F. Gulen

Religia, în mod special Islamul, a devenit unul dintre subiectele cele mai dificile de abordat în ultimii ani. Cultura contemporană, abordată din perspectivă antropologică sau teologică, psihologică sau psihoanalitică, evaluează religia prin metode empirice. Pe de o parte, religia este un fenomen simțit și experimentat lăuntric; un fenomen legat de aspectele permanente ale vieții. Pe de altă parte, credincioșii pot privi religia lor ca pe o filozofie, ca pe un set de principii raționale sau doar ca un fel de misticism. Gradul de dificultate crește în cazul Islamului, deoarece unii musulmani și politicieni îl consideră și îl prezintă ca pe o ideologie pur politică, sociologică și economică, mai mult decât ca pe o religie.

Dacă dorim să analizăm religia, democrația sau alt sistem sau filozofie corect, trebuie să ne concentrăm pe umanitate și pe viața umană. Privită din acest unghi, religia în general și Islamul în particular, nu pot fi comparate pe aceleași criterii cu democrația sau alt sistem politic, social sau economic. Religia se concentrează în primul rând pe aspectele permanente ale vieții și existenței, în timp ce ideologiile și sistemele politice, sociale și economice se preocupă doar cu anumite aspecte sociale variabile din viața noastră lumească.

Aspectele vieții pe care religia se bazează în mod special, sunt valabile astăzi la fel de mult cum au fost încă de la crearea umanității, și vor continua să fie și în viitor. Sistemele lumești se schimbă în conformitate cu circumstanțele prezente și ele pot fi evaluate doar pe baza timpului lor. Credința în Dumnezeu, Viața de Apoi, profeții, cărțile sfinte, îngerii și destinul divin nu au nimic de a face cu timpurile care sunt în continuă schimbare. De asemenea, venerarea și standardele universale, schimbătoare ale moralității au foarte puțină legătură cu timpul și viața pe Pământ.

De aceea, atunci când comparăm religia sau Islamul cu democrația, trebuie să ne amintim că cea din urmă este un sistem ce se dezvoltă continuu și variază în conformitate cu locurile și circumstanțele în care se practică. În schimb, religia a stabilit principii permanente despre credință, venerare și mortalitate. Deci, numai aspectele lumești ale Islamului ar trebui comparate cu democrația.

Principalul scop al Islamului și dimensiunile sale neschimbătoare afectează regulile ce guvernează aspectele schimbătoare ale vieților noastre. Islamul nu propune o anumită formă neschimbătoare de guvernare sau o încercare de a-i da o formă. Islamul stabilește principii fundamentale ce orientează caracterul general al unei guvernări, lăsând la alegerea oamenilor să aleagă tipul și forma de conducere, în concordanță cu timpul și circumstanțele. Dacă privim această chestiune din acest unghi și comparăm Islamul cu democrația modernă liberală de azi, vom puteam înțelege mai bine statutul Islamului și al democrației.

Ideile democratice datează încă din timpuri străvechi. Democrația modernă liberală își are rădăcinile în Revoluțiile americane (1776) și franceze (1789-99). În societățile democratice, oamenii se ghidează pe ei înșiși și nu ca fiind ghidați de cineva de sus. Individul are prioritate în fața comunității în acest tip de sistem politic, fiind liber să determine cum să își trăiască viața. Cu toate acestea, individualismul nu este absolut. Oamenii acumulează o mai bună existență atunci când trăiesc într-o societate, iar asta presupune ca ei să își regleze și să își limiteze libertatea conform criteriilor vieții sociale.

Profetul spune că toți oamenii sunt la fel de egali precum dinții unui pieptene.¹ Islamul nu face discriminări bazate pe rasă, culoare, vârstă, naționalitate sau trăsături fizice. Profetul declară: “Toți proveniți din Adam, iar Adam a fost făcut din pământ. O, servitori ai lui Dumnezeu, fiți precum frații și surorile. ” ² Cei care sunt născuți de timpuriu sunt mai sănătoși și mai puternici decât ceilalți, sau aparțin anumitor familii sau grupuri etnice nu au nici un drept să îi conducă pe ceilalți.

Islamul susține următoarele principii fundamentale:

1. Puterea stă în adevăr, o repudiere a ideii comune conform căreia adevărul se bazează pe putere.
2. Dreptatea și regula legii sunt esențiale.
3. Libertatea credinței și dreptul la viață, proprietatea personală, reproducerea și sănătatea (atât fizică, cât și mentală) nu pot fi încălcate.
4. Intimitatea și imunitatea vieții individuale trebuie conservate.
5. Nici o persoană nu poate fi acuzată de crimă, fără dovezi, sau acuzat și pedepsit pentru crima altcuiva.
6. Este esențială existența unui sistem consultativ de administrare.

Toate drepturile sunt la fel de importante și dreptul unui individ nu poate fi încălcat de dragul societății. Islamul consideră că societatea trebuie să fie alcătuită din indivizi conștienți, care dispun de liberă alegere și sunt responsabili atât de ei cât și de ceilalți. Islamul merge puțin mai departe, adăugând o dimensiune cosmică. Umanitatea este văzută ca “motorul” istoriei, contrar unor abordări filozofice vestice fataliste din secolul nouăsprezece, precum materialismul și istorismului dialectic.³ Așa cum comportamentul și libera voință a individului determină rezultatul vieții sale în această lume și în cea care va urma, așa și progresul sau declinul unei societăți sunt determinate de voința, punctul de vedere și stilul de viață a locuitorilor săi. Coranul (13:11) spune: “Dumnezeu nu va schimba soarta unui popor decât dacă ei se schimbă [ cu privire la credința lor, modul de a vedea lumea și stilul de viață].” Cu alte cuvinte, fiecare societate deține frăiele în propriile sale mâini. Tradiția profetică subliniază următoarea idee: ” Veți fi conduși de cei care vă seamănă.” ⁴ Acesta este spiritul democrației, care de fapt nu intră în conflict cu nici un principiu islamic.

– sfârșitul primei părți –

Views: 2