, numită Fihrist (în arabă – index) o imagine cât de cât completă a ştiinţei şi literaturii arabe de până atunci. Lucrarea conţine informaţii despre opera lui Abu Kamil. Sunt enunţate cele nouă cărţi scrise de acesta. Trei dinte ele au supravieţuit vremurilor: Algebra, Topografie şi geometrie, Arta calculului, iar celelalte doar prin traduceri în latină şi ebraică.

Pentru perioada de dinainte de Al Khwarizmi nu există informaţii despre matematica în ţările arabe, dar cercetările istoricilor matematicii au stabilit cu certitudine că Abu Kamil a fost succesorul imediat al înţeleptului, „inventatorul algebrei”. Lucrările sale au fost o verigă importantă între cele ale lui Al Khwarizmi şi Al Karaji. Se ştie că lucrările sale l-au influenţat în mod deosebit pe Fibonacci[1], cel care a contribuit decisiv la răspândirea cunoştinţelor matematice arabe în Europa. Dacă Abu Kamil nu ar fi studiat lucrările lui Al Khwarizmi, s-ar fi pierdut o foarte importantă pagină din istoria matematicii şi ar fi fost influenţată altfel dezvoltarea ulterioară a acesteia.

În cărţile sale s-a preocupat de rezolvarea ecuaţiilor algebrice – în special a celei de forma

căutând evident doar soluţiile pozitive, de aplicarea algebrei în calcului elementelor pentagonului şi a decagonului regulat, de ecuaţiile diofantice.

Deosebită era capacitatea sa de a lucra cu puteri mari şi cu numere pe care astăzi le numim iraţionale. Asta i-a adus supranumele de calculatorul Egiptului. Bineînţeles aceste puteri nu sunt scrise în simboluri, ca astăzi, ci în cuvinte: pentru x² el spunea pătrat, pentru x⁵– pătrat, rădăcină, pătrat, pentru x⁶ – cub, cub, pentru x⁸– pătrat, pătrat, pătrat, pătrat. Oricum, el este primul care a folosit

fără însă a o scrie explicit. La fel pentru relaţiile

folosea: „rădăcina pătrată a lui 18 plus rădăcina pătrată a lui 8 este cât rădăcina pătrată a lui 18 adunată cu opt adunat cu de două ori rădăcina lui 144”. Ce putere de concentrare trebuie să fi avut matematicianul având în vedere că a fost destul de prolific!

A propus 69 de probleme concrete de algebră, şi se pare că 40 dintre ele au fost puse chiar de Al Khwarizmi.

Concret, el a scris despre rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare cu soluţii numere întrgi şi fracţionare, despre ceea ce numim astăzi numere iraţionale – căutând soluţii cât mai apropiate de valoarea exactă, despre inegalităţi – ceea ce este o noutate în matematica vremii. În ceea ce priveşte ecuaţiile diofantice, o preocupare majoră a fost studierea cazurilor ecuaţiilor cu soluţii nedeterminate.

Pentru ecuaţii de grad mai mare, ca de exemplu pentru ecuaţia

el foloseşte construcţia unui pentagon regulat, ajungând, cum e şi firesc la numărul de aur.

În timp ce lucrările de algebră erau destinate studiului general al matematicii, studiile geometrice erau rezervată mai degrabă tehnicienilor agricoli ai guvernului, cărora le indica modul de calcul al ariilor suprafeţelor lucrate, perimetrele acestora – explicând concret cazurile triunghiurilor, a dreptunghiurilor, calculul volumelor diferitelor solide (paralelipipedul dreptunghic, piramida patrulateră regulată, prisma dreaptă, conurile). Una dintre preocupări a fost calculul ariei segmentului de cerc, precum şi calculul laturilor şi ariei poligoanelor regulate cu 3,4,5,6,8 şi 10 laturi înscrise şi exînscrise cercului de rază dată. El foloseşte o aproximare foarte bună pentru raportul dintre perimetrul cercului şi diametrul său, adică π, şi anume 22/7.

Spuneam că pentru anumite ecuaţii găsirea soluţiilor a necesitat construcţii geometrice.

Iată una dintre cele mai frumoase probleme: Să se găsească soluţia sistemului:

ştiind că x, y şi z, sunt numere pozitive.

Prima ecuaţie spune că necunoscutele pot fi laturile unui triunghi dreptunghic, z fiind ipotenuza.

Fie α unul dintre unghiurile ascuţite. Atunci

şi înlocuind în sistem ajungem la rezolvarea ecuaţiei

care are soluţia pozitivă

(conjugatul acestui număr sau inversul său fiind numărul de aur, obţinut dintr-o ecuaţie asemănătoare). Din formula fundamentală

se găseşte

iar din ultima ecuatie avem

si deci

Aceasta este o rezolvare cu ajutorul metodelor actuale. Abu Kamil ştia doar că soluţiile trebuie să fie ceva mai mari decât 2 , 3, şi respectiv 4.

Pentru multe proble de acest gen „calculatorul Egiptului” a găsit soluţii care au uimit pe cunoscătorii din acele timpuri care şi-au manifestat suspiciunea şi aroganţa faţă de acest qvasi- necunoscut. Acest fapt l-a determinat să scrie cărţi despre acest tip de calcule, recunoscând totodată că multe dintre probleme au derivat, sau chiar sunt, ale lui Al Khwarizmi.

[1] Leonardo Fibonacci, matematician italian (1175-1240), este autorul căţii intitulate Liber Abaci (carte de calcul) prin intermediul cărora a fost introdus în Europa sistemul zecimal propus de arabi, al celebrului şir al lui Fibonacci, dat de recurenţa

care conduce la nu mai puţin celebrul număr de aur ca fiind

care la rândul său provine din, la fel de celebra, secţiune de aur.

Sursa: simina-harmonie.blogspot.ro

Source Link

CALEA DE MIJLOC ŞI MODERAŢIA

Profetul Muhammad (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a caracterizat Islamul drept o lege divină tolerantă. În Coranul cel Sfânt se spune: Nu v-a impus în religie nicio greutate (Al-Hajj 22:78); Allah vă voieşte uşurarea şi nu vă voieşte împovărarea (Al-Baqarah 2:178); Şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost […]

Profetul Muhammad (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a caracterizat Islamul drept o lege divină tolerantă. În Coranul cel Sfânt se spune:

Nu v-a impus în religie nicio greutate (Al-Hajj 22:78);

Allah vă voieşte uşurarea şi nu vă voieşte împovărarea (Al-Baqarah 2:178);

Şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor (Al-A’raf 7:157);

(Şi dacă ar vrea Allah), ar putea să vă copleşească cu greutăţile (Al-Baqarah 2:220);

…Îi sunt grele necazurile ce vă lovesc (At-Tawbah 9:128).

Toleranţa Islamului şi uşurinţa lui sunt asociate cu viziunea islamică generală, centrată pe calea de mijloc şi moderaţie, îndepărtarea de exagerare, extremism, asprime şi de întrecerea măsurii.

De aceea, nu este ciudat faptul că în Coran se repetă elogiul adus căii de mijloc şi moderaţiei şi se blamează exagerarea şi fanatismul, nedreptatea şi agresiunea, care decurg din acestea. În peste optzeci de versete se fac referiri la întrecerea măsurii, la nerespectarea căii de mijloc şi a moderaţiei în cuvinte precum: exagerarea, tirania, nedreptatea şi agresiunea.

Allah Preaînaltul a grăit:

Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie martor în legătură cu voi (Al-Baqarah 2:143).

At-Tabari a spus: „I-a calificat a fi de mijloc, deoarece ei nu au exagerat şi nici nu au fost neglijenţi cu ea, ci oameni de mijloc, moderaţi. Şi Allah i-a numit pe ei astfel, întrucât cele mai bune lucruri sunt cele de mijloc“.

La acest lucru se referă şi versetele sfinte:

Pentru ca voi să nu fiţi nedrepţi la cumpănire / Daţi greutatea după dreptate şi nu scădeţi la balanţă! (Ar-Rahman 55:8-9).

Echitatea, moderaţia şi calea de mijloc în comportamentul omului şi în relaţiile sale cu ceilalţi reprezintă trăsături generale în Islam. Calea de mijloc şi moderaţia omului – în modul în care se percepe pe sine şi în care judecă – guvernează în majoritatea cazurilor şi viziunea sa asupra celorlalţi şi modul în care îi judecă.

În legătură cu sensul căii de mijloc şi cu moderaţia, Allah a grăit descriindu-i pe cei evlavioşi în ruga lor:

Doamne, fă-ne nouă parte bună în această lume şi în Lumea de Apoi şi apără-ne pe noi de chinurile Focului (Al-Baqarah 2:201).

Şi caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică. Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune (Al-Qasas 28:77)

Aceia care, când cheltuiesc, nu sunt nici risipitori, nici zgârciţi, ci fac aceasta cu măsură (Al-Furqan: 67)

Şi nu ţine mâna înlănţuită în jurul gâtului tău, dar nici nu o întinde de tot, ca să rămâi ocărât şi întristat (Al-Israa’: 29)

O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de Rugăciune! Mâncaţi şi beţi însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura! / Spune: «Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire?». Spune: «Ele sunt pentru aceia care cred în viaţa lumească şi numai pentru ei în Ziua Învierii» (Al-A’raf 7:31-32).

Source Link